Arhiva zilnică: 22 mai 2010

SONDAJ

Sondaj: Influenţa blogurilor politice.

Am primit un chestionar, din partea unui student, în vederea alcătuirii unui studiu personal, privind influenţa/aportul blogurilor politice. I-am răspuns cu plăcere, acţiunea lui, părându-mi meritorie. Depinde de cosecvenţa sa, finalizarea gestului. După ce i-am spus că nu sunt un blogger politic, i-am explicat motivaţia personală, asupra componentei politice a posturilor mele. Şi anume, ea are la bază, dezideratul ”Salus populi suprema lex esto” (Salvarea Naţiei, trebuie să fie legea supremă).

Politica este anatomia şi fiziologia unui stat. Mă necăjeşte nondiscernământul politic al românului, pe care-l consider marele său hiatus. Mi-am spus că încercarea construirii unei noi paradigme socio- politice, în intenţia eliminării, acestei lacune ar fi modestul meu aport, la eliberarea Naţiei de complexul logoreic sinucigaş.

Al doilea deziderat al nuanţei politice a blogului, pleacă de la convigerea, că într-o existenţă nesperiată/ nemarcată materialmente, viaţa socio-ecomomic-politică ar fi cu totul alta; însuşi comportamentul cetăţenilor, s-ar emancipa! Manipularea politicianistă ar fi imposibilă. Este motivul, pentru care susţin ideatic, liberalismul pragmatic, ca o componentă politică vitală, în fiinţa unei Naţii! Gândindu-ne independent prosperitatea! Ideatic, în sensul, că nu sunt încadrat politic!

Reclame

18 comentarii

Din categoria Politică