PAT CALD

Motto: : „Trei lucruri nu lasă pe om în pace:  vinul,  femeia şi banul” – proverb englez

De puterea cotropitoare a banului, asupra sufletului omului, îţi dai seama doar când îl vezi în reacţiile directe cu acesta … 

Astfel, îmi amintesc de chipul desfigurat de disperare, al unei mame, cum îşi pipăia copilul peste haine, în căutarea unei bancnote de 100 lei (vechi), dată acestuia,  pentru cumpărături. Copilul, care rătăcise banii prin buzunare, s-a întors fără cumpărături, spre panica nepricopsitei. În sfârşit, banii au fost găsiţi: bietul copil, la îndemnul femeii, îi mototolise, într-un fund de buzunar, şi îi uitase. Reacţia mamei, m-a impresionat, din nou: fericită poate, că s-au găsit banii, dar nu, din căinţa, şi-a îmbrăţişat copilul, şi aproape hohotind, îl ruga s-o ierte. Abia atunci, am realizat, că poate gândise şi rău, despre el, în timp ce înnebunită, îl scotocea peste tot, cu un aer de bolnav de Parkinson. Iar acum, poate, îşi realiza necugetarea maternă !

 Dar, am asistat la un caz mult mai grav de subjugare a sufletului, de către bani ! Controlam activitatea de teren, a unor agenţi hidro, din incintele (terenurile) îndiguite ale Luncii Dunării. Muncă de alergătură, zi şi noapte, slab plătită în raport cu eforturile depuse şi mai ales cu vechimea; îi mai ajuta însă faptul că localnici fiind, se mai acopereau cu veniturile din gospodăria personală, de care se ocupau şi în timpul serviciului de agent hidro. L-am cunoscut pe unul din aceştia, un tânăr ambiţios, tare simpatic.

Proaspăt căsătorit, îi plăcea, fapt impudic după mine, să-mi povestească intimităţile sale, cu soţia: cum o brutalizează, când ea  nu reacţionează în pas alergător, la apelurile lui erotice; cum o dezbracă, rupându-i lenjeria intimă, cum o îmbrăţişează până la sufocare, de-i strigă speriată: ai înnebunit, nu vezi că mă omori ? Mi-o spunea cu un aer de eroism impotent, foarte mândru de sadismul afişat. Din strălucirea stranie, a ochilor săi de un verde spălăcit, deduceam înclinaţii de pervers, capabil până să mă şi invite să-l asist la imaginara lui orgie (nu-l credeam, în tot ce spune). Nu-mi trecea prin minte, ce avea să urmeze, deşi, aveam uneori percepţia, că voia să mă instige, să-i cunosc soţia.  Am încercat să-l evit, genul de poveşti şi atmosferă, nefiind pe gustul meu. Mă uitam cu oarecare milă, la biata fată, destul de modestă în apariţia ei fizică, dar de un magnetism, căruia îi rezistam destul de greu.

Într-o seară, aveam să înţeleg … Din cauza unor pahare de vin, am pierdut maşina de înapoiere acasă. Nu-i nicio problemă, îmi spune el; dacă nu vă deranjează, dormiţi la noi. Soţia vă încălzeşte puţin camera, cina este pregătită şi …mai povestim. La gândul să nu întrerup gustul pornit al băuturii, şi să scutesc zdruncinăturile cursei auto, de transport local, am rămas încântat. Spre neplăcerea noastră, vestea apariţiei unor oi la păşunat pe diguri, l-a chemat la datorie, şi am rămas singur, cu soţia lui, căreia, la plecare, n-a uitat să-i repete autoritar: vezi, să nu-i lipsească nimic domnului inginer… Şi pune-i nişte sticle cu apă caldă, să aibă patul cald. Ai grijă ! A plecat, şi dus a fost …  Noaptea, în timp ce mă uitam prin nişte reviste, intră sumar îmbrăcată, plângând, soţia tipului. Speriat, mă ridic şi o întreb ce s-a întâmplat. S-a aşezat pe pat, lângă mine, şi hohotind disperată, mi-a spus că el, soţul, i-a cerut, să se culce cu mine; dar vede că eu nu dau nici un semn, şi ce se face ea ?  Ce-i spune lui ? Cuprins de o milă revoltată, am luat-o în braţe, şi în timp ce o mângâiam, aproape automat, mi-a venit s-o întreb …dar pentru ce ?

Ca să-i măriţi şi lui leafa ! Vine mai târziu, să vă prindă cu mine-n pat. Dar nu cred că are curaj. Cuprins de furie, doar că n-am scăpat-o din braţe, pe biata femeie. Am citit toată noaptea, şi am plecat cu prima cursă locală.

Ciudat mai este şi sufletul omului. Deşi, femeia respectivă, cu toată mila pe care mi-o inspira, mă atrăgea, în condiţiile date, nu m-am putut apropia de ea. Individului, i-am mărit leafa, dar l-am lăsat cu păcatul în suflet; dacă l-o fi avut. Peste câtva timp  mi-a transmis nişte rapoarte de teren, prin soţia lui. Mi le-a dat şi a plecat. La ieşire însă, răsuceşte cheia-n broască, se întoarce, şi-mi sare de gât.

Vreau să-ţi mulţumesc, şi să mă răzbun ! Iar în clipele care au urmat, amândoi, am recuperat tot năduful strâns în timp, de doruri neîmplinite. Într-o descătuşare, ce nu ar fi decât vulgarizată, descriind-o.

Atunci, am realizat, că uneori, femeia, are nobleţea ei sufletească, stranie, căreia, mă înclin, cu pioşenie !

? Ioan Ionescu      

Reclame

49 comentarii

Din categoria Din lume ..., Univers feminin

49 de răspunsuri la „PAT CALD

  1. Pingback: CE SE ÎNTÂMPLĂ CU NOI? «

  2. Sotul isi dadea sotia ca pe o marfa de schimb!

  3. Cand citesti asta, te rog sa faci abstractie de prima parte, pentru ca sincer e cutremuratoare….
    Trecem la partea cu inginerul…
    Desi povestea e in aparenta trista, poate de tras invataminte din ea, primul meu impuls a fost sa rad. Si chiar am ras… Hai, nu te supara pe mine… Da, ce mai, bun povestitor mai esti! Si cum gasesti tu cele mai bune finaluri, astfel incat sa nu ramaii cu onoarea nereperata…

  4. citesc cu naivitatea celui care mai crede în bine și în frumos. mă năruie și mă doare așa ceva.
    la tresăririle mele, rare ce-i drept, când lipsa unui ban nu-mi este justificată imediat de memorie, îmi potolesc inima spunându-mi că nu-l mai am, dar o să-l fac.
    dar ce-i spui mamei care și-a dat ultimul ban pruncului? ce-i poți spune când sărăcia își înfige adânc colții?
    și ce spui omului care își vinde iubirea pe doi arginți?
    cunosc și eu o astfel de vânzare, când ea s-a dat benevol, pentru ca lui să-i fie mai bine. căsnicia aceea s-a rupt în cele din urmă… dar sufletul? nu știu.
    astăzi plouă la mine… și mi-s tristețile mai grele de cele citite.

    • Pisica,
      Ar fi doua aspecte:
      Banul, această „javră ordinară”, care-şi închipuie, că ne poate domina, şi
      Filozofia personală care, în plan profund uman, îşi recuperează într-un mod foarte original, umilinţa la care a fost expusă.
      Despre al doilea aspect, succint: am cunoscut o doamnă, oprimată de persecuţia mojiciei soţului mitocan.
      Ei bine, după ce şi-a răzbunat astfel năduful, cu o seninătate derutantă, a exclamat:
      „În sfârşit, azi m-am respectat!”

  5. Întâmplarea e foarte frumos povestită,mi-a plăcut.
    PS:eu nu-i dădeam sporul de leafă tipului,pentru că intenționa-se să mă șantajeze.De fapt toată „metoda” de rezolvare a problemei lui mi se pare strâmbă.

  6. Marindu-i leafa, n-ai facut decat sa-i intaresti banuiala ca cumva, fara stirea lui, totusi ati facut-o.
    Cine stie ce mardeala a luat ea pe cocoasa dupa ce ai plecat. Oricum, razbunarea ei mi se pare un act justitiar.

  7. pe cand ma pregateam sa iti spun ca ai omis „blogul” din lista „lucrurilor” care nu te lasa in pace, imi dau seama ca de fapt continuarea e cu totul diferita. se pare ca ai avut ceva aventuri in viata.

    as avea o observatie de facut, dar nu e pentru tine. nu cred ca se poate vreodata in viata asta sau in oricare alta viata sa cataloghezi femeia ca lucru

    • dennisel,
      Nu te contrazic.
      Iar în privinţa femeii, mărturisesc, prin sintagma Univers feminin, adaptată la înţelepciunea taoistă, eu văd existenţa, în următoarea triadă: Pământul, Femeia, Cerul!
      Cu bine, Prietene!

  8. Pingback: Poezie de dor « Societate

  9. Vazusem un film – drama – pe ideea asta.
    Un tip ce dorea sa devina asociatul sefului la un mare trust, pur si simplu isi ofera sotia resemnata – Dupa consumarea actului, bossul respectiv considera ca tipul ce si-a sacrificat sotia..nu merita avansarea! :))
    Daca imi amintesc cum se numeste filmul, am sa-l comunic!

  10. Da, sărăcia este pentru cei mai mulţi foarte greu de suportat. Este nevoie de un caracter mult prea puternic ca să poată fi păstrată înţelepciunea şi frumuseţea morală. Reacţia mamei nu o găsesc ca o atitudine a celui subjugat banului ci ca o atitudine a celui flămând care mai are şi un copil de hrănit.
    Partea a doua, din punctul meu de vedere, are o altă motivare: o femeie nu are astfel de reacţie pentru a se răzbuna ci pentru că aşa doreşte.

    Onu, dacă ai timp aruncă-ţi o privire aici: http://stropidesuflet.wordpress.com GELOZIA

    • StropiDeSuflet,
      Pentru link, duioase mulţumiri, iar despre aprecieri, fără cuvinte.
      În privinţa femeii, remarca ta, mă determină să reconsider formularea, nu în sensul aservirii banului, ci poate, în al fetişizării lui. Mie, care îmi place să observ reacţiile oamenilor, mi-au atras atenţia asemenea atitudini. Ele însă există, parcă sub forma unei disperări. Poate mai pregnant la oameni, ale căror frământări materiale, nu le cunoaştem; şi sunt impresionante.
      Cât priveşte răzbunare sau plăcere, ca să fiu neutru, poate era vorba de reciprocitate, la nivel de vizualizare. Să fi impus corectitudinea mea, din noaptea povestirii !? Asta, mă face să-mi menţin concluzia.
      O noapte cu Pace!

  11. Pingback: Ce naiba se intampla cu senatorul PNL Ioan Ghişe? « Hai ca se poate!

  12. Pingback: Comentarii la Levitic – 8 | Ioan Sorin Usca

  13. Pingback: Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 102 | Ana Usca

  14. Pingback: Zvon | Nataşa

  15. Pingback: Cireşica | Ioan Usca

  16. Pingback: Prognoza meteo (28 sept-11 oct) 2010 « Elisa-gradina mea de vis

  17. Pingback: Walter Buchebner (1929-1964) – În patul dezamăgirii « Orfiv

  18. Pingback: Întâlnire de gradul III | Caius

  19. „Pat cald”, un subiect ce indeamna la exegeza.

    Pornind de la proverbul englez, cu permisiunea voastra, incerc o scurta interpretare religioasa.

    Sfantul Apostol Pavel spune:
    “Iubirea de argint este radacina tuturor relelor si cei ce au poftit-o cu infocare au ratacit de la credinta si s-au strapuns cu multe dureri” (I Tim. 6, 10).
    “Fugiti de desfranare! Orice pacat pe care il va savarsi omul este afara de trup. Cine se deda insa desfranarii pacatuieste in insusi trupul sau” (I Cor. 6, 18).
    Iar Sfantul Ioan Gura de Aur zice:
    „Dar poate va spune cineva: din ce pricina a fost adusa la viata o planta aducatoare de atatea rele?”
    Nu vorbi omule in mod simplist despre cele survenite. Fiindca nici planta nu este rea,nici vinul ci intrebuintarea peste nevoi.”

    Legea veche opreste de la betie (Lev., 10, 9) si cea noua la fel (I Tim. 3,3-8; Tit l, 7), pentru ca este pacat de moarte sufleteasca pentru orice om si-l duce la ticalosie trupeasca si familiala.

    (Citind despre femeia supusa din povestea ta mi-am amintit de Agar egipteanca-vezi Vechiul Testament, Geneza cap 16.)

    Si toata povestea ce a decurs pornind de la proverbul englez este posibila deoarece a fost exclus din ecuatie Dumnezeu.

    „Fara Dumnezeu, omul ramane un biet animal rational si vorbitor , care vine de nicaieri si merge spre nicaieri”(Petre Tutea )

    • Cammely,

      Bine-ai venit !
      Proverbul din motto, a fost ales, adaptat continutului povestirii, in care se intalnesc, absolut intamplator, fara vreo nazuinta pilduitoare, cele trei simboluri: vinul, din cauza caruia, am fost nevoit sa innoptez, banul din disperarea mamei sau obsesia sotului, si sotia, a carei demnitate, nu poate trece neobservata! Dar ce se poate invoca, in situatia, cand vezi oameni, care facandu-si cruci cat roata carului, se comporta mai rau, decat cei care il trag? Eu inclin sa cred, ca lipsa educatiei, pana la anumite profunzimi ale sufletului, ne aduce de niciunde, si ne poarta spre nicaieri!
      Revin la Mady, cu care deseori schimbam impresii despre educatie, pana la nivel de convingere/credinta. Si credem, ca fara aceasta educatie, riscam sa ne pierdem sacralitatea obtinuta, prin Geneza. Dar cum sa fim educati, la acel nivel de control al mintii, spre a evita abuzurile aberante ?
      Tu, spre exemplu, cum vezi inabusirea egoticului ?
      Noapte cu Pace !

      • Avand in vedere ca egoticul isi traieste viata asa cum intelege el, nu se poate inabusi egotismul decat prin autocontrol, prin autoeducare, prin scimbarea interioritatii, dar pe de alta parte, de ce ar face-o daca pentru el asta este starea de normalitate?

        Oricat bine le-ai face ei nu-l vor aprecia nici macar din fair play, pentru ei altruistul=fraier, pentru ca sunt indiferenti la soarta celuilalt si sunt mereu ingrati.

        Parerea mea este ca inabusirea egoticului nu se poate decat „din fasa”, printr-o educatie sanatoasa de mic, cand inca altcineva poate face ceva pentru tine, cand ajungi la autoeducatie e mult mai greu, pentru ca intai ar trebui sa constientizezi egotismul exacerbat din tine, iar asta este aproape imposibil pentru cel in cauza mai ales ca narcisismul este inclus in pachet.Oglinda lui o sa-i arate mereu ceva frumos. 😉
        Poate gresesc, accept alte opinii. 😆

      • cammely,
        As incepe cu surasul acela din final, dar nu-mi reuseste. Poate esti o fata ultrasensibila, si nu vreau sa fiu prea direct insa un lucru devine evident: unicul argument este domnia legii:de la cea a bunului simt, la cea a fricii.Subtilitatea „sentimentala” de bunatate, pierde, in fata egotismului, trasatura de fapt, primitiva, animalica. In ce ne priveste pe noi, ca natie, disolutia puterii, prin specularea extrem-egotica a cuvantului democratie, este consecinta haosului moral si actional, in care vegetam.Nu scoatem legi, de teama ca egoticul nostru, va fi constrans, sa revina la limite normale, umane, sa nu-si mai faca de cap, cum i-o cere animalul interior. Nu le aplicam, din perfidia, de a parea cumsecade, , tot o masca !

        Cu bine, si multumesc pentru acceptarea temei !

  20. Fiacare nou fragment citit la tine e o adevărată provocare. Subiecte, aparent simple, aparent banale, sunt chiar trăiri și amintiri de neșters. Așa cum spune și Cati, las în urmă prima parte a textului, e cruntă…
    Mulți filosofi și scriitori au spus că ”sărăcia e cea mai umilitoare stare în care se poate afla un om. Îl îndeamnă să uite că e …om…” Nu are importanță autorul, important este că, din păcate, are dreptate.
    A fi sclavul banului e umilitor, dar a fi lipsit de pâinea zilnică, ajungând la cerșetorie, e maxima umilință.
    O mărire de leafă e un motiv suficient de puternic pentru a-ți vinde soția? Ca să nu mai vorbim de crimele atroce…
    Nu s-ar spune ca nu ai trăit momente de real dramatism, chiar dacă ai știut să treci ca un gentleman peste clipele bizare, recuperând ”în zilele cu soare!” Zâmbetul din final e un elogiu adus stilului, și nu mă refer doar la stilul literar.
    O zi caldă ție și lui Madi!

    • Mirela,

      N-am sa fiu fals modest, sa nu-ti spun ca aprecierile/comentariile tale, confera o nota de spiritualitate blogului nostru. Si desigur, ale tuturor vizitatorilor nostri. Chiar discutam cu Madi, ca poate ar fi necesar sa marim exigenta postarilor, pentru a oferi musafirilor, nostri un plus de savoare. Din pacate, fiind relatari de viata, ale carei vicisitudini, nu cruta pe nimeni, relatarea, nu se poate idiliza. Unele, contin un tragism revoltator. Dar ca fapte de viata, nu le putem ignora.

      Si noi, Madi si Onu, iti dorim o noapte senina, in zbor lin, printre spectrele culorilor, la care suntem siguri, ca te gandesti mereu !

      • Postările voastre sunt excepționale, mi-ar părea rău să schimbați ceva. Acum știu și eu cum e cu exigența, doar nu voi susține, de exemplu, ca iubesc parfumul dar refuz să mă parfumez! Una din cele două afirmații ar fi o minciună sfruntată!
        Adevărul e prezent peste tot în literatură și artă uneori, chiar și ficționalitatea pură ascunde un adevăr, al altuia, dar există acolo. Și nici nu e cazul să idealizăm aceste fapte care sunt trăite, a căror amprentă e atât de vie încă, încât am simțit-o actuală în scrierea ta. Tragismul, chiar și în situația care devine ușor comică în final, se simte categoric și în partea a doua. Adevărul este că se leagă indisolubil, acest tot unitar formând baza unei povești de viață redată cu măiestrie!
        Madi și Onu, vă doresc o duminică odihnitoare, inspirată, relaxată și aducătoare de vești bune! 🙂

      • Mirela,

        Multumim, si vom incerca sa iti urmam sfatul prietenesc !
        Calatorie printre muze, Tie, si Enyei !

  21. Pingback: Mná na h-Éireann. Women of Ireland. Celtic Woman. « Mirela Pete. Blog

  22. Hello.
    I am Iranian.
    I am poet.
    please visit my blog and send your comment about my poems.

    http://smh-rahemobham.blogfa.com/

    this is my Yahoo ID:

    rahemobham70@yahoo.com

    Thank you
    Your friend
    Seyed Morteza Hamidzadeh

  23. Pingback: BUBA «

  24. Pingback: Casca… “romana” ! « George Valah Blog

  25. Pingback: Pensiile militarilor raman pe loc « Hai ca se poate!

  26. Pingback: Incident rutier… Prima iubire « GENUNCHIUL LUMII | Flavius Obeadă

  27. Pingback: Doi moguli, doi politicieni si 90 % din populatia tarii isi vor da mana « Hai ca se poate!

  28. Pingback: Poveste de vis (7) « Blogul lui Teo Negură

  29. Pingback: Gabi – artista videoclipului din blogosferă « Mirela Pete. Blog

  30. @ W.of S.,
    BUNĂ POVESTE !
    Și când te gândești că au fost multe cazuri reale , povestea postată merită toată atentia. Am si eu o mică povestioară: prin anii optzeci vine sotia să-și vadă soțul imbrăcat in haină militară dar cum nenorocosul era in gardă, conform RSI , nu putea fi invoit asa că, biata femeie ,dornică să-și strângă-n brate neapărat bărbatul, i-a spus OSR că-i dispusă să facă orice numai să-și petreacă noaptea cu bărbatul ei . Bineânteles că a fost refuzată plecând cu coada-ntre picioare acasă la puradeii ei.

  31. Pingback: BLOG DE CALCULATOARE

  32. Pingback: Ce naiba se intampla cu senatorul PNL Ioan Ghişe?

  33. Pingback: Pensiile militarilor raman pe loc

Lasă un răspuns la Iranian Poet Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s