Arhiva zilnică: 13 septembrie 2011

LEHAMITE !

 Motto: “Dintre toate popoarele pământului, nu cred că ne întrece vreunul la pasiunea de a ne vorbi de rău ţara.”  – Florin Negrutiu

De ce lehamite ? Pentru că aserţiunea lui Florin Negruţiu este dezolant de realistă. Pentru că de prea multă regurgitare, mă doare stomacul. Pentru că, aseară, am asistat la o adevărată canonadă mediatică, din partea Antenei 3.  A început cu Răzvan Dumitrescu, întrebându-se subiectiv, de ce-i aşa de scurt comunicatul privind vizita Preşedintelui Băsescu în SUA.

 

 Îl va întâlni sau nu, Obama ? Vezi Doamne,  România, prin exponentul său (Preşedintele României reprezintă statul român, statuează articolul 80 din ConstituţiaRomâniei)  nu  este demnă să fie respectată  de Preşedintele Americii.

A continuat cu Sinteza Zilei, unde cu tenacitate de misionar, promotorul acesteia, penibil în contextul emisiunii “antipreşedinte” mimează indignarea faţă de “batjocurile” la adresa României, declamate de nişte posturi, probabil similare, francez şi german.

Culmea absurdului, (nu degeaba îl percepea atât de bine Eugen Ionescu) seara, mentorul spiritual (sâc) al Antenelor, se dădea de ceasul morţii, că trebuie transmisă riposta cuvenită insultei aduse poporului român.

Înainte de a striga:”Până când, Catilina ?”, mă întreb derutat:”Oare ce-i putred în Danemarca ?”. Colac peste pupăză, citesc în revista Libertatea pentru femei, interviul luat lui Ali Campbell(exUB40). Printre întrebări chinuit căutate, ajung la următoarea:”Imaginea ţării noastre nu este dintre cele mai bune. Dacă cineva te-ar întreba, tu cum ai descrie-o?”

Răspuns Ali Campbell: “Cred că  deşi România a fost influienţată de comunism, au trecut totuşi 20 de ani, deci destul timp ca românii să se emancipeze. Mă refer şi la libertatea femeilor, nu? (râde).Cred că e timpul să se gândească  pozitiv despre România, să se schimbe felul în care este văzută de restul lumii” Fericit de răspunsul dat, caut să văd cine-i  autoarea întrebării. Nu reuşesc să aflu, dar citesc pe o foto: “Redactorul Corina Stoicescu şi Ali Campbell”. Îmi este  de ajuns. Spontan, îi zâmbesc  lui Ali.

Madi şi Onu

Reclame

6 comentarii

Din categoria Politică, Râsu/Plânsu, SARCASM