Man Gave Names to All the Animals

Desemnat „Poetul erei rock’n’roll” de către Muzeul “Rock and Roll – Hall of Fame”, Bob Dylan a inspirat generaţii întregi de artişti prin mesajele politice, sociale, religioase şi literare incluse în piesele sale. Printre cei influenţaţi de muzician se numără şi autorul unei cărţi cu desene pentru copii, care îşi va numi următoarea lucrare după una dintre cele mai cunoscute piese Bob Dylan: „Man Gave Names to All the Animals”.

În luna septembrie a acestui an va fi publicată o carte cu ilustraţii pentru copii, care va purta numele celebrei piese „Man Gave Names to All the Animals” a lui Bob Dylan, piesa urmând a fi inclusă şi pe CD-ul ce va fi comercializat împreună cu această carte. Extrasă de pe albumul artistului din 1979, „Slow Train Coming”, piesa a inspirat această lucrare, autorul cărţii declarându-se onorat de faptul că artistul i-a dat permisiunea de a folosi acelaşi titlu: „Din momentul în care am ascultat „Man Gave Names to All the Animals” versurile melodiei au născut în mintea mea imaginea unei lumi de o frumuseţe nebănuită. M-am gândit că această viziune să devină obiectul unei cărţi pentru copii şi i-am cerut astfel permisiunea lui Bob Dylan pentru a transforma visul în realitate. M-a făcut fericit dându-şi acordul pentru folosirea piesei în cadrul acestui proiect. Sunt sigur că fanii lui Bob Dylan vor fi încântaţi să împărtăşească mesajul unuia dintre cele mai apreciate cântece ale carierei artistului cu copiii din viaţa lor”, a declarat scriitorul Jim Arnosky, creatorul cărţii.

„Man Gave Names to All the Animals” face referire la un pasaj din capitolul Geneza al Bibliei, reflectând puternic credinţa personală a artistului, albumul pe care piesa a fost inclusă – „Slow Train Coming” – fiind clasat pe locul 16 într-un top al „Celor mai bune 100 de albume de muzică creştină”. Albumul, lansat în 1979, a fost foate bine primit de către fani şi critici, Bob Dylan trecându-şi în portofoliul premiilor şi un Grammy pentru cel mai bun solist un an mai târziu. Albumul s-a clasat pe locul 2 în topul UK Albums Chart din Marea Britanie, iar în SUA a atins poziţia a treia în U.S. Billboard Albums Chart, unde materialul a fost premiat şi cu Discul de Platină.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Bob Dylan va ajunge pentru prima dată în România în cadrul turneului „Never Ending Tour” pe 2 iunie 2010, pe stadionul „Iolanda Balaş Soter” din Bucureşti.

Sursa: Citatepedia

Publicitate

Conflict intelectual

Prefata. A zi, spre jena mea, nu am imaginatia adecvataSfintei Sarbatori aNasterii Domnului. Sper ca ilustrarea magistrala a postului reblogat, opera lui Madisor, sa va transpuna in ambianta traditiei de Craciun. Sarbatori fericite! Onu

Dimineaţă însorită, caldă. Frumuseţea vremii, îmi aşterne un zâmbet larg, pe faţă. Surâd tuturor, aerului cald, razelor de soare, care-mi mângâie aproape matern  faţa. Absorbit de reveria mângâierii, nu observ tânărul cu trup sculptural, ca dăltuit parcă, de Michelangelo. Surprins, îmi amintesc de David, şi un zâmbet larg, admirativ, îmi inundă chipul. Nu pentru mult timp,  însă. Tânărul, ameninţător, se proţăpeşte belicos în faţa mea şi mi-o trânteşte:

– Ce te hlizeşti, bă; ce ai de râs ?

– Nu râd, îti admiram frumuseţea de corp; parc-ai fi sculptat de   …, şi ezit o clipă, dacă să spun Michelangelo, Rodin sau Paciurea.

– Zii…. mă,  şi simt strânsoarea pumnului ameninţătoare, pe gulerul cămăşii mele. Prevăd pericolul, iar comanda instinctivă: ”atacă şi fugi”, se declanşează; îi bag degetele în ochi, dar nu mai apuc să fug; orbit de durere, se freacă la ochi, înjurându-mă. Al meu eşti, îmi zic, trecut de şocul spaimei iniţiale. Şi mă pregătesc să-i trag un pumn, în tâmpla stângă, care-mi vine la îndemână. Salvator, îmi amintesc, de lectiile de judo, când, printre altele, ca divertizment, la explicaţiile pentru autoapărare, ni se indicau  punctele de pe corp, a căror lovire poate fi fatală, şi, în consecinţă, să le evitam. Il lovesc scurt, sec, peste urechea dreaptă, ameţeşte, şi cade ,  ghemuit de durere. Am timp, să părăsesc în linişte, locul disputei. Puţinii trecători, de pe lângă noi, n-au catadixit să intervină, nici când m-a luat ameninţător de guler, nici când se zvârcolea de durere, ţinându-se  cu mâinile de cap !

PS: Conflictul s-a petrecut azi dimineaţă, în timp ce mergeam paşnic, civilizat, spre Piaţă ! Intelectual, pentru că, desfăşurarea, autoapărării, o prevăzusem /conştientizasem, prin exerciţii repetate de vizualizare, ca o practică de stăpânire a pălăvrăgelilor minţii.

Nu ştiu …

Nu ştiu, bucurie mai mare
Ca Madi, să fi cunoscut …

Iubire de tată şi mamă, exemplare
Doar la suroru-mi am vazut.

Nu ştiu, frumuseţe mai tandră,
Ca Madi, să fi văzut,
În scriitura-i, blândă, caldă
Afli Univers Nemaivăzut !

Nu ştiu, Vestire, mai mare,
Ca Madi, în viaţa-mi, de curând
Explozia din suflet, nu are,
Spaţiu de scris, pentru Gând !

Onu Ionescu

”7 ani de lângă mama”

Dacă bine îmi amintesc, vorba spusă la obidă, cum că inainte de 1989, nu era concediu să nu-l petrecem, plecând la munte sau la mare,  nu e chiar aşa. Şi nu mă înşel, când  încă mă cutremur, cum, într-un astfel de concediu, (ratat), am trăit o întâmplare, care mi-a zdruncinat nu numai fiinţa, dar pur şi simplu, pentru o clipă,  mi-a întunecat chiar mintea.

Eram într-un astfel de CO … 

Soţia plecase după cumpărăturile zilei,  iar eu am rămas cu mezina familiei, Cristinel. Imaginaţia unui tată, pentru copilul său, este penibil de săracă,  faţă de ingeniozitatea mamei, de a capta atenţia acestuia,  spre bucuria şi educarea lui iniţială. De fapt, cred că expresia “7 ani de acasă”,  este mai corectă,  mai veridică în forma ” 7 ani de lângă mama ”.  Şi, poate nu  străin, sau departe de realitate, legea stabileşte că în caz de divorţ, tutela copiilor mici, să revina mamei. Îmi amintesc nostalgic, de serile lungi de iarnă, când mama , pe patul improvizat ca o scenă,  ne îndemna să recităm poezii şi să cântăm cântecele, pe care tot de la ea  le învăţasem, sau să închipuim istorioare, pe baza basmelor copilăriei, citite sau povestite tot de ea. Şi când sub povara grijilor zilei, adormea aplaudându-ne, ne retrăgeam liniştiţi, învelind-o  şi învăluindu-o cu sensibilitatea pe care cu atâta gingăşie sufletească, o descoperise şi modelase, în fiinţele noastre, în formare.

Plictisită, Cristinel, îmi spune: ” tati vrei să mă dai în leagăn ? ”. În spatele blocului, erau improvizate câteva leagăne, pentru distracţia copiilor mai măricei. Bucuros de a scăpa de povara improvizaţiei,  care niciodată nu-mi reuşea, spre a o distra  aşa cum îi reuşea soţiei, am mers la leagăne. Acolo, o fetiţă  din vecini, în mare vervă , se aşeza şi se ridica în picioare, în timpul balansului periculos al acestuia. De pe margine,  mă uitam la fetiţa scheletică,  faţă de Cristinel şi-mi închipuiam, că probabil este subnutrită. Când, până să prind de veste, fetiţei mele i-a venit poftă să o imite, ridicându-se şi ea în picioare. Nici n-am reuşit să clipesc, şi am văzut-o zburând  din leagăn.

Căzută pe spate, şi cu bustul pliat peste picioare, fără un sunet sau mişcare, am crezut, că s-a prăpădit. M-am năpustit peste leagan, care în balansul puternic, mai să mă răstoarne şi pe mine. Strigând-o speriat, m-am aplecat asupra ei, cu un singur gând: dacă trăieşte, după lovitura la cap în cădere, o ridic în picioare, şi dacă va cădea, înseamnă că are şira spinării fracturată, deci totu-i pierdut, iar viaţa mea, nu mai are rost. O duc acasă, şi mă arunc pe geam. În clipa de spaimă,  de nebunie, că mi-am pierdut copilul,  pentru mintea mea rătăcită,  era singura pedeapsă,  pe care o meritam. Dumnezeu, ne-a ajutat iar, şi  gândurile mele negre nu s-au adeverit. Înspăimântat,  nu i-am povestit soţiei. Dar mulţi ani,  m-am temut ca lovitura la cap, să nu fi avut urmări fatale … Dumnezeu,  ne-a ajutat şi de această dată. 

S-a întâmplat , într-un concediu de odihnă, unul de groază cumplită,  dar plin de prezenţa divină !

Ioan Ionescu – 13.09.2009

ÎNVĂŢĂTORUL

În memoria tatălui meu, ÎNVĂŢĂTORUL !

 S-a petrecut în România. Am în faţă, caietul tatălui meu, cu Însemnări Zilnice. Scris, ordonat, citeţ, simplu, clar. Scriitură de învăţător. În câteva pagini, cum a ajuns în comuna Cârjelari, satul Ardeal, din judeţul Tulcea, ca director de şcoală. Vorba vine şcoală … O căsuţă simplă, de două camere pe un hol, cât să treacă lejer 2 persoane  sau înghesuit, câţiva elevi.  

Pentru că, o cameră din cele două, este destinată sălii de clasă, comună pentru cele câteva clase de şcoală, la care copii cătunului, prin grija autorităţilor judeţene, aveau ocazia să înveţe să scrie,  să citească, şi să socotească. Şcoala, o bucurie, de care copii locului, nu prea aveau parte, părinţii lor, preferând să-i ţină pe lângă casă, să-i ajute, într-ale gospodăriei: păşunatul vacii, sau câtorva oi, hrănitul şi adăpatul orătăniilor de prin  curte, îngrijirea frăţiorilor şi surioarelor mai mici, şi câte alte mărunţişuri, s-or găsi într-o gospodărie ţărănească obişnuită şi săracă. Cu suflet cald, plin de abecedar si sfaturi, pentru cei care încep o viaţă nouă, Învăţătorul  (care era şi directorul şcolii),  rămâne cu vorba în gât, de surpridere:  clasa,  aproape goală;  doar câţiva copii sfioşi, în faţa noutăţii  vieţii, oferite de sala de clasă !  Lecţia este scurtă, să nu sperie copiii de noile eforturi şi să-i îndepărteze. ”Un pedagog, învăţătorul, trebuie să se transpună în sufletul copilului, spre a-l înţelege, şi  să-l  apropie de noile preocupări”, povestea tata mai târziu, rememorând clipele intense, trăite în tinereţea acelor zile.

Îl ascultam cu emoţie, neştiind că ziua descrisă, va lua întorsături dramatice. Zelul tânărului învăţător, cu ceva peste 30 de ani, absolvent al Şcolii Normale din Tulcea, repartizat, conform celor de mai sus, va suporta încercări, destul de grele. După vizite pe la părinţii copiilor  de vârstă şcolară, rugându-i să-şi trimită  odraslele la carte, au urmat justificări, cum că, îi mai ajută la gospodărie, şi-apoi,  stupefiantul: ”nici noi nu ştim carte prea multă,  şi nu ne-am prăpădit”.  Cu astfel de convingeri părinteşti,  copiii n-au avut parte de şcoală.  

Ambiţiosul dascăl, nu s-a  lăsat,  şi a  a sesizat Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea, care i-a amendat, fără ezitare. Legea, pare-se, era respectată, în acele timpuri, în pofida fandoselilor retrograde ale inculturii. Reacţia ţăranilor, a fost imediată. Învăţătorul,  se  întrecuse cu gluma.  S-a hotărât o plecare în cârdăşie, la Inspectoratul Şcolar,  să-l cheme la ordine, pe teribilul învăţător. Obiectul Jalbei,  scoaterea Directorului Ionescu,  din Şcoală;  altfel, ei pleacă din localitate. Inspirat, Inspectorul Şcolar i-a trimis acasă , spunându-le că gestul lor seamănă a rebeliune, împotriva Legii dreptului copiilor de a învăţa carte. Mai mult, să pună şi ei, mâna pe carte,  să ştie cum să se poarte în viitor. Efectul, spune tatăl meu, a fost neaşteptat.  Şcoala a început să funcţioneze, spre bucuria copiilor, care poate astfel, mai aveau si ei parte de copilărie. Pe acuns însă,  s-a declanşat o duşmănie mocnită, faţă de Şcoală, printre care, nu lipseau ameninţările cu moartea.

Dârzul Director, a luat măsuri. S-a sfătuit cu Şeful Postului local de Jandarmi. Încântat de vizită,  acesta, Plutonierul Hetea, i-a spus,  fără ocol: ”am cam mirosit şi noi, despre acestea; pot fi periculoase, dacă nu sunt prevenite; dar le puteţi linişti, într-o săptămână. Sfatul meu: vă cumpăraţi,  cu acte în regulă, un revolver, şi mai multe cartuşe. Şi,  în curtea şcolii, câteva zile, trageţi, în copaci, după vrăbii, sau ciori. În felul acesta, ei vor vedea că sunteţi înarmat, şi gata de apărare, în orice moment. Asta, îi va potoli !”  Mulţumit, de a-şi fi făcut un nou prieten şi aliat, Directorul, a aplicat neîntârziat, sfatul primit.

Efectul ? Câţiva ani buni, copiii s-au bucurat, de binefacerile şcolarizării, sub îndrumarea bravului meu tată, până când, nevoile Învăţământui Judeţean Tulcea, l-au solicitat într-un post şcolar, de mai mare răspundere. Relatarea, îmi aminteşte o întâmplare, mai recentă:  într-un cerc de studiu individual, dinainte de 1989, cineva s-a apropiat  de mine şi, prevenitor, m-a întrebat dacă nu cumva sunt fiu de învăţător. Surprins, i-am confirmat şi l-am întrebat cum şi-a dat seama. Mi-a răspuns …  ”şi tatăl meu a fost învăţător; şi am observat,  fără nicio infatuare, că noi,  copiii de dascăli, constituim o prezenţă aparte în societate, poate ca urmare a educaţiei primite”. Cu o înclinare pe măsura aprecierii şi ca un omagiu adus taţilor noştri, ne-am despărţit prieteni.

Ioan Ionescu – 12 .11.09

2% PENTRU SMURD !

Misiunea Fundaţiei pentru SMURD este să îmbunătăţească calitatea vieţii persoanelor care locuiesc şi muncesc în România, prin sprijinirea dezvoltării sistemului integrat medical şi tehnic de urgenţă şi prim ajutor.

Fundaţia pentru SMURD funcţionează în mod independent, fără să obţină profit, contribuind la formarea unui sistem integrat de asistenţă medicală, tehnică de urgenţă şi prim ajutor puternic prin intermediul unor parteneriate durabile între instituţiile abilitate, cum ar fi, dar fără a se limita la, Ministerul Administraţiei şi Internelor, respectiv Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Unitatea Specială de Aviaţie, Ministerul Sănătăţii, administraţiile publice locale şi alte companii şi organisme responsabile şi dornice să se implice în acest sens.

Fundaţia pentru SMURD este o organizaţie non-guvernamentală, înfiinţată în anul 2006, ca persoană juridică privată, non-profit, apolitică, independentă de orice altă instituţie sau persoană, română sau straină.

Poti sprijini SMURD prin redirecţionarea a 2% din impozitul tău pe venit !

Sursa: FUNDAŢIA PENTRU SMURD

Lanţul Supravieţuirii

Mii de oameni mor sau sufera anual datorită necunoaşterii măsurilor de prevenire a situaţiilor de urgenţă sau a modalităţilor de aplicare ale acestora, precum şi a lipsei cunoştinţelor necesare pentru a gestiona problemele de sănătate şi comportamentul riscant, sau pentru ca în situaţii de urgenţă, nu au putut beneficia de asistenţa corespunzătoare sau nu le-a fost acordată în timp util. S-ar putea obţine îmbunătăţiri semnificative dacă mai multe persoane ar avea cunoştinţe în acordarea primului ajutor. Este esenţială nu numai dezvoltarea mijloacelor de intervenţie şi a eficacitaţii serviciilor de îngrijire, ci şi dezvoltarea abilităţii fiecarei persoane de a salva şi a proteja viaţa, inclusiv pe cea proprie. În continuare vă prezint un material preluat de pe site-ul SMURD care conţine informaţii de prim ajutor.

Reuşita resuscitării este determinată nu doar de efectuarea corectă a tehnicilor resuscitării ci de mult mai mulţi factori care se află în interrelaţie. Toţi factorii care interferă cu reuşita resuscitării sunt cuprinşi în noţiunea de lanţul supravieţuirii.

Acest „lanţ” este format din 4 verigi:

1. Recunoaşterea rapidă a unei urgenţe şi alarmarea precoce a unui sistem medical de urgenţă. Presupune o educaţie minimă din partea persoanelor nemedicale care trebuie să recunoască un pacient aflat în pericol de a face un SCR (de exemplu subiecţii cu dureri toracice anterioare, dispnee, obstrucţie de CAS etc.) sau chiar în SCR. Presupune o reţea evoluată de comunicaţii, în comunitatea în care se înregistrează urgenţa. S-a constatat că cel mai eficient mod de a prelua o urgenţă este apelarea dispeceratului cu număr unic, prin convenţie internaţională (ex. 112 pentru Uniunea Europeană, 911 pentru SUA). Un dispecerat unic preia toate apelurile, legate de orice fel de urgenţă, nu numai medicală, urmând ca apoi să distribuie echipajul cel mai potrivit pentru urgenţa respectivă.

2. Începerea precoce a manevrelor de suport vital de bază (SVB precoce) este a doua verigă din lanţul supravieţuirii. Chiar dacă, în marea majoritate a situaţiilor de SCR la adult, doar aceste manevre, singure, nu reuşesc să “pornească” inima, importanţa lor este foarte mare, deoarece oferă timp pentru sosirea unui echipaj care să instituie manevrele de suport vital avansat. Această verigă nu are cum să fie acoperită doar de personalul medical al unei comunităţi. Manevrele de SVB trebuie efectuate de personal laic, instruit prin cursuri de resuscitare de bază. Aplicarea corectă a acestor manevre în primele 5 minute !!! de la instalarea stopului cardiorespirator, dublează şansele de succes al unei resuscitări.

3. Defibrilarea precoce este manevra care influenţează decisiv succesul unei resuscitări la adult. Majoritatea morţilor subite are ca mecanism de oprire a cordului o fibrilaţie ventriculară sau altă aritmie malignă, iar singura modalitate de oprire a unei astfel de aritmii este defibrilarea. Aducerea la timp (< 10 minute) a unui defibrilator creşte de 5-6 ori rata supravieţuirii în SCR. Se consideră rezonabilă existenţa unui defibrilator la 10000 de locuitori. Apariţia defibrilatoarelor automate (DEA) face posibilă utilizarea acestora şi de către persoane nemedicale, cu o instrucţie minimă anterioară.
4. Începerea rapidă a manevrelor de suport vital avansat (SVA precoce) este ultima verigă din lanţul supravieţuirii şi practic le cuprinde şi pe celelalte. Gesturi mai complexe, care nu pot fi efectuate decât după o pregătire specială (intubaţia orotraheală, prinderea de venă centrală, aplicarea pacing-ului, abordarea statusului postresuscitare etc.) fac parte din resuscitarea cardiopulmonară şi reflectă practic, nivelul de performanţă a echipei şi dotării medicale. SVB şi defibrilarea precoce reprezintă elementele centrale ale lanţului supravieţuirii. Este evident că tăria lanţului este limitată de cea mai slabă verigă a sa. Nu există o definiţie dată acestei noţiuni; lanţul supravieţuirii este o metaforă care sugerează modalitatea de răspuns a unei comunităţi la un stop cardiorespirator.

Crin Antonescu, în plasa lui Băsescu !

 Pe blogul său, Theodora, a postat un articol: ”Sigur că domnul Antonescu are dreptate”. Este dreptul autoarei la o asemenea părere, dar parcă, n-aş fi de acord !

 Din câteva raţiuni personale, precum …

1. Pentru prima oara, îmi dă senzaţia unui Crin Antonescu, agent publicitar al lui Băsescu,  în loc să se ocupe de problemele pragmatice ale Programului PNL. Pe lângă reclama pe care i-o fac năimiţii săi, iată că Băsescu, a găsit calea, să-şi adjudece şi opoziţia, prin granzii ei. Urmează să  ia această plasă şi Victor Ponta, ca abilul Băsescu, să ne fi  probat pe viu, că este arivistul politic, cel mai valoros, care a reuşit să-i prindă foarte abil în plasa de păianjen anticomunistă pe aproape jumătate din români, cărora inculcându-le obsesiv fobia anticomunistă le-a valorificat electoral optim, lipsa de discernământ politic. Dacă nu sunt adeptul teoriei corupţiei, expresie umilitoare a demnităţii Naţiei, în mod firesc, nu pot accepta periculozitatea unui mort, (pseudocomunismul), când premisele resuscitării lui, nu mai există, decât în minţi îngrijorător înspăimântate.

2. O politică inteligentă, constructivă, nu se face frizând penibilul; dimpotrivă, creind premisele socio- opiniale, pentru implementarea pragmatică a prevederilor programatice. Altfel, rămânem adepţii unui nihilism (atitudine de negare totală) contraproductiv; în baza căruia, vor putea toţi, să ne dicteze legea lor, în propria-ne casă/Ţară.

 3. Cineva, trebuie să înceapă! Mă aşteptam de la Crinn Antonescu, să răsară acest început. Sintagma “revoluţionar al bunului-simţ”, promovat de Domnia Sa, incumbă, în opinia mea, Facta non verba.  A te axa pe zicerile  insidioase ale Preşedintelui Băsescu, după ce el, şi-a pus deja sacii în căruţă, este ca în proverbul biblic, care spune că “oaia, la fiecare behăit, pierde o gura de iarbă”.

4. Şi, ajuns aci, mă întreb: care să fie valorile “bunului-simţ?”, în accepţia principiului liberal, “prin noi înşine ?” Certamente, vizează prosperitatea socio-economică a României ! Aşa să fie, când ne irosim timpul cu Băsescu ?

PS: Pentru interesaţi, dar şi pentru cârcotaşi, principiul “prin noi înşine” (exploatarea bogăţiilor ţării ”în primul rând prin muncă, iniţiativă şi capitalurile romanesti”…),  a fost lansat la Congresul PNL, la Bucureşti, în 21 noiembrie1921.

Gata ! Gata ?

 

Scrisoare deschisă, de blog !

  Madi şi Onu caută soluţii de blog: una, ar fi, Scrisoarea deschisă de blog, adresată unor personalităţi,  de impact socio-politic.

 Dar cum să arate personalitatea celui, căruia i se adresează ? După îndelungi dezbateri telepatice, au ajuns la următoarele trăsături …

1. Persoana, să fie prin sine, o individualitate politică distinctă: adică, să deţină o funcţie publică, în care să se fi dovedit fermă, intransigentă, dăruită cauzei politice pe care o serveşte;

2. Să aibă acces, în Olimpul Politic, direct la Zeus, fără intermedieri de natură structurală, ca mesajul, să nu suporte denaturări, în esenţa sa.

   Odată criteriile stabilite, i-am căutat corespondentul, în practică, cel puţin, pentru prima implementare pragmatică liberală.

Şi, l-am găsit, în personalitatea domnului Chiliman, Primarul Sectorului 1 Bucuresti, preşedintele Organizaţiei PNL Bucureşti. Funcţiile, îl recomandă a corespunde celorlalte atribute avute în dezideratul nostru. Cât priveşte fermitatea şi calitatea de a nu se lăsa impresionat de diverse demonstraţii de forţă, au fost argumentate, în cazul demolării pavajului trotuarului efectuat fără autorizaţia Primăriei locale,  pe Aleea Alexandru. Şi în sugestia, pe care în mod respectuos, i-o facem, este nevoie implicit de această fermitate şi tărie, de a nu se lăsa influienţat în aplicarea ideii.

 Dar, care este ideea ?  Simplă, viabilă şi realizabilă neîntârziat: anume, ajutorarea producătorilor agricoli individuali, riverani capitalei, cu obţinerea de tarabe de vânzare directă în piaţă a produselor lor. Astfel, vor fi protejaţi de situaţia neplăcută, de a-şi înstrăina marfa, încă înainte de a ajunge la piaţă. Apoi, să se încerce ajutorarea lor antreprenorială, prin organizarea unor asocieri de valorificare comercială a trudei lor, pe baza principiului liberal, ”prin noi înşine” , sau organizatoric, prin  mijloace de transport adecvate, aprovizionării zilnice a pieţei cu produse proaspete, şi de calitate.

 Consecutiv, vor apare iniţiative private de valorificare a fondului agricol, prin solicitarea de credite europene nerambursabile, cum ar fi în cazul organizării de sere legumicole, de micro- ferme zootehnice, de activitate industrială agricolă locală.

Şi treptat către organizarea de mari ferme agricole vegetale şi animale. Astfel, agricultura, va intra în programul practic, de formare a iniţiativei privat economice, liberaliste. Iar antamarea astfel realizată, să continuie, în forme adecvate, pe scară naţională, urmărindu-se formarea spiritului de initiaţivă privată, implicit, aplicarea  acestuia nemijlocit în existenţa noastră socio-economică.