Prefata. A zi, spre jena mea, nu am imaginatia adecvataSfintei Sarbatori aNasterii Domnului. Sper ca ilustrarea magistrala a postului reblogat, opera lui Madisor, sa va transpuna in ambianta traditiei de Craciun. Sarbatori fericite! Onu
Dimineaţă însorită, caldă. Frumuseţea vremii, îmi aşterne un zâmbet larg, pe faţă. Surâd tuturor, aerului cald, razelor de soare, care-mi mângâie aproape matern faţa. Absorbit de reveria mângâierii, nu observ tânărul cu trup sculptural, ca dăltuit parcă, de Michelangelo. Surprins, îmi amintesc de David, şi un zâmbet larg, admirativ, îmi inundă chipul. Nu pentru mult timp, însă. Tânărul, ameninţător, se proţăpeşte belicos în faţa mea şi mi-o trânteşte:
– Ce te hlizeşti, bă; ce ai de râs ?
– Nu râd, îti admiram frumuseţea de corp; parc-ai fi sculptat de …, şi ezit o clipă, dacă să spun Michelangelo, Rodin sau Paciurea.
– Zii…. mă, şi simt strânsoarea pumnului ameninţătoare, pe gulerul cămăşii mele. Prevăd pericolul, iar comanda instinctivă: ”atacă şi fugi”, se declanşează; îi bag degetele în ochi, dar nu mai apuc să fug; orbit de durere, se freacă la ochi, înjurându-mă. Al meu eşti, îmi zic, trecut de şocul spaimei iniţiale. Şi mă pregătesc să-i trag un pumn, în tâmpla stângă, care-mi vine la îndemână. Salvator, îmi amintesc, de lectiile de judo, când, printre altele, ca divertizment, la explicaţiile pentru autoapărare, ni se indicau punctele de pe corp, a căror lovire poate fi fatală, şi, în consecinţă, să le evitam. Il lovesc scurt, sec, peste urechea dreaptă, ameţeşte, şi cade , ghemuit de durere. Am timp, să părăsesc în linişte, locul disputei. Puţinii trecători, de pe lângă noi, n-au catadixit să intervină, nici când m-a luat ameninţător de guler, nici când se zvârcolea de durere, ţinându-se cu mâinile de cap !
PS: Conflictul s-a petrecut azi dimineaţă, în timp ce mergeam paşnic, civilizat, spre Piaţă ! Intelectual, pentru că, desfăşurarea, autoapărării, o prevăzusem /conştientizasem, prin exerciţii repetate de vizualizare, ca o practică de stăpânire a pălăvrăgelilor minţii.
Interesant. Si eu am practicat artele martiale o buna perioada de timp. Ultimul tip care m-a lovit s-a ales cu cateva suturi in dantura. NU GLUMESC 😆
Răzvane,
Mulţumesc pentru vizită.
Cred însă, că succesul, este al vizualizării, care mi-a construit filmul acţiunii.
Ce am mai exersat pentru autoapărare, au fost degetele, din care, tot împungând cadrul uşilor apartamentului, am facut aproape nişte beţe.
Ia-i faţa, cum se spune, şi-i al tău.
Excelent!
E riscant să zâmbești oricui pe stradă. În principiu, e riscant să zâmbești. Și eu am zâmbit citindu-ți postarea, dar prin preajmă nu-s decât aceiași analiști de la tv. 🙂
Gabriela,
Asa-i, dar mie îmi place să zâmbesc; singur, şi mai ales cu oamenii simpli, prin magazine; să zâmbesc, şi să mulţumesc; e o senzaţie grozavă, mai ales pentru tine, să provoci un zâmbet. Am invăţat însă, diferenţa, dintre cui trebuie, să-i dărui un zâmbet, şi cui nu! Sunt chipuri, care parcă îţi spun, că au nevoie de înţelegerea ta, iar altele parcă te resping. Mulţumesc mult pentru vizită!
Pingback: Hai la lupta cea mare! « Gabriela Savitsky
Pingback: Silavaracald » ancăi cea curioasă! :)
Pingback: Man Gave Names to All the Animals « M's blog
Pingback: 1 Mai «
Pingback: Pasi prin istorie IV. Simo Hayha sau moartea care pandeste prin luneta | Adevarul e dincolo de noi
Pingback: Comentarii la Facerea – 14 « Ioan Sorin Usca
Pingback: Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 26 « Ana Usca
Pingback: Ultimul Mitropolit – 19 « Caius
La astfel de scene, intervin în stilul domnului Onici:
– Dă-i, dă-i, trage-i!…
Vania, Vaniuşa,
Spre jena memoriei mele, nu mai ştiu, cine-i domnul Onici,care, prin mostra de stil, lapidar oferită, simt că mi-a dovedit prietenie! Îl agreez în totalitate. Mulţumesc, mult!
Urmatorul nivel
Flexie intelectuala. Combinatie ki-ay; sekuto kekomi urmata de kumikata.
Arigato!
George,
Multumesc!
Urmatorul nivel nazuit,este actiunea fantomatica la distanta a cuantei gandului(Einstein).
Pingback: Cum au ajuns interceptarile telefonice instrumente de baza in anchetele din Romania « Hai ca se poate!
Pingback: După o seară de chef « Nataşa
Pingback: UNU MAI ! «
Pingback: Filosofia « Ioan Usca
Pingback: Cum au ajuns interceptarile telefonice instrumente de baza in anchetele din Romania
Reblogged this on Madi şi Onu Blog and commented:
Reblogare pentru compensare lipsa imaginatie. Sper ca ilustrarea , care trimite la traditia raciunului, sa va amuze cum se cuvine. Ilustrarea este opera lui Madi.Craciun fericit!
Onu