Elixirul vitalităţii IV

În Episodul III, am promis prezentarea unor surse alimentare naturale de enzime. O fac astăzi. Dar, problema enzimelor, este atât de complexă, încât, fără o simplificare sistematizată, valoarea benefică a ideii, s-ar irosi. Întrucât funcţionarea normală a organismului viu este rezultatul acţiunii armonioase a tuturor sistemelor enzimatice, se înţelege că orice modificare a unei enzime sau absenţa ei totală atrage tulburarea întregului şir de reacţii metabolice la care participă enzima respectivă.

Cercetarea medicală a demonstrat că orice simptom patologic poate fi asociat unui proces metabolic perturbat, ceea ce înseamnă că în fond, simptomul îşi are drept cauză comportarea anormală a uneia sau mai multor enzime deci, orice boala este o boala metabolică datorată unui defect enzimatic (sau leziune enzimatică).

De aci, şi ideea Profilaxiei îmbolnăvirii, cu ajutorul enzimelor vii, provenite din hrana naturală, nedenaturată prin prelucrarea termică (s-a constatat că eficacitatea unei enzime este distrusă la o temperatură de circa 45 de grade); ca şi Terapiei enzimatice, fie cu enzime naturale, din alimente, fie cu suplimente enzimatice, obţinute în laboratoare specializate, fără prelucrare termică.

Revenind la simplificarea gândită, este necesară precizarea, că putem vorbi atât de enzimele, menţionate in episodul anterior, cât şi de substanţe cu numeroase reacţii enzimatice, precum vitaminele şi mineralele, în special oligoelementele, denumite şi vitamine minerale. Oligoelementele sunt elemente minerale, care în organism, se află în cantităţi mici (sub 0,05% din greutatea corpului). Importanţa lor enzimatică, constă în faptul că intră în structura unor enzime (catalaza, fosfataza alcalină, tirozinaza, arginaza), sau a unor hormoni.

Despre enzimele propriu zise, amintite în Episodul III mai trebuie spus că, pe lângă profilaxia amintită, au fost  aşezate la  baza Dietei vedetelor, cunoscută şi ca Dieta Beverly Hills, care concepe un sistem de hrănire bazat pe legile enzimatice, care de fapt, pune preţ pe enzime şi efectele lor la nivelul aparatului digestiv ca şi pe o combinare a alimentelor consumate la o masă, încât să nu influenţeze negativ, acţiunea enzimelor de digestie, întrucât constatarea personală a autoarei Anne Rice, după o amplă documentare, a fost că, îngrăşarea ei, era legată direct de digestia incompletă sau defectuoasă. Cu această ocazie, autoarea a redescoperit viabilitatea ”mono-dietei” (regimul  cu hrană unică la fiecare masă), care uşurează considerabil digestia, în special în cazul persoanelor slăbite sau bolnave. Însuşi  nemuritorul Hipocrate,  recomanda numai lapte, celor ce sufereau de tuberculoză pulmonară. Explicaţia, este absolut chimic digestivă; enzimele digestive, în cadrul chimiei gastrice, nu sunt împiedicate în acţiunea lor, de variaţia acidităţii sucului gastric, proces produs, în prezenţa a cel puţin două alimente diferite(proteine şi amidon) care necesită medii chimice gastric diferite, antagonice astfel, activităţii enzimelor digestive.

PS: În episodul următor, Surse naturale, pe cele trei categorii de substanţe, cu efectele enzimatice, sus-descrise.

7 comentarii

Din categoria De sănătate ...

7 răspunsuri la „Elixirul vitalităţii IV

  1. Pingback: POEMELE LUPULUI – PARADOX «

  2. Pingback: Ea e fata din cântec « Andi Bob

  3. Tu chiar vrei binele omenirii!

  4. Pingback: Nu se întîmplă nimic. Citate « GENUNCHIUL LUMII | Flavius Obeadă

  5. Pingback: Comentarii la Facerea – 33 « Ioan Sorin Usca

  6. Pingback: Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 39 « Caius

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s