Arhiva zilnică: 8 martie 2011

8 MARTIE

FĂRĂ TINE, MAMĂ …

 

Aş vrea să-Ţi pun ‘nainte
O candelă cu Sufletu-mi aprins,
Să ningă-n taină toate cele Sfinte
Peste Lumina Ta, Părinte nins …

19 comentarii

Din categoria Jianu Liviu-Florian

PONTA, PONTA, STĂPÂNEŞTE-TE !

Nu, categoric, n-avem Politicieni, şi nici Presă. Cum e posibil, ca gestul unei fetişcane (timişorene, am înţeles), să fie incriminat de Şeful ei politic social-democrat, până la persecuţie politică ? Pentru că ea şi-a căutat debuşeul fericirii în pictorialul din Playboy ?

 Sau, Revista respectivă s-o corupă pe tânăra inchipuită, minţind-o că-i frumoasă !

Doar că-i goală şi slabă !?

Da şi tânăra speranţă politică, să nu fi intuit, că Şeful ei este un Puritan de ocazie, într-ale politicii, numai pentru iluzia perspectivei de Premier !?

Mai grav, frumuseţea ei necugetată, să nu fi ştiut politic, pericolul că Presa mai este incă aservită Puterii, îndârjită pe USL, care-i va da Ţării, pe Premier şi Preşedinte ?

Sau, că vreo ziaristă cu faţa jenant-acneică, parcă ar fi o pajişte de gărgăriţe înfometate, îndrăgostită de flăcăiandrul Ponta, o va folosi , ca pretext, împotriva acestuia, să-şi atragă atenţia lui asupra ei ?

Sau, că vreo Oficină, în plin ambient corupt, abia aşteaptă să-şi onoreze ÎNCASAREA ?

Da şi PONTA, limbă scorpionică, nu se poate stăpâni !

A făcut-o pe Elena Udrea, Regină, neţinând seamă de modestia  exemplară a acesteia.

I-a consemnat pe cei care şi-au desăvârşit educaţia superioară, la Seral, de parcă el s-a şcolit la Zori de Zi. Şi flerul său politic, să nu fi realizat că românului nu-i place decât gustul amar al iluziei că este liber, indiferent de mizeria la care este condamnat să trăiască ?

PS:  Oare, de ce, românu-şi dă mereu în  petic ? Când, îi va veni mintea de pe urmă ?

MADI şi ONU

16 comentarii

Din categoria Politică