Necunoscuta din tren

Motto: ”Când scrii despre femei, trebuie să-ţi înmoi pana în culorile curcubeului şi să presari rândurile cu pulberea de pe aripile fluturilor” – Diderot

Auzisem de amărăciunile provocate de dragoste, dar nu văzusem niciodată urmările ei palpabile în sănătatea oamenilor… Până într-o seară …

Mergeam spre Iaşi, cu un tren care avea vagoane de dormit. Nu-mi era somn, aşa că mă plimbam pe culoar, de-a lungul trenului. La un moment dat, văd controlorul de bilete, discutând aprins, cu o călătoare; o tânără frumoasă, ce părea trecută de anii facultăţii. Îmi văd netulburat de plimbare, când o aud: “am întârziat, n-am reuşit să-mi cumpar bilet, iar banii care mi-i cereţi, nu-mi ajung”. După ton şi felul ales, în care vorbea, mi-am dat seama că nu este o persoană obişnuită, şi că nu poate fi o blatistă. Chipul plăcut, şi felul îngrijit în care era îmbrăcată, m-au făcut curios …

M-am oprit în dreptul lor, ca orice gură-cască; de fapt, pe conductorul de tren îl cunoşteam, pot spune chiar că eram prieteni de-o bere… Călătoream de la Bucureşti la Iaşi, destul de des, şi cam de fiecare dată, tăifăsuiam la câte o halbă de bere, repetată după caz, la înflăcărarea discuţiilor, ca să ne stingem entuziasmul, care nu mai reţin, la ce aspecte, lua parcă foc. Prietenul meu de bere, când m-am oprit, îmi spune amuzat tărăşenia, din care, mi-am dat seama că nu credea o iotă. Convins de adevărul călătoarei, l-am întrebat, ca într-o doară, care ar fi diferenţa de plătit, şi i-am dat-o fără ezitare. Problema, odată lămurită, i-am invitat la o bere, la mine în cuşetă. În timpul discuţiilor, doamna, s-a recomandat a fi medic pediatru în Galaţi, şi că merge la Iaşi, pentru o problemă personală. Mi-a cerut adresa unde mă poate găsi, să-mi restituie banii. Institutul de proiectări, unde lucram se afla într-un bloc, lângă hotelul Lido.

Aproape uitasem povestea, iar la bani, nu mă mai gândeam; de obicei, când împrumut bani, îi consider aprioric dăruiţi. Într-o zi, la servici, mă anunţă de la poartă, că sunt aşteptat la intrare. Nedumerit, cobor, dar…., surpriză. Doamna Doctor din tren;  jovială, dezinvoltă, dupa scuzele de întârziere, mă invită la Lido, la o cafea. Ca la cafea…, banalităţi. Printre altele, mi-a spus că va mai sta câteva zile în Bucureşti, şi dacă doresc, ne mai întâlnim, tot aşa, la o cafea. Parcă am reţinut, că mai are câteva probleme de rezolvat, după care, dacă voi dori, ne putem vedea din nou, la ea în Galaţi …şi că mă va anunţa din timp. Îmi spunea totul, cu o anumită strălucire în privire, încât credeam că în ceaşcă, avea alcool în loc de cafea. Ne-am mai văzut o zi, sau două , apoi, a dispărut, tot aşa cum apăruse.
Aproape uitasem de Doamna Doctor… Peste mai mult de un an, eram în Galaţi, în delegaţie de serviciu. Pe Calea Domnească, mă intersectez cu cineva…, o doamnă. Încetinim derutaţi, întrebându-ne din ochi, de unde ne cunoaştem. Îmi pare o fantasmă, din abisurile sufletului. Mă opresc brusc, sau poate amândoi am făcut-o, şi îmi spune: da, eu sunt; ne-am cunoscut în trenul de Iaşi, m-ai salvat din mâinile controlorului. Mi-am revenit, brusc; dar nu-mi venea să cred; portretul strălucind de sănătate şi frumuseţe, dispăruse; aveam în faţă un chip obosit, puternic marcat de semnele unei suferinţe răscolitoare. Nu i-am arătat, dar într-un gest duios, i-am mângâiat mâna, şi i-am spus, ca un reproş blând: la ultima noastră cafea, mi-ai promis, că ne vom revedea aici, în Galaţi, de câte ori voi dori. Ştiu, mi-a răspuns ea la mângâiere, dar s-a întâmplat ceva: eu nu ţi-am spus, că sunt căsătorită, şi că soţul meu, concomitent, şeful secţiei unde lucram şi eu, era un bărbat gelos şi violent; iar sub pretextul geloziei mi-a intentat divorţ şi a început să trăiască în concubinaj cu o colegă; mă batea, să-l părăsesc, să aibă cale liberă; întâmplarea, m-a afectat puternic.

În tren, unde ne-am cunoscut, urcasem întâmplător, fără un scop anume. Voiam numai să uit…., să uit…, toate necazurile. Intrasem într-o stare de depresie gravă; la înapoiere, am fost internată mult timp. El a fost destituit, concubina l-a părăsit pentru noul şef, cu care s-a şi căsătorit… A trecut şi el, prin clipe grele. Ascultându-i vocea plină de compasiune, cu care parcă-l căina pe cel care-i produsese atâta suferinţă, m-am întrebat, aproape revoltat, de ce suflete nobile, precum al interlocutoarei mele, sunt atât de nedrept, supuse unor astfel de încercări absurde ale vieţii.
Impresionat, am uitat să-i cer un număr de telefon, să ne mai auzim din când în când. Şi anii s-au scuuuurs, s-au duuuus, şi n-am mai întâlnit-o, în ciuda plimbărilor îndelungi, pe Calea Domnească, din Galaţi.

În speranţa că va apărea ca atunci, din seninul clipei întâmplării… Daaar…, n-a mai apărut ! Chiar şi acum, când povestesc, sunt foaarte, foaaarte trist …

? Onu Ionescu

Reclame

58 comentarii

Din categoria Din lume ..., Univers feminin

58 de răspunsuri la „Necunoscuta din tren

  1. când scrii atât de frumos despre oameni, trebuie că eşti un om deosebit. mă înclin.

    oare câţi dintre noi purtăm astfel de amintiri?
    oare câţi oameni vorbesc despre noi atât de frumos?
    oare câţi ne mai dăm răgaz să ne amintim? să ne amintim frumos…

    • Pisica,

      Mulţumim !
      Am simţit nevoia unor clipe duioase, oferite de viaţă, care dacă ştim s-o privim, ne asigură, prin universul feminin, mirificul ei, neimaginat. Căruia, nu trebuie uitat, că-i datorăm existenţa şi felul nostru de a fi !

      Noapte cu Pace !

      • Nu eram in aceeasi situatie, dar mi-ai trezit amintiri placute. Abia divortasem, aveam nevoie de liniste si am plecat singura la Putna pentru cateva zile, iar la intoarcere personalul cafre lega Putna de Suceava a avut intarziere asa ca am sarit dintr-un tren in altul.

      • Oara,
        Divorţul, un cuvânt de tristă faimă, care semnifică distrugerea legăturilor ce s-au dorit fericite şi de durată.Mă mâhneşte, să aud, că ai trecut şi tu, prin această traumă.
        Chiar acum, văd doi tineri, necăsătoriţi, fericiţi, nevoie mare, se pregătesc de premisa divorţului, căsătoria.
        Care să fie cauzele care declanşează această maladie ?
        Crezi că ar fi greşită, ideea încercării de înşiruire a acestora, pentru uzul socio-statistic ?
        Că astfel, nu le-am eradica, ştiu, dar ar fi mai interesant decât detalii stupide şi inutile, din viaţa unor persoane insignifiante; de ce să nu ne jucăm puţin, de-a ştiinţa psihologiei divorţului ?
        Cu elemente palpabile, personale sau conjuncturale atât ca factori declanşatori, cât şi agravanţi sau atenuanţi ?
        Ar fi un excelent exerciţiu de introspecţie, de meditaţie sinceră, asupra nouă înşine.
        Te încumeţ i? Te-aş ruga !
        Şi promit să mă prind şi eu, în joc, fie cu elemente de introspecţie, fie de observaţie conjuncturală!

        O seară Madi (cu Pace!), îţi urez.
        Te aşteptăm; eu şi divorţul !

  2. Asta n-am mai citit-o cândva? E o reluare, cred… 🙂

  3. Canzoni per una bella serata 😉

    Tot …Compact ! :-*

    • Madiţă,

      Tu eşti, ba cânt, ba poezie
      Şi perpetuă magie !

      Să-i mulţumesc,
      Nu m-aş pricepe,
      Făpturii tale nepereche !

      Onu

      PS: Mai vino iarăşi pe la noooi, Mădiiiţăăă draaagă !

      • Di buonanotte …un memorabile duetto, Renato Zero & Gianni Morandi 😉 !

        Il sole muore già …
        E di noi questa notte avrà pietà,
        Dei nostri giochi confusi nell’ipocrisia,
        Il tempo ruba i contorni a una fotografia.

        E il vento spazza via,
        Questa nostra irreversibile follia,
        Chissà se il seme di un sentimento rivedrà,
        La luce del giorno che un’altra vita ci darà.

        Resta amico accanto a me,
        Resta e parlami di lei se ancora c’è,
        L’amore muore disciolto in lacrime ma noi,
        Teniamoci forte e lasciamo il mondo ai vizi suoi.

        Io e te, lo stesso pensiero,
        Io e te, il tuo e il mio respiro,
        Sarà tornare ragazzi,
        E crederci ancora un po’,
        Sporcheremo i muri con un altro no.

        Che fai, se stai lì da solo,
        In due più azzurro è il tuo volo,
        Amico è bello, amico è tutto è l’eternità,
        E’ quello che non passa mentre tutto va

        Amico, amico, amico …
        Il più fico amico è chi resisterà,
        Chi resisterà,
        Chi di noi,
        Chi di noi,
        Resisterà …

        P.S. Traducerea mâineee ! Notte, Onucu !

      • Madisor,

        Multumesc !
        Stiu ca poti; de asta te si rog, sa ma ajuti, sa capat raspunsul, la o intrebare de viata: pentru ce fiintele cele mai dragi, le lasam la urma, in exprimarea recunostintei, pe care le-o datoram ?
        Oare pentru trairea ca pastrarea lor in inima , in fiinta noastra, este un gest de intimitate implicita ?
        Si, pentru ca intimitatea este trairea suprema ?

        O zi senina, cu Pace, cum stiu, ca tie, iti place !

        Onu

  4. Frumoasa poveste.
    Intamplator si eu eram sa pierd un tren, Suceava-Galati acum cativa ani si am platit biletul in tren. Ciudati sunt unii controlori de bilete.
    E frumoasa povestea ta si trista… 🙂

    • Oara,

      Mulţumesc !
      Sper că nu erai in situaţia Necunoscutei din tren !
      Galaţi ? E oraşul copilăriei mele urbane, educaţiei mele liceale şi superioare; suavelor amintiri, primilor fiori şi nedumeriri; începutului profesiei şi carierei mele didactice.
      Ce vulnerabili suntem, uneori; un cuvânt…, şi trecutul, ni se derulează caleidoscopic, în luminile şi umbrele sale.

      Noapte cu Pace, a la Madi !

  5. Pingback: Circoteca Naţională «

  6. Pingback: Trafic cu Hituri (runda 34) « Blogul lui Teo Negură

  7. Pingback: Mirela Pete. Blog » Blog Archive » Doi copii, niște pisici, multe flori și zâne mici

  8. Pingback: Australia (4) « Elisa-gradina mea de vis

  9. Pingback: Comentarii la Ieşirea – 39 | Ioan Sorin Usca

  10. Pingback: Nostalgii | Ioan Usca

  11. De multe ori întâmplarea ne scoate în cale un necunoscut care ne intră în suflet din prima secundă. Avem impresia că îl cunoaştem dintotdeauna, că face parte din viaţa noastră mai mult chiar decât persoane care ne-au stat în preajmă ani de zile, iar plecarea lui bruscă ne întristează peste măsură. Continuăm să-l căutăm cu încăpăţânare din subconştientul că partea ce ne-a rămas nedesluşită, este cea care ne-ar fi adus fericirea, dar … nu se va şti niciodată! Poate da… poate nu…

    Uneori, amintirile dor, alteori predispun la visare … dar de fiecare dată retrăirea lor păstrează măcar un strop din simţirea iniţială şi îmi imaginez că ai fost cuprins de tristeţe scriind, dar sunt convinsă că Madi a ştiut să alunge norii întunecaţi.

    • Suflet, stropit cu aur,
      Sensibil şi subtil comentariu, inclusiv Impactul Madi…, desăvârşit.

      Aurora, te-aş numi,
      Dar mă tem, a nu greşi.
      Dacă nu-i cu supărare,
      Ne dai vers, de aprobare ?
      Cine poate şti, în lume
      Că vorbim de al tău nume !?

      Mulţumiri rotunde, Fată !
      Din Stropi De Suflet, întrupată !

      World, alias Madi si Onu 😉

  12. Citind și recitind aceste fragmente, mă tot întreb: de ce în librării ni se vâră sub nas (mă refer la literatura autohtonă) tot felul de nimicuri ieftine, unele chiar scrise cu greșeli de exprimare și ortografie, ca să nu spun mai mult…iar aici, la tine, sau la Gabriela Savitsky, sau la Aurora-Stropi de suflet, găsesc adevărate fragmente de opere literare. Nu sunt doar amintiri, nu sunt doar descrieri și trăiri…Este literatură și dacă noi, cei care citim, recitim și revenim suntem avizi de literatură bună, nu doar de parodii, de ce să nu fie publicate aceste povești, care îmbină viața, așa cum este ea, cu scriitura sensibilă, rafinată și cu un stil plăcut, care se citește fără plictis și cu multă bucurie! Eu sper că nu vor rămâne doar în vitual, i-am scris și Gabrielei aceste lucruri…Felicitări!
    O zi senină și multă inspirație! 🙂

    • Mirela,

      Nu ştiu, emoţia transpune în cuvinte
      Fără să pară rugăminte,
      Că îmi doresc, a mea simţire,
      Punţi sufleteşti, în devenire.

      Nici graiul culorii, nu-l stăpânesc
      În irizaţii să-ţi propun:
      Mirela, dar divin, promite-mi:
      Onu, eu mai revin, oricum !

      • Graiul culorii e o altă poezie, mai dificil de transpus decât cel al cuvintelor… De ce? Culorile nu mint! Nici scrierile unui om ca tine nu mint, iar acest fir care se prelinge, ca roua din diminețile de vară, de-a lungul povestirilor tale minunate, are irizații multicolore sau monocrome, ca poveștile tale. Imagini ca fragmentele de compoziții, personaje, frânturi de cer și peisaj zărite printre ramuri goale de copaci desfrunziți…vitraliile naturii vrăjite de anotimpuri și timpuri. Aștept ca firul să se întindă pe încă o pânză țesută migălos din condei, iar atunci , culoarea și formele se vor alcătui firesc, pe o margine de literă magică.
        Pentru tine și Madi, un weekend plin de bucurii! 🙂

      • Mirela,

        Madi si Onu, iti raspund: „asemenea”, intr-un spectru vibratil, pe care-l consideram conditia sne qua non, a oricarei capodopere plastice! comentariile tale, sunt un imbold, mereu asteptat cu nerabdarea frumosului nou.

  13. Ti-am citit povestea cu sufletul la gura, prietene, si Doamne, cum am mai recunoscut si eu, la randu-mi, suflete schimonosite de durerea suferintei din iubire…
    De ce doar cei ce nu o merita patesc asa ceva? De ce? Si mai ales de ce tot ei, cei buni, sunt mult prea generosi cu propriii lor calai? 😦

    • Teo,
      Poate generozitatea este un factor de echilibru, un tampon, atenuant intre durere si suspin; antidotul compensator. Am citit undeva, ca povara neiertarii este o reverberare a suferintei.
      O mica poveste ZEN, o ilustreaza magistral: doi calugari zen, ajung pe malul unei ape; acolo, o femeie se framanta, ca nu o putea trece, ea fiind mai scunda, decat adancime raului; unul din cei doi, ii spune; te trec eu, in carca, vrei?
      Fericita, femeia i s-a urcat in spate, si asa, a trecut hopul. Cei doi, si-au continuat tacut drumul. Dupa un timp, brusc, unul ii spune celuilalt: Namikoshi, tu te-ai incarcat de povara pacatului; te-ai atins de trup de femeie ! Tamimura, vezi tu, eu am ajutat-o si deja am uitat de ea; dar mai impovarat esti tu, de gandul pacatului meu, pe care-l porti in tine !

      Cu bine, Teo, prietene, si te mai astept !

  14. de asta e bine sa actionezi la momentul potrivit. mai bine regreti ceva ce ai facut, decat sa regreti ce nu ai facut

  15. hai si voi

    Te asteptam sa intri si tu in concursul nostru unde poti castiga premii in bani!

  16. nu numai universul feminin este frumos, onule. oamenii sunt frumoși. mă surprind deseori privindu-i ca și cum nu aș aparține speciei: ochii unui copil privindu-și jucăria, ochii mamei privindu-și pruncul, ochii bunicuței mele atunci când mă întorc acasă, chipuri de femei îndrăgostite, chipul luminat de iubire al unui bărbat ce își ghicește jumătatea în mulțime, durerea, lacrima, jalea, emoția, spaima, lumina, întunericl, golul, necuvintele…
    este multă frumusețe în om.

    • Pisica,

      Multumim !
      Nu te contrazic.., si pentru ca este superb comentariul tau, dar si ca este chiar convingerea mea. Daca vei citi postul meu, Frumosul din om, ma vei cred pe fapte.
      Dar, de ce asa rar, pe la noi ?

      • am citit frumosul din om. este unul dintre posturile mele preferate din blogosfera! 😀

      • Pisica,

        Mă bucură nespus, aprecierea ta; mai ales, că este o întâmplare adevărată, din peregrinările mele ca proiectant, pe şantiere!
        Efectul, de înseninare, experimentat şi cu alte ocazii, este instantaneu, ca şi răsplata în strălucirea emoţiei din priviri, de care vorbeai înainte.

        Mulţumesc, pentru apreciere! Mult!

  17. Cand simti nevoia sa fii trist, scrii frumos. Dar eu te prefer vesel, inflacarat!

  18. Pingback: Despre blogul lui Cristian Dima – o ruină cu parfum romanţat « Blogul lui Teo Negură

  19. Pingback: Mihail Berberov (n. 1934) – Argintul pe coarne se prelinge « Orfiv

  20. Pingback: Ecologism | Nataşa

  21. Pingback: Răpciune | Ioan Usca

  22. Pingback: Traim bine!? « Societate

  23. Pingback: “Iesi afara javra ordinara!” « Hai ca se poate!

  24. altcersenin

    „m-am întrebat, aproape revoltat, de ce suflete nobile, precum al interlocutoarei mele, sunt atât de nedrept, supuse unor astfel de încercări absurde ale vieţii.” si eu ma tot intreb de mult, raspuns nu gasesc…trist…

    • alt cer senin,
      Bine-ai venit! Sper sa fie de bun augur.
      In mitologia chineza traditionala, intreaga existenta este cuprinsa intr-o triada de forte sau energii, cele ale pamantului, cerului si omului. La nivel individual, corespondentele, ar fi: forta telurica, reprezinta energie fizica,forta umana= energie mentala, iar forta celesta simbolizeaza energie spirituala/ sufletul. Poate la intrebarea noastra, este vorba de alte ceruri, mai mult sau mai putin senine?
      Cu bine, si numai cer senin! World, Madi si Onu.

  25. Pare o varianta comprimata a lui Drumes (scrisoare de dragoste) cu mult mai actuala!
    Destin ..
    Tulburator!

    • strongvaleriana,
      Mulţumesc!
      Mă simt magulit, de similitudine, deşi nu l-am citit pe Drumeş; am auzit, că şi-a impresionat memorabil, cititorii. Încerc doar, o evocare a universului feminin, care mi-a marcat existenţa. Nu fantazez. Sunt adeptul lui Panait Istrati, în redarea realismului riguros, şi al valorificării avuţiei, frumuseţii limbii noastre, spre a creiona peripeţiile sufletului, prin labirintul destinului.

  26. Frumoasă și induioșătoare poveste ! Cuvinte pornite din inima unui sensibil om ce-a avut șansa de-a fi inzestrat cu talentul uni adevărat povestitor al trăirilor nu de mult trecute. Si când te gândești că in timp ce glasul roților de tren se transmitea hăt departe in noaptea limpede si rece generosul călător salvatorul femeii pierdute si fără bani de vagon de dormit sorbea impreună cu conductorul chitit pe șpagă și cu femeia derutată o bere in cușeta de dormit, deja se derulează in fața ochilor scenariul unui film ce pare foarte actual. Și totuși, conductorul de tren nu avea voie să consume băuturi alcoolice in timpul serviciului !
    Poate greșesc dar era și mai interesantă povestea dacă ar fi avut mai mult suspans.
    Cu deosebită consideratie, ALIOȘA.

  27. Pingback: “Iesi afara javra ordinara!”

  28. Mi-ai amintit de tren.Si de legaturile pe care le creeaza.Uite cum, cateodata,o masinarie schimba dispozitii si creeaza povesti.
    Odata,demult , venind cu trenul de la Bucuresti, langa mine s-a asezat un batranel trecut de 70 de ani, care mersese sa-si revendice premiul castigat la Loto!Am ramas masca!Curiozitatea tipic romaneasca m-a facut sa-l intreb ce anume a castigat.
    Era fericitul castigator al unei vacante de 2 saptamani in Caraibe.Vacanta era pentru doua persoane,desigur!
    Numai ca batranelul din tren, cu papornita lui de rafie si papuci de cauciuc, nu isi permitea sa se duca acolo.Pe langa varsta pe care o avea, sotia lui era bolnava.
    A intrebat insistent daca Vacanta castigata de el poate fi daruita altcuiva, fiului de exemplu.I-au raspuns ca NU!
    O viata intreaga jucase la Loto si castigase ceva ce nu-si putea permite.

    • Probabil, amaraciunea batranului,era marita si de faptul ca nu putea sa o bucure pe batrana, inainte de obstescul sfarsit.
      Si tu esti o sensibila, vad, si ma bucura nespus, sa avem emotii comune!
      Cu tandra prietenie!
      Onu

  29. Mitzaa Biciclista

    Uite asta chiar este o poveste tristă dar cu o anumită duioșie.

Lasă un răspuns la Cati Lupaşcu Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s