Pentru mine, ziua de 9 mai are o semnificaţie triplă: naţională, internaţională, dar mai ales, profund personală !
Este ziua victoriei mamei mele asupra suferinţei: durerile atroce ale unui cancer pulmonar. Parcă a fost ieri. Mama, epuizată de suferinţă, înconjurată de familia neputincioasă în a o ajuta să scape de chinuri, se uită la noi trist, parcă implorându-ne. Îi ţin mâinile slăbite, într-ale mele, încercând, într-un gest naiv, să-i mai asigur, câteva clipe de viaţă. I le sărut, nestăpânindu-mi şuvoiul de lacrimi fierbinţi. Le simte, şi cu o mişcare stinsă, îmi face semn resemnată, să nu fiu trist. Mama, şi în ultima clipă, încearcă să ne protejeze. Ne privim îndelung, abătuţi. Extenuată, încercând parcă, într-un ultim efort , să-mi zâmbească, închide pentru o clipă ochii, în timp ce cu aceeaşi sfârşeală, îmi strânge delicat, mainile. Un suspin uşor, îi cutremură corpul. Speriat, aprind o lumânare, pe care o aşez, în mâinile moi, fără putere. Într-un scâncet prelung, îngenunchez la marginea patului, îmbrăţişând-o. Dar plecase. Era într-o zi de 9 mai, dimineaţa.
În Jurnal, am notat doar: 9 mai, ziua victoriei mamei, asupra suferinţei !
Sunt momente in lumea asta, in care, cuvintele, oricat de calde ar fi, raman sarace, incapabile de a exprima starea potrivita.
Gina,
Multumesc !
Uite, George,imi vine in ajutor, cu un cuvant: neputinta; este perceptia pe care am avut-o timp fara capat, aceea de a fi ramas lipsit de sprijin, in spatiul vietii, de a ma rostogoli in neant, spre a-mi regasi linistea. Ai dreptate, cuvintele lipsesc; ramane acea inefabila pretuire, ce nu are nevoie de exprimare !
Noapte buna !
Nu sunt cuvinte pentru asa ceva…
In locul lor, sentimente: durere, demnitate, putere, neputinta… recunostinta… iubire…
George,
Intr-adevar, neantul suferintei, asemenea eterului, isi face mereu simtita prezenta.
Minunat, ai exprimat esenta durerii !
Multumesc, si noapte buna !
… şi mai ales, amintire duioasă. Pămîntul e greu de amintirile şi regretele noastre. Atîtea cîte mai sunt.
Matilda,
Multumesc, pentru alinare; comentariile tale, au o incarcatura sufleteasca, aparte. Pur si simplu, sunt o delicata mangaiere!
Pingback: Veșmânt nou – Sânge balcanic (81) poem « Cosmin Stefanescu's Blog
Cosmine,
In febra noului,a Renasterii, viata, trebuie sa fie asemenea lui !
Multumesc, pentru ping !
Pingback: ALO TIMISOARA? AICI BUCURESTIUL, ASTEPTAM UN SEMN « Hai ca se poate!
Theo, ciudăţico,
Oare ce surpriză-mi mai faci ?
Mulţumesc, pentru ping !
Pingback: REMEMBER – ACTORI ȘI SPECTATORI «
Pingback: Comentarii la Facerea – 23 « Ioan Sorin Usca
Pingback: Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 35 « Ana Usca
Pingback: Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 28 « Caius
e greu de spus ceva in astfel de momente… sa fii tare!
Deniss,
Multumesc !
Dupa grai, si avatar, esti un sufletel, plin de bunavointa.
Ferice, de cine te cunoaste !
dupa avatar sunt un pericol public
)
Pingback: Patriotism « Ioan Usca
Pingback: Antoni Słonimski (1895-1976) – Notes « Orfiv
Pingback: Patria. « Gabriela Savitsky
Pingback: In atentia somerilor din Romania « Hai ca se poate!
Pingback: Post-scriptum la ocazii banale « GENUNCHIUL LUMII | Flavius Obeadă
Pingback: Am aparat! « Nataşa
Pingback: 25-15-15 – S-a strigat Bingo la bila sărăcia lucie lucește și mai tare « Cosmin Stefanescu's Blog
Pingback: In atentia somerilor din Romania
Gandindu-ma la ceea ce ai simtit si cum te-a rascolit durerea amintirii, citind articolului meu despre micuta Rhema Marvanne, a carei mamica a murit sub privirile ei, tot de cancer, parca m-am simtit vinovata, ca fara sa vreau, am redeschis cartea ta, la fila unde aproape nu se mai poate citi nimic, din cauza lacrimilor …
Gabriela, Intocmai, am vrut să vezi concret, de câtă sensibilitate este bogată făptura ta, deosebită.
Mulţumesc, în memoria mamei, a oricărei mame!
Noapte cu Pace!Madi si Onu Blog
Am venit degrabă să citesc şi uite că nu reuşesc decât să strâng lacrimi…. Iartă-mă, n-am cuvinte.
cammely,
Mulţumesc,tu eşti lumea cuvintelor alinătoare.
Ferice, de cei din preajma ta!
E devreme pentru Noapte bună? Madi şi Onu
@ Onu, bunule prieten, când tu ai scris acest duios articol, cred că noi incă nu ne cunosteam si tocmai de aceea n-am avut cum a te consola !
Dar si asa, cuvintele mele ar fi fost de prisos pe lângă marea si sfâsietoarea ta durere si pierdere irecuperabilă. Mă iartă , tu insă ai avut norocul de-a fi alături de mama ta până la ultima ei suflare si de aceea cred c-ai fost un mare norocos. Când buna mea mamă ne-a părăsit in noiembrie 1992, eu n-am avut norocul să-i fiu alături, in cel din urmă ceas, s-o tin de mână si să-mi iau măcar un bun rămas. Eram departe, la sute de km. de ea iar când am mers să o conduc pe ultimul ei drum, mă simteam vinovat că n-am fost la căpătâiul s-o mai aud odată spunându-mi cu glasul ei duios, orice, numai s-o mai fi auzit odată, s-o sărut pe fruntea incă caldă si să-i aprind crestineasca lumânare. Acum am inteles de ce 9 mai este pentru tine Ziua Victoriei Triste cum si pentru mine ziua de 12 noiembrie când mama a plecat dinte noi, e cea mai tristă zi din viata mea. Am scris aceste rânduri cu lacrimi in ochi pentru amândouă mamele ce ne-au născut, crescut si educat.
Suntem neputinciosi in fata lui DUMNEZEU in asemenea momente si nu ne rămâne decât cosolarea tristă si durerea sfâsietoare.
DUMNEZEU s-o ierte pe mama ta si cu vrerea LUI si pe a mea !
Alioșa.
Aliosa,
Multumesc, Dumnezeu, sa le odihneasca, si pentru lucrarea lor!
Numai bine!Madi si Onu