DE DULCE TURCESC …

Motto: “Calomniaţi, calomniaţi, ceva tot va rămâne !”  – Beaumarchais, Bărbierul din Sevilla

Perspectiva Alianţei PSDPNLPC, a produs un cutremur printre viitorii perdanţi, iar actualii susţinători, trădători de Patrie, mascaţi în anticomunişti, au intrat în alertă. Fără cap, ca nişte slugoi plătiţi, aceste jalnice vieţuitoare, au început să schiaune panicate, că alţii vor fi alţii plătiţi în locul lor. Ţinta lor predilectă, NAIVUL CRIN, care înghiţise momeala marotei antinaţionale, “anticomunismul”  şi sperau, că-l vor prinde în momeală.

Aveam dubii, asupra Alianţei, dar atacurile calomnioase furibunde asupra lui Crin Antonescu, mi-au revelat că molima anticomunistă, asemenea celei a căpătuielii comuniste, este la fel de puternică, şi ea zace latent în caracterul lacom şi perfid de parvenire al unora, deghizaţi chiar şi sub chipul moralist al apărătorilor de democraţie, dar mirosind halenic prin răbufnelile fetide ale haznalei lor sufleteşti.

Mascaţi până şi în straiele decente ale profesiei de ziarist, aceste putregaiuri ale României, nu încetează să împroaşte confuzie, erijând-se în chipul plin de inocenţă  nedefinită al măscărilor pamfletarului.

Unui asemenea aspect hâd caracterial, îi este destinată, rima care urmează. Iar ca el, România, abundă.

Crine, Crine,
Credeam că ieri,
Pe bune, te-ai convins,
Cum zelosul ziarist,
Din obedient săltat,
Mascat, vai, în democrat,
La îndemn…, te-a calomniat.
Să fie iar promovat !?
Iar, Aţâţătorul…,

Rău de ură infectat,
Sau prin genă, trist marcat,
Din Adevărul, în pripă plecat,

De Gândul propriu mazilit,
În cercul vieţii pedepsit,
Şi neveste părăsit,
Încă nu a priceput,
Că instigarea la ură,
Nu-i decât o făcătură
Şi, ce-i iese lui din pană,
E mai mult o panaramă,
Pentru boschetar succes
Ca auditor ales.

Aşadar, Crinule,dragă,
Ia aminte, nu-i de şagă,
Ura-ne, inoculată,
E PARŞIVIE, mascată,
Spre o nouă adăstare,
La a Ţării molestare,

PS: Nu mă face zău, să cred
Că…, anticomunismul isteric
În frenezie urlat
Ca  MARŞARIER de ŢARĂ
Este demers îngălat,
Aşa cum, ar zice Dracu,
Să-l ascunzi, pe PORUMBACU !

MADI şi ONU

Anunțuri

17 comentarii

Din categoria Poezie, Politică

17 răspunsuri la „DE DULCE TURCESC …

  1. Nu mă topesc după politică, dar ilustrația e fantastică!
    La mulți ani!

  2. Pingback: Briza marină « Ioan Usca

  3. Pingback: Tenebre – 12 | Caius

  4. Pingback: Numele proprii care apar în Evanghelia după Matei | Ioan Sorin Usca

  5. @ Madi si Onu,
    Bună dimineata ! Descriere mai bună a actualei situatii din tara lui papură vodă, nici că se putea ! Este dureros de adevărat ce spuneti in proză si-n versuri iar de veti intra pe : http://aliosapopovici.wordpress.com/2011/01/16/speranta-se-numeste-curtea-europeană-a-drepturilor-omului ,tabloul prezentat de voi găseste un puternic sprijin moral.
    O dumincă superbă vă doresc căci a mea e plină de indignare !
    Alioșa.

  6. Din pacate sunt prea multe orgolii adunate intr-o singura „camera” si, desi sunt convinsa ca avem nevoie de schimbare, nu pot sa acord acestei aliante prea multe sanse. Parerea mea!

    • Cati,

      Vorbesti deja de Parlament unicameral ?
      Dupa sfatul rabinului, tot ce-i inutil, trebuie scos din camera.
      Politica noastra, daca se vrea viabila, ar trebui sa-l asculte pe rabin si sa excluda toate ciurucurile, care-i viciaza aerul.
      Ponta, cu Geoana, a dat un exemplu. Asa ar trebui sa faca toti, care se aliaza.
      Sa-si arunce peste bord, cartitorii: platiti sau prosti !
      S-ar institui un bun simt al prudentei nationale, si Politica, alegatorii, ar castiga !
      Daca noi, nu ne ingrijim bolnavii, cine s-o faca ?
      Parerea mea !

  7. Pingback: O poză şi o frază « Cristian Dima

  8. Pingback: Fotografia (foto)grafiei unei clipe « GENUNCHIUL LUMII

  9. Pingback: Un blog cu năbădăi

  10. Pingback: Un blog cu năbădăi

  11. Pingback: Madi si Onu Blog |

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s