INVAZIA

Motto: ”Fiecare îşi urmează natura sa” – Propertius

Zilele trecute pe marginea unei demonstraţii a unor grupuri minoritari, împotriva Proiectului de Lege, care propunea să nu se mai spună rommi ci ţigani, un gură-cască, întâmplător la fel ca mine, îmi relatează următoarea păţanie, căreia nu-i dădeam crezare dacă nu era completată, pe alocuri, de soţia lui.

Încerc s-o redau întocmai

Într-adevăr, nu aduce anul, ce aduce clipa” …

Stă omul liniştit în casă, soneria zbârnâie, deschide uşa civilizat şi o brunetă cu cărnurile revărsate prin strânsoarea hainelor ţipător colorate, i se adresează cu o voce dorit mieroasă şi autoritară: suntem pentru dezinsecţia în apartamente, din partea Primăriei; este gratuită ; vă rugăm, ne grăbim, mai avem multe blocuri de rezolvat !

Şi fără să aştepte un răspuns, îi stropeşte picioarele goale în papucii de casă. Nu este toxic, te linişteşte; nici pentru om şi nici pentru animale; dezgustat de contactul cu soluţia uşor mirositoare, te retragi din calea jetului care este insistent proiectat asupră-ţi la observarea neplăcerii pe care ţi-o produce. Matahala tuciurie profită de spaţiul creat şi se insinuează în bucătărie. Nu îndrăzneşti nici o opoziţie, cu toată insistenţa intempestivă a gestului; ai în faţă făptura delicată, care este femeia; o urmezi din grija de a evita şi alte neplăceri.

Foarte concentrată, stropeşte cu sârg tot ce-i iese în cale; înţeleg însă că sunt urmărit cu coada ochiului când, cu aceeaşi voce mieroasă îmi cere o sticlă cu apă să mai completeze rezevorul; o servesc şi nu văd cum vreo şapte-opt balabuste din holul blocului s-au şi strecurat în apartament.

Pe nesimţite, organizat cu talent; pentru că între timp un confrate de-al lor, sub pretextul obţinerii unor informaţii privind adresa Blocului, mi-a distras şi el atenţia de la uşa apartamentului. Aşa că, fără să fi sesizat invazia hoardei din holul blocului, m-am trezit, dintr-o dată, cu opt- nouă persoane în apartament, câte una-două în fiecare camera; abia atunci, m-am speriat de o eventuală agresiune, despre care văzusem destule la TV; şi m-am lăsat aparent, copleşit de moment.

Îndrumat însă de intuiţie, care-mi spunea că pericolul pluteşte în toată casa, am încercat, să fiu calm şi cu ochii pe ei. Zadarnic, însă; îmi distrăgeau atenţia, cu tot felul de solicitări şi întrebări: ba să le mai dau apă pentru rezervoare, ba dacă să mai pulverizeze pe ici şi colo, ba dacă sunt mulţumit de calitatea prestaţiei; acum, detaşat de eveniment, nu pot să nu admir măiestria în diversiune a haitei.

Călăuza lor mi-a cerut un talon de pensie, după care, mi-a precizat că fiind pensionar, mă costă dezinsectizarea doar zece lei (n-am sesizat că la început m-au anunţat că lucrarea este gratuită, şi nu mi-a dat prin cap că pe el îl interesa unde-mi ţin actele şi banii). Foarte ciudat, după câteva minute, mi-a restituit, cu o oarecare dezamăgire, şi talonul şi banii; pentru că a înţeles că avem un trai modest (eu şi soţia, desigur), nu se îndură să ne mai ia bani. Cauza amabilităţii era, ciudat, dezamăgirea că nu aflase ce-şi dorise.

M-am făcut că nu observ, i-am mulţumit şi am continuat pe aceeaşi linie de acceptare a situaţiei. Toata vizita (a se citi invazia) a durat cred, cam un sfert de oră; şi, ca la un semnal, au dispărut tot aşa de neobservat, cum s-au şi strecurat. Scăpat ca prin minune, mi-am aşteptat “foc şi pară” soţia, care întârziase la cumpărături; de fapt, era pretextul disperării şi al mustrării de cuget, că mă lăsasem în felul acela prostit, mai ceva ca un copil mic; oricine mi-ar fi putut reproşa că “dacă eram mai tânăr, nu m-ar fi fraierit astfel”.

Obişnuit să-mi alung gândurile neplăcute, printr-un simplu, dar ferm: ”anulează !”, “anulează !”, m-am redresat din starea apăsătoare şi am început să-mi aştept în linişte soţia, ca pe un salvator. Cufundat în căutarea de gânduri pozitive, n-am auzit imediat, vocea melodioasa a acesteia, când s-a întors de la magazin.

Liniştit, mai degrabă, spăsit, i-am povestit cu sufletul la gură păţania amar-arămie, trăită în timpul plecării sale. Alertată de ştire, a început să caute înfrigurat, prin locurile unde ne ţinem actele: personale şi ale casei; de bani nu se punea problema, fiind uşuraţi de ei de către nişte investiţii recente.

Abia atunci am înţeles dimensiunea dezastrului invaziei; nimic nu rămăsese nerăscolit: biroul meu, posibile locuri de ascuns obiecte de preţ, fuseseră întoarse şi cotrobăite. În şifoniere, se controlase cu disperare furioasă: lucrurile erau scoase şi aruncate pe jos, pe unde nimereau; o canapea, fusese trasă de la perete atât de brutal, încât nu se mai închidea cum trebuie. Speriaţi, am verificat să nu se fi ascuns cineva prin şifoniere, sau să nu fi lăsat intenţionat ferestrele deschise, pentru o vizită nocturnă. Ne-am panicat puţin, amintindu-ne că în timp ce mă ţinea de vorbă, acelaşi individ, m-a întrebat dacă ferestrele se închid bine; că …“ştiţi, gândacii roşii migrează (sic!) de la vecini şi pot pătrunde prin acele spaţii libere“. Aşa că, ne-am baricadat cu toate resursele unor oameni cinstiţi.

Au trecut câteva zile până să ne revenim din spaima latentă trasă. Atunci, am înţeles ce înseamnă dezastrul sufletesc al unui viol asupra femeii şi, mai mult, gravitatea decăderii Puterii Administrative actuale, în prezenţa căreia, asemenea specimene, îşi pot permite să organizeze astfel de acţiuni, fără teamă de consecinţele cuvenite.

Culmea tupeului şi sarcasmului, invadatoarele mi-au promis că vor reveni peste câteva luni, pentru urmărirea efectului dezinsectizării. N-au mai apărut. Acum, după ce totul a trecut cu bine, realizez cât de periculoşi pot fi aceşti indivizi, şi ce uşor am scăpat. Mă înfior la gândul că dacă nu eram cooperant în timpul INVAZIEI, lucrurile ar fi scăpat de sub control şi ar fi degenerat într-o tragedie.

PS: Interlocutorul meu a oftat prelung, şi, parcă retrăind momentele de groază ale Invaziei, şi-a făcut cu un gest larg, semnul Crucii,spunând: “Doamne, scapă-ne de ăştia!” Apoi, cuprinzând-o atent pe soţie pe după umeri, a plecat cu o înclinare de respect …

N-am înţeles, de cine să ne scape Doamne – Doamne !

Onu Ionescu

25 comentarii

Din categoria De acasă ..., Politică

25 de răspunsuri la „INVAZIA

  1. Există similitudini evidente între gândacii de bucătărie şi ceilalţi „gândaci”, de politichie… Dezinsecţia – o soluţie firească, în astfel de condiţi…

  2. Pingback: Conspiraţia | Ioan Usca

  3. Pingback: Intimitate «

  4. Pingback: Am treabă… – Silavaracald

  5. Cu siguranta au gresit „andrisantul”, ca mna, tocul usii. batranesc, ar fi trebuit sa ii avertizeze ca n-au nimerit tocmai acasa la un belfer 🙂
    Ziceam odata ca Hitler gresise natia, etnia de exterminat… ma rog, ma opresc aici 😀

    • Teo, Buna!
      Din ce spui, ma gandesc la un caz, cand victima sinucigasa, codificata foarte inspirat,5 si 33, de prietenul tau, si-a ales xterminatorul.
      Cat priveste ipoteza cu tocul usii, denota o gandire supla, de oameni mai modesti, care nu se aruncau la castiguri precum belferii din fauna politica; alegeau probabil intrari care sugerau posibilitatea unor economii la ciorap sau a substituirii apartamentului, varstnicii fiind mai copilarosi.
      HAOLIOUUUU, mancate-as, ca lung ti-am mai raspuns.
      Cu bine, Martianus

  6. Poate nu ar fi rău să meargă cu dezinsecţia matracuca la promotorul respectivei legi sau la întreg biroul parlamentar….

  7. Din zvonistica, initiatorul proiectului de lege incriminat, era un parlamentar PDL, foarte curat (are o firma de salubritate in Bucuresti), dl Silviu Prigoana, deci nici un dubiu; totul garantat.

  8. Pingback: Ceasuri. Asemeni cuvintelor şi ninsorilor « GENUNCHIUL LUMII

  9. @ World,
    In urmă cu ceva ani, bucătăriile unora erau pline de gândaci de culoare roșie ce erau chiar inofensivi . De vreo șase ani incoace, locul lor a fost luat cu o mare agresivitate de gândaci infometați și agresivi de culoare portocalie care, cu un tupeu ieșit din comun, vrea să intre in toate bucătăriile colorate sau necolorate. Haita tuciurie deghizată in lucrători ai sanepidului local, a apelat la„ dezinsecția ” totală a apartamentului fără a face o cercetare prealabilă a situației materiale a locatarilor și astfel a nimerit unde nu trebuia. Atât haita tuciurie cât și gândacii portocalii au ceva in comun : agresivitatea și nesimțirea . Pentru gândacii portocalii, dezinsecția este o măsură prea blândă, omenoasă și chiar neproductivă ! Pentru ei incă se lucrează la fabricarea otrăvii care să-i stârpească definitiv ! Numai așa va scăpa omenirea de ei !
    „ Doamne scapă-ne de ăștia ” ! spuse „ pățitul ” .
    „ De cine să ne scape, Doamne-Doamne” ? se-ntrebă retoric „ povestitorul” .
    – De toti, DOAMNE , dixit comentatorul !

  10. Pingback: Crima de la jubileu (2) «

  11. Pingback: Codul lui… Gioconda ! « George Valah Blog

  12. Pot să-mi imaginez episodul şi cred că a fost norocos omul din povestea ta. Putea să aibă un alt final povestea. Bine că a fost doar atât.
    Îmi amintesc de o întâmplare petrecută acum câţiva ani la o clasă de a II-a.
    Mă rugase o prietenă să o suplinesc câteva zile. Totul a fost bine până la intrarea in această clasă „specială”. Ce-i drept, învăţătoarea era pornită să mă însoţească la oră, dar eu am zâmbit liniştit şi am asigurat-o că nu e cazul. Colegii se uitau ciudat şi după intrarea în clasă am realizat de ce.
    Prea târziu. 😆
    O haită de tuciurii se dădeau, ca pe gheaţă, pe parchetul laminat al sălii de clasă proaspăt renovat, alţii cu mişcări lascive de ombilic dansau pe vârful meselor, în timp ce dintr-un casetofon vechi, antic şi de demult, răsunau manelele naţiei. 😆
    La apariţia mea au năvălit ca muştele la…, punându-mi tot felul de întrebări, dar după ce s-au izbit de vocea mea gravă şi privirea tăioasă, s-au aşezat rapid la locurile lor, iar eu mă gândeam „Doamne, să mă ciupească cineva ca să ştiu că nu visez!”…
    Vre-o zece minute m-au adulmecat, asemeni câinelui de vânătoare înainte de a-şi încolţi prada, dar unul n-a mişcat. Apoi le-am citit poveşti de crăciun, dar şi eu, în gândul meu, căutam soluţii. Tot educaţia apreciativă m-a scos din „belea”. 😉
    Erau de vârste diferite, dar gândindu-mă la cultura naţei mi-am dat seama că toţi aveau acelaşi talent, pe care l-am exploatat spre marele lor deliciu.
    Cine ştia să-mi răspundă la întrebările legate de poveste, a avut onoarea să mă colinde.
    Mi-au „colindat” de m-au terminat 😆
    Spre norocul meu şi al lor, mereu aveam în geantă bomboane şi ciocolăţele pentru copiii cuminţi, mai ales că eram în pragul crăciunului. 😉
    Le-am promis răsplata doar celor care îşi vor da şi examenul final. Adică clopoţelul ce anunţa pauza.
    Ei, da. Le-am împărţit toate dulciurile, dar a meritat. 😆
    Experienţa a fost utilă. Am mai întâlnit situaţii în care aveau în clase şi copii romi, dar aici au fost numai romi, poate pentru că şi şcoala funcţiona într-o zonă în care această naţie era majoritară.
    Greu pot fi integraţi aceşti copii, atâta timp cât gândul lor era la sarcini mai acute decât şcoala.
    „-De ce plângi puişor, l-am întrebat pe unul dintre ei, în pauză?
    -Doamna, doamna…, tre’ să mărg în cartierul x să cerşesc, dar acolo îs alţâ”
    Problema lui era vitală, dacă mergea acolo unde era trimis, risca să fie bătut de cei ce şi-au „marcat deja teritoriul”, dacă nu mergea, primea bătaie de la ai lui.
    Sper că nu v-am plictisit, scuze că m-am lungit puţin.

    • cammely,

      Dimpotriva, comentariul tau, a starnit nostalgii, pentru munca sociala a pedagogului, preotului, medicului de tara. Mi-am amintit de tatal meu, INVATATORUL, o relatare din viata sa, in care cei care-l pandeau, nu erau copii, ci parintii acestora. Cat priveste micutul obligat sa cerseasca, e un argument, ca ei pot fi integrati, daca in tara, nu ar trona tupeul, la care asistam stupefiati. Implicit mizeria, pe care o genereaza.

      Cu bine !

      Madi si Onu

  13. Pingback: Trafic cu Hituri (runda 46) « Blogul lui Teo Negură

  14. Pingback: Declaratie politica – STATUL SOCIAL – document inmanat de presedintele PSD, Victor Ponta, lui Traian Basescu, la Cotroceni « Hai ca se poate!

  15. Pingback: Colecţionara de coşmaruri – 23 | Caius

  16. Pingback: Bun-rau-fatal « Omnia mea mecum porto

  17. Pingback: Un e-mail ciudat de la “Raiffeisen Bank” « Hai ca se poate!

  18. Pingback: Printre hahaieli Basescu ne-a anuntat ca Romania nu intra in incapacitate de plata, a mai identificat niste vinovati si Monica Iacob Ridzi a scapat de urmarire « Dum spiro, spero

  19. Pingback: Basescu cel Mare, cel Bun, cel Viteaz si cel Frumos acest Albu ca Zapadu al politicii romanesti « Hai ca se poate!

  20. Pingback: (EU) Manifest pentru iubire | Cristian Dima

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s