La serviciul de urgenţă, maşina Salvării aduce un pacient ciudat, însoţit de două persoane, soţ şi soţie. Pacientul, are o tăietură la cap, câteva vânătăi şi pare tare speriat. Starea lui, necesită internare imediată. Însoţitorii explică situaţia pacientului: de profesie Instalator …a fost solicitat de soţ pentru înlocuirea unei chiuvete la baie…
Cochet, poartă un halat de lucru, care proaspăt spălat, seamănă întâmplător, cu unul de-al gazdei. In plină activitate, nu aude când soţia domnului intră în casă. Doamna, bine dispusă, îi face o glumă intimă, soţului, în realitate instalatorul; acesta, crezând că este domnul, se retrage surprins, şi se loveşte cu capul de ţeava la care tocmai lucra. Leşinat, şi neştiind ce să facă, gazdele cheamă Salvarea, explicând pe scurt, întâmplarea.
Cei de la Salvare sosesc şi râzând în hohote, bine dispuşi de întâmplarea hazlie, răstoarnă din greşeală pacientul pe treptele blocului, de la care, săracul, mai primeşte câteva vânătăi …Internat la Reanimare, strigă prin somn că nu are nici o vină, că a fost chemat de doamna să schimbe o garnitură uzată la bateria de la baie.
Auzit de vecinul de pat, un detectiv amator, a doua zi, la insistenţa acestuia, îşi povesteşte păţania, care l-a adus la spital: Doamna, o cunoştinţă mai veche, îl sună şi-l cheamă să vină pentru o lucrare. Sosit acasă, este întâmpinat de gazda goală, într-un halat descheiat. Surprins şi decent, dă să plece, Doamna îl roagă să n-o facă, şi în timpul scurtei negocieri apare soţul, care fără vreo explicaţie, îl pocneşte cu colţul diplomatului, în cap.
Ameţită, victima cade… Ca prin vis, vede cum liniştit de spaima, soţul uită de gelozie, îi tamponează tăietura de la cap, pentru a opri sângerarea, şi se sfătuieşste cu soţia, ce să facă în continuare. Ea născoceşte ideea cu gluma senzuală, şi cheamă Salvarea, cu explicaţia deja pregătită. La îndemnul presupusului detectiv, victima face o reclamaţie, cu care acesta merge acasă la cei doi. Surprins, soţul povesteşte: trebuia să plec în delegaţie, dar s-a amânat. Soţia nu ştia, când l-a chemat pe Instalator, care ajungând mai devreme, a găsit-o doar în halat. Tot atunci am ajuns şi eu, dar surprins de situaţie, am reacţionat din gelozie.
L-am lovit cu diplomatul în cap, i-am oprit sângerarea şi în faţa pericolului infracţiunii de vătămare corporală, am stabilit cu soţia justificarea dată la Salvare. Restul îl ştiţi… Pentru despăgubirea Instalatorului şi onorariul său, anchetatorul improvizat, a stabilit o sumă prin plata căreia conflictul s-a stins.
Întâmplarea mi-a fost povestită chiar de cel păţit, când mi-a schimbat cada la baie 😀
Onu Ionescu