MILICA

Motto: ”Eşti stăpân pe capul tău, ori la bine, ori la rău”. – Proverb românesc

O poveste tristă, dureroasă, cum nu se poate imagina, viaţa Milicăi, sora mea cea mai mare, fiica din prima căsătorie a mamei. Tristă, cum nu şi-a dorit nimeni să fi fost; o tristeţe asupra căreia reflectezi zadarnic ! Deseori, m-am întrebat, care să fie cauza comportării ciudate, a unor copii, crescuţi sub acelaşi acoperământ sufletesc părintesc, fără nici o altă discriminare, decât propriile percepţii absolut exacerbate de o sensibilitate excesivă. De fapt, particularitatea Milicăi, era un fel de neîncredere în propriile rude, motiv pentru care, se simţea parcă mai bine printre străini.

Ciudată, pentru că, noi, ceilalţi copii, simţeam bucuria petrecerii timpului, în familie, unde  sfârşitul de săptămână, era prilej de încântare sufletească, datorită grijii mamei, să ne simţim cât mai bine, în caz  că nu mergeam în vizită la cunoştinţe din comună. Uneori, m-am întrebat, dacă motivul, ciudăţeniei preferinţei Milicăi, nu era firea destul de ironică a tatălui nostru, fire care mă deruta şi pe mine câteodată, deşi am înţeles mai târziu, că nu-şi dorea acest fapt.

Chiar dacă era un dascăl erudit, cu fire de artist – cânta emoţionat la vioară, scria literatură şi organiza serate şcolare, în care nu lipseau piesele de teatru, folclorul – cântece, dansuri populare şi scânteierile specifice umorului şi înţelepciunii noastre populare. Dar înclinaţia către glumă şi ironie, era un obstacol greu suportabil, în relaţia tată-copii.

Cu durerea în suflet, pe care o trăiesc pentru Milica, îmi vine să strig în lumea largă,  să mă audă toţi cei , care sunt şi vor fi părinţi:  ”Părinţi, nu vă complexaţi copii, nu le ştirbiţi bucuria încrederii în propriile lor forţe, nu-i dezarmaţi in faţa obstacolelor vieţii, printr-o ironie, dusă la neînţelegere de către sufletele lor în formare; nu abuzaţi de glume, ce nu pot fi înţelese; nu insistaţi în a vă impune personalitatea stresantă, ca pe o povară complexantă, care le poate ştirbi dureros şi tragic, viaţa în pregătirea pentru vicisitudinile la care va fi expusă !”

Poate că aşa a fost soarta Milicăi: să pătimească de copil, să creadă că în viaţă i se cuvine prea puţin, să se mulţumească modest şi răbdător până peste poate, lipsită de îndemânarea necesară să-şi exprime dorinţa fără drept de refuz, fără bucuria copilăriei neresemnate; cu impresia că n-are dreptul să-şi pretindă măcar iluzia unor fantezii copilăreşti.

Trist, dureros de trist s-a petrecut viaţa Milicăi. Iar sfârşitul …, sfârşitul, …fulgerător si tragic. Interesant şi revoltător, cum un început promiţător, pornit într-o frumoasă lună pariziană de miere, avea să se spulbere în neputinţa abţinerii de la plăcerile alcoolului. Poate zămislită într-o clipă de nesăbuinţă a unui soţ alcoolic, poate într-un imbecil iureş al astrelor, poate din complexul de nepersonalitate la care duce o exigenţă neinspirată a unui părinte, având probabil propriile sale frustrări; toate aceste “poate” la un loc , parcă s-au învălmăşit în firea fragilă şi delicată a Milicăi, făcând din ea victima uşoară şi sigură a unui sfârşit tragic, datorat inconştienţei unui soţ bestializat de orbirea pe care o produce excesul de alcool.

S-a  întâmplat într-o noapte geroasă de iarnă. Au inceput de cu seară să bea. Ea, Milica,victima complexului de inferioritate, care i se incumbă involuntar unui copil, nu s-a gândit că dacă îi va ţine tovărăşie la băutură soţului său, acesta îi va aprecia gestul cu o invitaţie de a ieşi din casă, când organismul ei fragil nu a mai suportat ingurgitarea băuturii. Ea, sumar îmbrăcată, nu a rezistat gerului şi a intrat in casă, implorându-l să o lase să se încălzească puţin. El, bestia, a început să o bată, cu un lemn de la soba de încălzit; şi după ce ea şi-a pierdut cunoştinţa, a continuat s-o lovească în neştire. Nu a rezistat loviturilor. A doua zi, cu o voce derutantă, ucigaşul a anunţat-o telefonic pe sora noastră Geta, că nu ştie ce are Milica şi să meargă la ei. Aici ar fi de specificat efectul complexării, prin pierderea simţului realităţii, la care duce o educaţie, eu am să-i spun blând, nereuşită.

Deşi locuia  nu departe de sora noastră, Milica, nu s-a gândit să se ducă la ea, să prevină tragedia. Îngrozită de presimţiri sumbre, Geta şi-a luat în fugă o haină  şi a alergat  spre casa Milicăi. Spre meritul tăriei ei de caracter, nu a leşinat văzându-şi sora neînsufleţită. Bestia o spălase cu sânge rece de sânge şi o aşezase în pat. Nu reuşise însă, să înlăture urmele înţepăturilor lăsate de cuiele din unealta crimei – o şipcă din lemnele de la sobă . Sunt ani buni de atunci. Mă îngrozesc şi mă minunez de tăria sufletească a Getei. Cu vocea înecată de plâns, i-a spus: ”ai omorât-o în bătaie!”  Şi-a sunat o colegă al cărei soţ lucra la Poliţie; apoi a chemat Salvarea. Totul s-a derulat aproape ameţitor de iute. Pe ucigaş, l-a luat Poliţia, după o bătaie – pe loc, soră cu moartea, el nevoind să-şi recunoască fapta criminală. Mi-a povestit Geta, din relatările prietenei ei. Revoltaţi de spectacolul corpului neînsufleţit al Milicăi, poliţiştii au făcut primul act de justiţie, până când bestia a relatat totul: i-a cerut să bea alături de el, şi când ea n-a mai rezistat, a dat-o afară, jignit că-l refuză. După ce a plâns un timp la uşă şi nu a mai rezistat frigului a intrat; implorându-l,  s-a încleştat de picioarele lui; gestul ei disperat, l-a turbat,  şi a lovit-o în neştire până nu s-a mai mişcat. A spălat-o, a pus-o în pat şi a chemat-o pe Geta.

Ucigaşul a primit 17 ani de detenţie, dar asta nu ne-a ajutat cu nimic; Milica ne lipsea …

Acum, retrospectiv, mă întreb: dacă  ar fi avut o altă viziune asupra vieţii asupra încrederii în sine, Milica ar fi acceptat o convieţuire cu un beţiv ? De fapt, este condiţia reprobabilă, pe care o suportă multe femei, poate victime ale aceluiaşi complex al depersonalizării ! Respectul de sine pe care-l incumbă conştiinţa de sine, ar fi pus-o măcar pe gânduri asupra statutului său de viaţă ?

 PS: Răspunsuri imposibile; doar supoziţii inutile. Multe femei, nejustificat, suportă vitregia consecinţelor entuziasmului pripit, al iluziei ! Rămân totuşi la convingerea că o educaţie adecvată în familie, “cei şapte ani de acasă” constituie condiţia necesară şi obligatorie a unor premise de bun augur pentru o viaţă normală, civilizată. Am simţit în propria-mi viaţă, nevoia unei educaţii a încrederii în sine, a consolidării suportului  din tine însuţi, ca o trambulină de lansare în vâltoarea abisală a vieţii. Dar despre asta, mâine, în lumina altei stări sufleteşti.

? Onu Ionescu

Anunțuri

49 comentarii

Din categoria De acasă ..., Univers feminin

49 de răspunsuri la „MILICA

  1. D-zeu s-o odihneasca! E intr-o lume mai buna, unde n-o obliga nimeni sa faca nimic din ceea ce nu-si doreste…

  2. Pingback: Si aici sunt trandafiri « Elisa-gradina mea de vis

  3. Îţi dau dreptate. Cei 7 ani de acasă sunt esenţiali. Cine nu a înţeles nimic din ei nu va reuşi decât să îşi dea în petec – mai grav sau mai puţin grav – de-a lungul vieţii. Am cunoscut destule cazuri şi de fiecare dată am avut confirmarea…

    • Cristian,
      Am sa-ti povestesc ceva.
      Simt, ca ai o perceptie sanatoasa, asupra educatiei, de asta iti si povestesc: zilele trecute, am vazut o mamica, lovindu-si infocat copilul; nu cred ca facuse ceva rau; dar mi-am inchipuit subliminalul acelui suflet, reactionand brutal, peste ani si ani, intr-o defulare salbatica, fata de prietena lui, sotia lui, sau poate chiar mama lui. M-am cutremurat atunci, si am inteles ratiunea masurilor de educatie fara bataie, poate ca un mijloc rezonabil, de prevenire a inocularii bestialitatii in subconstientul omului sanatos.

      Cu bine, si o noapte cu Pace, voua, virtualilor, dragi noua!
      Madi si Onu!

    • Tragică poveste, Dumnezeu să o ierte!
      Iartă-mă, revin cu comentariu mai târziu, nu pot acum să o fac, e prea tristă povestea, păstrez un moment de reculegere.

      • Cammely,

        Sa fie primit !
        Imi ingadui, o remarca/intrebare ?
        Cum suna, Blogul sufletului bun ?
        Ce mai fac pustoaicele tale ?
        O noapte, senina, cu Pace !

        Onu

      • Am revenit, scuză-mă, nu ştiu de ce azi nu suportam poveştile triste. Am fost plecată la ţară la mormântul bunicilor din partea soţului, m-a întristat nepăsarea semenilor încă vii. Pentru mine nici un om care a trecut la cele veşnice nu mi-e „străin”, trec pe lângă morminte şi zic un Dumnezeu să-l ierte, chiar dacă nu e nimeni prin preajmă. Am văzut morminte neîngrijite, cu spini şi mărăcini, nu cunosc motivaţia şi nici nu vreau, dar mi se pare normal ca trecătorul, indiferent cine o fi să pună o lumânare şi la aceste morminte părăsite. O rugăciune în plus nu costă, numele îl ai pe cruce, iar la pomelnicul familiei, mai poţi adăuga şi numele acestora.
        Fiecare se îngrijau de „morţii lor”, ceea ce e firesc, la urma urmei, cred că, cu mine e ceva, poate problema e la mine nu la ei.

        Dar să revin la articolul tău.
        Ironia, oricât de fină ar fi, în limba neaoşe românească tot batjocură se cheamă. E atât de uşor să fi ironic, dar e atât de greu când te priveşti în oglindă, să vezi „deşteptul” din tine.
        Nu se naşte nimeni ironic, ci o dobândeşte printr-o educaţia defectuoasă şi de cele mai multe ori e rezultatul unor frustrări, aşa că cel în cauză e de compătimit.

        În educaţia modernă se pune accentul pe încrederea(uneori exacerbată) în sine, în valorile proprii, tocmai pentru a putea răzbate într-o lume „a junglei”( Milică n-a recunoscut bestia), ijectându-i cu un „pragmatism ambulant” .

        Est modus in rebus-vorba latinului, întotdeauna e bine să păstrezi proporţiile/echilibrul. Aici intervine latura spirituală.

        Fără Dumnezeu, suntem pierduţi, ori cât de sus(sau dimpotrivă) credem că ne situăm. Dumnezeu este iubire, El ne-a spus să ne iubim aproapele ca pe noi înşine, aşadar e o poruncă nu numai iubirea aproapelui ci să ne iubim şi pe noi înşine cu aceeaşi măsură. Subliniez, aceeaşi măsură! Nu mai mult, nici mai puţin. Iată măsura corectă a egoului.

        Milica, cred eu, nu a învăţat să se iubească, de aici negarea propriilor rădăcini (neîncredere în propriile rude)…, fatal destin.

      • cammely,
        Comentariul tau,de suflet aparte, contine o bogatie de sensuri umane, pe care nu vreau sa le pierd din raspusul meu.
        Imi va trebui probabil cel putin,un post laborios, in care sa dezvolt cateva din temele sugerate.
        O saptamana de suflet bun, iti doresc!
        World

  4. @ Worldofsolitaire,
    Inţeleg că băutura e de vină !
    Și-atunci,ei nu cumva au avut dreptate când au spus :
    A ) SOCRATE:
    Oamenii de rând trăiesc ca să mănânce şi să bea . Oamenii de valoare mânâncă și beau ca să simtă că trăiesc.
    B ) Papa IOAN al XXIII-lea:
    Oamenii sunt ca vinurile. Cu timpul, fie devin din ce in ce mai buni, fie se transformă in oţet .
    C ) Vasile Ghica:
    Cea mai teribilă bogăţie pe termen scurt ne-o oferă alcoolul.
    Şi lista ar putea continua.

    O noapte cu pace vă doresc !

    • Aliosa,

      Corect, am mai scris Posirca, pe aceeasi tema, despre dependenta care o da alcoolul.
      Suntem neputinciosi,fata de noi insine.
      Alcoolul, la unii, este ca drogul puterii, pentru cetateanul (n-am spus si turmentat) presedinte, Basescu!

      O noapte cu Pace!
      World

    • @ Onu
      Mă iartă dar, treburile ce musai trebuie să le rezolvăm că altfel ciumații care ne conduc NE AMENDEAZĂ, m-au ținut departe de blogul vostru aducător de o stare de liniște și siguranță a gândurilor mele deturnate de panglicarii ce ne conduc. Astăzi ,chiar de-i ZIUA RADIOULUI ROMÂNESC iar eu nu mai pot da timpul inapoi , mă consider un favorit al sorții că am apucat să prind a 82-a aniversare a radioului public ce nu de puține ori mi-a alungat gândurile negre izvorâte din păguboasa conducere a țării din ultimii 20 de ani ! „ POȘIRCA” despre care ai vorbit probabil in alt articol ce eu nu l-am citit, este specifică trepădușilor păortocalii ce duce incet dar foarte sigur, ROMÂNIA intr-o mocirlă neagră și urât mirositoare de unde cu greu va ieși. Le plâng de milă GENERAȚIILOR VIITOARE , adică, NEPOȚILOR și STRĂNEPOȚILOR mei și-ai tăi, prietene .

  5. xandramarin

    ce chestie, eu stiu o poveste in care ea l-a omorat pe el si i-a zburat creierii de intelectual pe pereti …

    astai viata, ce sa facem!

  6. Pingback: Cel mai scump parfum din lume: “Abeille de Guerlain” « Mirela Pete. Blog

  7. am trecut pe-aici, mai când se mijea seara în palme, dar nu am spus nimic. ce ar fi de spus, când fiecare cuvânt aproape că doare?
    dumnezeu să o ierte! mare păcat de un suflet rătăcit, ce nu a ştiut, poate, să ceară ajutorul celor care ar fi desprins-o de pe marginea hăului.
    iar vouă, gazdele ce ne-aţi spus această poveste, toată aprecierea mea. e nevoie de mare tărie să aşterni durerea astfel, fie ea şi în virtual.

    noapte bună, madi şi onu!
    noiembrie blând şi luminos să vă găsească mâine.

    • pisica,

      Frumoase cuvinte,o adevarata mangaiere.
      Bine aleasa aprecierea de Suflet ratacit.
      Si poate, ca daca nu ne-am amagi cu cinismul iluziei ca, suntem infailibili, poate am reusi sa depasim obstacolul slabiciunii de sine, echivalent in fapt, cu mizeria, la care este supusa inuman, populatia, de a fi data afara, din casa, si trimisa prin strainatati, spre a-si cauta adapostul!

      Multumim !

      Madi si Onu

      • amar adăpost este afară, dragii mei.
        argintul sună poate mai bine, în altă limbă, dar preţul lui e uneori cumplit. 😦
        da, trăim vremuri în care suntem daţi afară din casele şi din vieţile noastre…

        noiembrie bun să aveţi!

  8. Pingback: Fiţe şi figuri «

    • Cristian,

      Poate inca, nu stii, dar am fost in vizita, si ti-am incropit, cateva rime, pe care le astern, in continuare, ca tare-mi plac poantele mele:

      N-am inteles, de Cristi, au Geanina
      Ne-a oferit, de mai sus, rima
      Interesant, cum noi..,de boala,
      Gunoiului, ii facem fala,

      Si precis ca ii ajunge,
      Sa ne puna ching-a strange.
      Ca simtindu-ne pontosi,
      Ne poate servi, gogosi!

      World

  9. *Scuză-mi eventualele greşeli ortografice, e târziu, dar nu am somn.
    Am uitat să-ţi mulţumesc pentru întrebare, puştoaicele sunt bine, iar în ce priveşte „Blogul sufletului bun”, mă-nchin smerit.

  10. Tristă,tare tristă poveste de viață.Dumnezeu s-o ierte pe Milica.Mă alătur în totalitate strigătului tău către părinți.Numai bine.

    • se-cret,

      Imi vine sa-ti spun amical, Bravo! In adancul sufletului, nazuiesc aceasta receptare a strigatului, catre niste parinti simbolici, al caror rol ar fi acela de a ne trezi pe toti, la realitatea devenirii de sine, spre a nu mai fi la cheremul unui alcoolic, oricat ne-ar amagi, cu invitatia lui perfida, cu promisiuni de bine.

      Cu bine! World

  11. Pingback: Comentarii la Cartea Proverbelor lui Solomon – 12 | Ioan Sorin Usca

  12. Pingback: Micoza | Ioan Usca

  13. Pingback: Pana si visele vor fi… inregistrate ! « George Valah Blog

  14. Cutremurator!
    Observ insa o detasare temporala din care ai intrat exact in esenta cauzei
    Imi si inchipui o scena de dupa acea ingrozitoare fapta – gen
    ”pumn indurerat indreptat spre cer – rasete batjocoritoare printre nori”
    Apoi acceptarea destinului – dar nu oricum, ci reflectand asupra cauzelor determinante.
    De data asta fara patima, fara ura – probabil ai reusit sa te ridici cu puterea de intelegere pe un norisor. Acelasi de pe care – cu ani in urma, ti se parea ca auzi ”rasete batjocoritoare” 😉

    • strongvaleriana,

      Tu spui Cutremurator, Eu gandesc:Impresionant, comentariul tau; pentruca, vizeaza, straganduri, nascute si statuate, dupa acest eveniment cutremurator. Iar gandul, este simplu, si pur/limpede: pentru luarea vietii, indiferent cum, pedeapsa capitala! Jertfa, pe altarul dreptatii, ignorate; jertfa, adusa Domnului, pentru a-i fi fost rapita truda! Este socanta imbecilitatea ipocrita a unor specimene, in a-si polua teasta, invocand, si cautand asa zise argumente, in numele Divinitatii/Credintei/si cine stie, caror mai ipocrite nascociri, pentru tolerarea bestialitati iumane.

      Cinismul lor sadic, merge pana acolo, la a spune, ca e pacat, sa iei viata unui criminal!
      Si o fac, ignorand legi naturale, care apartin exclusiv Dumnezeirii, ca: principiul actiunii si reactiunii, al cauzei si efectului, cautand a sfida bunul simt natural, care, consider eu, contine, tocmai esenta Divinului, insasi dorinta acestuia, de restabilire a echilibrului existential!

      PS: Am precizat pedeapsa capitala, (in urma unui proces penal, in regim de urgenta), anume, spre a evita promovarea arbitrariului razbunarii, gen „ochi pentru ochi,…!”

      Cu bine! Onu

  15. Pingback: Motiunea de cenzura – Legea Educaţiei Naţionale, o lege anti-educaţie şi anti-românească! – Textul « Dum spiro, spero

  16. Pingback: De ce vrea PDL sa distruga invatamantul romanesc? « Hai ca se poate!

  17. Pingback: Fondul de spaga al D.N.A. jefuit de niste “nesimtiti” « Adevarul e dincolo de noi

  18. Pingback: Words are all we have « Andi Bob

  19. Este o copilă frumoasă şi sănătoasă cum puţini se mai nasc în ţară acum. Să aibă mulţi ani îi dorim cu toţi!
    Haideţi însă să ne reîntoarcem la politikă şi la motivul pentru care eu susţin ideea social-democrată împreună cu liberală la un loc, ambele ăstea oriunde în U.E., chiar dacă extrem de puţini!! sunt oamenii politici-şi nu numai politici-pe care eu îi plac cu-adevărat.
    Din simplul motiv că eu am valori(îmi place şi faptul că unora responsabili le plac copiii şi în primul rînd acei romîni) şi sunt ambiţioasă deci cred în idealurile teoriilor fiindcă altă soluţie nici nu e. (treaba cu Dumnezeu rămîne doar a mea, să ştiţi). ..
    În ceea ce priveşte concepţia mea feministă şi pt.egalitatea de şanse, încă de cînd eram de vîrsta lui Noemi nu îmi doream să am vreodată copii. Şi chiar îmi imaginam(lucruri pe care le vedeam în puţinele filme pe care le urmăream pe canale bulgăreşti în special) lucruri de genul că am să mă mărit cu un prinţ şi că, deşi el îşi va dori să-i fac copii, eu voi avorta etc. (!!) Coincidenţă sau nu, faptul că am avut cancer ovarian real şi că nu voi face niciodată copii, asta chiar şi mie care l-am vizitat pe Doamne-Doamne, acolo sus, îmi e imposibil să calculez.
    Cu toate ăstea, de ani şi ani de cînd stau în aceeaşi casă şi aştept şi nu am bani să plec nicăieri şi să mă simt cum vreau,îmi fac patul în fiecare seară, mă privesc în oglindă înainte de a face duş, îmi privesc cutia cu vitamine Eurovita pe care le iau ca să muncesc din ce în ce mai mult fără să obosesc şi fără să fiu plătită de către cineva şi pun capul pe pernă ca să adorm plîngînd. În fiecare zi, în toată viaţa ASTA ÎN CARE M-AM ÎNTREBAT ÎN TIMP CE LE PRIVEAM PE ALTELE MULT MAI PUŢIN FRUMOASE DECÎT MINE ÎNSĂ PROASTE FOC: unde este feminitatea mea?De ce şi cine a ucis femeia din mine şi a lăsat numai raţionamentul meu? Mă doare aşa de rău.. Şi, vorba mea prima şi a dlui Pleşu al 2-lea: şi pt.dragoste ca şi pt.toate îţi trebuie bani..şi încredere..la cine să îi găsesc? Eu m-am născut săracă şi lui taică-miu nu i-a trecut prin cap vreodată că trebuie să mă fac fotomodelă şi-sau să concurez la ‘Miss Univers’. Sau că ar trebui să plătească pentru studiile mele cîndva..

  20. Pingback: Noiembrie. Porţile iernii… « GENUNCHIUL LUMII

  21. Pingback: Trafic cu Hituri (runda 40) « Blogul lui Teo Negură

  22. Pingback: Amintire din trecut – Ardeu 6 « Cristian Dima

  23. Pingback: Max Alhau (n. 1936) – Într-o zi te desparţi… « Orfiv

  24. Pingback: Aurel – file din poveste – | Caius

  25. Pingback: Taras şi moda | Nataşa

  26. Pingback: Politici publice « Societate

  27. Onule, tare m-a intristat povestea Milicai, imi pare foarte rau, Dumnezeu sa o odihneasca la sanul Lui! Sunt si trist, si revoltat, si, cum spuneai si tu, ma-ntreb ce folos au avut ce 17 ani de detentie? Se poate cuantifica astfel viata unui om? Si chiar daca ar fi fost condamnat la moarte, ar fi adus-o asta inapoi pe Milica? Nu 😦
    De ce ne omoram intre noi, de ce ne violam, de ce ne maltratam, de ce, de ce, de ce?…

    • Teo,
      Bine-ai venit! Asa este! Suprimarea ucigasului, nu reinvie!Dar este o stavila,pusa lasitatii,faptasului.
      Constiinta, ca este ultimul act, il opreste pentru o clipa de reflectie!
      Intr-un an de gratiere, ceausista, veneam de la Braila, intr-un compartiment, plin cu asemenea exemplare.
      Stii, ce spunea unul din ei, printre, ordonati, si s’traiti?
      Il citez: mai bine mor, decat sa ma intorc in celula!
      Iar altul, cu un chip lombrozian, a replicat:ba io de-abia astept sa ma -ntorc!
      Crezi, ca ipotetic, daca stia ca era ultima lui intoarcere, si-ar fi mai dorit-o?
      Asta-i semnificatia educationala a pedepsei capitale!
      Ultima fapta!
      Tu, mereu ma inciti, la atitudini de sine!
      Buna dimineata, devreme! World

  28. Pingback: Presedintele toxic si o alta propunere de solidaritate « Hai ca se poate!

  29. Pingback: Majoritatile versus interesul national « Dum spiro, spero

  30. Pingback: De ce vrea PDL sa distruga invatamantul romanesc?

  31. Pingback: Si aici sunt trandafiri - Elisa – gradina mea de vis

  32. Am raspuns invitatiei, de a citi acest articol si intr-adevar este trist si dureros nu numai pentru tine, fratele Milicai, ci si pentru noi, cei care citim.
    Parintele este un exemplu. De aici rezulta binele sau raul din viata copilului devenit adult. De aceea rolul familiei este atat de important.
    Imi pare rau pentru sora ta si cumplitul ei sfarsit!

    Faptul ca ai ales sa scrii poveste trista a sorei tale, poate sa fie de ajutor acelora care citesc aceste randuri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s