MOJICIE …

  ÎN LOC DE MOTTO: “Funcţia  de Presedinte al Ţării, nu este cu nimic mai prejos, decât funcţia de ex-Rege” – Madi şi Onu

 Deşi în mintea şi sufletul meu nu înţelegeam unele din gesturile Preşedintelui Băsescu, am căutat să-mi ponderez pornirile viscerale la care asist frecvent în blogosferă şi pe sticlă. Încercam să nu-mi încalc principiul educaţiei părinteşti, acela de „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”, de care sunt atât de pătruns, încât nu aş ezita, dacă mi-ar fi în puteri, să-l aşez la temelia democraţiei româneşti. Într-un fel similar doctrinei liberale, unde poţi avea orice iniţiativă, cu condiţia respectării legii. Pe bune, desigur !

Aşadar, nu înţelegeam de unde acea pornire anticomunistă, la Preşedinte, deşi nu cred să fi suferit rigorile comportamentului unor aşa zişi comunişti, care pentru a-şi satisface abominabila ură faţă de smenii lor, s-au erijat în, vezi Doamne, sfetnicii acelora de la care puteau profita cât mai mult.

Mă chinuia gândul, că Băsescu, ar avea mintea plină de resentimente anticomuniste, când ştiam, că este  decis să-şi onoreze  investitura Prezidenţială, de preşedinte-jucător, incapabilă de realizări notabile privind înapoi cu ură şi mânie proletară. Că este evident, psihologic, nu se pot face două lucruri în acelaşi timp.

Aşa m-am dumirit, de unde provine nenorocirea neamului nostru, obidit de blestemul de a fi uşor influienţabil. Sper să constataţi singuri, parcurgând, fie şi dezgustaţi, confesiunea meschină, a instigatorului Preşedintelui.

Concret, citesc pe site-ul Antenei 3 …Băsescu, demisia de onoare ! Semnează scrisoarea deschisă scrisă de Sorin Ilieşiu. Zis regizor !

Promotorul acestei fecaloide opere ex-ţărăniste,  Antena3.ro – 01 Iulie 2011. Autorul apelului de condamnare a comunismului, regizorul Sorin Ilieşiu, îi cere demisia preşedintelui Traian Băsescu printr-o scrisoare pe care a citit-o, la emisiunea „Sinteza zilei”.

În scrisoarea în care îi cere demisia preşedintelui, Sorin Ilieşiu îl acuză pe Traian Băsescu de minciună, incultură şi vulgaritate. (Unde eşti tu, Ponta-lider, aproape linşat de floarea telectualităţii române, pentru “căutatul sticleiul siclei pe sub masă”?)

Dacă eşti de acord cu aceste lucruri, solicită demisia de onoare a preşedintelui Traian Băsescu, semnând scrisoarea deschisă postată pe noua secţiune a site-ului Antena3.ro.

Înainte de a-mi exprima dezacordul asupra solicitării, constat că grobianismul textului depăşeşte orice limită de civilitate. Nu este mai prejos de al boschetarilor care bântuie seara străzile, cu gura plină de sex şi rânjet şui de avorton social.

Poate m-aş întreba, dacă să o iau în serios, după ce voi fi aflat că autorul şi-a făcut HARACHIRI, într-un gest de onoare, să-l pot considera un anticomunist demn şi nu un oportunist execrabil, colportor de lezmajestate, instigator şi la noncivilitate.

Dubiile asupra probităţii morale a individului, mi le induc nu numai avalanşa de invective, adusă Preşedintelui, ci şi recunoaşterile de complicitate, la marea eroare a acestuia, de a se fi lăsat influienţat de tendinţe generatoare de   discordie prin ură şi suspiciune, faţă de tot ce a fost înaine de 1989, fără niciun discernământ, pe motiv ca ar reprezenta reminiscenţe comuniste.

Să ne distrugem deci între noi, “pe bănuiala” că vom fi fost contaminaţi de mentalitatea comunistă.

Din bun simţ şi jenă, nu voi reproduce textul mostrei de incultură, demnă de nivelul bacalaureatului din acest an. Aş fi curios, să aflu opinia acceptorului “soluţiei imorale” asupra acestui “act  antinational”.

Funcţia de Presedinte al Ţării, nu este cu nimic, mai prejos, decât ex-funcţia de Rege.

Desconsiderarea acesteia, prin gestul Antenei 3, se răsfrânge şi asupra Domniei Sale, ca vicepreşedinte al Senatului, ca si asupra întregii spiritualităţi româneşti, indiferent de impactul educaţional abject, dar conducerea trustului INTACT ce opinie are de scoaterea pe piaţa media, a unei asemenea insulte naţionale ?

Încerc să sper, că însăşi Casa regală se jenează de astfel de manifestări tribale ! Iar o luare de atitudine, întru delimitare, de asemenea apărători ai Onoarei Sale, este iminentă.

GĂSIŢI TEXTUL INTEGRAL AL ACESTEI VULGARITĂŢI  LA ADRESA Preşedintelui ŢĂRII, redactată de ex-ţărănistul autonumit regizor, SORIN ILIEŞIUpe site-ul oficinei Sinteza Zilei, tolerată de postul A3, aşa cum CC-ul comunist susţinea Securitatea.

 PS: Îmi exprim totodată nedumerirea, asupra faptului că domnul Băsescu, s-a lăsat manipulat de un cadavru viu, în a declanşa şi susţine molima fratricidă românească, pseudomotivată de anticomunism, de parcă leşul acestuia, nu este o realitate pentru orice om întreg la minte. Pentru oful meu, am şi un argument punctual: dezastrul agriculturii  româneşti, unde de teama acuzaţiei de revenire la comunism, iniţiativa de industrializare a acesteia, a câtorva minţi luminate, a fost abandonată, spre a nu-şi auzi, ceva de genul : ”ăsta vrea să  revenim la comunism, să nu-l lăsăm, oameni buni, să se ducă dracului, cu nostalgiile lui”. N-a fost nevoie de mult, pentru ca mentalitatea „să moară şi capra vecinului”, pe plaiul mioritic, este atât de la ea acasă, iar câinoşenia elena-ceauşistă să-şi pună mortal pecetea.

OOOOooo, dar ajunge, parcă aş fi un neopolitruc !

CONCLUZIE: aştept, seppukul, calomniatorului Preşedintelui Băsescu şi al tuturor admiratorilor săi, pentru a murmura, creştinescul „Doamne, iartă-i, au fost nişte rătăciţi!”

               Madi şi Onu

 

Reclame

13 comentarii

Din categoria Politică

13 răspunsuri la „MOJICIE …

  1. Pingback: Somalizarea Brailei (Romaniei) « Rinder Razvan Catalin

  2. Pingback: “Braila curata”, o actiune de care Braila avea nevoie ca de aer « Rinder Razvan Catalin

  3. Bună seara!

    Voi citi cu atenție ce a scris regizorul SORIN ILIEŞIU și voi comenta după ce fiul meu va pleca la București. Acum, parafrazând niște rânduri din biblie vă zic : ” Cum aș putea să afirm că-mi pasă de țara mea dacă sunt indiferentă față de familia mea ? ”

    Sunt curioasă, pentru că mai mulți dintre cei care îl susțin pe președinte sunt revoltați.
    Voi reveni cu drag,

    Carmen Amza

    • Carmen, Eu sustin civilitatea. Chiar te rog, sa citesti, si formeaza-ti o impresie despre cine ne instiga . Revolta mea a fost peste poate. Asta-i intelectualul roman?Un impostor furisat, intr-un partid onorabil?Sunt foarte curios, sa vad delimitarea Casei Regale, de asemenea specimene,care nu pot crede ca ne reprezenta spiritual.Dar mai ales a grupului INTACT.Si, ca studiu de fiziognomica,priveste ilustratia!
      Pentru mine este fara cuvinte pe ce mentalitar a nimerit Presedintele.
      Madi si Onu

  4. @ Madi si Onu ,
    Am dat cu darg clc pe link-ul postului vostru afisat la mine pe : http://aliosapopovici.wordpress.com/2011/07/09/FOTBALULUL -LA-NOI intrând ca de obicei plin de optimism in casa voastră virtuală dar, privind din profil acea „ gură deschisă ” ce nu putea articula decât niste ineptii, m-a cuprins o asa de mare lehamite incât era să dau bir cu fugitii. Stiindu-vă insă onestitatea si curajul de a spune lucrurilor pe nume fără părtinire si in spiritul adevărului si al dreptătii, am uitat pe moment de acea hidoasă fată si am citit incet si-atent, intreg articolul. Aveti mare dreptate in tot ce-ati spus si de-ar fi să cereti semnătură pentru sustinerea celor afirmate, cu drag as da-o .
    Din păcate, si din motive doar de cei in drept stiute, Casa Regală, nu a răspuns nici gravelor acuzatii ale presedinteleui-jucător si, nici acum nu va răspunde . Tăcerea CASEI REGALE spune multe iar eu nu-mi permit să fac speculatii filozofice pe acest subiect. Pot insă , cu toată tăria să vă felicit pentru acest ARTICOL si să vă asigur de tot respectul si sprijinul meu moral.Părerea mea despre „ intelectualii” de tipul celui din poza postată, mi-o cunoasteti din:
    http://absolventi1969.wordpress.com/2009/-07/03/LINGUSITORUL
    http://aliosapopovici.wordpress.com/2010/11/26/PARVENITUL
    http://aliosapopovici.wordpress.com/2011/02/27/OPORTUNISTUL
    si, lista ar putea continua .
    S-aveti o săptămână cât mai frumoasă si răcoroasă chiar dacă suntem in luna lui CUPTOR !
    Cu simpatie, Alioșa.

    • Alioşa,
      Articolul a fost scris din revolta expusă în motto.Dar sa-ţi spun un secret ezoteric. Încet, dar fără manifestări evidente, lumea înregistrează şi sancţionează. Ai mai auzit ceva de ţărănişti? Este efectul acestor constatări asupra ideologiei lor,cramponată într-o mentalitate vindicativă. Iar lumea normală, s-aîngreţoşat de atâţia antiromâni, pe motive revanşarde.!Şocul meu, a fost, că această formă de încrâncenare în ostilitate se poate regăsi la minţi pe care înclini să leconsideri evoluate.
      Dar vai,ce decepţie!
      O săptămână reuşită!
      Tot noi, Madi şi Onu

      • Onu,
        Șocul meu a fost incă si mai mare : comunistii din esalonul doi ai defunctului regim, au devenit peste noaptea lui 25 decembrie 1989, cei mai inversunati ANTICOMUNIȘTI !!!!!
        Câtă nesimtire, ipocrizie si oportunism !!!!
        Lingăi au fost o viată-ntreagă , lingăi au rămas si asa vor trece si in nefiintă dar si la groapa de gunoi a istoriei !
        Alioșa.

      • Aliosa, Ma sperie clarviziunea ta.Pai probabil, inca folosesc limba, pentru ca au ramas patrupede.Nimic mai simplu. Dar si tragic.Toate bune! Noi

  5. De politicieni mi-e greţă!
    Prea ne ţin mereu în ceaţă.
    An de an s-a demonstat
    Că nu-i unul mai bălţat.
    Tot în jos şi tot la coadă
    Lumea tinde să ne vadă

    • StropiDeSuuflet
      Nu aş fi atât de aspru
      In judecarea lui nea nimeni.
      Că vezi, tu,comuna, satul,
      Nu mai sunt ca altadata
      Când preot, dascăl şi jandarm
      Formau nucleul solidar
      De educaţie străbună
      Pentru-a seminţiei, vână.

  6. Bună ziua !

    Întrebarea pusă și-a făcut efectul. Mă gândesc.

    Spre rușinea mea nu prea îmi aminteam binecine este acest domn Sorin Ilieșu și care sunt filmele sale de referință.
    am auzit de Puiu Cristi și de Boby Păunescu cu a lui Francesca dar de domnul regizor Sorin Ilieșu. Poate este o persoană foarte capabilă și nu știu eu. Mea culpa!

    Dar am dreptul să mă întreb, ce funcție și-a dorit de la președinte și nu a obținut-o ?

    Numărul celor care pirzându-și efemera funcție de pe lângă președinție și care, drept răzbunare, au devenit din susținători feroce ai lui Traian băsescu dușmani neînfricați ai lui, e mare.
    Cea mai reprezentativă îmi pare doamna Adriana Săftoiu.

  7. Carmen,
    Citeşte ceea ce eu din dezgust si rusine, n-am redat, si nu mai ai nevoie, sa faci recurs la Adriana Săftoiu, ,mai norocoasă decât anonimul.
    Priveşte pe furiş, să nu ţi se facă rău, grotescul ilustraţiei, şi vei trăi absurdul situaţiei.
    Dar ca să te edifici asupra cui ne distruge civilitatea, citeşte gunoiul împrăştiat , despre care am vorbit. In rest, din gunoi, gunoi!

  8. Pingback: Istoria vie este supărătoare « Popateapa's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s