Arhiva zilnică: 4 iunie 2011

D-ale părinţilor: Cristina şi Mihaela

Miha, cum îi spuneam noi, este colegă de clasă cu Cristina şi vecina de scară, de bloc …

 O fetiţă grăsunică şi cam mototoală, prin lentoarea mişcărilor. Cristina, nu suportă moliciunea mişcărilor ei şi în joacă o împinge repezit. Miha, cade şi-şi sparge arcada. Soţia, mă cheamă şi când văd faţa plină de sânge a fetiţei, n-am timp de observaţii; cu un tampon de vată, apăsat pe rană, îi opresc sângerarea, în timp ce soţia, îi şterge sângele de pe faţă.

Îmi amintesc de povestea cu croşeta, şi îmi spun ca este momentul s-o atenţionez pe Cristinel, asupra acestei impulsivităţi. Greşesc însă şi o cert destul de tare. Ea îmi  arată cum s-a întâmplat şi izbucneşte în plâns. Mă impresionează, o mângâi şi îi spun să fie atentă, că nu toţi  sunt ca ea. S-a liniştit, dar îmi pare foarte rău; am procedat la fel de impulsiv ca şi ea, de la care pretindeam echilibru.

Prin această vioiciune, Cristinel este centrul, sufletul întâlnirilor cu colegii la care  participă. Este invitată peste tot, îşi aduce colegii la noi acasă. Sunt nelipsite Andreea Berecleanu şi Dana Spătaru, fata solistului de muzică usoară; Dana este un copil crescut mai mult cu cheia de gât, de către o mătuşă, dar un copil deosebit. Părinţii, el, solist de muzică uşoară, ea,  mama, balerină în corpul de balet al Teatrului de revistă din Constanţa,  sunt permanent plecaţi.

Într-o zi,  la o serbare de început de an şcolar, am vorbit cu nişte părinţi, care ne-au declarat, că voiau neapărat să ne cunoască, din curiozitate, pentru Cristina; să ştie din ce părinţi se trage şi,  cine o educă în felul în care se comportă. Nu ne-au crezut, că nu avem un aport special, în creşterea ei,  că este însăşi natura ei, în manifestările pe care le cunoşteau.

Ioan Ionescu

12 comentarii

Din categoria De acasă ...

D-ale Părinţilor: Cristinel şi croşeta

Totul se petrecuse fulgerător, într-o clipă de impulsivitate … 

Impulsivitatea cred că este specifică omului. Am observat că ea se manifestă din copilărie şi corespunde în general, firilor energice, fără să exprime o înclinare către brutalitate sau răutate.

Am observat asta, la copii şi mai ales la Cristinel, mezina noastră, o întruchipare a vioiciunii şi a entuziasmului. Îmi sunt argumente, mie, că nu doresc să conving pe nimeni, de aceste afirmaţii. Istorisirea care urmează, precum şi reacţii ale părinţilor colegilor ei de şcoală primară, îmi întăresc convingeri, pe baza unor observaţii de o viaţă. Seara, Cristina şi Carmen, se joacă linistit, pe canapea.

Dintr-o toană, încep să-şi dispute o croşetă pentru remaiat. Cristinel refuză să i-o dea lui Carmen, care insistă destul de energic. Brusc, Cristina o aruncă, şi nimereşte  fără intenţie pleoapa lui Carmen.

Soţia, mă strigă speriată. Când văd scena, mă îngrozesc: croşeta, atârnă de pleoapa de jos, în care s-a înfipt, şi din locul respectiv, se scurge o picătură de lichid; mă gândesc la ce-i mai rău, că i-a spart ochiul. Susţin croşeta, în timp ce soţia o ajută pe Carmen să coboare din pat.

Apoi, cu vârful unui ac, eliberez cârligul croşetei de căpăcelul care o închide, şi răsucind-o cu grijă, ca să nu rănesc mai mult pleoapa, o scot din locul unde se înfipsese. Am răsuflat cu toţii, uşuraţi; globul ochiului, nu era atins; lichidul văzut, era lacrimal, croşeta înfigându-se în apropierea glandei lacrimale. N-am avut puterea s-o cert pe Cristinel.

Ioan Ionescu

2 comentarii

Din categoria De acasă ...