Arhiva zilnică: 19 septembrie 2011

SIMILITUDINI

Nu cred că domnul Voiculescu a fost securist !

Sunt convins, că este o  făcătură securistă la adresa Domniei Sale, precum cea  despre procesul comunismului, pe care nu mai reţin cine a iniţiat-o…. Îmi  amintesc însă,  de o doamnă, Mona Muscă parcă, picată în propria-i plasă, tocmai când cu mare aplomb, elabora proiectul Legii lustraţiei. Acu, indiferent de realitate, nu mai discern faptele.

Câtva timp în urmă, brusc, dar cu aceeaşi frenezie, ca la lustraţie, se cutremurau tavanele unor studiouri tv privind o ipotetică suferinţă a Preşedintelui. Criza manipulatorie a trecut, şi ne-am liniştit. Toţi sunt sănătoşi, şi-şi văd nestingheriţi de treabă. Iată însă, că „nu-i pace sub măslini”. Din smogul istoriei postcomuniste apare translatorul de rusă şi engleză al Preşedintelui Ceauşescu care-şi aminteşte, discuţii neclare de la medicii personali ai acestuia, cum că dictatorul cu mână de lup comunist, manifesta epizodic, spre sfârşitul carierei sale, nişte tulburări cerebrale.

E drept, nu avea crize de plâns, nu avea simptome evidente, dar n-a lipsit clipa, când doar prezenţa de spirit, a unui secretar de şedinţă, a salvat România, de a fi aflat nenorocirea că este condusă de un bolnav. Coincidenţă, mi-am amintit de povestirea unchiului meu, avocatul, despre securistul, care după  arestare, îi descria răutăţile  născocite, proferate la adresa  regimului politic. Să fie povestitorul de la Sinteza zilei, o relicvă tardivă a memoriei acelor timpuri ? Să-l fi manipulat cineva, să încerce să mă îngrijoreze, despre sănătatea Marelui Conducător ?

Ciudat de asemănătoare coincidenţe !

Mare pacoste, năravurile mentalităţii securităţii politice comuniste !

Madi şi Onu

6 comentarii

Din categoria Politică