Arhiva zilnică: 2 septembrie 2010

Nunta I

    Motto: ”Mecanismul vieţii este un mister uimitor” – Kazuo Murakami

Frumuseţea miresei urâţea pe toată lumea; chipul, pictat parcă, strălucirea blândă a ochilor, zâmbetul ca o rază de bucurie, unduirea felină în timpul dansului, creeau impresia unei promisiuni de fericire neaşteptată, chiar din clipa în care o vedeai, fără să te întrebi dacă va continua, şi cât. Vecinătatea ei în timpul dansului, doreai să nu se termine vreodată. Chipurile perechilor de dansatori o căutau cu privirea voalată, în încercarea de a nu-şi exterioriza tumultul emoţiilor pe care frumuseţea ei îl declanşa, fără drept de a-i rezista, fie măcar şi într-o admiraţie instantaneu indiscretă.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

În pauza de dans, sub emulaţia pe care o crease perechea mirilor, conversaţia se desfăşura  însufleţit; se înnodau cunoştinţe noi, din frânturi de remarci de circumstanţă. În timp ce urmăream încântat revărsarea de emoţie din salon,cineva mă luă de braţ şi cu voce gingaşă, îmi şopti:  „vino să-ţi fac cunoştinţă cu vărul nostru din Braşov”; era chiar mireasa, verişoara mea dupa sora tatei. Şi mă prezintă imediat cuiva cam de vârsta mea …

Ionescu, spun întinzand mâna, cu un zambet de încântare, datorat şi prezenţei miresei;

Popescu, îmi răspunde cel prezentat, a fi vărul meu din Braşov. Deşi vizibil nedumeriţi, nu facem nici un comentariu, asupra diferenţei de nume;  preferăm, conform uzanţelor, o lămurire ulterioară, a acestei ciudăţenii. Câteva amabilităţi asupra atmosferei din salon si iureşul recomandărilor continuă. Să-ţi prezint pe cineva special zice Lenuţa, mireasa; vei fi încântat, ai să vezi !

Tanti, ţi-l prezint pe vărul meu Ionel; tatăl lui este unchiul meu din Galaţi, fratele cel mai mare al mamei.

Vasiliu, îmi întinde mâna o doamnă zâmbitoare, cu chip de mătuşă. După care, cu un aer şugubăţ, continuă: Ionescu sau Popescu ?

Ionescu, de ce Popescu ?

– Bănuiam că nu cunoşti motivul deosebirii de nume. Dar la începuturi, şi tu ai fost un Popescu. Un Sfat de Familie ţi-a atras însă schimbarea de nume în Ionescu. Văzându-mi perplexitatea, ca să mă salveze, continuă în aceeaşi notă binevoitoare: Faptele s-au petrecut , cu mult înainte de a te fi nascut. Complet derutat, de parcă până atunci, băusem în neştire, am luat-o deoparte  pe mătuşa Vasiliu, şi am rugat-o să mă ajute să înţeleg misterul  în care intrasem. Mireasa, mustăcea în timpul  dansului, alegând prin mişcări dibace, poziţii, care-i permiteau să se amuze cu luminile şi umbrele de pe chipul meu, efectiv şocat de surpriza ce-mi făcuse. Mă simpatiza, pe baza unei înflăcărări copilăreşti pentru mama ei, o frumuseţe copleşitoare la rândul său, căreia îi declarasem că nu mă voi căsători decât cu ea, când mă voi face mare.

Retraşi într-un loc mai liniştit, mătuşa, mi-a relatat cea mai uluitoare întâmplare, pe care la început am crezut-o ruptă dintr-o legendă, dacă nu măcar o snoavă de şezătoare dupa terminarea culesului viilor din Niculiţel, locul plin de vrajă al copilăriei mele la bunici şi al iubirii mele  copilăreşti, înflăcărate pentru tanti Cristina, mama miresei.

– Ştii, verii tăi Popescu, din Braşov, sunt mai aproape de locul vostru de baştină, şi de numele adevărat al înaintaşilor voştri.

–  Adică ? …holbez eu, aproape speriat, ochii.

– Păi, începuturile voastre, au avut loc într-un sat de mocani, din Mărginimea Sibiului, într-o familie pe nume Pop; şi  care prin transhumanţă s-a stabilit cu turma de oi, în păşunile mănoase ale Dobrogei, in satul Niculiţel, acum ştiut ca zonă viticolă cu podgorii renumite. Oameni harnici şi mândri, familia Pop, devenită între timp prin jocul imaginaţiei locale, Popescu, a fost brusc pusă într-o dilemă de Gheorghe, unul dintre copiii săi  cei mai liniştiţi. Nu se ştie cum, Gheorghe s-a hotărât să nu mai înveţe carte înaltă; în timp ce în  familie se stabilise deja, tradiţia preoţiei. Din ce i s-o fi năzărit lui Gheorghe, nu s-a aflat; dar a spus un nu hotărât, învăţăturii preoţeşti. Fără multă vorbă, în cel mai specific mod sibian, rudele  au hotărât ad-hoc, Sfat de Familie ”dacă nu mergi la şcoală, te dezmoştenim !”

Împricinatul, caracter dârz de transilvănean, a răspuns scurt: Nu ! …dezmoşteniţi-mă şi dacă vreti, am să-mi schimb si numele, mă voi numi Ionescu !  Cunoscându-şi tăria de caracter, rudele au acceptat schimbarea numelui, să nu-i facă de ruşine, dar nu l-au dezmoştenit;  l-au ajutat să-şi încropească o gospodărie şi să pornească pe drumul ales de el, agricultura.

– Ei bine, acel Gheorghe Ionescu va fi bunicul tău, gospodar de vază  în satul Niculiţel

Va urma

Reclame

33 comentarii

Din categoria De acasă ...