Arhive lunare: februarie 2011

REDIVIVUS

Motto: ”Când stăpânul nu-i acasă, hoţii fură tot, din casă” – Proverb popular

Ca de obicei, Madi, lucrează cu mine, la ”hipopotalamus”. Aşa se face, că azi îmi trimite următorul link: Trafic feroviar-ingreunat pe ruta Bucuresti – Constanta din cauza hotilor de cabluri; “şi pe ruta Bucureşti – Galaţi au furat cablurile”, adaugă ea, plângand prin emoticonul :(. Îi înţeleg mesajul … Sinapsele îmi vibrează, ca la cutremur. Apelez la istoria Franţei, deşi, n-ar trebui, că ea nu ne-a lăsat să intrăm în Schenghen.

Aaa, acum m-am prins ! Să se fi temut Franţa, de soarta căilor ferate din spaţiul respectiv ? Că dacă bine-mi amintesc, nu e primul caz petrecut la noi, şi mediatizat cuvenit, aşa că ştiau ei ceva.

Recurg la Franţa, pentru că imi oferă un  exemplu, care nu mai comportă interpretări religioase. Şi când este vorba de necinste, ca faţă de CFR sau de tranşa trasă de la FMI, verdictul trebuie să fie pilduitor, precum cel francez, despre care voi vorbi.

Şi era prin anul de poveste, când piticul Napoleon, a devenit Prim Consul al Franţei. Ghinionist însă băiatul, căci Franţa, de pe urma alungării Regelui, era bântuită de bande de hoţi, din lipsa unei mâini ferme. DIRECTORATUL, cu toate străduinţele atotputernicului BARRAS, era neputincios. Bandiţii erau necunoscuţi şi rămâneau neprinşi. Erau atacaţi, până şi soldaţii neînarmaţi. În faţa acestei CRIZE, ce credeţi că a făcut MICUŢUL ?

A dat un ORDIN, lapidar, cum îi era felul: ”Bandiţii prinşi asupra faptei, cumpărătorii de lucruri furate,  ca şi tăinuitorii acestora (bandiţi şi cumpărători), vor fi împuşcaţi!” EFECTUL ? După 6 luni, de la emiterea Ordinului, cine vedea un lucru pe stradă, îşi făcea cruce, şi spunea: “Doamne fereşte, nu-mi trebuie, vreau sa trăiesc!”

Revenind la hoţii noştri, de şină de cale ferată, şi de orice alt material, metalic (clopote de biserici,conductori de la transformatoare, reţele electrice, telefonice şi câte altele asemenea), sunt atât de abili şi organizaţi, că nu pot fi descoperiţi. Rămân în funcţiune, tăinuitorii (REMAT-uri, parcă se numesc), care îşi cunosc furnizorii şi mărfurile vândute. Însă, între ei există o simbioză, nu-i trădează. Dar, dacă, se vrea stoparea hoţiei,nu se poate proceda, ca în modelul Piticului Napoleon, cu o OUG,  privind interdicţia cumpărării unor astfel de obiecte, şi efectuarea unor controale, cu măsura expresă , ca în cazul încălcării prevederilor actului legislativ respectiv, să se  interzică dreptul de funcţionare?  Poate şi cu aplicarea unor pedepse penale, pentru acoperirea prejudiciilor produse prin hoţiile respective ?

Şi astfel, dreapta măsură, a Balanţei Legii, fie ea şi  omodestă OUG, va cuprinde întreaga ROMÂNIE, fără a ne amesteca în lucarea DOMNULUI, de a lua viaţa hoţilor respectivi. Nu am idee, la nivelul tranşelor FMI, dar cred că acolo, nu e cazul…, că de ele se ocupă Preşedintele, şi nu e cazul de LEZMAJESTATE.

PS: Sperăm, să fie clar, că noi sugerăm egalitate democratică, în faţa legii. Iar cei ce-şi vor binele, vor credita, certamente, USL !

MADI şi ONU

39 comentarii

Din categoria Politică

SLUJ PREZIDENŢIAL

În loc de motto: ” Frica scoate la raport Preşedinţia.” – Madi şi Onu

Dar, Preşedintele, ca defunctul,  a citit, însă, un text scris de un profesionist capabil, care pare a fi nimeni altul, decât fostul Premier, actualmente Guvernatorul Băncii Naţionale.

Precis, tot Domnia Sa, îl şcolarizează, şi pe premierul boBOC  în filozofia managementului financiar, pentru ieşirea la Ordin, în zilele următoare (parcă am înţeles).

Îl credeam mai tare, pe Domnnul Băsescu, dar văd că nici la o zi, dupa constituirea USL, a ieşit spăsit, la RAPORT. Aţi observat, ce mieros era cu ziariştii ? Cine spunea,  că nu poate fi pus în poziţia docilă, de ascultare ?  Sper să găsim pentru ilustrarea postului, măcar o vietate simbolică. Dacă nu, am avut azi, mai devreme, originalul, destul de convingator. Dar, să nu divaghez: azi, pe lângă un om, parcă speriat de moarte, am întrevăzut şi un demn profesor de studii bancare. Atât de metodic, încât, se simţea esenţa  haosului şi mizeriei, în care ne-a adus incompetenţa penibilă, a unui  cuplu, mai tupeist asupritor decât cuplul Ceauşeştilor.

Iată-l, (cuplul), în sfârşit, chemat la ordine, marcat de frica Alianţei, pentru realizarea căreia, n-a fost nevoie decât  de depăşirea pragului manipulării subliminale, cu aşa zisa ură anticomunistă.

S-a înţeles însfârşit, că  premisa de infaptuire a dezideratului naţional SALUS POPULI SUPREMA LEX ESTO, era constituirea Uniunii Social Liberale.

PS: Şi a fost abia Ziua a Doua !  ALIANŢA, semne bune are !

MADI şi ONU

14 comentarii

Din categoria Politică

TOXEMIA RĂZBUNĂRII

Motto: “Prostul nu e prost destul, dacă nu-şi ajută şi duşmanul !”  – Madi şi Onu

Am întitulat articolul, “Toxemia Răzbunării”, pornind de la refularea în ziarul Evenimentul Zilei a liberalului (!?) Ludovic Orban „împotriva alianţei conjuncturale , iniţiată de Preşedintele PNL, Crin Antonescu, cu PSD şi cu PC”.

Reacţia a fost subită, în urma nerealegerii sale, ca vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, funcţie în timpul căreia, s-a produs faimoasa numărătoare istorică de voturi, când numărul simplu  a fost mai mare decât dublul său.

Nimic de zis, asupra ghinionului acestuia, produs de bulversarea aritmeticii numărătorii voturilor. Nedumerit însă, mi-am spus, cu obidă: slabi ar fi PNL-iştii, dacă l-ar realege, într-o funcţie în care, nu s-a dovedit destul de atent, faţă de nereguli vizibil intenţionate. Şi iată, gândul mi s-a înfăptuit, iar reacţia instinctuală s-a manifestat.

Sau, poate, să  fie  o defulare a faptului, că acelaşi Crin l-a surclasat, în competiţia pentru Preşedenţia PNL ?

Şi nu o spaimă atavică a invidiei maladive, că acţiunea sus-numită, va confirma irefutabil, supremaţia gândirii politice a Preşedintelui Crin, care învingându-şi prejudecata comunistă a urii faţă de semeni, (simptom incontestabil al incapabilităţii politice), şi-a demonstrat grandoarea istorică, prin această iniţiativă.

Dar cum orice pădure îşi are uscăturile şi putregaiurile sale, m-am temut, ca PNL, exponentul teoretic, al celei mai evoluate doctrine politice, să nu confirme proverbul prin “tovarăşii de ocazie/drum, ai  răzbunătorului”. Nu mă miră, mă revoltă, apariţia unor noi contestatari, ai alianţei iniţiate de Crin, şi care prefigurează devenirea României Adevărate. Că doar n-om fi blestemaţi, să nu dispară aceste deşeuri comuniste toxice, pentru fiinţa POLITICII, a PNL cât şi a României !

PS: Articolul, mi-a fost sugerat, de o discuţie auzită în utobuz, cum că, pe un post de TV, nişte distinşi (zic eu eufemistic) liberali, îşi dădeau cu presupusa asupra ruşinii săvârşite de Crin, de a face o alianţă, cu PSD, şi de a  vota alături de Vanghelie. Mi-am făcut cruce, şi m-am îndepărtat, ca de “ducă-se pe pustii” să nu-i mai aud. Abia atunci, am realizat vorba cu “babele satului, la gura şanţului” şi că preşedintele PNL CRIN ANTONESCU “este o expresie necesară a vremurilor noastre”, care predomină orice interes  egoist, împotriva raţiunii de stat.

Un veritabil promotor al SALUS POPULI SUPREMA LEX ESTO.

MADI ŞI ONU

19 comentarii

Din categoria Politică

CULTUL PERSONALITĂŢII la TV

 Ieri, Ceauşescu şi Elena lui.

Azi, Traian Băsescu şi Elena lui Cocoş.

Cine va urma ? De noi, depinde !

Asta denotă evident, cum cultul personalităţii şi al altor forme execrabile de manifestare umană se pot repeta,  la timp scurt, si cu efecte chiar mai nocive: tendinţă autoritaristă, influienţa nefastă uneori a unei femei  nondiscerne, devenită atotpricepută peste noapte. Avea dreptate cine a spus anticomunism. Ştia el ce planuri are. Şi mai ales, ştia cu cine are de-a face.

Madi şi Onu

38 comentarii

Din categoria Politică