Din concediu – Palma

Motto: ”Omul nu poate ajunge om decât prin educaţie” – Kant

Într-o plimbare prelungă,
Pe mal de mare, la Neptun,
Mâncam cireşe dulci, cărnoase,
A căror zeamă vişinie,
Încet, încet, ne cam luase,
Când din senin, un vuiet plin,
Un dos de palmă, am auzit;
Speriaţi…, unul de altul, strâns lipiţi,
Ca la cutremur, ne-am sprijinit.

Atenţi, la propriile telepercepţii, nu am rămas indiferenţi când a doua zi, presa a relatat abominabilul caz, în care, un personaj ocult, certat cel puţin cu educaţia civică, a făcut ce toată lumea a aflat, că ar fi generat. Bineînţeles, nu agreem asemenea acte reprobabile, de oriunde ar veni ! De aci, şi postuleţul, ce încearcă în continuare, să redea esenţa penibilului, pe care unul din protagonişti, caută, senin, să-l evite.

 Prin urmare …

Ieşit bine dispus, ca din local, 
Cu gândul la arome indiene,
Alene, îmi rotesc volanul.
Când brusc, de nicăieri,
Unul apare, şi-mi zice, cred, o vorbă rea.
DE CE ?
Îl întreb atunci mieros …
La care dânsul,
Agresiv şi înciudat,
Nu-şi recunoaşte imprudenţa,
De a mă fi insultat.
Cred că el, este mai beat,
Şi peste gură, îl lovesc,
Amical…, marinăresc….
De altceva, nu-mi  amintesc !
De atunci,
El, în loc chitic să tacă,
Scuipă vorbe otrăvite,
Şi din ele-şi face faimă,
Incorect, pe ocolite.
Dar minte, căci pentru mine,
Dacă nu-mi convin,
Toate sunt neavenite !

 Madi şi Onu