Vise

Două persoane din Iași, îmi țin nerăbdarea pe jar.
Prima, pe numele Sorina, învăluită de taină, îmi dă senzația, că poate va trece pe la mine.
Alta, probabil, căsătorită, cu familia Chirilă,îmi demonstrează surdo-muțește, că pudoarea este o caracteristică a familiei, și mă ține departe.
Iar eu, naiv, aștept să ajungă prin Bucureștii de altădată, să ne bucurăm de cunoștință.
Și mai sper, să nu coincidă cu Taifunul din Timișoara, pentru că, după o vorbă înțeleaptă,
/Om sunt, și nimic din ce-i omenesc, nu mi-e străin/.
Dar, cine știe, poate nici Sorina, nici taifunul, nu vor trece prin București! Conform proverbului:
/Vrabia, mălai visează, iar flămândul, praznicul!/
Onu

Anunțuri

Sărutul

Mă gândesc la mâncarea mea preferată, și sunt bulversat efectiv, pentru că nu știu care este.
De fapt, nici nu știu ce este preferința. Adică ceva care-mi place? Atunci, preferința mea, pe gustul ființei mele este sărutul. Dar nu de orice fel, ci acela, în care te pierzi,acela în care, tu, nu mai ești tu! Se poate face, orice, cu tine. Ești, ca sub o stare de vrajă, simți că divinitatea te stăpânește, și ai face totul, pentru momentul acela.
Rememorând acest așa zis sărut, mă cuprinde o ușoară stare de amețeală, și de nesiguranță.
Intensă, și sublimă, instituția divină a sărutului!
Onu

Oare, de ce?

Am observat, la mine, și nu doar, multă frământare sufletească a oamenilor, pereche,a unuia, pentru celălalt. Frust spus, s-ar crede, că atracția sexuală.
Pentru a fi sigur de ipoteză, m-am observat pe mine însumi, cu toată degajarea. Și nu am observat, pentru persoanele care-mi plac, o stare specială, în acest sens.
Dar foarte ciudat, după ce a trecut ca o boare, pe lângă tine, o femeie, îți preocupă un timp mintea.
Dacă este plăcută, o asemeni unor emoții estetice, dacă-i urâtă, trăiești o dezamăgire, dacă este umilă, compasiune, dacă, și mereu, alte funcții de dacă. Aceasta mă face să cred, că indisolubil, suntem legați sufletește, de noțiune de feminitate, și că nu putem trăi fără ea, spre a –i căuta oricând, pretexte. Oricât de stupide, dar esențiale pentru respirația noastră.
A mea, cel puțin!
Onu

Orient și Occident

Oscilez între aceste zări ale lumii. Între cadână și zână. Și totuși, în sinea mea, mă simt atras fără să pot opune rezistență, de privirea curioasă a cadânei, de mișcările ei molatece, în care presimt arșița încinsului deșert saharian.Mă atrage privirea ei iscoditoare, de după gluga întunecată ca și misterul pe care îl acoperă. Nu cred că beduinii și-au obligat soțiile să-și acopere fața.
Înclin să cred că ele, saharienele, au decis intuitiv, să tulbure curiozitatea bărbaților , prin discreția provocatoare, în complicitate cu finețea nisipului dunelor încinse.
Nu știu, de ce, Occidentul îmi pare a fi creator de blonde. Poate unde, peregrinările mele prin Transilvania, prin Polonia și prin Ucraina, mi-au imprimat ireversibil, chipul blond, cu ochii cuprinzând în abisul lor irezistibil, imagini ale unor stări de plăceri îmbietor răcoroase. Privesc pe fereastra mea, chipuri cu ochii albaștri și verzi,iar senzația devine irezistibil interesantă.
Geamurile parcă își pierd materialitatea, la întâlnirea privirilor celeste, iar șansa integrității lor, nu rămâne decât nasul, care în curiozitatea lui, termină prin a se turti de ele.
În timp ce, blondele, dispar, în trecerea lor fantomatică.
Onu

Greață

Hoinărind pe Internet, fără o țintă anume, am citit despre drama unei jurnaliste românce, având copilul bolnav de cancer.Dar, dacă bine am înțeles, și sper să nu, statul român ar fi revoltător de indiferent.
Și asta, pentru că, starea sărmanului copil, nu s-a ameliorat, sub nici un tratament.
Plecată în Italia, sub auspiciile calității de jurnalist, reușește să-l interneze pe copil, și starea acestuia merge, Doamne ajută!, spre bine. Dar aci, începe dramatismul copilului.Mama, care nu știu ce o fi făcut la studii,/deoarece pregătirea cuiva pentru presă, incumbă perceperea interlocutorului, printr-o empatie creată ad hoc,/riscă să-și intoxice copilul, cu otrava urii ei, împotriva statului român, incapabil de a-i fi ajutat fiica.
Un gen de ne înțelepciune a percepției interlocutorului.
Și apoi, se știe, prin numeroase experiențe psihologice, că nocivitatea gândului se transmite, și asupra celui care le emană, și asupra celor dragi lui.
Transcriu aceste impresii, în tendița de contracarare a prăpăstiozității rătăcirii acestei mame, crunt încercate, prin efect la distanță, a scânteii de ură patriotică, pentru că ea nu și-a învățat lecția de Psihologie aplicată.
Trist, dar specific adevărului :/unii trec prin școală, ca gâsca prin apă/.
Onu

PS:Recitind acest articol, impresia mea a fost de bun, dar prost. Bun, pentru ideea conținută,
Prost, pentru expunerea ei confuză.

Taină

Am o curiozitate copilărească.S-o văd pe 69, întreagă.
Să văd, cum m-aș putea cuibări în ființa Ei.
Așaa, prin jumătatea pe care mi-o arată, fabulez lumi de basm, în care Albă ca Zăpada a încremenit de fiorul apariției, sau nu, a lui Făt Frumos, iar freamătul frunzelor pare a spune:
-Vaai, cât de frumos poate fi!
Nu sunt nici Făt.., nici Albă….,dar mi-e așa de dor, să mă înfior iar, la gândul că ei există prin preajma mea.
Dulcea mireasmă a copilăriei, acum, la Sfârșit de vacanță.
Onu

Nedumerire

În general, nu sunt un tip prea curios, în ceea ce privește sexul. Mă conduc după vorba consacrată:
fiecare cu a lui.
De aceea sunt extrem de nedumerit:
Ce-o avea lumea, cu a părintelui Pomohaci? Eu cred că este o mâncătorie în sutană. Presupun…, nepricepând ce diavolească dihonie, a început în lumea sutanelor negre. Precis o pioasă mâncătorie de taină!
Ceva însă, cu toată ciudățenia, mă face să apreciez, dezmățul declanșat. Oamenii de bună credință, oamenii cu Domnul în Suflet, nu se lasă manipulați de Iudele care s-au strecurat insidios, în moralitatea noastră, blasfemiind-o, în toate aspectele socio-politice. Veniturile salariale, mari sau mici, ca în mult râvnitul Occident, nu vor fi așa cum explică Puterea, din motivul că Opoziția unora, nu pricepe, de ce, în sfârșit, un român, pe porecla sa, Dragnea, s-a decis, să rupă lanțurile năravului sărăciei.
Mi-e și frică, parcă de un blestem ranchiunos, să repet cuvântul sărăcie. Să nu-mi deranjez vre-un Prieten din Opoziție.
Deși, Doamne, Iartă-mă, îi văd cam pleoștiți de frumusețea argumentației Olguței Vasilescu, atunci când explică, asemenea bunicii mele, minunile Feților-frumoși din Basmele copilăriei.
Și aș asculta-o, până s-ar închide programul tv.
Oricum, nu în detrimentul judecății Înalt Smeritului for bisericesc, împotriva năravului bărbătesc.
Onu