Arhive lunare: august 2010

Telepercepţie II

 – Madi, am încheiat postul Telepercepţie, cu promisiunea ta, de a vorbi despre proprietăţile de apărare ale sângelui. Te pot ruga, să continui dezvoltarea acestei idei, tot atât de simplu şi clar ?

– Da, Onu, să încercăm, e un aspect medical pasionant, şi ne va ajuta să înţelegem semnificaţia apărării sănătăţii, a dietei individualizate (pe grupe sanguine). Şi poate, cu ocazia înfăptuirii aforismului ”mens sana in corpore sano” să-i descoperim valenţe cu importanţă de destin !

În sensul că sănătatea prosperă, poate ajuta luarea unor decizii inspirate economico-financiar, în existenţa fiecăruia şi finalizarea lor optimă ?

– Desigur, nu mai repetăm, lăsăm vizitatorilor plăcerea de a savura şansa, de a-şi hotărî singuri soarta, în deplinătatea puterii psihosomatice revigorate de efectele dietei individualizate.

Deci, se ştie, că prin componentele sale, sângele îndeplineşte un rol foarte important, în apărarea organismului nostru, contra microorganismelor producătoare de boli, adică, îi conferă o rezistenţă, care împiedică îmbolnăvirea. Şi această  stare de rezistenţă se numeşte imunitate.

– Dar, de ce sunt dăunătoare aceste microorganisme ?

– Simplu, în timpul vieţii lor, ca orice organism viu, acestea produc nişte deşeuri numite toxine, pentru că ele acţionează ca o otravă, ce se manifestă  prin simptomele bolii, denumită  corespunzător, de ştiinţa medicală . Aşa că, este mai uşor, să fie prevenită instalarea factorului patogen (de producere a simptomelor specifice bolii respective), iar dacă acesta, s-a instalat, să se acţioneze  în direcţia îndepărtării toxinelor produse de el.

Înainte de a continua, trebuie spus, că în sânge pe lângă eritrocite (globule roşii sau hematii) există şi alte celule, un fel de eritrocite, mai mari, fără hemoglobină. Spre deosebire de eritrocite , au forma schimbătoare, fapt ce le permite o deplasare rapidă, şi capacitatea de a trece uşor, prin peretele capilarelor, ajungând astfel, la toate celulele corpului. Principala caracteristică a celulelor albe (fără hemoglobină), este că datorită formei lor variabile, pot ingera diferite particule, organice, în special, bacterii, pe care le digeră, proces numit fagocitoză; de la care, leucocitele se mai numesc fagocite.

– Bine, dar atunci, nu există pericolul, de a ne mânca propriile celule ?

– Nu, Fagocitoza are un caracter selectiv, în cadrul căruia, nu sunt fagocitate şi celulele vii ale aceluiaşi organism. Leucocitele, printr-un proces biochimic specific, sunt atrase de microorganism, şi de toxinele produse de el, îl ingeră şi îl digeră.

 Aş mai adăuga, pentru o accentuare a rolului vital al enzimelor, (despre care am vorbit în postul: ”Elixirul vitalităţii III” din 24.05.2010), că digestia microorganismelor şi a produselor lor metabolice, este posibilă, datorită a numeroase enzime, în special proteaze, prezente în protoplasma fagocitelor.

Madi şi Onu

27 comentarii

Din categoria De sănătate ...

Oare cât …s-ar economisi ?!

 Motto: ”Urmează să luăm măsuri de natură juridică, chiar penală în unele situaţii” – Mihai Şeitan, aşa-zisul ministru al Muncii

Cu o privire tulbure, fără a prevesti ceva bun, un personaj obscur, declara cele din motto. În felul acesta, ”tovarăşul” de la centru, îi raportează Poporului, că l-a prins cu mâţa-n sac. Adică ? România este o ţară, cu cel puţin 3200 de bolnavi închipuiţi, care beneficiază pe nedrept, de pensii de boală; cu alte cuvinte, care pradă bugetul statului, ziua-n-amiaza mare. Asta, dupa verificarea a doar 39.000 dosare, din sutele de mii care îşi aşteaptă rândul.

Mă cutremur, fac pielea şarpelui, şi mă  închin Domnului, că ne-a adus, în sfârşit, la cârma Ţării doi conducători vigilenţi. Că, degeaba, domnul Băsescu …, fără vigilenţa Domnului Boc, împreună cu al său Comitet Central, din Palatul Victoria. Acelaşi Palat, unde, sub un Petre Roman, primul şef al PDL (când se numea PD), Teodor Stolojan, Victor Ciorbea, Radu Vasile, Adrian Năstase, Călin Popescu-Tăriceanu, Adrian Năstase şi Emil Boc, de cate ori (?), acolo unde mentalitatea căpătuistă, s-a metamorfozat post revoluţionar.Vă imaginaţi, cu 3200 persoane depensionate, se vor economisi sume mari de bani,”cheltuite  ineficient” până acum.

Nu te cutremuri, cititorule, când afli de ce nu creşte PIB în România ? Când poate şi tu, împreună cu invalizii tăi, contribuiţi la acest jaf naţional ? Dar, ca să nu avem linişte patriotică, o altă veste năucitoare, ne loveste: ”Miliardari de top, în clasamentul  datornicilor fiscali la stat”.  Din dezgust, n-am să dau nume. Se pare că datoria la stat însumată, a 10 firme private,  (conform ”Calcule Gândul pe baza datelor ANAF”) exprimă,  cu puţin peste 2 miliarde lei noi.

 Oare, ce-ar zice penibil de vajnicul apărător al finanţelor ministerului Muncii ? Şi, mai ales, cam câte părţi de procent (0,0….%), vor fi reprezentând aceste datorii fiscale, din jaful celor 917.000 de pensii de invaliditate din Ţară ? Sau, respectivii miliardari, să fie nişte fantome ?

PS: Şi când mă gândesc, în postul precedent, îl sfătuiam pe Preşedinte, să se lipsească, de uite ce oameni (?) valoroşi ! Acum, la final, îmi amintesc de un alt nume obscur, Monica Tatoiu, dezvăluind,  pe postul Realitatea TV, că mulţi pensionari, provin …din comunism ! Să fi fost aşa de milos comunismul cu oamenii ?! De unde-o şti asta respectiva, care s-a declarat PDL-istă ?  

De acolo, i-o fi sugerat Şefului, ideea cu “pensionarii, cancer de buget”. Pentru că, şi-a dovedit energia executorie, poate ar fi bună o înlocuire a domnului Vlădescu, de la Finanţe, cu domnul Şeitan, de la Muncă ? Poate s-ar începe eradicarea evaziunii fiscale, lămurirea tenebrelor funeste, ale economiei subterane, ale pierderilor planificate, doar pentru că le-au îngăduit  reprezentanţii FMI, ai CE şi ai Băncii Mondiale; s-ar lămuri cauzele grabei cu care se îmbulzesc, să atingă ţintele de deficit bugetar.

Ei, zic şi eu, aşa …vorbesc precum câinii vagabonzi, cu Luna de pe Cer. Poate doar ea să mă audă !

19 comentarii

Din categoria Politică

La Mulţi Ani, Andrei !

Multă Sănătate, muuulte Bucurii şi  Împliniri !
Mami tău ţi-a dat Viaţă, dar tu i-ai dăruit mult mai mult, ai fost alaturi de ea în momente foarte grele …
Nimic nu se compară cu această vârstă frumoasă … ai 18 ani, chiar dacă acum eşti major, să nu-
ţi pierzi niciodată Magia Copilului din tine !

 La mulţi ani, Puiul meu drag !

48 comentarii

Din categoria Personale

Scrisoare deschisă

Motto: Marele scop al vieţii, nu este ştiinţa,  ci acţiunea – Herbert Spencer

Domnule Preşedinte, vreau să ştiţi că nu fac parte din categoria ”No Băsescu Day”, dar NU vă mai plac …v-aţi moleşit ! Aţi obosit, acum, la mal, când este nevoie de dovada caracterului inflexibil, pe care l-am intuit ? Vă compătimesc, pentru starea precară de slăbiciune, în care aţi ajuns !

Spre dezamăgirea mea, care apreciez personalităţile istorice puternice, nu mai sunteţi caracterul viguros, pe care l-am cunoscut în Cabinetul lui Victor Surdu ! Poate vă veţi aminti secvenţa: era puţin după cea de-a doua grevă a CFR-iştilor;  ne-am strâns mâinile cordial, cu schimbul inerent de amabilităţi empatice ! Eraţi puternic, chiar dacă mic la stat; un Napoleon, în miniatură …nu ştiaţi ce-i frica ! Azi, sunteţi aproape de a nu mai fi dumneavostră înşivă; motiv pentru care vă dezavuez anemia autorităţii, în care aţi ajuns !

Argumente ? Înainte de a le expune, vă voi relata o păţanie personală: în anul X, fără importanţă pentru istorie, dar vital colateral, am fost arestat, cu justificarea urgenţei unei soluţii tehnice, dorite adhoc, de un prim secretar judeţean. Discuţia, a fost simplă, clară şi cu miliţianul la uşă: nu plecaţi, până nu-mi daţi soluţia; vă puteţi considera arestaţi, arătându-ne miliţianul de la uşă ! Simpatic autoritarism, nu ? Povestea este mai amplă …cu mine, mai erau, directorul meu, directorul trustului de execuţia lucrărilor din specificul profesiei mele, şi câţiva colaboratori, din echipa mea. Alte detalii, nu sunt semnificative … Ne-am supus, am stat, şi am dat o soluţie, pe picior, pusă de acord cu Constructorul şi Şeful meu, ca termene de organizare urgentă a elaborării şi aplicării proiectului. De ce vă spun asta ? Simplu … nu vă este străină expresia “vă arestez !”

 Nu vă este străin nici aspectul, că Guvernul  de la Bucureşti, nu ia banii de la UE. Şi cred că nici propria-vă afirmaţie: ”Dacă cei plătiţi cu 75% mai mult, arhiselectionaţi, nu reuşesc  să mişte banii europeni, să finalizeze proiectele, asta nu e decât o problemă de incompetenţă (…)”. Extras din sursa mea preferată de informare, Gândul din ziua de 28 iulie, 2010, pag. 3“O incompetenţă consistentă, nu o reproşez ministrului….” (este vorba, de Transporturi, cu domnul Berceanu, în frunte). Poate nu mă sesizam, ştiind că domnul Berceanu, este un foarte competent abonat la guvernarea PDL, dacă în aceeaşi sursă, dar de ieri, 30 iulie,  un alt titlu, nu mă  şoca: “FMI ia ministerele la puricat”. In vizor, Economia,  în frunte cu o altă celebritate PDL, confecţionată instant, de media audiovizuală.

Este inutil, şi ar fi penibil, să continui, când evident vă confruntaţi cu ignorarea dumneavoastră … Unde ? În curtea Guvernului, cu un premier, şeful politic al celor doi de mai sus, şi al altora, domnul Boc, a cărui obedienţă faţă de domnul Băsescu, a făcut de mult, deliciul presei. Să încerc deci, să vă dau alte sfaturi …decât, cel mult, să vă sugerez să procedaţi, pentru binele Ţării şi al gloriei dumneavoastră postume, simplu, în stilul propriu, spunând …“arestaţi-i !” ; sau …dă-i afară din Guvern, Emile !

PS: Sunt convins, că pentru binele Ţării, clamat până la răguşire, de Opoziţie, nu vi se va opune nimeni ! Ba  poate, insăşi UE, vă va întâmpina triumfal. Istoria lumii are nevoie  de oameni puternici. Sau…, să fie alta cauza indeciziei Dumneavoastră … ? De ce nu luaţi taurul de coarne ? Unde, vă este luciditatea de comandant de navă, în vreme de furtună  ?

29 comentarii

Din categoria Politică