Zilele trecute, la A3, secvenţe de coşmar.Demne de un scenariu  de medicină ştiinţifico-fantastică.

Imaginaţi-vă o fiinţă scheletică, un adevărat cadavru viu, de  50 de ani, şi 20 de kg greutate, imobilizat la pat, de  26 ani.

 Cu părul către roşcat, cu barbă aproape albă, în contrast cu părul, cu ochi vioi, şi sclipitori, adânciţi în orbite. Cu un aer fanatic, citează din Scripturi, cu o siguranţă de pustnic.

Filmat fără discreţie, cu intenţia evidentă de „a vedea sânge”, după replica ministrului muncii  care, cred că deja a început  să se şi zaharisească în funcţie, cazul, departe să mă convingă, „să văd sânge”, mi se pare o făcătură penibilă.

Pentru că, nu sunt obişnuit, să fiu „prostit cu televizorul”, în ciuda evidenţelor de bun simţ!

(Nici cu Radu Mazăre,al PSD-ului,  nici cu karaoki-ştii  grupului Impact Media, nici cu Manejul lui Dan Negru, nici  cu cu alte soiuri de circării, pe care mi-e penibil să le amintesc, spre grotescul necesităţii educaţiei  de care facem atâta caz)

În fapt, cum aş putea crede, că un condamnat la pat, pe viaţă, poate rezista, ani şi ani,  fără un asistent însoţitor, care să-l ajute în  necesităţile fireşti,  în administrarea medicamentelor, în alimentaţie, şi în mai câte alte nevoi,  intervin  în existenţa acestor năpăstuiţi ai sorţii.

Lipsa unui minim de informaţie privind drama  vieţii acestui personaj propagandistic, este o dovadă de superficialitate,în relatarea tv, apreciez eu.

Mai mult, o încercare de îndobitocirea mea, de a nu avea decât opinia celor ce mi –o inculcă.

Şi n-am să achiesez, la intenţia că „sistemul Ponta e de vină!”

Dacă azi, îmi este rău, nu dau vina pe medicul de familie, căutând tot soiul de pretexte!

Dacă se constată nişte nereguli, nu trebuie apelat la atâta  circărie contraproductivă educaţional.Trebuie, pur şi simplu, prezentată sec, ştirea şi în cazul că vinovaţii, dovedesc insensibilitatea asumării faptelor, tot tv.  să  se pronunţe ferm: domnule x, eşti vinovat, dă-ţi demisia şi lasă locul unuia capabil. Mi se pare mai cinstit, şi mai demn.

Circul acesta mediatic, nu mă educă!

Şi, vorba cuiva: „nu e bine, domnilor de la tv, nu e bine!”

Onu Ionescu

  Am citit pe Ştiri Yahoo online, că prin proiectul a trei studenţi români, de la ASE, producţia agricolă, ar putea fi valorificată integral, la preţuri mai scăzute, direct de la producător.

Mecanismul este simplu: cumpărătorul, solicită online, printr-o firmă specializată, marfa dorită. Astfel, se elimină intermediarii, fapt ce va asigura, ieftinirea produselor, şi asigurarea calităţii, acestora, cunoscându-se direct,  provenienţa lor.  Totodată, se va reuşi stabilirea unor relaţii, pe baza cunoaşterii calităţii sigure a produselor, consumatorul având posibilitatea deciziei, în funcţie de felul în care este mulţumit, de marfa primită.

Mi se pare un proiect benefic dezvoltării agriculturii, de natură să reglementeze dominaţia împovărătoare a intermediarilor. Să sperăm, că  în cadrul Ministerului pentru valorificarea creditelor europene nerambursabile, se va lua în seamă problema finanţării proiectului susamintit, în vederea aplicării lui generalizate.

Eventual, cu ajutor financiar autohton, în spiritul liberal ”prin noi înşine!”

Onu Ionescu.

În loc de motto: ”Ei, 2-3 palme, acolo, ce contează?”-Anonim

Câteva zile în urmă, A3 a abordat o temă, pe care în sinea mea umană, am aplaudat-o.Nu aprobând-o, ci întru dezavuarea ei. Era vorba de gestul lovirii unei femei, de către un bărbat.Nimic mai reprobabil.

Femeia ne este mamă, bunică, soţie,soră, fiică, prietenă, nepoată,înger păzitor.

Bărbatul, la rândul său: tată, bunic, soţ, fiu, nepot, prieten, sprijin la nevoie.Două entităţi echivalente, cu nimic justificate în a-şi aroga dreptul violenţei sau al ameninţării.

Produşi incontestabili ai aceluiaşi Creator, Universul, suntem egali în virtuţi, şi din păcate, în erori .

De aceea, tema lui Gâdea, mi s-a părut demnă de un interes absolut, iar el mi-a părut un personaj respectabil, şi de preţuit.

Din păcate, însă, violenţa şi slăbiciunea egotice, fac din noi, mereu altă fiinţă.

 Corectibilă, cu puţin efort reciproc.

Aseară însă, am asistat la un soi de violenţă prin umilire verbală a femeii, din partea aceluiaşi Mihai Gâdea, prin epitetul de nesimţită, indirect adresat unei „doamne”(?).

 E tot o violenţă, Mihai Gâdea, cu toate aparenţele de justificare!Ca şi a bărbatului, obsesiv filmat şi prezentat, de către o femeie, tot din echipa „Gâdea”, şi anume, gafeora Dana Grecu.

Imaginaţi-vă un bătrân, fără un picior, cu o sondă urinară, parţial umplută cu urină, atârnându-i dizgraţios, în ritmul mişcărilor neputincioase ale acestuia.

M-am oprit oripilat, din pornirea de a-mi imagina momentele sado-masochiste ale realizatorilor acestui atentat la călcarea demnităţii umane.

Dincolo însă de aceste considerente de subcultură mediatică, mă tulbură debandada din unitatea spitalicească unde era internat, respetivul nenorocit. Cum i-au dat voie să plece în halul în care se afla?

Ca şi drama bătrânului, a cărui fiică, din nu înţeleg care motive, l-a determinat aproape să fugă din spital, să vină la comisie.

Ca şi ignoranţa celor din Comisia de handicapaţi, că un picior amputat, nu se reface.

În sfârşit, este de neînţeles, de ce , pentru civilizare şi responsabilizare naţională, nu se foloseşte macroexemplul.

Concret, în cazul batjocurii de la Prahova, de ce nu sunt măturaţi toţi cei implicaţi, începând cu preşedintele Consiliului judeţean.

S-ar opune UE?

Onu Ionescu

Ieri , entuziast, de el, vorbeam

Astăzi, voi a explica

Felul cum înviorează

          ***

 Că nu e greu, deloc,

Dacă inima mereu,

Cu gând intens,

La el pulsează.

        ***

 Iar asta, deseori, te face,

Când la răsărit de zori

 Offline-ul, plin de suflet,

 Să-ţi pară  buchet de flori.

             ***

 Enorm in viata mea contează

Şi inima în taină, jubilează.

Când offline-ul matinal

Induce stări de madrigal.

Onu Ionescu

Poate euroscepticii, vor zâmbi, după lectura acestui post.Îi previn amical, să n-o facă, ci să se aplece sufleteşte, asupra celor citite, ca în curând , să culeagă ei înşişi roadele.

Invoc, în susţinerea acestor afirmaţii, două argumente. Unul personal, şi altul exterior, ipotetic, desigur, în viziunea proprie.

Dar, spre mai multă explicitare, să-mi definesc unii termeni, ce ar părea uşor nepotriviţi.

 Prin eurosceptic, nu înţeleg  interpretarea politică, ce ar risca-o cei cărora li se pare că înţeleg prea repede. Şi nu pentru că nu ar fi benefic să fii capabil, să înţelegi mai devreme.Nu, pentru că,  după această primă impresie, începi să divaghezi, nu mai auzi interlocutorul, pierzi logica celor expuse, şi rămâi la final doar cu începutul inutil, al  impresiei că puteai avea o autonomie de gândire.

Mi se întâmplă deseori,asemenea momente, din cauza cărora pierd enorm. Fiecare conversaţie, ne poate fi nebănuit de utilă, dacă ne putem concentra asupra ei.

Dar sper că nu am devenit victima propriilor ipoteze, antrenat de un soi de narcisism logoreic. Alte lămuriri, nu văd necesare.

Aşadar, argumentul personal. Nu cred să fie o taină, faptul că am o prietenă virtuală.

O stare frumos şi intens trăită, ceea ce vă doresc şi vouă (cum scriau acasă recruţii, în depeşele lor: ”dragii mei, eu sunt bine, şi sănătos, ceea ce vă doresc şi vouă”;frumosss,nu???cât altruism pastoral!!!!)Dar poate bunele obiceiuri, din străbuni, se păstrează, şi azi, tot aşa se exprimă!!!

Ei bine, în fecare dimineaţă, după higiena personală matinală, deschid calculatorul,pentru mesajul virtual, offline, pe care îl primesc  de la ea.

Un mesaj simplu, de salut, şi de început frumos de ziuă, dar a cărui intensitate, o percep în felul meu, particular, ca pe o doză concentrată de serotonină.

Succint, un mesaj dens, de prietenie! Cu efecte, ca să mă exprim  mai sugestiv,  de muză.

În urma unui astfel de mesaj, ziua mea, capătă valenţe semnificative doar metafizicii.

Un alt exemplu, exterior, îmi place să-l percep, este Lucian Mândruţă.

 Dacă nu vă spune nimic numele, luaţi-l ca pe un zvon de început de săptămână. Ei bine, dacă vrei o demonstraţie de neîncredere în propria existenţă, ascultă-l pe individ, trâmbiţându-şi, ignoranţa, în existenţa lumii invizibile/imateriale.

 O face cu un aer sfidător, demn de suficienţa activistului comunist antireligios, al cărui unic argument este: ”nu cred decât ce văd!”

Repetat cu dramul de înţelegere a strigătelor de neacoperit, ale unui papagal, exemplul meu, nu crede în existenţa cuantică. Am remarcat faptul, în referirile zeflemitoare asupra potenţialului spiritual al Yoga.

M-am întrebat, într-o zi:”oare cum trăieşte individul acesta?”. Am aflat-o chiar din gura soţiei lui. Este în genere, „un angoasat, marcat de teama de boală şi de neprevăzut”.

De ce oare, dacă ele nefiind vizibile, pipăibile, nu există de fapt? Pentru a evita vreo neînţelegere, precizez, că informaţia o deţin tot de la o emisiune tv, cu scop mercantil de rating (despre neimportantul  personaj, în educaţia mea,L. M.).

Că nu trebuie generalizată, meschinăria sau neghiobia unor trepăduşi din media, cu entitatea civilizată, utilă realmente social, pe care aceasta o reprezintă.

Uffff, mă comport ca un politruc. Dacă nu văd timpul, nu m-am gândit că el curge ireversibil, şi mai am încă mult de spus.

Mă opresc totuşi, aci, deşi abia acum ar începe esenţialul.

 Pe scurt, era vorba despre emisiunea lui Mihai Gâdea, privind violenţa  asupra unor românce, din partea „aşa zişilor bărbaţi”.

Dar asta, după offline-ul următor!

                                  Onu Ionescu

 Centrul „Simon Wiesenthal”, organizație care promovează drepturile omului și militează împotriva antisemitismului, a urii și a terorismului, a cerut în această săptămână rețelelor de socializare, și mai ales Twitter, să retragă toate mesajele care „incită la ură”, relatează AFP.Sursa:ro.stiri. yahoo. com.

Ştirea, mi-a atras atenţia, prin cuvântul ură, noţiune pe care o consider inutilă, şi obstrucţionistă în calea evoluţiei personale, şi a civilizării relaţiilor interumane.

De fapt, am o convingere aproape fiziologică, că promovarea urii împotriva comunismului,este principala cauză a regresului socio-economic al ţării noastre.

Ura aceasta, fără nici un temei corectiv, a dus la dezindustrializarea Ţării, din reticenţă faţă de mormanele de fier vechi comuniste, la distrugerea prin devalizarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare(îndeosebi cele de irigaţii,victime ale degradării  prin furt sub ochiul îngăduitor al urii sau imbecilităţii oficiale)sub pretextul de neînţeles al”dă-le-ncolo” de rămăşiţe comuniste!(eufemistic exprimat), faţă de fostele SMA/T-uri, potenţiali germeni de reabilitare civilizată, a agriculturii industrializate,cum cu demnitate prusacă, au făcut nemţii, şi…, să mă opresc aci, pentru că “mortul de la groapă nu se mai întoarce”. Se mai întoarce câte un rătăcit, ca o stafie, nesătulă de câte spaime şi distrugeri,a făcut prin prezenţa ei hâdă.Am văzut, oripilat, un asemenea deşeu, plin de regrete, că starea de ură anticomunistă, a început, în ochii lui urduroşi, să scadă, să facă, vezi Doamne, loc unor atitudini civilizate, de neînţeles, şi de neconceput, pentru el, în consonanţă cu  evoluţia vieţii.

N-am înţeles raţiunea  morală INCHIZIŢIEI!

Ca şi anumite porniri de domeniul patologicului, cum ar fi URA,şi instigarea la URĂ.

Îmi este foarte clar, că răul, prin înclinarea către iraţional, este la mine, şi deci asupră-mi trebuie să acţionez, coercitiv şi corectiv, pentru a nu mă manifesta comunist,fascist sau inchizitorial.

La mine, şi nici unde alt undeva.

De aceea nu am înţeles ştirea tv de ieri, prin care nişte delincvenţi puşi la punct de Poliţie, pentru motive absolut justificate,(trebuia să deduc eu, consumatorul de tv) erau victimizaţi.

Adică, vezi Doamne, nu delincventul trebuia pus la punct, ci Poliţistul, care-l chemase la respectarea ordinii publce.

HALAL, EDUCAŢIE MEDIA!

Mă întreb dacă am procedat bine zilele trecute!Mergeam către casă, când văd o domnişorică, furând stânjeneii înfloriţi, de pe spaţiul verde public stradal.

Mă opresc, o atenţionez, dar ea nu dă doi bani pe vorbele mele.

O-ntreb dacă nu –i este ruşine, şi-mi răspunde,  că nu. Probabil se simţea ca indivizii victimizaţi de ştirista tv.Am lăsat-o în plata Domnului.

Acu, îmi dau seama că dacă insistam, deveneam poate,vedetă de tv, pt molestarea unei copile, în plină stradă. N-a fost să fie!

Şi-mi pare tare, dar nu pentru vedetismul tv, ratat, ci pentru bietele flori.

Dar n-ar trebui. Poate fata le-a vândut, pentru un coltuc de pâine. Că de când cu creşterea preţului pâinii, ce să facă şi ea.

 Să fure din case?

Are dreptate PDL-ul rămas, să înfiereze guvernarea USL!

                                          Onu

Aseară, lâncezeam în faţa sticlei, mestecându-mi începutul de depresie.Urmam de fapt, recomandarea medicului de familie, o puştoaică plină de conturi în virtual.

La un moment dat, aud cuvantul Ponta. Tresar! Ia să vedem, ce n-a mai făcut pe placul nu ştiu cărei pipiţe!

 Că, spre înciudarea mea, am văzut că unele-l plac, până la a-i căuta nod în papură, ori ce ar face.De m-au influenţat şi pe mine, să gândesc rău despre el.

Dar aşa-i în mental: gândeşti după alţii, te prosteşti mai rău ca ei. Deşi, nu e rău, puţin schimb de experienţă, cu vârfuri de iceberg.

Dar, n-a fost aşa.Dimpotrivă, după mine, era vorba de un fapt incredibil.

Premierul,şi-ar fi exprimat opinia ca în viitoarea Constituţie, să fie prevăzută confiscarea integrală a averilor fără provenienţă justificabilă.

TARE!

Demnă de posteritate globală!

Mărturisesc, mă frământa subiectul. Eu mergeam până la gândul clonării unor candidaţi pentru funcţionari de stat. Dar mi se părea incorectă imixtiunea în lucrarea Domnului, „OMUL”, „CU BUNE ŞI RELE”, printre cele rele intrând şi capacitatea de a face bani, cu orice preţ, inclusiv aceea de a uita cum i-a făcut!

Ce bună ideea lui Ponta! M-a scutit de păcatul gândului necreştinesc al  „clonării”, care, în lumea drepţilor  ar echivala cu neabrogarea legii pedepsei capitale, aplicată ucigaşilor, de ori ce speţă, pe motiv că nu suntem Dumnezeu, spre a lua o viaţă ce n-am creat-o.

Îi văd acestei idei, două merite fundamentale, în a-i face pe bandiţi, rezonabili, pe bune.

Unul…, ar fi că „îmbogăţiţii”s-ar gândi la consecinţele implacabile constituţional.

Altul…, că „îmbogăţitorii”, complicii de la stat, ai „îmbogăţiţilor”, poate ar lua şi ei aminte, să nu fie atraşi în vâltoarea inerentă consecinţelor complicităţii.

Gata, cu depresia!

                                        Onu Ionescu

A trecut şi Paştele!Liniştit, fără suprasolicitarea stomacului, cumpătat, în respect de sine, şi de semeni.

Cu o singură rezervă. Am citit pe Blogul Lalei/Loredana Milu, un mesaj, care mi s-a părut sfâşietor.

Începe cam aşa:Am24 de ani, (degeaba), şi nici o speranţă….

Neputinţa de a ajuta pe cineva la nevoie, îmi dă o stare asemănătoare. Toată euforia Paştelui, s-a spulberat.

Nici vizita pe blogul Adeenei, nu m-a redresat.

Îmi place blogul- foişor, al Adeenei. În el mă reculeg, aproape renasc.

Sunt încântat de frumuseţea care mă întâmpină: fizică, cerebrală, sufletească, eleganţa delicată a răspunsurilor la comentarii, simplitatea demnă a gazdei.Simplitatea, prin ea însăşi, este genială”, spunea entuziasmat Einştein. Este întocmai ambianţa pe care o respiri pe blogul Adeenei.

Şi mai este ceva: avalanşa de Like-uri, pe care o primesc posturile ei , ca o confirmare,a felului său, deosebit, special. Acum, când scriu, realizez, că vizitatorii, dau Like, şi pentru starea de bine sufletesc, izvorât poate, din fiinţa specială, unică, a gazdei.

De multe ori, furat de peisaj, uit să mai dau like, aşa că nu mă pot include încategoria entuziaştilor, fericiţi de a fi fost ei înşişi.

Îmi trag, însă, ca un român care se respectă, obolul de bunăstare sufletească.Cu toată bucuria vizitei, în acest foişor al Spiritului, amărăciunea pentru oful Lalei, nu-mi trece.Reiau scrisul, dar soneria de la intrare, mă întrerupe. Un personaj, către adolescentin, fâstâcit, încearcă să mă întrebe:ceva, ce uitase. Nu se descurcă, dar cu un rânjet care-i expune o dantură ca de Hollywood, îmi arată cu degetul: pentru dinţi!

Îl îndrum la scara vecină, unde avem un medic stomatolog, şi dau să îmă retrag.  Staţi, devine el îndrăzneţ,dând să pătrundă în apartament. Mi-e sete, îmi daţi vă rog o cană cu apă?

Mi se pare ciudat, şi prevenitor, încui uşa, până îi aduc apa. Aparent, în faţa unui refuz, îl aud, scâncind.Vă rog muult, mi-e taare sete!

Îi dau o sticlă de Borsec, plină pe jumătate. O ia, şi fară o vorbă, se uită parcă nemulţumit. Dacă nu-ţi place, dă-mi-o înapoi!Nuuu, mulţumesc, s-a înviorat el, ştergând-o din loc.

Atunci, mi s-a părut, că personajul, de fapt, nu era interesat de apă sau dentist, ci pornise, în prospectare.

O şti el ceva, poliţistul de proximitate, când ne spune să fim atenţi, cu asemenea indivizi.

Revenit la scris, de la Lala, gându-mi zboară la Premier.

Trebuie să-i fie tare greu. Cu coabitarea, cu Oltchim, cu insuficienţa locurilor de muncă, şi cine ştie ce programări  socio-economice, în perspectivă apropiată, sub privirea de Argus a UE.

 Onu Ionescu

…au talent! „Şoferul a reuşit să scoată extinctorul, din maşina incendiată, şi a reuşit să salveze parţial situaţia, dar din păcate, maşina a fost total distrusă”(Reporter Antena 1)

…..sunt săraci!”De Sărbători, pe Litoral, s-au cheltuit peste 6 milioane de Euro,din care 4, au revenit patronilor”(aceeaşi sursă)

Să mai spună cineva de rău., despre USL, care urmează PDL-ului!

Oare, unde-s Adevărul,Propaganda sau Minciuna?

….fete pe Litoral!”Îmi pare rău, s-o spun, dar stau la coadă, precum „vitele la târg, în aşteptarea clienţilor, să le evalueze!”(actorul Bogdan Stanoevici).

…..cheltuieli exorbitante, inutile! ”Mitocanul român!”( tot Bogdan Stanoevici)

…… se cultivă/educă! prin grupul Divertis, şi alţii, asemenea!

…nu sunt europeni!Nu recunosc cele de mai sus!

Madi şi Onu

Uimitoare mai este şi mintea omului.Foloseşte toate prilejurile, să-şi tulbure liniştea necesară. Nu mai departe ieri, de Paşti!

Seara, abia aţipesc, şi mă revăd elev, la LVA din Galaţi. Primele bucurii, dar şi necazuri. De la o banală răceală, o dau în amigdalită, sursă inerentă pentru afectarea inimii şi a articulaţiilor. Medicul ORL,  o doctoriţă tânără, ce-mi părea răpitor de frumoasă, mă priveşte cu o curiozitate, de care încep să mă fâstâcesc. Citesc în ochii ei, o anumită satisfacţie, dar nu pricep cauza.

Îmi explică răbdător, că nu  pot fi operat, decât după ce se rezolvă infecţia amigdalelor.

Te voi opera chiar eu, şi un zâmbet  de încurajare, îi luminează faţa ca de zână.

În lumea de basm a copilăriei, cu zâne şi feţi frumoşi, nu credeam că le voi întâlni. Revii, cam  peste  două săptămâni! Şi ma mângâie pe obraji, cu o mână catifelată, că mi-au trecut toate durerile.

Peste două săptămâni, la control, îmi spune, că pot să fiu operat, şi mă internează imediat.

Însfârşit, ziua operaţiei. Sunt înlemnit de spaimă. Doctoriţa mea, mă vede, şi-mi spune: văd că ai emoţii, dar sper să nu mă faci şi pe mine, să plâng. Îmi place, cum mă ia, şi îi zâmbesc, recunoscător.

Bine, îşi continuă ea, munca de încurajare, dar ca să evităm vre-un necaz, o să te legăm de mâini şi de picioare, şi, ca să nu avem probleme, îţi voi fixa genunchii, cu ai mei.

Bine?Mă priveşte ea încurajator. Nu mai ştiu ce am răspuns.Cert este că la aflarea veştii, uitasem de groaza operaţiei şi i-am urmărit aproape zâmbind, mişcările.

Ce doctor!Îmi urmărea faţa, şi când observa strigătul durerii, mă strângea subit, cu genunchii, zâmbindu-mi binevoitor şi larg.

Mulţi ani după, am întrebat o cunoştinţă, dacă mai ştie ceva despre domnişoara doctor ORL.

Aaaa, nu mai trăieşte săraca. A făcut un stop cardiac,pe un teren de obezitate. Nu a putut fi salvată. Cu voce tremurată, i-am povestit despre operaţia mea. Ai avut noroc. I se spunea Psihologul medic. Citea emoţiile, pe chipul pacienţilor, şi îi trata ca atare.

Dar ia spune-mi, ţi-a plăcut cumva  de ea?

Mult? l-am întrebat eu surprins.

Privindu-i chipul de basm,uitam, pur şi simplu de durere.

-Asta e, a observat cu ce ochi, o priveai, şi te-a distras de la durere, folosindu-ţi psihologic, sensibilitatea.

 Am rămas îngândurat, şi am îngăimat doar:

” ce medic!”, Doamne!

Madi şi Onu