Titlul,
poate fi un dulce, rahatul turcesc, sau
un fleac, talk-show, excrement.
Ultima nuanță, cred că s-ar aplica și la disputele politice, unde combatanții, nu au ce spune, dar, printre răutăți, se mai scapă pe ei, chiar dacă nu suferă de o afecțiune intestinală.
Oricum, prin trăire personală, am constatat, că în intestine, unde cică, s-ar regăsi și creierul abdominal, se manifestă și trăirile emoționale cele mai intense.
Așa, spre pildă, mi le-am resimțit, de câteva
ori, în context politic.
La cel mai înalt nivel, le-am simțit, de câte ori prezentam proiectele pe plan local, în fața Primilor Secretari Județeni, cei de care tremura îngrozită, toată lumea, din Perioada comunistă.
Pare o glumă, dar , în ziua în care-mi
prezentam, spre avizarea Puterii locale, Proiectele de pe teritoriul unui județ
, forfoteala dureroasă abdominală, era atât de intensă, de parcă făceam ocluzie
intestinală.
Așa, spre pildă, Prim Secretarul de la Ialomița , mi-a surprins o lacrimă, scăpată involuntar, din coada ochiului, și m-a întrebat dacă mă simt bine.
-Da, am parat eu fălos, dar el, înțelept, a propus o clipă de destindere, înainte de ședință.
După avizare, i-am povestit realitatea, și
i-am mulțumit pentru gest.
Nici la cele două întâlniri, cu Ceaușescu, nu
am pătimit astfel.
Și am prezentat
lucrarea, nu la un județ, ci în sediul Comitetului
Central.
Acolo, am observat, mai pregnant, efectul emoțiilor, asupra stării de spirit umane.
Ministrul adjunct al Departamentului nostru de Îmbunătățiri Funciare, înaintea avizării de la sediul CC, în fața Tovarășului, m-a întrebat grijuliu, dacă am fost la toaletă.
Răspunzându-i
afirmativ, i-am purtat un gând de apreciere.
Aveam
ambii, indiferent de rang, aceleași trăiri abdominale, aceleași emoții, altfel
spus.
Onu