Arhiva zilnică: 16 noiembrie 2009

Katherine Mansfield

Katherine Mansfield : „Moartea care mă apasă”

Jurnal (1910 – 1922)

Duminică, dimineaţa ! Şi încă o duminică … Plouă şi astăzi – e o ploaie sâcâitoare ce pare fără sfârşit, trenând de la o zi la alta. Terminând de scris, am coborât la cină; înghiţisem un strop de supă când bătrânul doctor, care stătea lângă mine, îmi spuse: ” Te rog, du-te imediat în pat ” …  I-am urmat sfatul, docilă ca un mieluşel; am luat şi o cană cu lapte. A urmat o noapte de agonie. Când am crezut că s-a făcut dimineaţă am aprins o lumînare, să văd cât e ceasul; ei bine, era doar dousăprezece fără un sfert ! Acum ştiu bine ce înseamnă să rezişti tentaţiei de a lua un somnifer. Aveam pe noptieră, lângă pat, veronal. Uitarea – somnul adânc – atât de mult râvnită ! Totuşi nu l-am luat. M-am sculat şi m-am îmbrăcat …

22 Martie Am mers la Albert Hall cu B.C. Un concert prost şi plicticos. Cu toate astea, cred că mai bine mă simt printre cei care iubesc muzica decât printre alţii, se pare că aici e viaţa mea. Un violonist (foarte departe de mine) m-a salutat înclinând capul, părul îi crescuse ca şi lui G, imaginea asta mi-a sugerat gândurile de mai sus. Ar trebui să fiu în stare să scriu frumos despre aceşti oameni …

23 Martie Când rămân singură, mă simt oarecum deprimată. Dacă nu ar fi apărut J. în viaţa mea, aş fi trăit singură. Plouă, am răcit, şi focul nu mai arde. Afară vrăbiuţele ciripesc ca nişte puişori de găină. O, Doamne ! Sunetul ăsta îmi aminteşte de cu totul altceva ! Un soare cald, nişte mingi mici, galbene şi drăgălaşe, rostogolindu-se prin iarbă, şi Sheenan, care îmi întinde un pui micuţ înfăşurat cu o cârpă, să-l duc lîngă focul din bucătărie …

4 Aprilie (…) Dar niciodată nu am mai avut o zi aşa de îngrozitoare. Groaznic de însingurată. Se pare că numai ironia mi se potriveşte pentru scris. Cum încerc să descriu şi lucruri frumoase, totul se diluează în dulcegărie. Dar, în acelşi timp, mi-e frică să folosesc satira, şi uite aşa stiloul nu aşterne nimic pe hîrtie …

5 Aprilie Nicio altă pasăre nu stă în copac cu atâta semeţie ca porumbelul. El pare plasat acolo de Domnul însuşi. Cerul era de-un albastru mătăsos, cu pete albe, iar soarele strălucea printre frunze. Totuşi, copiii amărâţi şi gârboviţi mă fac să-l iubesc mai puţin pe Dumnezeu …

30 August Cred că mâine vom pleca la Cornwall. Mi-am recitit jurnalul. Spune-mi, există Dumnezeu ? Mă simt foarte bătrână în seara asta. Ah, ce bine-ar fi dacă aş avea pe cineva cu mine, care să mă iubească, să mă aline şi să-mi alunge gîndurile negre …

Reclame

2 comentarii

Din categoria Cărţi, Istoria, Muzică, Personale

Good Morning … Midnight !

 

Day & Night 

Good Morning Midnight !
I’m coming Home
Day got tired of Me
How could I of  Him ?

Sunshine was a sweet place
I liked to stay
But Morn didn’t want me now
So Goodnight Day !

I can look can’t I
When the East is Red ?
The Hills have a way then
That puts the Heart abroad

You are not so fair Midnight
I chose … Day
But please take a little Girl
He turned away !

Emily Dickinson

4 comentarii

Din categoria Diverse ...

" Nimeni nu este mai presus de lege ! "

“Nimeni nu este mai presus de lege!” articol din Constituţia României
Articolul de mai jos este o ficţiune. După cum cititorul îşi poate da uşor şi bine seama, în spitalul Elias din Bucureşti personalul spitalului îşi face ireproşabil datoria.

Spital_by_99Alucard
Am avut pentru câteva săptămâni tatăl internat în spitalul Elias din Bucureşti.
Ca să evit orice neînţelegeri cu privire la atenţia de care merita să se bucure tatăl meu în spital, am mers la medicul care se ocupa de el, l-am rugat să aibă grijă de tata, şi i-am oferit un plic cu bani. Medicul mi-a spus: “Noi nu cerem! Noi oferim!”, şi m-a condus afară din cabinet, politicos. Am admirat modul elegant de tratare a pacienţilor în spitalul Elias, şi am băgat plicul în buzunar.
Am mers apoi la cabinetul asistentului şef, cu alt plic pregătit, pentru personalul inferior. Asistentul mi-a spus: “Noi nu cerem ! Noi oferim !” şi m-a condus, politicos, afară din cabinet. Încă odată, am admirat profesionalismul personalului medical în Spitalul Elias.

Au trecut zilele. Tratamentul prescris de medic, la ore fixe de administrare, nu era administrat de nimeni. În zadar tata aştepta să vina la el un asistent sau o asistentă; nu venea nimeni. În zadar mergea tata după ei, şi îi ruga să vină să îi administreze tratamentul. “Venim! Imediat!” era răspunsul. Şi nu venea nimeni. În zadar cerea să îi fie schimbat un cearceaf. “Imediat!” era răspunsul. Treceau zilele, Şi nu era schimbat.
La noile mele vizite la cabinete, cu plicurile pregătite, medicul şi asistentul şef continuau să mă asigure: “Noi nu cerem ! Noi oferim !” Nu mai înţelegeam nimic …

 
Într-o bună zi, mă învârteam revoltat, nedumerit, şi bolnav deja de nervi, în jurul porţii spitalului Elias. Paznicul a venit la mine şi m-a întrebat: “Doriţi ceva ?” “Da”, i-am răspuns. “Un regim omenesc în spital pentru tatăl meu, care este internat. “ “Înteleg”, a spus paznicul.”Aţi cerut cuiva, bon fiscal ?” “Nu !” am răspuns, contrariat. “Ce naiv sunteţi ! Când mai daţi cuiva din personalul spitalului un plic, un pachet de ţigări, de cafea, spuneţi-le că vreţi să vi se ofere bon fiscal !” I-am mulţumit portarului, şi i-am cerut bon fiscal. I-am dat un plic, şi nu am primit nimic. De atunci încolo, treburile au mers uşor: ceream bon fiscal, serviciul solicitat era îndeplinit imediat, şi nu primeam bon. Înteleg acum şi de ce preşedintele celei mai legiuite ţări din Europa s-a operat în străinătate. Este un om mândru. Este sub demnitatea Excelenţei Sale să ceară, un bon fiscal, măcar.

Să trăiţi legal !

Jianu Liviu Florian

6 comentarii

Din categoria Jianu Liviu-Florian, Sănătate, Ups & Downs