Arhiva zilnică: 30 iunie 2010

Viitura şi Piaţa

– Şefu, îmi permiteţi ?
– Da.
– Mergem ?


– Unde mă, nu vezi că mai am de lucru ? Şi arată spre sticla în parte golită, aflată pe un teanc de hârtii, pline de cifre.
Şefu, mă gândeam la o baie de sinistraţi ! 😀 Ar fi ca la  Piaţa Universităţii. Aţi văzut , le-aţi promis într-o veselie, că vă mai întâlniţi, şi după o jumătate  de an, tot vă credeau, şi vă aşteptau.
– Cine mă, sindicalistu’ ăla de la învăţământ ? Păi îl compari p’ăla cu disperaţii, care şi-au pierdut casele şi agoniseala de-o viaţă ? N-ai văzut ce-a păţit Emiluţ, în Dorohoi, când i-au cerut slujbe ? Îmi pare rău, de băiatul ăsta. Iar vor spune că l-am lăsat, după ce l-am folosit !
Şefu, prea s-a hazardat; cine l-a pus să intre în gura lupului, pe o vreme ca asta ?
– Hă, hă, hă, păi n-avea ce face, m-a ascultat săracul.

Păi, şi de ce mă trimiţi pe mine acolo, mă ? Apropo, mai ai lista aia  de reduceri, la Palat ? Ia pune şi la tine semnul întrebării !
Şefu, glumiţi ?!?! Păi dacă plec eu, cine vă mai laudă şi vă apără ?
– Mă, tu ai dreptate, mai ales la linguşeli, dar crezi că eşti singurul poltron, din jurul meu ?  Să-ţi mai spun un nume, care te-ar putea înlocui ?
– Nu Şefu, vă cred !
– Atunci, lasă-mă să-mi termin treaba începută, în linişte. Pleacă, şi trage uşa după tine. Când îs gata, te  strig !

Ba nu…, mai stai; ia fredonează-mi o manea, aşa cum  te pricepi tu. Da manea să fie, mă, să-mi amintească de ecourile ritmurilor exotice, din porturile prin care-am acostat.

– Da Şefu, da m-aţi speriat rău, cu semnul de întrebare, de pe listă; pot să-mi torn şi io, un păhărel, să-mi revin ?

– Bine mă, da mai aduci una, că nu-mi iese deloc deficitu’ ăsta bugetar. O golim amândoi.

– Da…, nu-i prea mult, că ştiţi, eu mai am şi ficatu’ umflat, de la stres ?!

Bine, mai vedem. Ia stai colea jos, lângă mine să discutăm serios problema. Şi luându-l de umeri, pe speriat, îi spune… Măi, eu aş merge, dar mi-e frică… tu n-ai văzut , ce-au făcut împuţiţii ăia, la Cotroceni, fără nici un respect, pentru autoritate ? Păi ce vrei: 1907 ? Înduioşat de îmbrăţişarea şefului, fără să uite de semnul întrebării de pe listă, sfetnicul de taină, spune prudent: aşa-i, Dumneavoastră, aveţi întotdeauna dreptate. Abia acum văd, la ce necaz, vă îndemnam ! Poate să mai încercăm …Piaţa Universităţii !?

Şeful, îl privi cu ochi galeş, zâmbi, şi aruncă sticla inutilă, la coş !

Reclame

31 comentarii

Din categoria Politică