Plictis

Mizerabilă vreme,în plină vară. Mi-e frig și umed. Și-n trup, și-n suflet. Dar mai ales, în suflet. Nu întrevăd nici un motiv de înseninare. Micul dejun, frugal și rece, din frigider, mi-a înghețat, parcă, și mai mult sufletul.
Ceva nedefinit, mă întreabă, ce mă doare.
Păi asta-i, că nu mă doare nimic, și totuși, mă simt ca naiba.
Am avut de dimineață, un conflict și cu Pușa,care nu vrea să doarmă pe perna cumpărată special pentru ea. Ține morțiș, să-mi umple patul cu păr. Nu știu,cum se descurcă posesorii de animale, dar pe mine, prea multa lor afecțiune, mă sufocă.
Și totuși, copiii mei,fetele mele, nu m-au deranjat niciodată.
Probabil, pentru pasionații de aceste făpturi, ele sunt asemenea unor copii, care le împlinesc , și le îmbogățesc viața.
Aaaaa…, vreau o ciocolată caldăăă… !
Onu

Reclame

Zi noroasă

M-am trezit cu mintea încețoșată. Amintiri difuze, regrete neînțelese, tristeți estompate. Pâcla să fie de vină?
Posibil!
Mi-am zis, că o pot înviora, cu niște șuncă de Praga,preferata mea dintotdeauna.
Nimic. Presiunea atmosferică continuă să mă apese nedefinit, să estompeze orice încercare deliberată de bucurie, la care mă gândesc.
Natura ne rămâne stăpână, volens nolens.
Dorm insuficient ,și asta îmi afectează plăcerea de a mă bucura de Universul feminin.
Nu mai provoc, și nu mai atrag zâmbete. Iar fără zâmbet,viața este ternă.
Aștept cu emoție, o apariție virtuală, la care să visez, plin de fiori.
Dar cum ea nu apare, o caut pe sticla televizorului, devenit și el, inert.
Nu știam, ce înseamnă apăsarea unui suflet îmbibat de ceața meteo.Este precum micșorarea vizibilității stradale.
Însuși spiritul se simte debusolat, lipsit de orice suport.
Onu

Reconstituire

Ăștia, suntem!

În lipsa unei alte satisfacții spirituale, decât cea a sportului ,alerg pe net. Zadarnic! Poate că, în locul unor poante spirituale, fie ele și proletare ,știut fiind, că umorul, nu are nevoie de școli înalte,dau de ceva.
Și am dat, peste niște scâlcituri de cuvinte, care n-ar deranja, dacă nu ar fi prezentate cu mare ștaif de pretenție de lector în radiodifuziune. Nu le voi reproduce, din motive lesne de înțeles. Dar, cred totuși, că o revizuire , din punctul de vedere al dicției, se impune.
Onu

Nimic nou, pe frontul de vest

Azi, nu am noroc pe net. Nu găsesc și eu, o posesoare de frumusețe, care să mă entuziasmeze. Sau poate, ea există, dar eu n-o văd?
Ce să mă fac, Doamne, dacă nici cu netul, nu mă pot restabili?
Ce mai rămâne, din interlectul meu?
M-am uitat la o horă, cu fete zglobii, cărora, picioarele, li se mișcau de parcă erau puse pe automat.
Orice s-ar spune, indiferent de către cine, viul mișcărilor picioarelor feminine, neliniștește orice bărbat, dacă nu este prea tolomac.
Tolomac!
Ce cuvânt răscolitor de imagini din copilărie, când te atrăgea esența misteriaosă a jargonului de cartier.
Posesorii lui, erau cei mai tari de pe maidan.
Erau modele umane, precum azi, modelele politice.
Le urmărești, sperând să auzi ceva benefic, nu contează pentru cine.
Că nu se mai știe, cine, și pentru ce, o face pe politicianul.
Așadar, nimic nou pe frontul de Vest, al Imaginației politice!
Onu

Destin

Nemții, iar nu au avut noroc. I-au bătut mexicanii. Sunt ghinioniști, la fapte mari.
I-au bătut rușii la Stalingrad, și ieri, mexicanii,tot la Moscova.De fapt, tot la ruși, la ei acasă.
Poate că, Universul, i-a pedepsit, pentru atitudinea lui Hitler, față de evrei!
Nici Hitler nu era german. O corcitură de austriac , și evreică.
Dar, ce teribilă corcitură!
Pentru că, bunicul său Evreul, nu i-ar fi dat miresei, averea promisă, mirele austriac, s- răzbunat cumplit, inculcându-i fiului, o ură teribilă față de evrei.
Ulterior, tot Universul, a încercat să repare nedreptatea, îndrăgostindu-l pe nepot, tot de o evreică, de EVA BROWN. Fapt prin care, cred că Universul, iar a greșit!
Ce dreptate, când frumoasa Eva s-a otrăvit, în bunkerul fascistului, la îndemnul acestuia, de a pieri îmbrățișați?.
Și ieri, Mexicul!
Teribil de hurducată, mai este și roata Istoriei.
Onu

Viorica

Nu este vorba de Premier.
Este doar o coincidență de nume, prilej răscolitor de durere pentru mine.
Locuiam pe strada Complexului, la etajul 10, al unui bloc , unde liftul era instalat până la etajul nouă.
În câteva săptămâni, am primit repartiția. Tocmai venisem de la aspirantură, din Moscova.
Păi sigur, este spionul rușilor, altfel, de ce i s-a dat așa repede repartiția de locuință.
Apartamentul, cu două camere, probabil o rezervă în caz de urgență pentru fraieri, îmi convenea.
Eram necăsătorit, tânăr, și vârlav, cum spunea Zaharia Stancu, în romanul său, Desculț.
Pe deasupra, mai eram și manfișist.
Avea însă, un mare dezavantaj.
Unul foarte trist.
Ferestrele,erau în dreptul cimitirului Sfânta Vineri, fapt, ce îmi asigura concertul bocetelor fiecărei înmormântări.
Și, nu că mi s-ar fi rupt inima pentru asta, dar uneori simțeam nevoia acută, să mă bucur și eu,de momentele vesele, pe care le cere un bărbat tânăr.
Mai compensam cu câte un lichior , la Ambasador, unde un coleg, mi l-a arătat, prima dată, pe Dan Spătaru. Care, firesc, nu prezenta mare eveniment pentru mine.
Spre casă, mergeam cu tramvaiul, pe Calea Dudești, mereu cumplit de aglomerat. Într-o zi, stând pe scaun, am simțit căldură, în dreptul umărului. M-am uitat.
Lângă mine, în picioare, o Doamnă, cu poșeta pe umăr. I-am oferit zâmbind, locul.
L-a acceptat, mulțumindu-mi, tot cu un zâmbet.
În stația de sosire, coboară și Doamna.
Am intrat, civilizat, în discuție.
Din vorbă-n vorbă, am constatat, că suntem vecini de blocuri.
Așa, am cunoscut-o pe Viorica, viitoarea mea soție.
Onu