Șmirghel

În opinia mea, gradul de evoluție spirituală, în existența unei persoane este limbajul.Cu cât este mai lăbărțat, mai contondent, mai injurios și mai sentențios, cu atît, autorul  e mai deficitar umoral. Parcă ar avea în gură, în loc de limbă, o bucată de șmirghel.Și toate resturile șlefuite din propria-le gură, sunt aruncate pe facebook, precum  o mașină, cu  motor și defect , și fără ulei.

Iar dâra de fum poluant, este atrasă  miraculos, în pustiul cerebral, al celor care caută informații civilizate, pe Facebook.

Nu cred că există leac acestei maladii.

Orice existență  larvară, indiferent de starea de evoluție, simte nevoia, a-și facea simțită prezența.

Și cum altfel, decât cum nu poate .

Nu știu cât de evoluați sunt Estonienii.

Am fost coleg la Moscova,în cămin, și cu Campionul de box la categoria grea al Germaniei democrate, și  cu un estonian, al cărui coleg, tot estonian, îl vizita zilnic. Ei bine, pe durata a cel puțin doi ani, eu nu am auzit măcar o înjurătură de la ce doi prieteni.

Le-am și spus, la un phar de vin:

– Măi, dar voi,  nu simțiți măcar o dată,  nevoia unei  înjurături suculente, de să vă lase gura apă?

Mi-au răspuns că nu,  și , m-au  întrebat  nedumeriți,  la ce mă ajută !

Le-am urmat pilda, dar la înapoiere, mi-am refăcut limbajul variat al înjurăturilor, când nu-mi reușește ceva.

Dar nu în scris, și nici cu martori.

Poate cu vreo  înregistrare ambientală, de care nu știu.

Însă, ca o măsură de recunoaștere, că  în Lege,  recunoașterea păcatului, se iartă,  bat de câteva ori din palme.

Așa,  ca să  se înregistreze  că am recunoscut, și n-o s-o mai fac.

Este ceva, ca un soi de autodenunț, să pot înjura apoi, după placul inimii.

Onu

Lasă un comentariu

Filed under Pagini de jurnal. Pamflet

Radicalii liberi

Cică, neatenți ca și omul, unii atomi, își pierd un electron de pe orbită, și asta îi dezechilibrează.

Atunci, ei devin așa zișii radicali liberi.

Probabil, ca pe omul cu buzunarul gol ,  acești atomi, în suferință, fură , de la alt atom,  dezechilibrându-l  la rându-le,  pe acela.

Este ca și cum s-ar fura dintr-un buget, și atunci, balanța nu se închide și apare Fiscul.

Ei bine, treaba, nu este că apare fiscul, ci că electronul furat, la rândul lui,  fură pe altul.

Și tot așa, are loc o reacție în lanț, din care se produce o suferință atomică.

Asta, cică s-ar numi oxidare.

Când fenomenul acesta, se produce în creierul nostru, cică înceepem să ne tâmpim.

Nici asta n-ar  fi grav, că, de ce să nu recunoaștem,  tot mai suntem tâmpiței din fire.

Greul, se produce , când, de atâta hoție, creierul nostru nu mai știe ce estecu el, și intră într-o necomunicare, ca un fel de autism , hoția se generalizează , iar tu, te întrebi ca tâmpitul,  ce se întâmplă.

Americanii, probabil mai pățiți, au desoperit un mijloc  de autoapărare, pe care l-au numit antioxidant.

Un detașament intern de luptă, cu hoții de electroni, alcătuit din anumite alimente , cum ar fi de  pildă, Spanacul Probabil, de atunci, povestea cu Popeye.

Cică, mușchii lui, simbolizau creierul puternic, neafectat de radicalii liberi

.Citind această poveste, mi-am zis, că dacă tot luăm noi lumină, de la americani, să mă și apuc de mâncat spanac.

Ceea ce și fac de câteva zile  și…,  culmea,  neliniștea mea existențială, s-a mai ostoit.

 Dați naibiii, și Americanii ăștia!

Onu

Lasă un comentariu

Filed under Pagini de jurnal. Pamflet

De la bacterie,la om

Am citit, și cred că o mai am rătăcită, prin bibliotecă, o carte, întitulată:

De la bacterie, la om.

M-a cutremurat, în zelul meu religios.

Dar culmea, din alta, conținutul total, de circa 1,5 kg al intestinului, ar cuprinde 11 trilioane de bacterii.

Rezultă, după înțelegerea mea stradală, că s-au întors lucrurile pe dos.

Mâncăm mâncare, și producem bacterii.

Oare să aibă loc , același proces ,când auzim  dar nu citim?

Mare durdură democratică, ieșirea oamenilor  în stradă.

Pentru mine, este clar.

Uniii, trebuie să mai și citească! Altfel, spre binele lor, desigur, vor rămâne incapabili să urmeze legile evoluției bacteriei.

Altfel,  îi văd asemenea unui misogin  cronic, care continuă să se masturbeze, cu femeia lângă el, fără nici o emoție  participativă.

El, stradalul, în misoginismul său politic, nu știe decât Jos PSD, fără nici o vibrație ideologică.

Acum, în viziunea mea, într-un meci de box, terminat prin KO,  oricât de tâmpit ai fi,  nu poți cârti învingătorul.

A  fost,  și până la KO-ul următor, trebuie recunoscut, și respectat.

Tocmai de aceea, se caută gloria sportivă. Iar în politică, punctele atribuite învingătorului, sunt voturile primite în procesul alegerilor democratice,  implicit corecte.

Cine o fi încasat, cu mai mult de peste 40% din îmbrățișarea electoratului român?

Ei bine, dacă nu-mi convine, iau  un vomitiv, și merg la toaletă să mă descarc  sufletește.

Poate data viitoare, dacă voi fi rămas închistat în obtuzitatea mea bacteriană, nu voi fi primit nici pomana din decembrie trecut.

Conform proverbului cu nemulțumitul..

Sugestia mea ,  privind nemulțumirea străzii , este să meargă acasă, și să mai învețe, citind direct,  și nu aplecând urechea, la vuietul ignoranței.

Mi se pare mai moral, civic.

Dacă în intimitatea țestei mele, voi continua, să trăiesc  după ce aud strigat bezmetic,

vai de  IUBIREA  lui Dumnezeu, de a mă  fi creat.

Onu

Lasă un comentariu

Filed under Pagini de jurnal Pamflet.

Pudoarea

Atras, nu știu de ce, să privesc pe fereastră, am asistat la eforturile existențiale ale câinelui vecinilor mei, în spațiul verde din fața blocului.

Oarecum întristat de chinurile lui, aproape omenești, mă gândeam în acest timp, că Buffon, probabil , a asistat la multe asemenea scene, ca să-și fi scris Opera.

Vorbesc de Buffon, savantul francez, nu de Buffon,  fotbalistul francez.

Surprins,  cred,   de magnetismul privirii mele, bietul câine, și-a întors capul  către mine,  dar cum m-a  văzut,  a și tulit-o.

Mi-a părut foarte rău pentru el.

Cred că nu rezolvase prblema,  cu toată strădania lui, care mă impresionase.

Aunci, ca o compensare, ce nu cred că i-a folosit,  am înțeles esența legăturii strânse,  dintre câine și om.

Pudoarea!

Oricum, scările la blocuri, nu sunt la mari distanțe, între ele.

Onu

Lasă un comentariu

Filed under Pagini de jurnal. Proza scurta.

Curaj teribil

Când vezi pe câte  unul, mic și colțos, proptindu-se belicos , în fața ta, nu știi ce să crezi.

Să-l iei în serios, sau să-ți vezi de drum.  Personal, prefer să cred că mi s-a părut, și merg mai departe.

Pe stradă,  însă, am observat ceva, ce mi s-a părut demn, de tot interesul. Potaia,sau mai real, cățelușa din lesa câte unui bătrân sau bătrâne, la vederea tot a unei potăi, căreia, ca statură, abia îi ajunge la genunchi, se zbate și se agită în lesă, de-ai zice că l-ar face praf, dacă spre nenorocul dulăului respectiv, n-ar fi  în lesă.

Șansa dulăului, stă în înțelepciunea stăpânului potăii, de a fi scurtat prudent lesa, spre a evita masacrul. De fapt, nu trotuarul-scenă  a unor asemenea teribilisme, mă interesează, ci abilitatea moderatorului de talk-show politic , de a-l proteja de ridicol, pe cel din Opoziție, dezlănțuit  împotriva PSD-ului sau a lui Dragnea.

Când însă, moderatorul  nu reușește, încerc să o fac singur, trândind o sudalmă,  și lovind  cu palma, canapeaua pe care mă aflu.

Spre nenorocul său, Pușa, care se credea în siguranță, lângă mine, sare speriată, și miaună, ca și cum mi-ar spune:

– Ce ai, băi nene, ce ți-am făcut?

Înduioșat de spaima ei, o mângâi, și cu buzele țuguiate, îi transmit un sărut împăciuitor.

-Așa-i, draga mea, în politică. O mai dăm în canapea, ne mai trece, iar compătimim, iar ne trece!

Somnorasă,  Pușa  nu cred că m-a mai luat în seamă.

Onu

 

Lasă un comentariu

Filed under Pagini de jurnal. Proza scurta.

Șanțul Bucureștiului

Asemenea satului care s-a  bucureștenizat, Bucureștiul s-a europenizat.

Îmi place fenomenul de masă, și încep să realizez materialitatea conștiinței civice.

Periculoasă morga de emancipare. Muncim pe bani mărunți, la Multinaționale,compensăm diferența, cine mai știe cum, dar marșăm mai mândri, ca san-culotsii i, gratulându-ne cu toate invectivele de import, cu aură emancipatorie.

Din  vizuina de buhă centrală, se aude strigătul strident, al cucuvelelor, visându-se învingători revanșarzi, post alegeri.

E și acesta, un modus vivendi perdanti.

Aștept cu sufletul la gură o mișcare socială de emancipare, în vederea creșterii PIB-ului,  să nu mai avem nevoie să tânjim la prosperitatea altora.

Pentru că, așa cum dragostea adevărată nu se face fredonând elegii și ode, nici nivelul mediu de trai, nu va creșde huiduind lozinci perdante.

Aș vrea să-mi cânte sângele, următoarele versuri:

Deșteaptă-te Române,

Din umila manipulare,

În care te-mbrânciră,

Perdanții tăi electorali.

Și cugetă Române,

PIB-ul  înseamnă fapte,

Și nu plimbări inerte,

De pierde -vreme fani.

Onu

Lasă un comentariu

Filed under Pagini de jurnal Pamflet.

CNP și Generozitate

Guralivului  mucalit Mircea Badea nu i se poate contesta uneori,  umorul absolut macabru. Spre pildă, el  nu crede că  mulți  dintre stradali , nu vor fi citit OUG-ul nr 13, incriminată de ei, strânși în stradă, din spirit civic. Dar, presupune  însă, că toți știu să citească.

Poate unii dintre ei,  au rezistat și lecturii CNP-ului din buletinul propriu, întrebându-se apoi, la fel de inteligent, și revoltat civic, ca și la OUG, ce-o fi aia!

Așa că nu exclude existența nici unui minim grad de IQ de piață.

Că altfel, nu ajungeau acolo.

De aceea,  prețuindu-i  plin de tact,  și de răbdare,  în speranța coacerii lor la minte, încă mai vorbește despre ei!

Generos, nu?

Onu

Lasă un comentariu

Filed under Pagini de jurnal Pamflet.