ÎNVĂŢĂTORUL

În memoria tatălui meu, ÎNVĂŢĂTORUL !

 S-a petrecut în România. Am în faţă, caietul tatălui meu, cu Însemnări Zilnice. Scris, ordonat, citeţ, simplu, clar. Scriitură de învăţător. În câteva pagini, cum a ajuns în comuna Cârjelari, satul Ardeal, din judeţul Tulcea, ca director de şcoală. Vorba vine şcoală … O căsuţă simplă, de două camere pe un hol, cât să treacă lejer 2 persoane  sau înghesuit, câţiva elevi.  

Pentru că, o cameră din cele două, este destinată sălii de clasă, comună pentru cele câteva clase de şcoală, la care copii cătunului, prin grija autorităţilor judeţene, aveau ocazia să înveţe să scrie,  să citească, şi să socotească. Şcoala, o bucurie, de care copii locului, nu prea aveau parte, părinţii lor, preferând să-i ţină pe lângă casă, să-i ajute, într-ale gospodăriei: păşunatul vacii, sau câtorva oi, hrănitul şi adăpatul orătăniilor de prin  curte, îngrijirea frăţiorilor şi surioarelor mai mici, şi câte alte mărunţişuri, s-or găsi într-o gospodărie ţărănească obişnuită şi săracă. Cu suflet cald, plin de abecedar si sfaturi, pentru cei care încep o viaţă nouă, Învăţătorul  (care era şi directorul şcolii),  rămâne cu vorba în gât, de surpridere:  clasa,  aproape goală;  doar câţiva copii sfioşi, în faţa noutăţii  vieţii, oferite de sala de clasă !  Lecţia este scurtă, să nu sperie copiii de noile eforturi şi să-i îndepărteze. ”Un pedagogînvăţătorul, trebuie să se transpună în sufletul copilului, spre a-l înţelege, şi  să-l  apropie de noile preocupări”, povestea tata mai târziu, rememorând clipele intense, trăite în tinereţea acelor zile.

Îl ascultam cu emoţie, neştiind că ziua descrisă, va lua întorsături dramatice. Zelul tânărului învăţător, cu ceva peste 30 de ani, absolvent al Şcolii Normale din Tulcea, repartizat, conform celor de mai sus, va suporta încercări, destul de grele. După vizite pe la părinţii copiilor  de vârstă şcolară, rugându-i să-şi trimită  odraslele la carte, au urmat justificări, cum că, îi mai ajută la gospodărie, şi-apoi,  stupefiantul: ”nici noi nu ştim carte prea multă,  şi nu ne-am prăpădit”.  Cu astfel de convingeri părinteşti,  copiii n-au avut parte de şcoală.  

Ambiţiosul dascăl, nu s-a  lăsat,  şi a  a sesizat Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea, care i-a amendat, fără ezitare. Legea, pare-se, era respectată, în acele timpuri, în pofida fandoselilor retrograde ale inculturii. Reacţia ţăranilor, a fost imediată. Învăţătorul,  se  întrecuse cu gluma.  S-a hotărât o plecare în cârdăşie, la Inspectoratul Şcolar,  să-l cheme la ordine, pe teribilul învăţător. Obiectul Jalbei,  scoaterea Directorului Ionescu,  din Şcoală;  altfel, ei pleacă din localitate. Inspirat, Inspectorul Şcolar i-a trimis acasă , spunându-le că gestul lor seamănă a rebeliune, împotriva Legii dreptului copiilor de a învăţa carte. Mai mult, să pună şi ei, mâna pe carte,  să ştie cum să se poarte în viitor. Efectul, spune tatăl meu, a fost neaşteptat.  Şcoala a început să funcţioneze, spre bucuria copiilor, care poate astfel, mai aveau si ei parte de copilărie. Pe acuns însă,  s-a declanşat o duşmănie mocnită, faţă de Şcoală, printre care, nu lipseau ameninţările cu moartea.

Dârzul Director, a luat măsuri. S-a sfătuit cu Şeful Postului local de Jandarmi. Încântat de vizită,  acesta, Plutonierul Hetea, i-a spus,  fără ocol: ”am cam mirosit şi noi, despre acestea; pot fi periculoase, dacă nu sunt prevenite; dar le puteţi linişti, într-o săptămână. Sfatul meu: vă cumpăraţi,  cu acte în regulă, un revolver, şi mai multe cartuşe. Şi,  în curtea şcolii, câteva zile, trageţi, în copaci, după vrăbii, sau ciori. În felul acesta, ei vor vedea că sunteţi înarmat, şi gata de apărare, în orice moment. Asta, îi va potoli !”  Mulţumit, de a-şi fi făcut un nou prieten şi aliat, Directorul, a aplicat neîntârziat, sfatul primit.

Efectul ? Câţiva ani buni, copiii s-au bucurat, de binefacerile şcolarizării, sub îndrumarea bravului meu tată, până când, nevoile Învăţământui Judeţean Tulcea, l-au solicitat într-un post şcolar, de mai mare răspundere. Relatarea, îmi aminteşte o întâmplare, mai recentă:  într-un cerc de studiu individual, dinainte de 1989, cineva s-a apropiat  de mine şi, prevenitor, m-a întrebat dacă nu cumva sunt fiu de învăţător. Surprins, i-am confirmat şi l-am întrebat cum şi-a dat seama. Mi-a răspuns …  ”şi tatăl meu a fost învăţător; şi am observat,  fără nicio infatuare, că noi,  copiii de dascăli, constituim o prezenţă aparte în societate, poate ca urmare a educaţiei primite”. Cu o înclinare pe măsura aprecierii şi ca un omagiu adus taţilor noştri, ne-am despărţit prieteni.

Ioan Ionescu – 12 .11.09

Reclame

56 comentarii

Din categoria De acasă ...

56 de răspunsuri la „ÎNVĂŢĂTORUL

  1. Impresionanta este nu doar inalta recunostinta, pe care o aveti pentru distinsul dumneavoastra parinte. Un alt Domnu’ Trandafir.

    Transpare , printre randuri, respectul fata de scoala, fata de adevaratii dascali.

    Pe mine ma impresioneaza ca ati ales sa omagiati scoala, intr-un moment in care ea se afla in impas.

    • Gina,

      Chiar si in momente de derută, cum ar fi greva, Impasul Şcolii, este şi al nostru. Lipsiţi de învăţătura devenită educaţie, noi, nu mai suntem noi! Ne abrutizăm; devenim neoameni! Am ales acest omagiu, adus Şcolii, ca un memento, că încrâncenarea, împotriva dascălilor, mentorii Devenirii noastre umane este un pas înapoi, în bezna din care aceştia, cu eforturi, nebănuite, daca n-am avut şansa perceperii Misionariatului şcolirii, ne-au scos! Mulţumesc, pentru calda apreciere, ca o potenţare nesperată, a Cultului meu,nostru, faţă de Şcoală!

      Onu

  2. Superb omagiu adus tatalui dumneavoastra! 🙂

  3. Pingback: ARTISTUL «

  4. matilda

    Foarte frumos şi emoţionant !
    Crezi că acum nu se mai întîmplă asemenea lucruri ? Tot prin cătune uitate de Dumnezeu…

    • Matilda,

      Cu mici amendamente,valorile Spirituale simbolice ale Satului: Invatatorul si Preotul, la care, neindoielnic participa si Medicul, raman in constiinta nealterata a acestuia. Sunt valori perene, precum Izvorul, din poemul cu acelasi nume, al lui Lucian Blaga. Multumesc, vizitele si aprecierile tale discrete, sunt pentru mine, prilejuri inefabile de bucurie!

      Onu

  5. Pingback: un singur cuvânt « Andi Bob

  6. N-am mai citit pe bloguri în ultimul timp (o pârdalnică de boală nu-mi dă pace). Mă bucur că am reluat contactul blogosferic cu postarea ta … atât de emoţionantă.

  7. Pingback: Evanescentul « Ioan Usca

  8. Duioasă venire în fire …

  9. Pingback: Comentarii la Facerea – 6 « Ioan Sorin Usca

  10. Pingback: Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 11 « Caius

  11. Pingback: Ala era tat’su!? « Cati Lupaşcu. În oraşul de cuvinte

  12. Pingback: Planuri de călătorie « Gabriela Savitsky

  13. Pingback: Cateva cuvinte despre Videanu sau cand ipocrizia nu are limite « Hai ca se poate!

  14. Pingback: CIOBURI «

  15. Pingback: Timpuri noi « Nataşa

  16. O Doamne! Câtă dăruire ! profesia de învăţător nu se poate exercita fără vocaţie şi din cele relatate, tatăl tău era predestinat iniţierii copiilor în tainele literelor şi a luminării minţii.
    Scris fără artificii inutile, textul capătă profunzime, accentuând nobleţea sufletească a DOMNULUI INVAŢĂTOR , acela care a croit drumuri spre viaţa adevărată şi a şlefuit caracterele unor copii care altfel n-ar fi avut parte de nici un fel de instruire.
    Cu pioşenie mă înclin !

    • Stropi De Suflet,
      Şi eu mă bucur de a fi preţuit, ceea ce, pentru mine, este o mândrie, pe care încerc să o onorez, prin fiecare respiraţie.
      O adevărată meditaţie în mişcare.
      Citindu-ţi comentariile, emoţia care m-a năpădit, a reiterat onoarea de a fi odrasla părinţilor mei.
      Mulţumesc!

  17. Eugenia

    Cautand informatii despre localitatea Carjelari (sat in care m-am nascut si am copilarit) am ajuns la acest text despre Domnul Invatator.

    Nu am nici un comentariu in aceasta privinta caci NU la textul literar in sine ma refer aici. Sunt putin uimita doar de cateva detalii… Sa inteleg ca rememorarea tine de perioada de dinainte de 1989 ? As fi curioasa sa stiu despre ce ani e vorba. Eu am facut cele 4 clase primare in acea scoala mica in care dusumeaua mirosea vesnic a motorina. Am o amintire frumoasa despre Doamna Invatatoare.

    Asta se intampla asadar intre anii 76-80. Din 1980 scoala a ramas numai cu ciclul primar si cateva luni pana la plecarea mea din sat am facut pe jos naveta intre Carjelari si scoala din comuna Dorobantu.
    Vreau sa mai adaug faptul ca nu am auzit vorbindu-se despre Carjelari ca avand statut de comuna in care intra si satul Ardeal. De aici nedumerirea mea: in jud. Tulcea a fost si este un singur Carjelari si acela este un sat. De asemenea nu imi aduc aminte ca oamenii de acolo sa nu isi fi trimis copiii la scoala. Eram putini si arareori lipsea cineva de la cursuri.

    Sa inteleg ca aceasta stare de lucruri a intervenit in anii ’80, pana spre 1989 ? Acestea sunt intrebarile mele cu privire la text si nu as vrea sa se inteleaga comentariul meu ca o contestare a facticitatii acestuia ci doar ca o simpla nedumerire asupra spatiului si timpului evocate.
    (As fi deasemenea foarte interesata sa stiu daca mai exista si alte persoane care cunosc acest sat/au locuit in acel sat).

    Multumesc !

    • Eugenia,

      Bun venit, si multumesc!
      Cateva precizari:
      1. Articolul, nu are caracter monografic, in consecinta, pentru naratiune, nu conteaza, in mod expres, daca avea sau nu statut de comuna. Cert este, ca administrativ, localitatea Ardealu, locul desfasurarii actiunii, era pendinte, de localitatea Carjelari.
      2. De fapt, nu inteleg: ai fi vrut sa te fi nascut in comuna? Ce daca era sat? Important este ca a existat si exista ca localitate distincta, in Dobrogea.
      3. Pentru mine, in cazul de fata,1989, nu are nici o relevanta teritoriala.
      Sub acest aspect, imi pare absconsa, solicitarea din comentariu!
      4.De fapt, in Certificatul tau de nastere, ce scrie: comuna sau sat? Asta-i adevarul!

      Cu bine, World!

  18. Eugenia

    Multumesc pentru raspuns.
    Ma mira acum reactia Dumneavoastra, usor iritata, insa nu aceasta a fost intentia mea. V-am spus ca nu contest textul literar in sine. Am o varsta si o experienta profesionala care imi permit sa fac distinctia sociologica intre fictiune si realitate iar faptul ca m-am nascut si am copilarit in acel spatiu a fost singurul motiv care m-a facut sa scriu comentariul, nimic „abscons”, cum spuneti.
    M-ati intristat cu remarca aceasta. Trec deasemenea cu vederea interogatia Dvs. ciudata legata de certificatul meu de nastere, nu despre asta era vorba. Textul literar mi-a trezit nostalgii dar si unele semne de intrebare pe care orice critic literar si editor le-ar fi avut. Atata tot. Imi cer scuze daca v-am suparat.
    Multumesc.

    • Eugenia,

      Imi pare rau, sa te fi necajit! Am dat un raspuns cartezian, sa nu mai admita inadvertente.
      Daca in postura de critic literar si editor, in care te recomanzi, consideri ca m-ai importunat, iti raspund, sa nu te impacientezi; ma refeream doar la incoerentele memoriei si neatentiei tale, care pot merge pana acolo, incat sa-mi suspecteze lucrarea de fictiune. In general, suport oamenii asa cum sunt, dar nu ezit, sa le arat cum imi apar.

      PS: Daca iti prezint scuzele mele, pentru raspunsul uricios, cum s-ar parea, putem deveni prieteni conprovinciali uitand, ca am fost aricios cu tine, sau amintindu-ti de asta, cu placere ?
      Apoi, de ce ma tot tratezi, cu dv, cand in virtual, totul este iluzie/ vis ?

      Cu bine !

  19. @Eugenia In primul rand un raspuns distinsei doamne. Carjelari a fost comuna pan al mijlocul anilor ’50, iar satul Ardeal, zis si Asanari, a facut parte din comuna Carjelari
    In al doilea rand, doresc sa va felicit pentru povestioara. Pentru mine reprezinta o ”particica de istorie”, care merita sa fie cunoscuta de publicul lar. Insemnarile sunt un veritabil izvor de informatii, pentru cei care studiaza istoria scolii tulceane. Pe aceasta cale, va adresez invitatia de a vizita expozitia „Scoala noastra, istoria nostra” (http://blog.noviodunum.ro/?p=762) la Muzeul de Istorie si Arheologie din Tulcea.

    • @NoVIOdunum,
      Bun venit.Mulţumesc, pentruapreciere. Mă bucur mult, pentru Tatal meu.Si fiind vorba de Istorie, mi-a, amintit o anecdota istorică.
      La încoronarea sa ca împărat, Napoleon,bucuros, dar trist, i-a spus Letiţiei, mama sa: ” CE păcat, mamă, că nu-i şi tata, să ne vadă!” Nostalgic, vă spun şi eu: Ce trist, că tata, nu poate citi comentariul Dv.
      Mulţumim călduros, pentru Invitaţie!
      MADI şi ONU BLOG

      • Buna ziua!

        Si eu am legatura cu Carjelariul.
        Astfel de insemnari sunt foarte importante. Ministerul Instructiunii Publice din perioada interbelica, a impus invatatorilor sa adune informatii despre scoala, localitate etc. Daca sunteti de acord, va propun, ca o copie din insemnarile tatalui d-voastra sa intre in colectia de istorie moderna si contemporana a muzeului.

        Cu stima,

        Aurel Daniel Stanica

      • Cateva imagini din expozitia mentionata de mine gasiti aici: http://blog.noviodunum.ro/?p=774

  20. @Aurel, Daniel Stanica,

    Multumesc pentru linkul catre imagini din expozitie.
    Cat priveste insemnarile tatalui meu, este mai dificil, intrucat prin vanzarea casei parintesti din Galati, nu mai stiu nimic, despre soarta lor.
    Vesnica neglijenta a copiilor, fata de mostenirea cu valoare sentimentala parineasca. Daca apreciati oportun postul respectiv, ar putea fi folosit in scopul propus cu atata bunavointa de Dv.
    Cu recunostinta filiala !

    MADI si ONU BLOG

  21. Pacat! Voi transmite si colegei mele care se ocupa de perioada moderna si contemporana. Ar fi fost un document interesat. Ardealul sau Asanariul dispare pana in 1965. Putinii locuitori, fie pleca din sat, fie se muta in Carjelari.

  22. Dacă ar fi fost liberalii la putere , tatăl dumneavoastră ar fi avut o altă soartă :

    http://dictaturajustitiei.wordpress.com/2011/07/07/nu-stiti-cum-este-in-sistemul-bugetar-sau-va-faceti-ca-nu-vedeti-altfel-nu-ati-face-afirmatii-de-genul-%e2%80%9dar-fi-trebuit-sa-urmeze-demisiile-tuturor-directorilor%e2%80%9d/#comment-1889
    Vă dați seamă că am avut,am și voi avea un respect deosebit pentru cei care muncesc cu pasiune 1

  23. Emotionata povestea si felul tau impresionant de a povesti.
    Tatal tau Invatatorul cred ca a fost tare mandru de tine. Evident educatia primita in copilarie ne defineste si dainuie de-a lungul intregii noastre existente, niciun mediu oricat de influent ar fi nu poate schimba caracterul format in cei sapte ani de acasa.
    Toata admiratia mea!!!
    Adeena.

    • Adeena,
      Ca întotdeauna, emoţionat de acel ceva inefail, care răzbate din comentariile tale, recunosc meritele educaţiei primite în cei şapte ani de acasă.
      Ei ne trasează adevăratele coordonate ale caracterului,trasee astrale ale existenţei noastre.
      Pot să remarc prezenţa unor astfel de repere în modul elegant al aprecierilor tale?
      Şi ca un corolar al postului Codul Inteligenţei, să constat la tine, prezenţa în exprimarea ta, a primului câmp al inteligenţei, în forma sa instantanee, în sensibilitatea reacţiei?
      Mulţumesc mult, şi cred că tatăl meu zâmbeşte, la rândul său plăcut impresionat, de aprecierile tale!

      Madi şi Onu

  24. Amintirea unui dascăl adevărat ar trebui să fie vie în inima fiecăruia dintre noi, dar când dascălul ţi-e şi părinte este cu totul altceva! Mă bucur că ştii să-ţi cinsteşti părintele. Şi, deşi au spus-o şi alţii, spun şi eu, un alt Mihail Busuioc, din lumea lui Sadoveanu. Mai rar întâlneşti astăzi Domni Trandafiri prin şcoli, că deh!, lumea s-a schimbat, elevii sunt preocupaţi de altele, nu le mai arde de învăţat, iar dascălii s-au schimbat şi ei, nu le mai arde nici lor de prea multă carte. Unora…

    • Buna dimineata, Aurelia!
      Asa este, dar ce spui tu, este degenerescenta creierului, ca urmare a nefolosirii lui, sau a unei singure idei: banul. Mai precis, a inculturii sau a culturii maimutarelii.
      E de bon ton, sa fii smecher si descurcaret, indiferent de pigment.
      Probabil, in virtutea acestei mentalitati, nici cenusiul cerebral, nu mai are culoare.Pai cam atat, ca mi-e cam sila, de categoria „proletar cultural!”O zi minunata!
      Onu

      • Bună să-ţi fie inima! Crezi c-am luat-o razna cu „degenerescenţa creierului”?? Incultura, prostul gust, proasta creştere sau lipsa totală sau aproape totală a celor 7 ani de-acasă, eterna „miştocăreală”, ridicată la rang de „artă a discursului”, intens promovată pe micul sau marele ecran, duce în final la atrofierea „cenuşiului cerebral”. Să ai o zi superbă!

      • Nu pot gandi superficial despre tine, asa ca nu incerca vreo indoiala asupra-mi.
        Ba mai mult, ard de curiozitate, sa vad cum arata salasul valorilor pe care le percep!
        Si tie, o zi aparte, pentru raza de zambet transmisa.
        Si, sa mai stii, ca, de cand mi-ai spus ca lucrezi in invatamant, te receptez pe alte lungimi de unda! 😛
        Onu

  25. deosebit.
    din primele citiri de randuri, nu de aici, ci din comentariile lasate la mine,am dedus ca ai citit ”putin”. ulterior am aflat ca esti fiu de dascali.
    frumos si nostalgic povestit. cu talent as spune, chiar.
    parintii tai (ai vorstri) cred ca sunt mandri de voi. au si de ce!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s