ROMÂNIA ABANDONATĂ !

Motto: ” Operaţia a reuşit, pacientul a murit ” – Romanian Malpraxis

Ieri, Nokia ! Azi, Boc, iese ca un preşcolar naiv şi se arată surprins. Îl urmează Băsescu, în stil „mama Omida”, care prezice şi alte  plecări.

 Simt că încep să ajung la limita suportabilităţii privind incapacitatea acestor pinochio, de a-şi recunoaşte lipsa performanţei manageriale,  pe care, oricum ai privi-o, le conferă statutul de ilegitimitate pentru malpraxis. Ştiu că „drumul spre iad este pavat cu bune intenţii”, dar cred că este cazul să le strigăm plin de mânie daco-romană: ”Până când, Bubulina !?” Şi, cum ne-am convins că nu-i duce capul,  îi întrebăm : Dacă vă erijaţi în dreapta autentică, de ce nu valorificaţi potenţialul financiar al miliardarilor români, indiferent de orientarea ideologică a acestora, întru refacerea tezaurului agricol şi a capitalului de hărnicie şi îndemânare autohtonă, demonstrat de confraţii noştri în pribegia, la care i-aţi condamnat ? Orientativ, vă reamintesc, din istoria dreptei, pe care cu jenant cinism, o revendicaţi:

În noiembrie 1921, Congresul PNL la Bucureşti iniţiază principiul ”prin noi înşine” , în vederea valorificării bogăţiilor ţării, ”în primul rând prin munca ,iniţiativa şi capitalurile româneşti ”.

 Ce ziceţi, se poate ?

Şi aş mai reaminti, spusele  domnitorului Lăpuşneanu, bosumflatului Moţoc: Proşti,  Moţoace, dar mulţi !  

 PS: În sfârşit, un invitat, agasat de insistenţele moderatoarei Dana Grecu, a pus-o amiabil la punct, atrăgându-i atenţia, că prin insistenţele sale, face o bună mediatizare lui Boc şi aşa zisei consiliere Vass, pe care  el, din dezgust,  nici nu-i mai  priveşte.

Madi şi Onu

Publicitate

7 comentarii

Din categoria Politică

7 răspunsuri la „ROMÂNIA ABANDONATĂ !

  1. @ Madi și Onu,
    Bună seara !
    „ La omul sărac, nici boii nu trag” !
    Cât despre INSISTENȚELE unor persoane din televiziune de a discredita cât mai mult alte persoane, așa-i : mai rău le face publicitate, îi mediatizează chiar pe gratis ca în zicala : „ unde dai și unde crapă ” !
    O noapte liniștită !
    Alioșa.

    • Da, Aliosa,dar raul nu ei sunt!
      Iar proverbul , l-as parafraza in directia realitatii mizere in care ne aflam:” Teasta goala, nimic n-o umple!”
      Cat priveste restul, ” noi suntem comunismul!”
      Nopte buna!
      Madi si Onu

  2. Din pacate asta-i crudul adevar ! Mii de oameni raman fara locuri de munca… iar pe langa ei, alte mii care sunt membrii familiilor lor si care vor trai in neajunsuri. Pe zi ce trece trebuie sa ne pregatim sa infruntam neprevazutele…

    O noapte linistita va doresc Madi si Onu si o noua saptamana plina de reusite ! 🙂

    • Stefania,
      Multumim, vizita si urarile tale ne confera o stare de bine speciala.
      O noapte asemenea, iti dorim si tie!
      Madi si Onu

      • Ma bucur foarte mult sa aud asta, Madi si Onu, ma simt … eu. 🙂
        Cu politica si cu timpul nu ma impac de fel – politica imi e straina, poate ca as incerca, cat de cat sa mi-o apropiu, dar sincera sa fiu imi creaza asa o stare de repulsie, nu cuvantul in sine, ci mai marii nostri politicieni – iar timpul, e dusmanul meu. Nu stiu de ce e atat de nedrept cu mine si am inteles ca si cu altii, desi eu am incercat sa-i ofer toata bunatatea si dragostea mea, insa el mereu fuge de mine ! 😉 :))

        Va imbratisez cu drag dragilor, Madi si Onu ! 🙂

  3. Stefania,
    Si noi am exultat de bucurie, si te mai asteptam, nerabdatori.
    O saptamana plina, fara stres politic! 🙂
    Madi si Onu

  4. Pingback: Paporniţa romantică (6) | Ţara vorbelor în vânt

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s