Arhiva zilnică: 9 ianuarie 2011

FETIŢA

Motto: ”Cuvintele te învaţă, exemplele te pun în mişcare.”- Maximă latină

Un ţipăt sfâşietor, tulbură liniştea holului, urmat de vaiete şi strigăte disperate: fetiţaaa meaaa; fetiţaaa meaaa, nu mai este;  mi-au omorât fetiţaaa !

Toate uşile s-au deschis brusc. În hol, o femeie îngenunchiată, frământându-şi mâinile, strângându-şi faţa şi repetând mereu, printre şiroaie de lacrimi, cuvintele de mai sus. Era una din locatarii de la parter şi primise o veste înfricoşetoare: fiul  său, în vârstă de 25 de ani, murise noaptea la spital, de congestie pulmonară. Reproşurile, erau aşadar, adresate medicilor, care nu reuşiseră  să-i salveze din ghiarele morţii, feciorul răsfăţat. Din păcate,  şi pentru medici, şi pentru ea, mama, fetiţa, nu mai putea fi salvată;  făcuse congestie pulmonară, în urma unei bătăi crâncene,  primite, de la fârtaţii săi de aventuri nocturne. S-au certat de la împărţirea prăzii, din care el pretindea, pare-se mai mult, ca  parte ce-i revenea. Anunţată târziu, Miliţia, nu a mai dat de urmele făptaşilor. Doar victima, fetiţa, însângerată, cu torsul zdrobit de numeroasele lovituri cu pumnii şi picioarele primite, în timpul împărţelii frăţeşti a prăzii, între complici.

A ajuns viu la spital, dar medicii n-au avut ce-i face; cheagurile de sânge din plămâni, i-au provocat moartea. Zadarnic, i-au explicat cei de  la miliţie, n-a mai putut fi salvat. Ea, Miliţia, era vinovată de moartea fetiţei. La morgă, cu tot frigul, ţesuturile deja distruse, din proaspătul cadavru, au început să miroasă urât. Conservarea cu mijloace medicale,nu a ajutat prea mult. Adus acasă, pentru înmormântare, deşi îmbălsămat şi bandajat, duhoarea de cadavru în descompunere, era aproape insuportabilă. Holul blocului şi apartamenele cu ieşire în el, au început să miroasă a mortăciune. Nu mai ajutau nici tămâierile intense şi numeroase. Prin preajmă, se trecea doar cu batista la nas. Abia a treia zi, după înmormântare, atmosfera din scara blocului, a devenit respirabilă. Pomana de după înmormântare s-a făcut în hol. N-am înţeles nicicând cum au rezistat oamenii la pomană.

Anii au trecut … Durerea i-a  împietrit sufletul femeii;  în convingerea că fetiţa ei, era nevinovată, şi că doar miliţienii i-au răpit-o. Nu  tot ei, o mai atenţionaseră de complicităţile dubioase şi periculoase ale Fetiţei ? Din acest motiv, drama femeii, s-a transformat într-o ciudăţenie: cum vedea un miliţian, îşi făcea cruce, şi spunea încet, dar audibil: “ducă-se pe pustii”, după care intra repede în casă şi se baricada cum putea, să nu vină şi peste ea s-o omoare ! Despre făptaşi, în lumea cărora circulă aceeaşi lege a tăcerii, nu s-a mai aflat nimic. Sau poate, nu s-a dorit ? În sufletul împietrit de durere al femeii, s-a cuibărit o spaimă permanentă, care a pus stăpânire şi pe mintea ei: şi-a zăbrelit ferestrele, cu grilaje metalice, având gratii cât mai groase şi dese.

A încercat de câteva ori, să se sinucidă, aruncându-se de pe trotuar, în faţa maşinilor. Au salvat-o câţiva trecători, cărora li s-a părut ciudată înfăţişarea ei. O schimbare fundamentală, s-a produs însă, în preocuparea obsesivă asupra  nepotului, fiul Fetiţei, rămas după deces. Bietul copil, a fost terorizat, lipsindu-l din grija excesivă, de bucuriile copilăriei.

Povestea mi-am amintit-o, în urma unei discuţii despre educaţia părintească iresponsabilă a propriilor copii, când devin pradă uşoară delincvenţei juvenile, continuată uneori în tinereţe.

Ioan Ionescu

Reclame

48 comentarii

Din categoria Din lume ...