Arhiva zilnică: 25 septembrie 2009

Mergeţi la teatru !

 

Zile şi nopţi de teatru european la BrăilaO nouă premieră pusă în scenă de Radu Afrim va fi oferită publicului chiar în Festivalul „Zile şi nopţi de teatru european la Brăila” , pe 29 septembrie, la ora 18.00, „Sufletul. Puncte de veghere”de Dimitre Dinev, traducere Dan Stoica. Un autor bulgar, dar care s-a stabilit din 1990 în Viena, Austria. A studiat filozofia şi filologia, iar din 1991 scrie nuvele, eseuri şi piese de teatru. În 2008 a scris comedia „O chestiune delicată, sufletul”, care s-a montat la Teatrul Popular din Viena, unde a avut succes. În România această comedie se montează în premieră pe ţară. Coregrafia spectacolului îi aparţine Andreei Gavriliu. Vor juca: Liliana Ghiţă, Alin Florea, Liviu Pintileasa, Emilian Oprea, Mihaela Trofimov, Dan Moldoveanu, Monica Zugravu Ivaşcu, Claudiu Urse, Adrian Ştefan, George Crintă şi Ionel Spălatu. Deşi programul regizorului este încărcat, Radu Afrim a găsit, totuşi, timp să ofere un interviu ziarului nostru între două repetiţii.

Sursa: Obiectiv Vocea  Brăilei  

Reclame

2 comentarii

Din categoria Teatru

No need to say goodbye …

It started out as a feeling
Which then grew into a hope
Which then turned into a quiet thought
Which then turned into a quiet word

And then that word grew louder and louder
‘Til it was a battle cry
I’ll come back
When you call me
No need to say goodbye

Just because everything’s changing
Doesn’t mean it’s never been this way before
All you can do is try to know who your friends are
As you head off to the war

Pick a star on the dark horizon
And follow the light
You’ll come back when it’s over
No need to say goodbye

You’ll come back when it’s over
No need to say goodbye

Now we’re back to the beginning
It’s just a feeling and no one knows yet
But just because they can’t feel it too
Doesn’t mean that you have to forget

Let your memories grow stronger and stronger
‘Til they’re before your eyes
You’ll come back
When they call you
No need to say goodbye

You’ll come back
When they call you
No need to say goodbye

Scrie un comentariu

Din categoria Cafanu