Lanţul Supravieţuirii

Mii de oameni mor sau sufera anual datorită necunoaşterii măsurilor de prevenire a situaţiilor de urgenţă sau a modalităţilor de aplicare ale acestora, precum şi a lipsei cunoştinţelor necesare pentru a gestiona problemele de sănătate şi comportamentul riscant, sau pentru ca în situaţii de urgenţă, nu au putut beneficia de asistenţa corespunzătoare sau nu le-a fost acordată în timp util. S-ar putea obţine îmbunătăţiri semnificative dacă mai multe persoane ar avea cunoştinţe în acordarea primului ajutor. Este esenţială nu numai dezvoltarea mijloacelor de intervenţie şi a eficacitaţii serviciilor de îngrijire, ci şi dezvoltarea abilităţii fiecarei persoane de a salva şi a proteja viaţa, inclusiv pe cea proprie. În continuare vă prezint un material preluat de pe site-ul SMURD care conţine informaţii de prim ajutor.

Reuşita resuscitării este determinată nu doar de efectuarea corectă a tehnicilor resuscitării ci de mult mai mulţi factori care se află în interrelaţie. Toţi factorii care interferă cu reuşita resuscitării sunt cuprinşi în noţiunea de lanţul supravieţuirii.

Acest „lanţ” este format din 4 verigi:

1. Recunoaşterea rapidă a unei urgenţe şi alarmarea precoce a unui sistem medical de urgenţă. Presupune o educaţie minimă din partea persoanelor nemedicale care trebuie să recunoască un pacient aflat în pericol de a face un SCR (de exemplu subiecţii cu dureri toracice anterioare, dispnee, obstrucţie de CAS etc.) sau chiar în SCR. Presupune o reţea evoluată de comunicaţii, în comunitatea în care se înregistrează urgenţa. S-a constatat că cel mai eficient mod de a prelua o urgenţă este apelarea dispeceratului cu număr unic, prin convenţie internaţională (ex. 112 pentru Uniunea Europeană, 911 pentru SUA). Un dispecerat unic preia toate apelurile, legate de orice fel de urgenţă, nu numai medicală, urmând ca apoi să distribuie echipajul cel mai potrivit pentru urgenţa respectivă.

2. Începerea precoce a manevrelor de suport vital de bază (SVB precoce) este a doua verigă din lanţul supravieţuirii. Chiar dacă, în marea majoritate a situaţiilor de SCR la adult, doar aceste manevre, singure, nu reuşesc să “pornească” inima, importanţa lor este foarte mare, deoarece oferă timp pentru sosirea unui echipaj care să instituie manevrele de suport vital avansat. Această verigă nu are cum să fie acoperită doar de personalul medical al unei comunităţi. Manevrele de SVB trebuie efectuate de personal laic, instruit prin cursuri de resuscitare de bază. Aplicarea corectă a acestor manevre în primele 5 minute !!! de la instalarea stopului cardiorespirator, dublează şansele de succes al unei resuscitări.

3. Defibrilarea precoce este manevra care influenţează decisiv succesul unei resuscitări la adult. Majoritatea morţilor subite are ca mecanism de oprire a cordului o fibrilaţie ventriculară sau altă aritmie malignă, iar singura modalitate de oprire a unei astfel de aritmii este defibrilarea. Aducerea la timp (< 10 minute) a unui defibrilator creşte de 5-6 ori rata supravieţuirii în SCR. Se consideră rezonabilă existenţa unui defibrilator la 10000 de locuitori. Apariţia defibrilatoarelor automate (DEA) face posibilă utilizarea acestora şi de către persoane nemedicale, cu o instrucţie minimă anterioară.
4. Începerea rapidă a manevrelor de suport vital avansat (SVA precoce) este ultima verigă din lanţul supravieţuirii şi practic le cuprinde şi pe celelalte. Gesturi mai complexe, care nu pot fi efectuate decât după o pregătire specială (intubaţia orotraheală, prinderea de venă centrală, aplicarea pacing-ului, abordarea statusului postresuscitare etc.) fac parte din resuscitarea cardiopulmonară şi reflectă practic, nivelul de performanţă a echipei şi dotării medicale. SVB şi defibrilarea precoce reprezintă elementele centrale ale lanţului supravieţuirii. Este evident că tăria lanţului este limitată de cea mai slabă verigă a sa. Nu există o definiţie dată acestei noţiuni; lanţul supravieţuirii este o metaforă care sugerează modalitatea de răspuns a unei comunităţi la un stop cardiorespirator.