Marea cea mare

Motto: ”Dacă ar fi vreun om fără pasiuni, acela nu e urmaş al lui Adam” – Proverb Persan

Nu mai ţin minte anul… Era în timpul bombardamentelor americane şi ruseşti, din cel de-al doilea război mondial. Din Galaţi, unde locuiam, ne-am refugiat la îndemnul unor prieteni de familie, într-un sat uitat de lume, din Lunca Dunării. Luam cunoştinţă despre război, şi bombardamente, numai prin bombardierele noastre, care pe fondul cerului întunecat, datorită luminilor de semnalizare, păreau roşii, iar noi copiii, credeam că era din cauza încărcăturii de bombe, destinate frontului; ce mai auzeam şi noi, din vorbele acoperite de taină ale părinţilor sau sătenilor. Depărtat de obiective economice, care să atragă asupră-i bombardamentele, satul respectiv, îşi desfăşura existenţa paşnic, între zvonuri despre război şi preocupările zilnice, între care, pescuitul era de bază.

Ca în orice comunitate omenească, viaţa nu era lipsită de bucuria plăcerilor şi a păcatelor, iar noi, cu zumzetul hărmălaiei noastre, ne zbenguiam, de la o ştire la alta, spre nedumerirea uneori plictisită a părinţilor, care pentru a ne proteja, nu ne ţineau la curent, sau chiar evitau să discute în prezenţa noastră, evenimente de natură să ne tulbure prea mult creşterea, şi asa marcată de refugiul trăit ca o povara, pe capul celor care ne găzduiau. Pentru că, nicăieri, nu-i mai bine ca acasă, fără sa deranjezi, sau să fii deranjat. Orice s-ar spune, libertatea nestânjenită de mişcare, n-o poţi avea decât în propria-ţi casă, indiferent de confortul asigurat.

Într-o zi  însă, echilibrul distracţiei noastre copilăreşti, a fost tulburat pe neaşteptate. În timp ce forfoteam în colbul drumului, am fost întrerupţi, de o mulţime de oameni alergând agitat spre grupul nostru în plină joacă. În frunte, o femeie cu părul lung, despletit, cu un aer disperat, alerga,  strigând: ”lăsaţi-mă, mi-ajunge; mă duc să mă salveze Marea cea mare!”  Trupeşă, cu ochii albaştri decoloraţi de tulburarea sufletească, de care era cuprinsă, cu părul în vânt, în timpul mişcării, femeia era o apariţie stranie, ca de pe altă lume. Ajunsă din urmă, şi ţinută strâns de braţe ,  de câţiva bărbaţi, să nu scape, femeia, orbită de disperare, fost întoarsă din drumul ei, spre “Marea cea mare”. Cu şoapte ferite, unii copii spuneau că e coana Preoteasă, şi că este supărată, din cauza popii, care o înşeală,  cu o  stricată, pripăşită pe lângă Biserică. Alţii, mai măricei, ştiau că Popa, o şi bătea,  de câte ori ea, îl ruga să n-o mai facă de râsul satului. Cu toată naivitatea aparentă, satul are o vigoare, pe care, doar să fii prea rău intenţionat, să n-o recunoşti şi să n-o apreciezi. Viaţa şi-a reintrat în normal. Popa şi stricata lui, îşi făceau în continuare de cap. Dar asta până într-o zi, când Preoteasa, n-a mai rezistat, şi, şi-a pus capăt zilelor. Nu pot uita lecţia de justiţie, pe care am văzut-o la săteni.

După înmormântare, nişte săteni au pornit spre casa stricatei, au scos-o în stradă, şi au luat-o la bătaie, cu ce le venea la îndemână. Chemat să stingă conflictul, jandarmul, a apucat doar să tragă în aer, câteva focuri de armă; prea târziu însă; lovită întâmplător, în cap, de o piatră aruncată furios, de unul din justiţiari, victima a decedat, în aceeaşi zi în care a fost înmormântată şi Preoteasa. Ce s-a întâmplat cu Popa, nu mai ştiu, dar de mila Preotesei, nici nu cred că m-a interesat să aflu. Sau poate, n-am mai locuit mult în localitate !

? Onu Ionescu

Reclame

30 comentarii

Din categoria De acasă ..., Univers feminin

30 de răspunsuri la „Marea cea mare

  1. Pingback: M’s Movies – Three Rivers « M's blog

  2. Pingback: Politica visului frumos «

  3. Pingback: In atentia somerilor din Romania – Un somer invins de neputinta s-a sinucis « Hai ca se poate!

  4. Marea poate fi necruţătoare. Oamenii sunt vrăjiţi și influenţaţi de mare…

  5. Pingback: Australia(2) « Elisa-gradina mea de vis

  6. Pingback: Comentarii la Ieşirea – 36 | Ioan Sorin Usca

  7. Pingback: Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 90 | Ana Usca

  8. Pingback: Solidaritate | Ioan Usca

  9. Pingback: Cum se propaga cutremurele….! « George Valah Blog

  10. Parcă-i din Zorba Grecul imaginea…

  11. Pingback: Temporalitate | Caius

  12. Pingback: Astazi am implinit 1 anisor « Hai ca se poate!

  13. Pingback: Leopold Staff (1878-1957) – Sărbătoare « Orfiv

  14. Pingback: 22 septembrie 2010, inca o zi de greve cu cantece si vuvuzele « Adevarul e dincolo de noi

  15. Pingback: File de şălau pane « Voglia di Cucinare

  16. Marea, așa cum spui, e bună cu vietățile marine…așa că marea e obligată să fie bună cu mine! 😉
    Adriatica (parte a Meditaranei!) m-a cucerit și m-a vrăjit. Marea Neagră e una din cele mai frumoase amintiri din copilărie.
    Uite ca Marea a atras-o pe femeia aceea umilită, dar dreaptă, mândră..
    Niciodată nu mi-au plăcut popii. Și mereu am ȘTIUT ca cel/cea care strică o casă, va fi lovit, ca de un bumerang, de propia-i nerușinare.
    Fascinantă poveste…Marea. Cred că marea face parte din sufletul tău în cel mai firesc mod. E acolo, marea, marea…
    O săptămână bună și frumoasă, ție și lui Madi! 🙂

  17. Pingback: Inca un atac indreptat impotriva democratiei marca Roberta Anastase « Hai ca se poate!

  18. Pingback: Poveste de vis (5) « Blogul lui Teo Negură

  19. Trist, nespus de trist. Cutremurătoare povestire.
    Dar viaţa nu se ia. Accept sacrificiul suprem pentru o cauză nobilă. Accept sacrificul unei vieţi pentru salvarea mai multora, dar nu ca o renunţare, nu ca un refugiu, nu ca o pedeapsă pentru alţii.

    „O luptă-i viaţa; deci te luptă.
    Cu dragoste de ea, cu dor.
    Trăiesc acei ce vreau să lupte,
    Iar cei fricoşi se plâng si mor.” (George Coşbuc).

    Marea… imensă, puternică, tainică, ameninţătoare sau mângâietoare, superbă în răsărit şi în apus de soare, tămăduitoare sau ucigătoare, ostilă sau primitoare, dar mereu fascinantă în orice ipostază, marea este una din cele mai spectaculoase frumuseţi ale naturii . O iubesc şi revin cu plăcere pe malurile ei de câte ori am prilejul. Imi place să-i simt respiraţia uriaşă şi calmă, îmi place să mă las îmbrăţişată de valurile ei, ca apoi să pot alerga pe nisip privindu-i şi admirându-i nemărginirea!
    Din nou povestea ta m-a captivat ! Aştept cu nerăbdare postarea următoare.

    Marea cea mare

    • Stropi De Suflet, Mulţumesc!
      Constat, că sensibilitatea prozei tale, este tot o rimă; cu înţelesuri de adâncimi, precum ale mării. Scena, pentru nivelul de copil care se joacă-n ţărână, m-a însemnat, ca o cicatrice. Vei înţelege tâlcul acestui comentariu, după povestea Gelozia, în aşteptare. Şi totuşi, din peregrinările tale montane, cu Liana, parcă ai avea şi spiritul Muntelui; iar pozele voastre, sunt, aş zice, edenice. O noapte cu Pace!

      • O, da! Muntele este marea dragoste, dar aceasta nu exclude iubirea pentru Marea cea mare! Cât despre poze, am o mulţime cu adevărat edenice !
        Si ţie o noapte cu vise ca acelea când se doarme cu capul în poala bunicii!

  20. Onucu, spune …

    Nu este Marea numele cel mai frumos pe lume ?

    Valurile Ei te-au mângâiat,
    Nisipul Ei ţi-a sărutat tălpile,
    Nu este numele Ei o Minune ?

    Mădişor :-*

  21. Onucu,

    Nu ştiu de sunt, au nu, fiica Mării …dar cu siguranţă sunt fiica …unei Mării !

    😉 !

  22. Pingback: In atentia somerilor din Romania – Un somer invins de neputinta s-a sinucis

  23. Pingback: Inca un atac indreptat impotriva democratiei marca Roberta Anastase

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s