Minunile Naturii – Pisica mamă

Cele ce urmează, sunt fapte de viaţă; din viaţa pisicilor mame, traiul cărora, dacă nu se găseste un binevoitor să le ajute, este destul de vitreg. Ca al oricărei vietăţi, fără căpătâi, de altfel ! Mă îndrept către pisici, şi anume, pisicile- mamă, cu un  devotament faţă de progeniturile lor, de neaşteptat. Celor, care nu–l cunosc, şi nici măcar nu şi l-au închipuit, sper să le facă plăcere. Pentru mine, ele sunt modele de suflet, care, se zice, este apanajul omului. Nu contest, dar corectez, nu numai al omului.

Această prezentare necesită JavaScript.

Câteva întâmplări …

O vecină, îmi bate la uşă,  să  închid geamurile de la apartament; arătându-mă mirat, îmi explică: am văzut o pisică cu un pisoi în gură; să nu vi-l aducă în casă. O ascult … Era dimineaţă. Spre seară, aud lovituri în geamul pe care-l închisesem. O pisică, destul de sfrijită, se trântea de el, parcă să-l spargă, şi mieuna disperată. Curios, îi deschid; ea intră vijelios, spre un colţ dintre canapea şi perete, după care, aud chiţăituri palide, însoţite de mârâiturile pisicii; cand mă uit, culcată şi ghemuită, cu capul vioi, asemenea unei mâini, îşi aduna puii, patru ghemotoace negre, către ea, la supt. Înduioşat de gest, am mângâiat-o, şi m-am lăsat la rându-mi, în voia alinturilor ei toarse, de mămică recunoscătoare. Nu am alungat-o; gestul ei, a fost prea convingător, să-mi îngădui o asemenea ostilitate.

O maşină, calcă un pisoi; la strigătul lui, o altă mămică, fuge disperată, spre locul accidentului, îl ia în gură, dar fiind destul de măricel, îl aduce lângă mine târându-l, apoi, privindu-mă, miaună tânguitor, în timp ce încearcă să-l ajute, lingându-i lăbuţa zdrobită. Nu am cum să ajung la veterinar. A murit lângă noi, prea strivit de roata care-l călcase. Deşi fără lacrimi,  din tânguirile triste, din felul agitat, în care-i aşeza bietului muribund, blăniţa răvăşită de accident,  am trăit măreţia sufletului de mamă, în toată disperarea pricinuită de pierderea odraslei iubite.

La strigătul disperat, al unui pisoi, constat, că acesta căzuse într-un cămin de vane, plin parţial  cu apă. Nu ajung la el, şi resemnat, îl văd, cum istovit, încearcă să se menţină deasupra apei nepăsătoare. Incredibil, mama lui, care de obicei mă evita, sare în apă, pe lângă mine, îl apucă de cap, îl duce pe o zonă uscată, şi începe să-l lângă mârâind, parcă dojenindu-l că  în joacă, imprudent, intrase în pericol.

 Când le arunc  pe ferestră, ceva de mâncare, una dintre mămici, duce puilor bucata respectivă, chemându-i în limbaj specific, să se hrănească. Iar dacă faci imprudenţa să atingi pisoiaşii, nou născuţi, în aceeaşi zi, sau noapte, pentru a-i proteja, mama lor îi mută pe rând, în locuri ştiute de ea, sigure. Interesant este modul în care îşi cheamă puii, printr-un mieunat de o anumită tonalitate. Şi atunci, aceştia, apar  în fugă, de pretutindeni. Fiecare mamă, are sunetul ei specific, doar pentru copiii săi, la care, ceilalţi pisoi, nu reacţionează.

Specificul tandreţii , se manifesta şi într-o modalitate, de la care se poate invăţa; când le duc mâncarea, unele dintre pisicile maidaneze, “din preajma blocului” , nu  încep să mănânce, până nu le mângâi, pe cap, pe spate şi pe coadă, vorbindu-le, prietenos.

Un spectacol special, oferit de pisicile mamă, este alungarea câinilor, din preajma pisoilor, într-o solidaritate, care n-ar trebui de neglijat, faţă de măsurile anticriză, propuse de Boc şi Vlădescu, în cazul pamperşilor bebeluşilor.