Copilărie

Aş vrea să fiu mereu copil
Să mă-nvârtesc fără sfială,
Să văd bujorii în April
Trezindu-se din amorţeală.

S-alerg desculţă pe afară
În iarba umedă covor,
Să văd bondarul gras cum zboară
Legat de coada unui nor.

Să simt

.

.

.

 

parfumul florilor de tei
Şi mâna mamei peste frunte,
Sărutul cald, iubirea ei,
Destinul încercând să-nfrunte.

Să fac din preşuri colorate
Căsuţă fratelui cel mic,
Să râd cât pot, pe săturate
Şi să nu-mi pese de nimic.

Să sar cât vreau peste băltoace
Şi zmeul să îl trag de sfori,
Pisica s-o aud cum toarce
Cunună să îmi fac din flori.

Şi să mă joc de-a mama şi de-a tata

Sub geamul casei părinteşti
Şi să nu simt o clipă gata
Închisă cartea cu poveşti.

Să sar şotronul pe trotuar
Şi să mă cred o zână,
Să văd furnici în furnicar
Şi să le iau în mână.

Să prind fluturii de-aripă
Şi să-i agăt în insectar
Şi doar atât, pentru o clipă,
Să mă visez copilă iar.

Să plec vacanţele la ţară
Şi să mă sui de vreau, în dud
Şi-n gârla caldă, peste vară,
Cu ochii-nchişi, să mă cufund.

Să văd bunica împletind
Pentru nepoate şaluri,
S-aud copiii chiuind
Cu piatra-n apă să fac valuri.

Să stau pe prispă cu bunicu’
Şi cu mustaţa să m-alinte
Şi-n mâini să-l văd ţinâd ibricu
Să-mi toarne laptele fierbinte.

Să zburd prin ploaie şi prin vânt
Cu ochii sus la stele
Şi să miroasă pe pământ
A flori de micşunele

Să suflu florile de păpădie
Şi să pocnesc în mâini zorele
Şi struguri copţi şi mari din vie
Să-i strâng în coşuri de nuiele.

Să plâng o biată vrăbiuţă
Căzută prizonieră-n casă,
Să-nham dulăi la săniuţă
Şi să nu simt iarna geroasă.

Să nu mă fac vreodată mare
Şi să mă văd fetiţă în oglindă,
Să simt copilăria ca o floare
Şi împăcarea-ncet să mă cuprindă.

Copilărie – Lidia Batali