Nedumerire …

 Motto: “Prietenul e al doilea eu”  – Cugetare latină

Dornic să mă relaxez, m-am dus în vizită la prietenul meu cel mai bun, pe care-l alint cu numele de AMI

Mă simt bine în prezenţa sincerităţii lui, atât despre sine, cât şi în ce mă priveşte. Are un fel ezitant, protector în a spune lucrurilor pe nume; cu o voce molatecă, estompată de grija de a nu leza, fiind convins că uneori, adevărul cel mai sincer, poate face mai mult rău decât cea mai mârşavă minciuna. După înseninarea care  i-a acoperit faţa,  înţeleg că mă aştepta să-şi descarce sufletul. Îi vin în întâmpinare, ca să-l scap de ezitările începutului.

Hai, nu mă ţine pe jar !  Urmăresc efectul psihologic, adulmecând anticipat savoarea sensibilităţii destăinuirilor sale. Simt că are ceva intens; ar porni şi nu se-ndură. E grav, îmi spun eu; trăieşte o furtună sufletească. Îl ştiu năbădăios în pornirile sale intime, aşa că mă hotărăsc să aştept să-şi ia singur avântul necesar; este probabil ceva strict delicat, care trebuie respectat ca atare; şi, ce dovadă  mai vie de respect decât aşteptarea delicată a  deciziei lui de a-şi descărca sufletul ?

Mda,  să vezi ce mi se-ntâmplă ! Cred că începe o efervescenţă specială în viaţa mea cum n-am  crezut a avea  vreodată. Aşa ceva are loc doar când  percepi existenţa, în toată frumuseţea deplinătăţii sale. Nici nu stiu: să-ti spun…., să nu-ţi spun…! Te-am aşteptat ca pe un zeu, căruia să-mi descarc sufletul, dar acum, mi-am pierdut curajul ! Să nu fiu penibil ! Îi înţeleg ezitarea, îmi stârneşte duioşie, cu nedumerire. Oare ce-l frământă ? Nu-l pot lăsa în agitatia, care parcă  l-a cuprins ireversibil. Afişez un aer blazat; bine, poate nu-i aşa de important;  hai să discutăm de-ale noastre, şi-om vedea apoi ce-ai vrut să-mi  mărturiseşti; şi simulez vizibil, un gest de renunţare.

Nu, nu, stai e tot de-a noastră; ba chiar de-a mea, specială! Este vorba despre ea;

Da ? Şi cine-i ea, ce legătură are cu mine ?

Cu tine, nu ! Dar cine-i prietenul meu ca eu însumi; nu tu ? Încep imediat, mi-am revenit: dacă n-ai auzi-o vorbind de nepot, moment când crezi că râde de tine, nu i-ai da vârsta pe care o implică existenţa unui nepot. Vocea, cu tonalităţi amintind de muntenii care-şi vorbesc de peste deal, şi mişcarea vioaie, fără odihnă, cu care se perindă prin faţa ferestrei întăresc impresia de nedumerire, cât şi atracţia care împinge către tainic. M-am obişnuit cu prezenţa ei; face parte din ritualul zilnic al vieţii mele. Dimineaţa, mi-o închipui năpustindu-se prin cameră, asupra lucrărilor pe care şi le-a propus în ziua respectivă. Apoi, uşa închisă încet, în urma căţelului pe care-l scoate la plimbare; după care, vocea mustrătoare la adresa acestuia, care se simte fericit de muştruluială; aceiaşi voce cu inflexiuni  de metal, proaspăt scos din forme.

Căţelul îşi transmite bucuria printr-o lătrătură, aparent ameninţătoare, adresată trecătorilor de  parcă întrebându-i, indiferent cine sunt aceştia: ”vedeti ce-mi face?”. Urmează timpul de plimbare; cât ? nu  ştiu, dar din motive greu de precizat, eu mă aflu deja la geam, exact înaintea trecerii lor, din nou, prin faţa ferestrei mele. Şi, iarăşi uşa închisă discret, ca să nu deranjeze pe nimeni. Oare din ce mediu provine ? După câteva momente sau ore de dispariţie în intimitatea apartamentului de vizavi, unde locuieşte ca un sihastru, apare din nou; o aud după mârâitul vesel sau scâncit al căţelului, pregătindu-se să iasă din casă. Şi apare, năpustindu-se în trombă, spre un TICO, ales parcă pe măsura ei, de zici că maşina merge pe pilot automat.

Pleacă … Încotro, pentru cât timp ?  Nu se ştie ! Presupun că depinde de toane, dar la cât o văd de hotărâtă în mişcări,  n-aş zice. Revin, plimbă căţelul şi îl mustră, spre bucuria manifestă a acestuia. Şi, tot aşa, zi de zi, ani întregi, de când mi-a devenit vecină. Când ritualul zilnic nu se păstrează, poate din cauza concediilor sau deplasărilor în cadrul activităţii, spectacolul străzii, îmi pare anost şi trist; încerc  să-l înviorez, imaginându-mi-o, dar nu este acelaşi lucru. Ştii,  că am avut momentele acelea grele de sănătate ? Că după ele am avut o cădere psihică, exprimată printr-o tristeţe  goetheană, ca în ”Suferinţele tânărului Werter” ? Absolut întâmplător în timp ce-mi făceam plimbarea de recuperare, ne-am întâlnit şi am schimbat câteva cuvinte, de complezenţă.

 Întrebându-mă cum mă simt, i-am vorbit despre starea  care mă   încerca. Serios si grav, cu aceleaşi tonalităţi ferme, ea m-a mustrat că nu e-n ordine starea mea, şi mi-a promis o carte care să mă ajute. Şi atât. Spre bucuria mea, cu aceeaşi grabă cu care-şi desfăşoară existenţa, mi-a şi adus-o personal. O carte de suflet şi de caracter, asigurându-mă că lectura ei şi respectarea recomandărilor, mă va ajuta să-mi depăşesc starea depresivă  de care  m-am plâns. Gestul şi sfatul ei, m-au impresionat cum nu-ţi închipui. În sufletul meu s-a înfiripat o emoţie de gingaşă prietenie. Dar nu i-o pot exprima, de teama de-a nu o pierde.

Am dat doar curs plăcerii comune pentru un anumit gen de literatura si opţiuni, care m-au convins că nu am motive de îndoială în a-i  vorbi  deschis, şi recunoscător, despre rolul ei, jucat în redresarea mea sufletească; mai mult,  întrezăresc perspectiva unei afinităţi aparte. Totuşi, nu îndrăznesc. O privesc atent, în aşteptarea clipei potrivite. Pare un sfinx, binevoitor, dar gata  în orice clipă să lanseze o punere la punct, promptă şi ireparabilă. Sau mintea mea o zămisleşte astfel ?

 Într-o zi, cu ocazia unei  îmbrăţişări de felicitare, mi s-a părut că are buzele reci … M-a nedumerit cum un vulcan de energie, gata oricând  să erupă, poate avea craterul rece. Mi-am zis că nu se poate, dar nu am îndrăznit să-mi infirm dezamăgirea. Iluzoriu, îmi închipuisem o căldură de tip oriental, inepuizabilă, în înfiorări misterioase, de nepătruns. Acum, însă, constat că fără o alchimie acceptată fiziologic, totul se năruie. Deci, ştii tot ! Oare, mă poţi ajuta ? Eu, în ceea ce  mă priveşte, cred în alchimia sufletului şi, nu văd cum aş putea influienţa natura. S-a aşternut linistea. Ultimile cuvinte, AMI le-a rostit printr-un oftat dureros, din care am resimţit zbuciumul sau interior; dar,  şi  că nici nu-l pot ajuta decât cu o întrebare, poate puţin neroadă:

Dar tu crezi că ea a simţit furtuna care te macină ? De unde ştii că nu vă  sapă aceeaşi racilă: necomunicarea directă şi clară ?
AMI priveşte undeva, peste mine, iar în ochii săi, observ un licăr optimist. S-o fi hotărât oare, să comunice mai  eficient ? Înviorat, îmi strânge puternic mâna.

 – Când se va fi produs minunea sugestiei tale, îţi voi răspunde scurt: trăiesc !

Ne-am despărţit cu dorinţa reuşitei: eu, a sfatului dat; el, a Speranţei, că va fi primit un îndemn prietenesc, de viaţă.

? Ioan Ionescu

Reclame

29 comentarii

Din categoria Din lume ...

29 de răspunsuri la „Nedumerire …

  1. Pingback: Kate Bush sau melodicitatea stranie « Mirela Pete. Blog

  2. Pingback: Cu dor şi brumă «

  3. Foarte drăguță poveste. Un prieten de nădejde, care nu și-a pierdut capul.

    • se-cret,

      Prietenia, ca si iubirea sunt cele mai nobile trairi ale clipei.
      In alchimia sufletului, se metamorfozeaza in Bucurie, emotia care ne insenineaza viata. Un prieten este bucurie la purtator.
      Multumim, Madi si Onu

  4. Pingback: Cocoşul minunat « Elisa-gradina mea de vis

  5. Pingback: Comentarii la Levitic – 21 | Ioan Sorin Usca

  6. Pingback: Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 114 | Ana Usca

  7. Pingback: Număr fatal | Nataşa

  8. Pingback: Muza | Caius

  9. Pingback: Cu meşteşug | Ioan Usca

  10. Prietenie lungă şi fructuoasă să aveţi, ca poveştile să curgă spre delectarea noastră!
    O zi cu soare şi bucurie în continuare!
    http://cammely.wordpress.com/2010/10/13/scurta-vizita-la-eilat-stone/

    • cammely,

      Buna !

      Niciodata nu-i tarziu, iar scuzele de rigoare, pentru intarziere, le voi insoti, cu o mica pilda! Intr-o zi, ii spuneam unchiului meu, preot, ca de cate ori intru in biserica, sunt cuprins de o stare de veneratie! Acesta, un tip hatru, cum sta bine unui preot, stiind ca merg destul de rar la biserica, imi spune cu un zambet fermecator: probabil, Domnul, e fericit, cand te vede in Casa lui! Similar, traiesc, citindu-ti comentariile. O stare de inaltare sufleteasca, la care nu-mi vine sa renunt, pentru raspuns! NU e nici o gluma.
      Cu bucuria comunicarii !

      Onu, din Madi si Onu

  11. Prietenia e unul din subiectele predilecte și este foarte meticulos și expresiv tratată, ca să nu mai vorbim de aspectul psihologic.
    Cât de mare comoară e prietenia și cât de rară și puțin prețuită a devenit azi…Oamenii comunica rar, vor să se audă doar pe ei. Am două prietene bune. Încă. Pentru că am observat că trăim o epocă a relațiilor de colaborare, de asociere, de ”cărdășie politică”, de compromis ca șef-subaltern, de mită și șpagă ”ca să mi-l fac amic”. Nu am exagerat, dimpotrivă. Mare noroc ai cu atâția prieteni! O zi prietenoasă! 🙂

    • Mirela,

      Am sa-ti spun de-ale noastre: Madisor, m-a atentionat, ca nu ti-am raspuns la comentariu. Asa este: nu pentru ca tinem neaparat,amandoi, la tine, dar ea are mereu dreptate.
      Adevarul este ca am vrut sa gasesc ceva special, pentru tine.
      Anume, stiam ca iubirea se transforma in bucurie, iar in ansamblul energetic al sferei constiintei au diferite niveluri, edificatoare,cum ar fi: (si astea nu le aveam la indemana, pentru raspuns)
      rusinea-20,
      vinovatia-30,
      apatia-50,
      durerea-75,
      frica-100,
      dorinta-125,
      furia-150,
      mandria-175,
      curajul-200,
      neutralitatea-250,
      bunavointa-310,
      acceptarea-350,
      ratiunea-400,
      iubirea-500,
      bucuria-540,
      pacea-600,
      iluminarea-700-1000.

      Voi incerca sa studiez, problema, si voi scrie un post, care, mi-ar parea oportun pentru onoratii nostri vizitatori.
      O noapte iluminata, iti dorim din Cetatea de Suflet, Madi si Onu!

      PS: Si poate o vom readuce si pe misterioasa pentru mine, CELLA!

      • Voi mă onorați cu aceste răspunsuri și explicații, care, pe lângă frumusețea exprimării, sunt extrem de edificatoare. Uite, ansamblul energetic al sferei conștiinței este prezentat procentual. Cu siguranță se referă la procentajul optim, așa ar trebui să fie. Și atunci SIGUR am fi mai fericiți și mai PRIETENOȘI!

        Cetății de suflet Madi și Onu, îi doresc lumina și bogăția spirituală (și nu numai) pe care numai cei merituoși o au. Sau mai simplu, Pace și Prietenie! 🙂

      • Miri,

        Pentru toti, asa sa fie!

  12. @ World of Solitaire,
    E aproape miezul zilei si ,desi ai avut destule comentarii, nu ai dat nici un răspuns până acum . Esti OK ?
    Frumoasă naratiunea dar eu am totusi o NEDUMERIRE : de ce apare la sfârșitul ei
    „ ? Ioan Ionescu ” ?
    Rămâne la latitudinea domniei tale să răspunzi !
    Cu bine, prietene deosebit !

    • Aliosa,

      Esti PONTOS, si mi-ai placut!
      Se rezolva!
      Port numele tatalui meu,INVATATORUL!
      Daca ai timp, poti sa-l citesti?
      Cu aceeasi prietenie!

      • World,

        Bănuiam dar voiam să fiu sigur ! Mă bucur că ti-a plăcut poanta si că nu te-ai supărat !
        As citi cartea INVĂȚĂTORULUI dar nu o am si nici nu stiu de unde s-o procur . Dacă ai vreo sugestie, trimitemi-o prin email .
        Același Alioșa.

      • Aliosa, prietene,
        Multumesc, pentru receptivitate! Nu e o carte. E un articol, pe blogul meu, intitulat INVATATORUL.

        PS: am com la Theo, cu o sinceritate de bisturiu; te-as ruga, daca ai timp, sa citesti si sa-mi spui pe scurt: am sau nu dreptate? Imi plac opiniile prietenesti. Asta nu exclude obiectivitatea! Doresc si o parere pertinenta, ca a ta. Te astept, tot aici, de se poate. Si, iar multumesc!

  13. cuvintele, necuvintele, vorbele, tăcerile, înainte şi înapoi, balans şi nemişcare.
    avem darul cel mai frumos, al vorbelor şi totuşi, uneori acesta nu ajută.
    uneori ne vorbim şi nu ne auzim, uneori tăcem şi aceasta doare…
    mi-ai făcut poftă să îmi sun prietena, omul cel mai nobil şi mai bun pe care îl cunosc…
    mulţumesc.

    • Pisica,

      Buna!
      Acelasi, dar maiestru, al cuvintelor imbietor mestesugite, vedem ca il ai tu. Ne bucuram, de cele spuse, mai ales pentru prietenata, care sigur, tremura, in asteptarea caldurii prieteniei tale.
      Si, pentru linistea eului tau, ai procedat perfect !
      Madi si Onu, din Cetatea lor de Suflet iti saluta initiativa !

  14. Pingback: Deputatii PSD, PC si PNL cer demisia presedintelui Camerei Deputatilor Roberta Anastase, in urma scandalului legat de votarea Legii Pensiilor. « Hai ca se poate!

  15. Buna ziua, dorim sa va facem o propunere comerciala! Daca sunteti interesat trimiteti un e-mail la office@falvorotarybids.ro.

  16. Pingback: Ministrul de Finante este evacuat din minster cu ajutorul jandarmilor – Este asta inceputul sfarsitului? « Hai ca se poate!

  17. Pingback: Trăiesc, deci înjur « Blogul lui Teo Negură

  18. Pingback: Joacă-te cu toamna! « Mirela Pete. Blog

  19. Pingback: Cocoşul minunat | cuelisa.com

  20. Pingback: Ministrul Finantelor este evacuat din minster cu ajutorul jandarmilor – Este asta inceputul sfarsitului?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s