Motto: ”Medicina este un univers plin de taine, care îşi aşteaptă rândul !” – Onu
– Madi, ia uite ce nostim, merg cei doi, din faţa noastră; parcă râd, sau se ceartă !
– Onu, eu cred că sunt bolnavi; parcă tremură. Să nu fie bolnavi de Parkinson !
Jenat, de prezenţa spiritului de observaţie al lui Madi, îmi caut o scuză, tipic post-revoluţionară: ”e normal, este cadru medical”. Nemulţumit totuşi de mine, caut să mă edific puţin asupra acestei suferinţe. Şi la nivel de profan, aflu că boala lui Parkinson cunoscută şi ca paralizia tremurătoare, este provocată de carenţa unei substanţe, numită dopamină, şi care în zonele din creier, funcţionează, ca neurotransmiţător.
Neurotransmiţătorii, sunt substante biochimice, care trec în goană de la un neuron la altul, trasând magistrale biochimice, ce poartă fiecare gând şi sentiment, prin vasta reţea de neuroni a creierului… Mai simplu spus, ei, neurotransmiţătorii sunt esenţa memoriei, inteligenţei, creativităţii şi dispoziţiei umane. Este demn de reţinut, că tipul de neurotransmiţători produşi, depinde substanţial de ceea ce mâncăm.
Concret, în boala Parkinson, carenţa de dopamină, este consecinţa ingestiei insuficiente a sursei de substantă L-dopa, precursoarea dopaminei. Cercetari medicale, au stabilit, că alimentele care au un conţinut abundent de L-dopa, sunt leguminoasele, în ordine, boabele de fasole şi de linte. Conform Dr. Mihai Petrovici, în cartea sa ”Hrana vieţii”, ajunge o cantitate zilnică de fasole, cam de 250 grame, pentru a obţine suficient L-dopa, cu efect fiziologic benefic, asupra bolii lui Parkinson. În viziunea aceluiaşi autor, fasolea încolţită, conţine de zece ori, mai mult L-dopa, decât fasolea neîncolţită. Prevenitor, ca orice medic, ne atenţionează, că nu se recomandă s-o facem înainte, de a consulta medicul. Oricum, este neîndoielnic faptul, că folosirea celor două leguminoase, are în mod cert, efecte atât curative, cât şi profilactice, după caz.
PS: Prezenţa neurotransmiţătorilor, împraştie mitul, capacităţilor psiho-mentale, direct proporţionale, cu mărimea şi greutatea creierului. Exceptând poate, cazul posedării de neurotransmiţători adecvaţi. Ca o exemplificare foarte sugestivă, se poate face comparaţia cu un calculator, în care puterea microprocesorului, permite o mai mare viteză de acces la fluxul de informaţii.
Onu şi Madi
Madi şi Onu Blog 