Blazare

 

Nu știu, dacă sunt trist, sau plictisit. Poate că din cauza căldurii, a solitudinii. Este apăsător să fii singur.M-aș certa și m-aș bate cu toată lumea. Nici intriga politică, în care văd că avem vocație, nu mă mai interesează.

Probabil,  și de la toridul val brazilian,căruia îi este supus Dragnea. În care se pare că au început și liberalii să se liniștească.

Îmi lipsește virulența Ralucăi Turcan.Privind-o cu cât patos antiDragnea vorbește, credeam că a făcut o pasiune pentru biata victimă. Dar, argument irefutabil că funcția obligă, că te face și te desface, s-a mai liniștit, de când nu mai este șef în politică.

Ba, mai mult, am vaga percepție, că acerba  opoziție liberală, din principiu, s-a mai temperat, s-a mai politizat, a căpătat accente de raționalitate ideologică. Și nu cred, că este deloc rău. Pentru că, dacă din dispută corectă, se naște adevărul, Politica nu poate fi utilă, decât dacă se  apelează la realități. De la tv, constat că Dragnea nu poate avea liniște în propria casă politică. Acum, unul pe nume Cătălin Ivan,  mic toboșar  în struna lui Ponta, care spre a se convinge că nu este atât de scund, militează pentru o sciziune, în PSD.

Cât privește Ponta, oricât aș încerca să-i înțeleg lipsa de curaj politic, n-aș reuși, analizând oscilațiile melodramatice ale acestui personaj.

Și-a dat demisia din funcția de Premier, din aceea de șef de partid, și-a căutat cu lumânarea , excluderea, fiind prea slab probabil, în a-și părăsi Partidul, bagă zâzanie împotriva lui Dragnea, poate îl va provoca să gafeze la rându-i.

L-a slujit servil, pe perdantul ex-Premier, probabil tot cu gânduri uzurpatoare  de Dragnea.

Probabil, că așa suntem noi, cei care nu suntem în stare de ce visăm.

Cârcotim, în iluzia că ar fi ceva de capul nostru, dacă împrejurările  , conform proverbului, ne ajută.

Iar ca răsplată sorții, care ne-a purtat pe val, îi trântim o demisie.

Acum, nici nu mai știu, dacă l-au mai suportat cei din partid, printre ei. Important pentru el,  este să viseze cai verzi pe pereți.

Cică și-ar face un partid, Pro România.

Ce ți-e și cu arșița asta!Te provoacă să te gândești la  fleacuri.

Onu

 

Sahara

Eu credeam că Sahara este doar un cuvânt, dar în ultima vreme, încep să realizez noțiunea. De câte ori merg în oraș , pentru cumpărături ,simt razele solare, ca pe săgeți de foc , având în loc de vârf, talere încinse.

În camera caldă, am senzația unui ou, pe cale să eclozeze. Nici nu mai știu, limpede, ce simt, și ce va fi cu mine. Mă mai răcoresc malițiile de fetiță voit naivă,ale Danei Grecu,  privind  Premierul.

Este interesant apetitul bârfitor al presei, presupunându-l pe Dragnea, mare antreprenor în Brazilia, cu acțiuni la purtător.

În ciuda precizărilor acestuia, că nici vorbă, de așa ceva, că totul este o născocire mediatică.

Eu nu cred asemenea bârfe.

Le presupun a fi tentative ale nu știu  cui, dar deloc  onorante, de a ne abate de la înfăptuirea prevederilor Programului de Guvernare.

Aș înclina să cred că acolo sus, în Sfere meschin geopolitice, cineva  rânjește , în năzuința ca noi, românii, să rămânem pe locurile codașe ale Europei, în privința nivelului scăzut, de trai.

Ceva aberant, ca imaginație bipedă!

Dar absolut inacceptabil, și însăși ipoteza acestui cancer , în  țeasta cuiva, din țară, sau de aiurea, mă oripilează, și instinctiv, îmi declanșează gânduri de autoapărare.

Să mă fi îndobitocit Sulițele încinse ale Soarelui, pe scurtul drum pentru aprovizionarea zilnică?

Să fiu sechelar diabolic, urmare eșecului pierderii rușinoase a alegerilor?

Și ce mi-ași mai fi dorit. Că am o pică de mor, pe succesul retoricii anoste a lui Dragnea.

Acu, de ce să nu fiu sincer și să nu-i recunosc meritul:

-Are papagal politic, Omul! A punctat în locurile sensibil  vitale, interesului  electoratului!

Să fi trecut într-adevăr, prin Brazilia?

Dacă da, mă mir că nu i-a venit în minte, ideea de a importa, pentru eficientizarea  spiritului democratic,   ceva  ritmuri de SAMBA.

Aș merge și eu, să SĂMBĂSUIESC, în  Piața Guvernului.

Onu

Visare

Privești, și nu îți vine -a crede

De e natură sau tablou

Prea  aduce cu o zână

Trăită  viu, în gândul tău

***

Începi să cugeți:

-Atotputernic  e Dumnezeu!

Și  greu, cauți a  te feri

De vraja ochilor profunzi.

***

Să nu te prindă, pe ascuns

Stăpâna  zărilor albastre.

De care ești vital convins

Că, fără s-o revezi  puțin,

***

Viața ta treptat va deveni,

În noapte sau pe zi,

Necontenit coșmar.

 

Onu

Visare

 

Privești, și nu îți vine-a crede

De e natură sau tablou

Prea  aduce cu o zână

Trăită  mult, în gândul tău

***

Începi să cugeți:

-Atotputernic  e Dumnezeu!

Și  greu, cauți a  te feri

De vraja ochilor profunzi.

***

Să nu te prindă, pe ascuns

Stăpâna  zărilor albastre.

De care ești vital convins

Că, fără s-o revezi  puțin,

***

Viața ta treptat va deveni,

În noapte sau pe zi,

Necontenit coșmar.

 

Onu

Sine die

Am citit expresia, pe undeva, și mi s-a părut, că folosind-o, voi  părea mai deștept decât îmi închipui eu, în nesăbuința  orgoliului personal. Acum un an și ceva, după decesul soției, îi împrumut cuiva o carte.

–Până când? Mă întreabă el !

-Fără termen, până o citești. Adică, sine die, cum spuneau  latinii!

A trecut anul, a mai trecut ceva și din următorul, și îl întreb pe individ, dacă a citit cartea.

–Da, îmi răspunde el ,încântat.

-Atunci, te rog să mi-o restitui!

-Dar mi-ai dat-o sine die!

–Întocmai, fără termen precis, să o poți citi în liniște,și să-ți extragi și niște notițe, din ce-ți place.

Mi-a stat pe limbă, să nu-l întreb, dacă nu cumva, și-a făcut biblioteca de care se laudă, din cărți împrumutate de la alte cunoștințe, cum sunt și eu.

Dar, întrucât mi-am propus, să evit zona conflictuală, m-am abținut cu succes.

Nu sunt sigur, dacă-mi voi recupera cartea.

Și nici de la fratele său.

Cred că aceluia, o să-i propun să-i cumpăr una cadou, în locul alei mele.

Sunt însă destul de derutat, de întrebarea:

– Uitarea îi ajută pe unii, la acumulare/îmbogățire?

Onu

Limbaje

Este o temă simplă, și privește limbajele din natură, cum ar fi lătratul, mieunatul, chițăitul, ciripitul, și de ce nu, grohăitul.

Sunete naturale, fără ifose de prețiozitate, cum sunt cele politice, polemice, sarcastice,agresive, sau talk-show-riste, fără noimă. Și, o fac, în speranța  că poate, reflectând asupra lor, voi reuși, printr-un simplu ham, să potolesc javrele din spatele blocului, să înceteze hărmălaia pornită din senin. O să  spun totuși ceva.

Am observat, că la trecerea unui ciobănesc, ținut în lesă, de stăpânul său, sunt foarte guralivi, și chiar agresivi.

Într-o zi, ne cunoscându-l pe stăpânul Ciobănescului, l-am  întrebat zâmbind:

-Credeți că ar păți ceva, dacă l-ați elibera când îl agresează javrele?

– Nu, mă tem că le-ar schilodi pe câteva, iar eu sunt pacifist de felul meu. Am râs, încântat de răspuns, și am replicat:

-Nu-i subestimați?…

– Poate aveți dreptate! Vă asumați răspunderea pentru javrele pocite?

Siguranța stăpânului Ciobănescului, m-a derutat ușor, convins fiind,  că o fi ceva de hărmălaia Potăilor.

După o  ezitare, am răspuns:

-Îi ofer Învingătorului, o porție sățioasă de șuncă de Praga.

Ușor încântat, stăpânul Dulăului, mi-a promis spectacolul, peste câteva zile.

-De unde veți privi?

– De la fereastră, vă fac un semn cu mâna!

Nu vă povestesc finalul.

Evident,  că am pierdut pariul.

Câteva javre schilodite, se ascundeau schelălăind pe sub mașinile din Parcare.

Am uitat, să vă spun, că la umbra mașinilor din Parcarea improvizată ad-hoc, în spatele blocului, s-au aciuat o groază de potăi vagabonde.

Onu

Zăpușeală

Afară este o căldură de cuptor. La înapoierea din oraș, nu-mi găseam cheile de la  intrare, și , pentru o clipă, am avut senzația, că mi s-a topit creierul.

Speriat să nu-mi curgă prin urechi, mi le-am controlat, într-un gest  reflex.

Șansa mea a fost, ca întotdeauna, să apară un vecin, cu cheile gata pregătite.

Încă  mă aflu sub imperiul emoției trăite, dar încerc să scap de ea, scriind.

La înapoierea din oraș, am cumpărat o carte, ciudat întitulată:

/ Viața amoroasă a lui Ceaușescu/.

Știu că unii cititori mă vor dezavua, pentru că-l voi privi pe acesta ca pe un bărbat, dar, îmi amintesc  de faptul că în adolescență, lectura mea preferată a fost a vieților oamenilor mari din Istorie.

Pornind cu Cezar, Napoleon, Churchil, Roosevelt,Hitler, Stalin și Lenin, lectura vieții  nici unuia  din cei care și-au marcat existența, cu toate atrocitățile trecerii lor prin timp,  nu mi-a scăpat. Nici celebritățile Revoluției Franceze, precum, Danton, Robespierre, Marat,  Mirabeau și alții, nu mi-au dat pace.

Acum, însă, altceva nu-mi dă pace. Și nu cred să fie efectul  Soarelui.

Ci, mai degrabă, o sechelă  congenitală, a unora, de a se crede îndreptățiți cu orice ocazie, să se dea deștepți.

Reluând aceeași marotă, și înfofolindu-o cu trențele gândirii lor semidocte..

Nu știu câți din organizatorii unor talk-show-uri,  au măcar habar de dimensiunea domeniului în  care se bagă. Și apoi, ca unul care află că doar își închipuia că știe să înoate, după ce l-a luat vârtejul, așteaptă șansa prostului, ca să-l vadă cineva, și să-l salveze de la înec.

Cam astfel, văd eu, în esență unele talk-show-uri de pe la noi. Ce contează că proștii, ca mine, avizi de ceva ce li s-ar părea lor inteligent, le asigură audiența bănoasă cinstit.

Aseară, spre pildă, Dana Grecu, despre care nu știu ce habar are de cultură, încerca, pe măsura dimensiunilor sale de femeie guralivă, să –mi inducă vinovăția de plagiat, asupra noului Premier al României.

Modă de maimuță autentică, din jungla mozambicană. Când traversezi  jungla, din nimic, te trezești cu o ploaie de gesturi specifice de amenințare, cu pumnul, cu schimonoseli și țipete.

Și asta, pentru că, uneia i s-a părut, că tu ai plagiat traseul altei mașini, care  traversase înaintea ta, Jungla. Apoi, dacă la tratezi cu disprețul  indiferenței, ne preocupat de specificul maimuțărelii, se potolesc, și  își încheie spectacolul penibil, cu aere de demnitate, pe care, după ce le-ai văzut manifestarea, nu mai cutezi, să-ți irosești vremea, când ai avea atâtea de văzut.Revenind la plagiat, ar fi bine de știut, de către cei care țin în gură maimuța plagiatului, că orice teză de doctorat, trebuie să cuprindă două capitole fundamentale:

Unul de referințe bibliografice, în legătură cu tema abordată, și altul, la fel de important, conținând rezolvarea originală a autorului temei lucrării .

Este evident, că în primul capitol, nu poate fi vorba de originalitate, și nu poate fi caracter de compilare, prezența celor scrise în el. Dacă, poate, din neglijența  conducătorului de doctorat, candidatul nu a trecut sursele bibliografice, nu pot  considera  faptul, ca un plagiat. Este regretabil, că aceste acuze  comunistoide, mai persistă în mentalitatea noastră spirituală, dacă de asta o fi vorba, și nu de prostie ignorantă.

Sau de semințele de floarea soarelui, ronțăite de unii neica nimeni, pe marginea șanțului Societății.

Ca să discuți despre doctorat, trebuie, cel puțin, să ai habar cum se obține.

                                                             Onu