Arhiva zilnică: 12 aprilie 2010

Lech Kaczynski

În faţa Atotputernicei Naturi,

 

Nu ne rămâne  decât să ne înclinăm pios, celor nedrept dispăruţi, şi să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu, să-i Odihnească în Pace !

Este un nou semnal, că totuşi, suntem Microcosmos !

Reclame

9 comentarii

Din categoria Credinţă, Politică

Lech Kaczynski

Discursul pe care Preşedintele Lech Kaczynski urma să îl susţină la comemorarea Masacrului de la Katyn …

 Doamnelor şi domnilor reprezentanţi ai familiilor victimelor din Katyn !

Doamnelor şi domnilor, în aprilie 1940, mai mult de 21.000 de prizonieri polonezi din lagărele de concentrare şi închisorile NKVD au fost ucişi, acest genocid a fost comis din voinţa lui Stalin, aflat la conducerea URSS. Alianţa celui de al Treilea Reich, Pactul Molotov-Ribbentrop şi agresiunea împotriva Poloniei la 17 septembrie 1939 şi-au avut punctul culminant în acest masacru şocant din Katyn. Nu numai în pădurile din Katyn, ci şi în Tver, Harkov şi alte locuri cunoscute sau necunoscute încă au fost ucişi cetăţenii celei de a Doua Republici, oamenii care formau baza statului nostru, care erau în serviciul patriei mamă.

 

În acelaşi timp, mii de civili, familiile celor ucişi, au fost exilaţi în adâncimile Uniunii Sovietice, unde au urmat drumul suferinţei de nedescris a Golgotei Polonezilor„. „Cea mai tragică oprire a fost cea din Katyn. Ofiţieri polonezi, preoţi, oficiali, poliţişti, grăniceri şi ofiţieri din penitenciare au fost ucişi fără proces şi sentinţă. Au fost victimele unui război de nedescris. Au fost ucişi încălcându-se legile şi convenţiile lumii civilizate. Le-a fost călcată în picioare demnitatea lor de soldaţi, polonezi şi oameni. Gropi ale morţii au ascuns trupurile celor ucişi şi adevărul despre această crimă. Lumea nu trebuia să afle niciodată. Familiile victimelor nu au avut dreptul de a jeli în public, de a comemora. Pământul a acoperit urmele crimei, iar minciuna trebuia să o şteargă din memoria umanităţii ”

Ascunderea adevărului despre Katyn – efectul deciziei celor care au comis crima – a devenit una dintre pietrele de temelie ale politicii în Polonia comunistă. Polonia s-a clădit pe minciună, erau vremuri când amintirea şi adevărul despre Katyn au avut de plătit un preţ mare. Însă rudele celor ucişi şi alţii, oameni curajoşi, s-au dedicat amintirii, au apărat-o şi au predat-o generaţiilor următoare de polonezi. Tuturor, dar mai ales familiilor victimelor din Katyn, li se datorează respect şi recunoştinţă”.

Katyn a devenit o rană dureroasă a istoriei Poloniei, dar, timp de multe decenii, a otrăvit şi relaţiile dintre polonezi şi ruşi. Să lăsăm acum rana Katyn să se vindece deplin. Suntem deja pe acest drum. Noi, polonezii, apreciem acţiunile ruşilor din ultimii ani. În acest mod, trebuie să mergem înainte, fără să ne oprim sau să dăm înapoi”. „Toate circumstanţele masacrului din Katyn trebuie analizate deplin şi explicate. Este important să se confirme şi legal că au fost victime nevinovate şi deci să fie desecretizate toate documentele referitoare la această crimă. Cerem aceste acţiuni în primul rând în amintirea victimelor şi pentru respectarea suferinţei familiilor lor”.

Trebuie să aducem un omagiu împreună celor ucişi şi să ne rugăm pentru ei !

Glorie eroilor !

Onoare amintirii lor !

14 comentarii

Din categoria No comment ..., Politică

Adela

Madi şi Onu vă prezintă …

Cu pumnii strânşi, Onu îşi freacă nedumerit ochii şi se întreabă … Oare am visat, unde-i Madi, cu care am vorbit până acum ? Doar nu mi s-a părut: era aci, în pat, lângă mine, cu coatele pe genunchii strânşi, şi feţişoara ei blândă şi duioasă, în pumnişorii delicaţi, vorbindu-mi cu un glas cald şi tors,  parcă al Nataşei, bosumflată,  că nu are voie încă să-şi folosească noul laptop …

 – Onu, tu ai observat reacţiile vizitatorilor noştri ? Fiecare exprimă o stare de spirit, şi împreună, un sfat dat nouă, cum să continuăm:
– Madi, dacă tu eşti şi nu visez, ce să fi observat ?
– Păi, Mika, buna mea prietenă, a spus că prea aspru a fost sfârşitul Roxanei, şi că vrea alte povestiri, mai cu bucuria vieţii, că nu crede să fie totul aşa de trist !

 

Lucia, ţi-a spus clar şi imperios: ”Prea trist, Onu, schimbă sfârşitul !”, dar i-ai şi răspuns că viaţa Roxanei, parcă era cuprinsă de metastaze, la care poate nici cel mai bun medic, n-ar fi reuşit o vindecare ?

– Da, draga mea Madi, am remarcat sensibilitatea specific feminină a Mikăi şi Luciei; am mai sesizat şi raţionalitatea Catiei, când a spus că poate exista o şansă pentru Roxana, dacă ar avea ceva bani puşi deoparte; şi înclinaţia spre ezoterism, a misterioasei Incertitudini, cu magia învăluitoare a verbului ei, când a comentat ” Totdeauna, dincolo de cuvinte, există o altă lume. Mult mai complicată decât se presupune”; nu mi-a scapat, nici remarca profund aristocratică, a Matildei: ” Tristă şi emoţionantă povestire. O iubire fără margini. Nu mai putea nici cu el, nici fără el …. Ce suflet trebuie să aibă o femeie, ca să poată lua o viaţă, de fapt două ? ” şi nici umorul uşor caustic, al întrebărilor lui Cristian …vecina e măritată şi ambii anchetatori căsătoriţi ? Ar fi dramatic; măcar unul să fie disponibil …am observat, că până şi Nataşa, a perceput sensibilitatea blogului nostru, şi a simţit nevoia să ne miaune despre păsul ei cu interdicţia folosirii laptopului nou, pe motivul …, îţi dai seama, ce rigoare la Vania, că l-ar putea umple de păr !?

– Şi, ai o idee de ameliorare, încât toată lumea, să se simtă cat mai bine …
– Da, Onu, mi-a răspuns Madi, cu vocea ei,  caldă şi alinătoare …Din tolba noastră plină cu povestiri, am putea alege şi pentru cei mai sensibili, fără a renunţa la caracterul de raţionalitate aristocratică, sau la o nuanţă ezoterică, fie şi cu un umor abscons, pe gustul lui Cristian. Ce zici de povestirea Adela ? Impresionat, şi emoţionat, cuprins de un val de căldură, parcă  ne mai perceput, Onu, i-a răspuns printr-o înclinare afirmativă, a capului; şi a continuat:

– Dar întrebările ?
– Aaaaa, păi nimic mai simplu; mă gândesc la două, chiar la începutul povestirii:

1. După cum i-a apărut vecinului, Adela ar suporta vicisitudinile vieţii Roxanei ?
2. În cazul unei nereuşite maritale, ar remedia scurt necazul ?

– Da, Madi, tu ai întotdeauna dreptate: ce s-ar face blogul nostru, fara prezenta ta activă ? Şi , ca în 1001 de nopţi, Onu aţipi cu mâna întinsă către avatarul lui Madi, dobrogeanca lui într-un gest tandru, de fericire. Când s-a trezit, o rază caldă de soare, i se zbenguia  pe faţă …

ADELA

 În semiobscuritatea după amiezii de iarnă, n-a văzut-o bine … 

A remarcat doar silueta înaltă, cu forme pline, rotunjite de vizorul prin care a zărit-o în timp ce se grăbea să intre în apartament. Cu gândul la cele văzute, regreta puţinul remarcat. Trebuie să aibă un chip drăguţ, îşi zice; care să completeze mlădierile molcome ale îmbierilor de vino-ncoa. Şi un zâmbet luminos, plin de căldura unor nebănuite promisiuni.

De când i-a văzut umbra, nu mai are linişte. Se plimbă agitat şi nesigur prin cameră, fără un gând clar.  Brusc, îşi face curaj, se priveşte în oglindă încrezător, zâmbind şi spunându-şi ca într-un strigăt de victorie: ”Îmi place de mine,  necondiţionat!”.  Căpătase acest obicei din ziua când speriat de un eşec,  a citit undeva formula respectivă,  ca un sfat sigur  împotriva stresului specific momentelor de ezitare.  O ultimă privire în oglindă  îl asigură că este pregătit pentru emoţia confruntării cu Umbra. 

S-a autoinvitat la vecină, pentru a-şi limpezi mintea de obsesia curiozităţii care-l cuprinsese. Impactul primei impresii,  a fost cel puţin neaşteptat. Un chip sobru, interiorizat, indicând fără dubiu, o fiinţă cu preocupări departe de cochetăria emoţiilor ocazionale.  Bărbia are o gropiţă discretă, delicată,  poate ca şi forţa sufletească pe care o degajă. Lipsa oricărui zâmbet, cu toată politeţea binevoitoare de pe faţă,  ce  exprimă  degajarea celui sigur de sine, îl derutează şi necăjeşte. Nu asta era promisiunea iluziei ale  cărei plăsmuiri l-au propulsat către acest moment.  Nici cafeaua cu care l-a servit, un gest concret  de bunăvoinţă şi o invitaţie  la a se simţi bine venit nu i-a şters senzaţia de nedumerire incomodă pe care a perceput-o. A remarcat însă simplitatea naturală a  gesturilor provenind probabil dintr-o conştiinţă de sine,  specifică unor caractere puternice şi rare.

Este derutat de impactul contrastului dintre impresia vizitei şi impresia  apariţiei meteorice a Umbrei. Desi viaţa îl formase  în spiritul ferm al convingerii că  “eternul feminin”  este inseparabil de o superioritate, pe care doar naturaleţea o afirmă şi o consacră,  nu se aşteptase la o confirmare atât de categorică.   Sub efectul şocului a uitat să guste din cafea; la plecare s-a scuzat cu un zâmbet  jenat. Ea i-a răspuns ,  tot cu un zâmbet,  amuzat însă. Faptul il derutează.  Ce-o fi aşa de amuzant ?

Să fi simţit  că-i,  place?  Doar a fost destul de sobru !  Nu crezuse până atunci, că oamenii pot comunica  emoţional,  prin  vibraţii ale sufletului,  fără  să-şi dea seama. Auzise,  ca şi despre “dragostea la prima vedere”,  dar nu le dăduse importanţă. Gândirea lui, restrânsă  doar la aspectele corporale ale  vieţii,  nu realiza necuprinsul existenţei  în universalitatea sa.

Sceptic,  îşi spune că Umbra nu –i pătrunsese sufletul. Însă,  intuiţia,  prudentă,  îl avertizează: ”Nu fi atât de sigur.Poate fi  începutul!”.

Stânjenit, cuprinde cercetător cu privirea  chipul  înseninat de zâmbetul neaşteptat. Alunecă pe deasupra gropiţei din bărbie şi poposeşte pe rotunjimile atrăgătoare ale coapselor pe care indiscreţia materialului pijamalei,  le evidenţiază. Uitând de gândul care-l speriase,  şi de o nouă autotrădare vibraţională, îşi spune: ”asemenea coapse, nu se pot termina decât cu genunchi demni de armonia locului ce-i  aparţin:  plini,  rotunzi şi calzi”.  Apoi: ”Mai ştii,  poate că este chiar un început ?”

Brusc,  o emoţie inefabilă, îi inundă trupul,  încât `nici  nu observă, când părăseşte încăperea,  fără să salute …

Ioan Ionescu – 10.10.2008

13 comentarii

Din categoria De pe bloguri ..., Univers feminin