În aşternutul de spital,
Captiv… , sufletul, filozofează:
Ce resorturi, îl împing,
Spre feţe, care-n datorie,
Atent, bolnavul îl veghează ?
Să fie, tainic-legatura maternală ?
Sau paiul, pe care îl atinge
În disperare, Insul ce se stinge ?
Dar, când pericolul dispare,
Ce îl reţine … la externare ?
Ce oare-l încleştează
Cu fir de suflet şi de sânge ?
Recunoştinţa, regăsire de sine ?
Ori disperarea, nevolnic, descătuşată ?
În neînstare … să revină,
La firea nou, revigorată ?
Sau, străina făptură din sine,
Ce spre păcat, perpetuu, tinde !
Dar, ce-i Păcatul ?
Dorinţa, ce şerpeşte, îl cuprinde !
Făcându-l inuman, să uite,
Vai, Sufletul de-acasă,
Ce pentru el, din greu, a pătimit,
Şi-acum, să îl revadă, aşteaptă fericit ?
