Motto: ”Cât timp ţine educaţia ? Atât cât ţine viaţa.” – J. Michelet
Într-adevăr, învăţ zilnic… Precum astăzi, spre exemplu. În autobuz, vecinul de scaun, se apleacă, şi cu un miros îmbietor de ceapă, îmi suflă persistent în nas …ce-or avea dom’le cu Băsescu ? Până şi de ziua soţiei lui, l-au huiduit.
Duhoarea, numele şi tonul, m-au făcut să-mi ciulesc prudent, urechile. Mă prefac a nu-l auzi, dar el insistă: şi Vadim ăla, cu securiştii lui, l-au scos chiar canceros. Nu ştiu prostii, că Dumnezeu îl ţine spre fericirea noastră, anticomunistă. Cazul devine grav; privesc în jur, nici o reacţie orală; sclipirile mânioase din ochi, nu ştiu cum să le înţeleg: acceptarea vorbelor tipului, a tăcerii mele, sau reflexii de gânduri personale, asupra salariilor reduse.
Domnu’, vă este rău ? Nu scap de râie, imi zic ! Îi răspund. Nu, am o stare de greaţă, şi nu ştiu, ce fac, dacă-mi vine sa vomit !? Şi întorc semnificativ faţa, dinspre gura lui. N-a priceput nimic, şi continuă. Luaţi punga asta a mea de plastic; o folosiţi, în caz de nevoie; ca-n avion. Şi tace. Liniştit, încep să mă gândesc.
Dar dacă are dreptate, de ce l-or fi huiduit pe bietul om ? Încet, încet, greaţa, îmi trece. Şi înţeleg; vecinul meu, este mult mai sensibil, mai omenos decat mine. Are timp, să se gândească creştineşte, şi la hăcuitorul de români, în lupta lui haiducească împotriva crizei. Şi care, ca pe timpul birului turcesc, vrea să nu scape nimic, neimpozitat. De fapt, ce-am învăţat astăzi ? Cred că un simulacru de proverb: ”prostul, nu e prost destul, până nu e şi milos, cu ucigaşu-i odios.”
Onu
