Salus populi suprema lex esto !

Un titlu sugestiv, în prima pagină a ziarului Gândul din 29 martie 2010, afirma:”Ai o  amendă neplatită, primăria îţi blochează salariul. Statul începe Marea Executare Silită”.

Cuvintele, mi-au amintit expresia … ”Salus populi suprema lex  esto”, în sensul că “interesul  poporului/ patriei, trebuie fie legea supremă” (să aibă întâietate faţă de cele particulare). De aci, altă zicere: ”… unde se deliberează despre salvarea patriei, nu trebuie să existe nici o consideraţie, nici de just, nici de injust,  nici de milă, nici de cruzime, nici de lăudabil, nici de ignobil, ci, dimpotrivă, lăsând orice la o parte, să fie urmat acel partid care îi salvează viaţa, şi îi menţine libertatea”.

A sp­us-o Niccolo Machiavelli, istoric şi om politic italian, prozator şi dramaturg  de vază. Ştirea, m-a tulburat puţin: ce mă fac eu, care nu-s învăţat să respect legea şi ordinea, care nu dau doi bani, pe forţa publică, pe civilitate, şi alte asemenea subtilităţi sentimentale, din ignorarea cărora mă simt, şi mi-e atât de bine? Ce dacă, prin această măsură de disciplinare silită,  se crează o nouă paradigmă a simţului civic, o reorientare a spiritului meu mioritic, spre valenţe de civilizaţie şi prosperitate la standarde, către care, chiar acum, îmi  curg, pur şi simplu ochii? Şi, mă mai frământă ceva, dar cu cine să mă sfătui, dacă am idei preconcepute, asupra situaţiei politice actuale, care nu-mi îngăduie să accept în sinea mea, măsurile politice care se preconizează? ( deşi, îmi dau seama că nu există altă rezolvare, să mă civilizeze?)

Oare, ce-i de făcut ? Să mă las executat silit ? Sau să-mi fac datoria, onorabil ?

Reclame

16 comentarii

Din categoria Politică

16 răspunsuri la „Salus populi suprema lex esto !

  1. indiferent ce-ai face, buzunarul sufera cel mai mult! Zic, mai bine ne facem datoria …executarea silita ma duce cu gandul la sclavism, desi nu ne-am indepartat prea tare! 😉

    In fine … sa nu fie nevoie de platit amenzi …

    • Orry,

      De ce, lectura comentariilor tale, ma trimite la iluzia de a renaste asistat de o Dna asistent medical pediatru?
      Apoi, si sclavismul si taylorismul, au fost etape imperios necesare, pt civilizatie.
      Nu stiu, daca -ti place mentalitatea anglo-saxona, dar sa stii, ca, din spusele unui jurnalist, de sorgintea specifica, le-au trebuit sute de ani, de bici si cazna, pt a ajunge unde sunt azi.
      De altfel, urgentele chirurgicale, chiar daca neplacute, nu sunt pentru continuumul viului?
      Si, odata obisnuiti cu neincalcarea legii, va fi ca mersul pe bicicleta. Iti mai amintesti?
      Multumesc!

      • o da!! Merge si asa ! 😉
        Numai ca orice lege e fabricata tocmai pentru a fi incalcata ! Si subliniez intocmai – stiu eu de ce ! 😉

  2. greu de raspuns… am vrut si eu sa scriu (si inca ma mai gandesc) despre introducerea falimentului individual, personal, pentru persoane fizice; lucrur care se leaga, oarecum, de povestea cu executarea silita; ma gandeam, de fapt, ca multe din masurile actualului guvern, dincolo de apetenta intrinseca a noastra pentru a demitiza orice sistem, ne pot face anarhisti; o fi bine ?

    • Cristian,
      Parca se spune: cine nu risca, nu castiga;implica si falimentul?caleste intreprinzatorul in devenirea de sine?
      Neconformarea dispozitiei autoritatii, nu inseamna anarhism?
      Ce-i de preferat: domnia legii sau a junglei debandadei?
      Oare poate fi progres in haos?
      Multumesc, ai fost dragut!

  3. Ai un fel delicat, de a comenta; ca parca as accepta, spusele tale. Dar, hai sa ne jucam putin, de-a profesia ta; sa comparam societatea cu omul , si sa-i aplicam Mens sana in corpore sano. S-ar realiza dezideratul aforismului, in haosul nerespectarii legislatiei ? Stiu, ca higiena, asemenea legislatiei,este foarte greu de pastrat, fara constrangerile date de factorii de risc …
    Sper sa nu existe o reactie de tip sevraj, la incercarea de implementare a legii …

  4. Caz concret: amenda de circulatie, platita in 24 de ore la CEC. Totusi la circa financiara descopar peste un an ca apare ca …neplatita si majorata ! Urmeaza blocare salariu, etc ! Vor fi mii de astfel de situatii !

    • George,
      Multumesc, pt completare! Il cunosc, nu este unicul; dar pe langa el, de ce sa uitam multele, neplatite? Oare, acest caz concret sa fi generat ideea emiterii legii ? Te mai astept, cu bucuria intalnirii unui bun prieten!

  5. Buna seara, tarziu !

    Am inteles bine ? Sunt invitata ?

    Doua vorbe spun: am invatat ceva de la o eroina a lui Slavici. Se poate intui usor cine era si ce am invatat.
    Imi incep , de cand ma stiu, anul, achitandu-mi toate taxele si darile.
    Nu suport sa raman datoare nimanui. Mai ales statului.
    Mi s-a intamplat, cum spune cineva , mai sus, sa achit la timp, la finante , un impozit si sa primesc, cativa ani la rand (3) somatie sa achit suma, la care se adaugau penalitati. ( de fiecare data, am prezentat chitanta).
    Zicem ca oameni suntem si ca a gresi este omeneste.
    Sa acceptam aceeasi axioma si cand vine vorba de institutii ?

    • Gina,

      Sa-mi exprim bucuria ? gratitudinea ? Multumesc, o tu,Rara avis ! O pana de curent, mi-a sters un comentariu; dar, ca sa nu ma prinda alta, nazuiesc in reciprocitate, in corectitudine, in corectiile succesive, pe care evolutia le desavarseste !
      Te mai astept, expresie a discernamantului delicat feminin; nu cred ca este un pleonasm! O zi minunata, iti doresc ! Il astept, cu aceeasi nerabdare si pe Capitanu !

  6. De fisc si de moarte nu te scapa nimeni, spun americanii. La noi e valabila chestia cu fiscul daca esti un simplu cetatean . Cand vine vorba de marile firme….

    • Cati,

      Cred ca marile firme, scapa printre numerosii mici datornici, tot asa cum paduchii se ascund printre firele de par si la protectia sustinatorilor milosi si grijulii, fara nici o palpitatie fata de marea inima a Patriei !
      Ar fi cazul, sa incepem sa constientizam: vrem sa ne civilizam ?
      Multumesc pentru vizita !

      PS: Apropo de americani: poate ar trebui sa luam si corectitudinea fiscala, nu numai Valentine’s Day sau Halloween; dar pare-se, ca astea le iau tot sarmanii datornici la Fisc !
      In Germania, functioneaza aceleasi rigori fiscale. Am cunoscut pe cineva, de-al nostru; care a dus-o bine in Germania, dar neachitandu-si obligatiile fiscale, a preferat sa renunte la binele de-acolo, fiind urmarit, ca datornic, rau platnic ! Daca bine retin, consecinta, era privare de libertate si discreditarea, in fata Comunitatii oamenilor de afaceri! De retinut, nu ?

      Amurit in tara, fericit, ca-i pacalise pe nemti. Bravura romaneasca !

  7. dura lex sed lex..
    respecta daca vrei sa fii respectat….

    se poate continua…
    zi buna ! j.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s