Nunta I

    Motto: ”Mecanismul vieţii este un mister uimitor” – Kazuo Murakami

Frumuseţea miresei urâţea pe toată lumea; chipul, pictat parcă, strălucirea blândă a ochilor, zâmbetul ca o rază de bucurie, unduirea felină în timpul dansului, creeau impresia unei promisiuni de fericire neaşteptată, chiar din clipa în care o vedeai, fără să te întrebi dacă va continua, şi cât. Vecinătatea ei în timpul dansului, doreai să nu se termine vreodată. Chipurile perechilor de dansatori o căutau cu privirea voalată, în încercarea de a nu-şi exterioriza tumultul emoţiilor pe care frumuseţea ei îl declanşa, fără drept de a-i rezista, fie măcar şi într-o admiraţie instantaneu indiscretă.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

În pauza de dans, sub emulaţia pe care o crease perechea mirilor, conversaţia se desfăşura  însufleţit; se înnodau cunoştinţe noi, din frânturi de remarci de circumstanţă. În timp ce urmăream încântat revărsarea de emoţie din salon,cineva mă luă de braţ şi cu voce gingaşă, îmi şopti:  „vino să-ţi fac cunoştinţă cu vărul nostru din Braşov”; era chiar mireasa, verişoara mea dupa sora tatei. Şi mă prezintă imediat cuiva cam de vârsta mea …

Ionescu, spun întinzand mâna, cu un zambet de încântare, datorat şi prezenţei miresei;

Popescu, îmi răspunde cel prezentat, a fi vărul meu din Braşov. Deşi vizibil nedumeriţi, nu facem nici un comentariu, asupra diferenţei de nume;  preferăm, conform uzanţelor, o lămurire ulterioară, a acestei ciudăţenii. Câteva amabilităţi asupra atmosferei din salon si iureşul recomandărilor continuă. Să-ţi prezint pe cineva special zice Lenuţa, mireasa; vei fi încântat, ai să vezi !

Tanti, ţi-l prezint pe vărul meu Ionel; tatăl lui este unchiul meu din Galaţi, fratele cel mai mare al mamei.

Vasiliu, îmi întinde mâna o doamnă zâmbitoare, cu chip de mătuşă. După care, cu un aer şugubăţ, continuă: Ionescu sau Popescu ?

Ionescu, de ce Popescu ?

– Bănuiam că nu cunoşti motivul deosebirii de nume. Dar la începuturi, şi tu ai fost un Popescu. Un Sfat de Familie ţi-a atras însă schimbarea de nume în Ionescu. Văzându-mi perplexitatea, ca să mă salveze, continuă în aceeaşi notă binevoitoare: Faptele s-au petrecut , cu mult înainte de a te fi nascut. Complet derutat, de parcă până atunci, băusem în neştire, am luat-o deoparte  pe mătuşa Vasiliu, şi am rugat-o să mă ajute să înţeleg misterul  în care intrasem. Mireasa, mustăcea în timpul  dansului, alegând prin mişcări dibace, poziţii, care-i permiteau să se amuze cu luminile şi umbrele de pe chipul meu, efectiv şocat de surpriza ce-mi făcuse. Mă simpatiza, pe baza unei înflăcărări copilăreşti pentru mama ei, o frumuseţe copleşitoare la rândul său, căreia îi declarasem că nu mă voi căsători decât cu ea, când mă voi face mare.

Retraşi într-un loc mai liniştit, mătuşa, mi-a relatat cea mai uluitoare întâmplare, pe care la început am crezut-o ruptă dintr-o legendă, dacă nu măcar o snoavă de şezătoare dupa terminarea culesului viilor din Niculiţel, locul plin de vrajă al copilăriei mele la bunici şi al iubirii mele  copilăreşti, înflăcărate pentru tanti Cristina, mama miresei.

– Ştii, verii tăi Popescu, din Braşov, sunt mai aproape de locul vostru de baştină, şi de numele adevărat al înaintaşilor voştri.

–  Adică ? …holbez eu, aproape speriat, ochii.

– Păi, începuturile voastre, au avut loc într-un sat de mocani, din Mărginimea Sibiului, într-o familie pe nume Pop; şi  care prin transhumanţă s-a stabilit cu turma de oi, în păşunile mănoase ale Dobrogei, in satul Niculiţel, acum ştiut ca zonă viticolă cu podgorii renumite. Oameni harnici şi mândri, familia Pop, devenită între timp prin jocul imaginaţiei locale, Popescu, a fost brusc pusă într-o dilemă de Gheorghe, unul dintre copiii săi  cei mai liniştiţi. Nu se ştie cum, Gheorghe s-a hotărât să nu mai înveţe carte înaltă; în timp ce în  familie se stabilise deja, tradiţia preoţiei. Din ce i s-o fi năzărit lui Gheorghe, nu s-a aflat; dar a spus un nu hotărât, învăţăturii preoţeşti. Fără multă vorbă, în cel mai specific mod sibian, rudele  au hotărât ad-hoc, Sfat de Familie ”dacă nu mergi la şcoală, te dezmoştenim !”

Împricinatul, caracter dârz de transilvănean, a răspuns scurt: Nu ! …dezmoşteniţi-mă şi dacă vreti, am să-mi schimb si numele, mă voi numi Ionescu !  Cunoscându-şi tăria de caracter, rudele au acceptat schimbarea numelui, să nu-i facă de ruşine, dar nu l-au dezmoştenit;  l-au ajutat să-şi încropească o gospodărie şi să pornească pe drumul ales de el, agricultura.

– Ei bine, acel Gheorghe Ionescu va fi bunicul tău, gospodar de vază  în satul Niculiţel

Va urma

33 comentarii

Din categoria De acasă ...

33 de răspunsuri la „Nunta I

  1. Inceput promitător dar nu pot da un calificativ decât la sfârsitul povestirii. Până atunci insă, odihnă plăcută ca mâine să ai inspiratie si mai multă.
    Va urma !

    • Aliosa,

      Multumesc, pentru promptitudine, dar daca imi urezi:„ca mâine să ai inspiratie si mai multă”, devin usor nelinistit; inseamna, ca viata n-a fost destul de inspirata; sa nu mai fie necesara o suplimentare fantezista !
      Astept si eu nerabdator, urmarea aprecierii tale, pe care pun multa baza !

      Noapte cu Pace !

  2. ador poveştile ! atunci cînd sunt şi adevărate şi spuse cu farmec de povestitor cu atît mai mult

    • Cella,

      Buna dimineata !
      Din aceasta clipa, Mirela te va pierde; un entuziasmat de cuvintele tale, i te va rapi, cu tot ce insemni tu, privighetoare cu tril magic!
      Inteleg entuziasmul Evei, cand a smuls marul si l-a gustat ! Cum sa fi rezistat naivul Adam ?
      Iti doresc, o zi excelenta, cum mi-ai daruit si tu mie !

  3. Pingback: Prima casă | Caius

  4. Pingback: Pisica subacvatică | Nataşa

  5. Pingback: Hermann Hesse (1877-1962) – Lupul de stepă « Orfiv

  6. Pingback: Comentarii la Ieşirea – 21 | Ioan Sorin Usca

  7. Pingback: Daca in Brazilia se poate in Romania de ce nu s-ar putea? « Hai ca se poate!

  8. O postare care trezeste amintiri…

  9. Pingback: Mirela Pete. Blog » Blog Archive » Alege mărul!

  10. Pingback: Sa scufundam impreuna Incrucisatorul « Hai ca se poate!

  11. Pingback: Ia guvernul (la palme), neamule! «

  12. Disputata noastră CELLA…Tu ai cucerit-o cu cuvintele, frazele, farmecul acestor povești frumoase și adevărate… Eu mă mulțumesc să o vrăjesc doar cu imaginea și culoarea..!
    O zi frumoasă! 🙂

    • Mirela,
      Cred ca atuul tau suveran, imaginea si culoarea, a decis disputa.
      Te admir, si-mi pare rau ca nu ma pot exprima in termenii tai vibratili! Ma voi bucura solitar, de mirajul scrisului Cellei!
      Multumesc!
      O noapte in culori!

  13. Mi-ai făcut poftă de o nuntă. De când am văzut ce ai postat mă bătea gândul să îţi las – te rog să îmi permiţi, mulţumesc anticipat – o poezie pe această temă:

    NUNTA…

    La nuntă-i lumea mai frumoasă chiar dacă are griji destule,
    Mieresele sunt fericite, frumoase, uneori credule,
    Iar mirii puşi la patru ace sunt strânşi la gât doar de cravată,
    Dar rabdă mormâind în barbă: „Nu mă însor decât o dată!”

    Mi-e dor nebun de-o Periniţă şi chiar de marşul nupţial,
    De mizilicul care, astăzi, conţine şi salam de cal,
    Mi-e dor să fur din nou mireasa ca-n vremurile tinereţii
    Şi de un Nelu Ploieşteanu cântând necazurile vieţii.

    Că „La Chilia-n port” mă doare nu are nicio importanţă,
    Atunci când merg la câte-o nuntă mă simt aproape în vacanţă
    Şi dacă-i rost de-un „Şaraiman” sau „Vânzătoare de plăceri”,
    Mai uit de mine şi de tine, mai uit de azi, mai uit de ieri.

    La nuntă-s veseli ospătarii, că prind şi ei un ban în plus,
    La nuntă plânge soacra mică, dar fata ei de-acum s-a dus,
    Şi „Ia-ţi, mireasă, ziua bună” şi de la fraţi, de la surori,
    Gândeşte-te numai la soţul ce nu-ţi va mai aduce flori.

    Cu „Şi-altădată, şi-altădată” se bea mai mult sau mai puţin,
    Iar dacă-o facem şi mai lată probabil că ne matolim…
    Şi-o să plecăm de dimineaţă, taxiuri nu lipsesc deloc,
    Urându-le la miri de toate, şi fericire şi noroc.

    Pe strada mea e nuntă azi, se chiuie şi nu se plânge,
    Un mire-nalt, mai pe furiş, mireasa-n braţe şi-o tot strânge,
    Şi ea ba vrea, şi parcă nu, n-are „cămaşă cu altiţă”
    Şi tu erai la fel ca ea, nu prea ştiai „să dai guriţă”.

    Mulţi ani trăiască toţi nuntaşii, să dea şi darul pentru miri,
    Să pună prima cărămidă la baza unei fericiri,
    Acum nu se mai strigă darul, sunt bani care se pun în plic,
    Apar sunt surprize câteodată – în plicuri nu e chiar nimic…

    Dar nunţile rămân frumoase, chiar cu scandaluri uneori,
    Şi cu mirese dispărute de la-nceput sau până-n zori,
    Localurile pline ochi, femei în rochii decoltate,
    Bărbaţi care s-au ameţit şi spun doar glume deocheate.

    Şi peste toate fumul gros care ascunde mici secrete,
    „Ştii, dragă, mirele-i zgârcit şi nu prea a mai mers la fete?!”
    „Dar şi mireasa, tu, ce zici, acum se face fată mare
    Şi eu ştiam pe unde umblă, cu X, cu Y, cu Cutare!”

    E nuntă, azi, pe strada mea, şi lăutarul cântă iar,
    E-o melodie despre lume, e-o melodie de pahar
    Şi-mi vine chef să merg la nuntă, dar să nu fie nunta mea,
    Să-mi vină chef să joc o horă, o sârbă sau o geampara,

    Dar nu voi mai fura mireasa, se pare c-am îmbătrânit,
    Şi „Unde mergi, moşule-n noapte?!” de mult nu am mai auzit,
    Cu „Ia mai toarnă-un păhărel!” putem petrece un mileniu,
    Numai să cânte-un lăutar bătrân, cinstit, atins de geniu…

    Cristian Lisandru

    O seară bună să aveţi!

  14. Pingback: S-a dus si august « Elisa-gradina mea de vis

  15. 🙂 Fain inceput. Pe cand continuarea?

  16. Pingback: Mama m-a cumpărat « World of Solitaire's Blog

  17. Dragul meu Onu am citit si sunt incantata:)

    Bravo:)

  18. Radu Cristina

    buna seara. intamplator am dat peste blogul dvs. numele meu este Cristina. Cristina Radu. aici….descrieti nunta matusii mele, Elena, si vorbiti foarte frumos de bunica mea, Cristina Ionescu. tatal meu, Nicolai Radu – este fratele miresei din povestirea dvs. as vrea sa….stiu mai multe despre dvs. am fost si eu la nunta descrisa, doar ca…eram mult prea mica si nu-mi amintesc sa va fi cunoscut. de la tata nu pot obtine multe informatii, iar bunica si matusa mea…..ne privesc din ceruri. in speranta ca voi avea vesti, ma opresc aici. Cristina Radu

    • Mulțumesc mult, pentru vizită și comentariu, Cristina Radu. Apariția ta îmi pare o glumă prietenoasă a hazardului.
      Unde locuiești sau pe unde?
      Chiar mă emoționează apariția ta.
      În cartea mea Universul feminin, pe care o poți cumpăra on-line, se mai află câteva povestiri de ale familiei noastre.
      Un simplu clikc te va pune în legătură cu Editura Excelsior Art, care îți va expedia prompt cartea.
      Cumpără-o , citește-o și dacă te regăsești în povestirile respective și locuiești în București, imaginează-ți nerăbdarea mea de a ne cunoaște și a pluti pe aripile amintirilor vii, de care am, și cred că și tu, ai atâta nevoie.
      Faptul că sunt relativ rezervat în răspuns, se datorează unei surprize șoc, produse de ceața emoțiilor, lăsată de vizita ta meteorică.
      Aștept nerăbdător, răspunsul .
      Te îmbrățișez! 🙂
      Onu

      • Radu Cristina

        e greu sa descriu ce simt. voi comanda cartea. povestirea acesta imi aduce un potop de lacrimi. poate pentru ca am pierdut-o, prea curand, prea dur, prea repede. ranile nu s-au vindecat.
        si acum….un milion de amintiri crezute uitate.
        recunosc ca si pentru mine a fost un soc sa aflu ca, iata, eu si Alexandra – fiica miresei – mai avem rude de care n-am stiut nimic.
        sunteti o speranta ca, vom afla mai multe despre noi!

        multumesc pentru tot!
        Cristina Radu

      • Cristina, mă întristezi, cum nu-ți imaginezi!Dar sper, dacă o întâlnesc pe Alexandra, și ea va avea timp, să reușim peste timp, un curcubeu al frumoasei moșteniri sibiene. Nici nu bănuiești ce tradiții de personalitate are familia noastră.
        După ce vei citi catea, vom discuta cu nuanțe de mândrie , pe povestirile din carte, crâmpeie de viață adevărată, cum poate nu se întâlnesc adesea.Și vom depăși momentele acestea de tristețe, pe care le percep organic, și la tine.
        Cu drag, Onu

  19. ics

    eu sunt fiica miresei din poveste. am putea sa ne cunoastem?

    • Dacă nu e o glumă pe care nu știu cum să o calific delicat, nu mi-ar displace să ne cunoaștem, cum propui, dar tu scrii în engleză, eu nu știu o boabă din această limbă, așa că nu văd cum ne-am descurca.
      Am fi din start, doi străini.
      Nu crezi?
      Rămân mult îndatorat, pentru delicatețea gestului tău familial! 🙂 Dacă nu a fost o glumă scoțiană, comentariul tău, te aștept, poate, să ne bucurăm de posibilitatea cunoașterii dorite de tine.
      Dorință, care mă emoționează, chiar poate și în stadiul de farsă. 🙂
      Cu simpatie,
      Onu

  20. Radu Cristina

    o, Doamne! parte din casa din Niculitel, inca mai ”traieste! aproape daramata, dar … mi-e mila s-o daram de tot. are asa…un aer de poveste. unul din fratii bunicii, deci unchiul dvs. – Ionescu Nicolae – chiar a fost preot. Protopop la Tulcea. wow! acum imi amintesc si de țața Stoiana! wow! ce de amintiri!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s