Arhive lunare: septembrie 2011

GÂND !

Majoritatea posturilor mele este impregnată de întrebarea chinuitoare: suntem, ca popor, inferiori altora ?

Nu-mi doresc un răspuns afirmativ, dar realitatea noastră mediatică mi-l oferă indirect, fără echivoc. Încerc atunci, prin căi fragmentare, de gânduri simple, să aflu răspunsul dorit. Cum ar fi: una din cerinţele de bază ale omului, este nevoia de hrană, de adăpost şi de siguranţă (Piramida lui Maslow).

 În realitate, copilului care până atunci, îţi ceruse de mâncare, dacă îi pui în faţă sau vede, o jucărie, se îndreaptă spre aceasta, uitând de mâncarea primită. Să prevaleze în subconştientul copilului român, nevoia de divertisment în detrimentul pragmatismului existenţial ?

Să existe la noi, o asemenea malformaţie ?

 De aci preferinţa pentru talk-show-ri ? Ariditatea penibilă, înclinată spre deriziune a discursurilor unui Ponta, Antonescu,Voiculescu (prin televociferatorii din grupul compact A3), PDL-scu (in corpore), Vadim şi, vai Doamne, poate toată Ţara ?

PS: Şi eu ? Dar eu ce fac  acum !?

Madi şi Onu

Reclame

7 comentarii

Din categoria Politică, Râsu/Plânsu, SARCASM

LEHAMITE !

 Motto: “Dintre toate popoarele pământului, nu cred că ne întrece vreunul la pasiunea de a ne vorbi de rău ţara.”  – Florin Negrutiu

De ce lehamite ? Pentru că aserţiunea lui Florin Negruţiu este dezolant de realistă. Pentru că de prea multă regurgitare, mă doare stomacul. Pentru că, aseară, am asistat la o adevărată canonadă mediatică, din partea Antenei 3.  A început cu Răzvan Dumitrescu, întrebându-se subiectiv, de ce-i aşa de scurt comunicatul privind vizita Preşedintelui Băsescu în SUA.

 

 Îl va întâlni sau nu, Obama ? Vezi Doamne,  România, prin exponentul său (Preşedintele României reprezintă statul român, statuează articolul 80 din ConstituţiaRomâniei)  nu  este demnă să fie respectată  de Preşedintele Americii.

A continuat cu Sinteza Zilei, unde cu tenacitate de misionar, promotorul acesteia, penibil în contextul emisiunii “antipreşedinte” mimează indignarea faţă de “batjocurile” la adresa României, declamate de nişte posturi, probabil similare, francez şi german.

Culmea absurdului, (nu degeaba îl percepea atât de bine Eugen Ionescu) seara, mentorul spiritual (sâc) al Antenelor, se dădea de ceasul morţii, că trebuie transmisă riposta cuvenită insultei aduse poporului român.

Înainte de a striga:”Până când, Catilina ?”, mă întreb derutat:”Oare ce-i putred în Danemarca ?”. Colac peste pupăză, citesc în revista Libertatea pentru femei, interviul luat lui Ali Campbell(exUB40). Printre întrebări chinuit căutate, ajung la următoarea:”Imaginea ţării noastre nu este dintre cele mai bune. Dacă cineva te-ar întreba, tu cum ai descrie-o?”

Răspuns Ali Campbell: “Cred că  deşi România a fost influienţată de comunism, au trecut totuşi 20 de ani, deci destul timp ca românii să se emancipeze. Mă refer şi la libertatea femeilor, nu? (râde).Cred că e timpul să se gândească  pozitiv despre România, să se schimbe felul în care este văzută de restul lumii” Fericit de răspunsul dat, caut să văd cine-i  autoarea întrebării. Nu reuşesc să aflu, dar citesc pe o foto: “Redactorul Corina Stoicescu şi Ali Campbell”. Îmi este  de ajuns. Spontan, îi zâmbesc  lui Ali.

Madi şi Onu

6 comentarii

Din categoria Politică, Râsu/Plânsu, SARCASM

ALZHEIMER

În loc de motto: Să nu închidem uşa…, închizătorilor de spitale !”  Madi şi Onu

Recent, un tendenţios funest, a lansat răutăţi impardonabile la adresa Preşedintelui nostru drag: cum că ar fi bolnăvior, dar nu se poate afla, că vezi Doamne, ce ne facem noi, dacă nu ştim, măcar să povestim, dacă altceva nu reuşim pentru salvarea Statului nostru social.

Uneori, avem înclinaţii de îngrijorare, în speranţa că soarta ne va întinde o mâna neaşteptată, de ajutor. Dar divinul din noi, refuză să muşte din fructul otrăvit al ispitei  lui Mefistofeles, „diavolul originar”, ciudat, pus tot de Domnul, spre verificarea noastră.

Oooooo, vaaaaai…, suspiciune celestă ! Şi să nu dau crezare tunetelor presei, întru răspândirea diabolică a veştii ? Cu nici un alt scop, poate, decât a provoca sincerităţi nostime, de genul: „- Gigele, tata e acasă ?- Da, dar mi-a cerut  să spun că nu e!”

Om sunt, şi nu pot rămâne insensibil la auzul veştii cu nuanţe sataniste. O reiau în gând, şi nu observ simptomele cutremurătoare ale afecţiunii Alzheimer,  „boală  neurodegenerativă legată de vârstă, caracterizată prin alterarea persistentă şi progresivă a funcţiilor cognitive: memoria, capacitatea de învăţare, atenţia, orientarea, calculul, limbajul şi gândirea. Acestea pot fi precedate sau însoţite de tulburări ale controlului emoţional, modificări ale personalităţii, tulburări de comportament.” Faţă de simptomele medicale, nu pare a fi Alzheimer.

Poate dacă ar fi să dea bacul, chiar şi în două sesiuni, poate dacă ar recalcula tăierile de venituri, salarii, pensii, ajutoare sociale,  reducerea tva, pentru o reevaluare a crizei, poate dacă s-ar bîlbîi , poate dacă s-ar repeta „23 August 1944”, ori Putin şi Sarkozey ar claca, să suspectez o alterare cognitivă.

Cât priveşte repetarea nodului de plâns în gât, nediscernerea maturităţii liderilor Opoziţieii PONTA şi ANTONESCU, neparticiparea la Ziua Flotei, la meciul România-Franţa, nu pot fi tulburări evidente de comportament. Mă îngrijorează însă pierderile de memorie din rândul fruntaşilor PDL:

– uitarea de către Boc, Preşedintele acestuia, a cifrelor FMI raportate,

 – uitarea  depunerii actelor despre Congresul partidului, de către noul Secretar general Olteanu,

– uitarea aritmeticii la numărătoarea voturilor  pentru Legea pensiilor văzută de o Ţară întreagă, a preşedintei Camerei deputaţilor,

– uitarea baremului de bunăstare al veniturilor românilor, de către aşa- zisul ministru al muncii, unul, cică… sociolog, pe nume Lăzăroiu.

Mai nou, alt element de necontrol emoţional, sunt şiroaiele de lacrimi ale  ex-secretarului general, Vasile Blaga, supranumit de Preşedinte buldogul,  dar nu ştiu cărui fapt să le atribui.Poate a devenit un nou curent, model Cotroceni !?

Sper însă, ca Justiţia să-şi aducă aportul de recunoştinţă, faţă de PDL şi să nu-l radieze de pe lista partidelor.

Că vezi … „rău cu rău, dar mai rău fără rău!”

PS: Bine că măcar aparent, nu-i vorba de Alzheimer. Doar, în masă, la Boc, acasă/PDL, nu poate fi.

Nimeni nu va recunoaşte !

Madi şi Onu

11 comentarii

Din categoria De sănătate ..., Politică, Râsu/Plânsu, SARCASM

NATURĂ

Voi fi deschis !

Nu cred că sunt făcut după chipul şi asemănarea Domnului. Să fie Domnul atât de neînduplecat politic, aşa cum simt eu ? Nici la animale, teritorial, n-am văzut această trăsătură.

 

Deunăzi, am trăit o scenă, pe care sper s-o credeţi, deşi pare de domeniul fabulaţiei. Dar vă asigur, este strict autentică.

Ieri după masă, îmi bate cineva în uşă. Să-i dau cheia de la spaţiul îngrădit al blocului, unde i-a căzut puiul de porumbel. Mă uit la ea, femeie de peste opt zeci de ani, gârbovită. Mai mult intrigat despre ce porumbel ar putea avea ea grijă, mergem în spatele blocului, unde asist la o scenă, de nu-mi venea să cred.

Într-adevăr, pe sol, înconjurat de două pisici, mirosindu-l grijulii parcă să nu îl sperie, un porumbel voiajor. Cred că mai mult mort de frică decât nepăsător, cum părea, când ele-şi întindeau gâtul să fie sigure că nu li se pare, la vederea bătrânei, a pornit ţanţoş spre ea sărindu-i pe umăr şi  ciugulind-o de degetele mâinii cu care îl mângâia  fericită.

S-a aciuat pe pervazul  ferestrei sale, de vreo săptămână,  are inel la picior, dar crede că  suferă de ceva, şi nu poate zbura. Nu mă pot rupe totuşi de  la gândul despre Creator. Îmi închipui, că  acesta i l-a trimis să o ajute. Şi îl văd  cum noaptea, dându-se peste cap, se transformă în Albă ca Zăpada, şi se ocupă, înger păzitor, de bătrânică.

PS: Răutatea mea în politică, de care vorbeam la început, mă împiedică să cred că  dacă porumbelul  ar  fi fost trimis de ministrul muncii, Lăzăroiu,  pisicile nu-i veneau de hac.

Madi şi Onu

15 comentarii

Din categoria De acasă ..., Fotografie

INTELECTUALII

Deseori, mă întreb ce este un intelectual. Ce exemple de intelectual român, să dau ?

Mă abordează frontal vecinul meu, înciudat pe mine, că mă crede intelectual. Recunosc, întrebarea mă derutează, şi încep să caut exemple reprezentative pentru noi.

clasa politica Caricaturi

Sursa foto: Curaj.net

Cu greu.., pornesc să curgă, şi zic: Becali, Boc, Lăzăroiu, Udrea, Patapievici, Voinescu, Medicul de familie, Părintele, Tudor Octavian, Cristoiu, Turcescu, Băsescu, Ceauşescu, Turcan, Pleşu, Oprea, Marko Bella, Anastase, Oreste, Gâdea, Răzvan Dumitrescu, Adrian Ursu, Igaş, Ialomiţianu, Funeriu, Directorul de Şcoală, Liderul sindical, Vameşul Şef …şi încerc să-mi trag răsuflarea după atâţia intelectuali, câţi are ŢARA.

Hâtrul, mă priveşte cu arătătorul îndoit. Să te faci matale aşa…, că ăştia “e intelectuali ?”

După ce părere i-ai ales ? După nici una specială, că n-am. Dar cred că ştiu să scrie şi să citească, pentru că-şi dau mereu impresii despre noi, când sunt întrebaţi din senin sau  nu, să spună  vrute şi nevrute  de câte ori apar la a televizor.  Ce, matale ai fi în stare să nu-ţi pese dacă ai rostit sau nu ceva fără cap ?

Şi, încă ceva, sunt tare miloşi de omul obidit; îl apără, şi-or să-l voteze, că cică nu-i drept să sară toţi mogulii de presă, pe el. Că, zic ei şi la box, după ce-i numără sfârşitul, îl iau pe cel căzut, ş-il oblojesc, să mai  poată să dea cu pumnii. Că-i creştineşte, să ajuţi păcătosul, să-i acorzi  declară ei ritos, circumvoluţiuni recidivante.

Apoi, intelectualii ăştia gândesc politic şi pentru noi, cum ar fi să ne ferim să alegem alţi comunişti, care să ne aducă în sapă de lemn. Că dacă ştiau ei, de la început, nu lăsau prostimea să-l aleagă pe Iliescu. Acu,  după ce ”s-au şcolit în anticomunişti”, “de parcă au fost avortaţi”  pe circuitul turistic al „ororilor comunismului”, pentru siguranţa Neamului, n-or să voteze cu USL, care ce-i decât comunistul PSD al lui Iliescu şi rătăcitul PNL, intrat la remorca primului ?

Vai de capul nostru: “se duce dreapta”, atâtea suflete liberaliste pure-s pe calea pierzaniei, în complicitatea cu PSD.

Ei, mă crezi, vecine, că-s intelectuali ? Că poţi nici să nu mergi la vot, că-ţi fac ei treaba de să te ducă de râpă ?

Încurajat de perspectiva oferită idolului său, şi ca să fie sigur, vecinul, îmbunat, mă iscodeşte: dar parcă nu te pricepeai aşa de bine, la cine nu trebuie votat!? Ei, vecine, vecine, tot omul învaţă. Şi intelectualul Pleşu, cu câtă cunoaştere are, n-a aflat la Cotroceni, de unde-a venit pe lume ?

Am ascultat şi eu de la moguli. Dacă-l auzeai pe ăla, de la A2 (de-i zice Oreste Teodorescu),  (intelectual mare, că trăieşte în “lumi paralele”, şi de acolo află ce, şi cum trebuie gândit şi votat), erai lămurit ca şi mine, ce să votezi la anul, să nu dea iar pacostea  comunistă peste noi. Da unde-l pot asculta şi eu, ciuleşte vecinul urechile.

Păi nu ştiu nici eu, că de nu-l invitau la A3, habar n-aveam că pot vota greşit. O fi şi-n seara asta ? Cred că da, că A3 are nevoie de rating, ş-il face trăgând pe Băsescu. Cum să nu-ţi fie milă de bietul om, şi să nu-i votezi ciracii ? Aşa reflectează pe blogul lui, şi prisăcarul băcăuan, zis profesorul Ursu Ion. Alt nedreptăţit, de colegi, care l-au dat afară din şcoală, pe motivul că trebuie să-şi verifice sistemul  nervos.

Da, vecine, e greu să fii intelectual azi ! Pericole numeroase. Poţi să-ţi trădezi Ţara, închipuindu-ţi că o  aperi de comunişti.

Madi şi Onu

10 comentarii

Din categoria Politică, Râsu/Plânsu