ROMÂNUL ESTE TOTUŞI EDUCABIL !

În loc de motto: ”Puşca şi cureaua lată, ne-ar educa dintr-odată” –  Madi şi Onu

Postul ne-a fost inspirat de îngălatul recensământ, recent. Dar şi de panica stârnită deliberat, în mulţimile care mai cred presa noastră obiectivă. De fapt, o fi ea, sărmana, dar dacă nu-şi depăşeşte plafonul de răutate, la care a fost asmuţită de mai pricepătorii ei, cine-i de vină ?

Eu mi-am dat toate datele cerute, recte CNP, şi dacă  la WC, capacul are mânerul, pe dinăuntru. Alţii, mai căpoşi, mai ascultători de media , nu. A doua zi, anunţ de importanţă naţională: ”cine a refuzat să dea CNP, va fi amendat, cu nu ştiu cât.

Să fi văzut panică prin românimea blocului ! Ce facem, tu l-ai dat, de ce ? Păi să nu plătesc amenda de care te văicăreşti tu, „de aia”. Ne-am certat, bineînţeles.Le-am râs în nas. Eu eram omul din grota, insensibil la cultura, celor şcoliţi ca ziarişti. Nu-i ascultam pe Huidu şi pe cel cu nume de „orătanie…, a…., Găinuşe”, vorba lui Mircea Badea, nu mă alătur Corului robilor, în aşteptarea căderii lui Băsescu, nu măresc audienţa ştirilor atroce difuzate de PRO TV, nu strig în delir, „Trăiască Regele” să cânt în strună „nimănui”.

Ca să-mi treacă, de mila celor ce vor fi amendaţi pentru prostia de a fi fost manipulaţi ca oile, plec la magazin, să-mi cumpăr vinul preferat (roşu demidulce).

La stop, lângă mine, un ciobănesc, de toată frumuseţea. Mă retrag brusc, de lângă el.

 Îmi simte gestul şi se apropie iar de mine, privindu-mă necăjit, parcă mi-ar spune: nu mă alunga şi tu. Vreau să traversez şi eu civilizat, pe stop.

Mi s-au umezit ochii, pe sub ochelarii de distanţă, ca la aşa zişii analişti economici, căinaţi de acelaşi implacabil domn Băsescu.

 Îmi simte emoţia, şi se lasă greu pe piciorul meu.

Verde…, trecem, şi îl aştept. Aş ! A dispărut, aruncându-mi o lătrătură guturală.

Mă resemnez: lasă, îmi zic. Asmut eu haita javrelor din spatele blocului, să te văd cum mai traversezi civilizat.

Ai s-o iei pe unde-oi vedea cu ochii, fără stop, şi te-o călca vre-o  maşină.

Să te dezveţi, să mă mai înfrunţi !

Parcă îl aud: ”s-o crezi tu, că javrele tale-or să mă atace serios”.

Te vor ataca, îi răspund eu în gând. Că eu îi hrănesc, de când s-au pripăşit în spatele blocului.

S-a dus, parcă zeflemitor la ameninţările gândurilor mele.  La intrarea în bloc, cineva, mă întreabă: Ce ştii, vine mâine doamna recenzoare ?

Vine, vine, spun eu bucuros.

„Că altfel luaţi o amendă , să ştiţi, să respectaţi legea !”

 PS: ”Oare cum vor fi înţeles câinii, să traverseze pe stop ?”

Madi şi Onu

Publicitate

TUPEU SECURISTO-STALINIST

În loc de motto: ”Slugile imită năravul stăpânului.” – Madi şi Onu

În piaţă, lângă o tarabă, discuţie aprinsă: ”fabulos discursul Regelui. O adevărată lecţie de patriotism. Plin de bun simţ, demnitate şi dragoste, pentru Ţară şi Popor. O lecţie retorică, politicienilor şi generaţiei actuale”.

 După exprimarea aleasă, îmi dau seama că mi-ar prinde bine o discuţie, deşi  cam exagerate, laudele.

  Le zâmbesc uşor complice, în sensul că agreez conversaţia lor, şi gata, grupul de socializare “Marketbook” s-a constituit ad-hoc.

Le spun că n-aş elogia discursul, pe care-l consider  doar cuvenit momentului aniversar,  iar prin lapidaritate, ca o excepţie benefică vizavi de logoreea cotidiană, agramată şi penibilă prin inadvertenţele conţinute.

O lecţie  model pentru politrucii noştri actuali.

Dar, apropo, aţi urmărit aseară Sinteza zilei ? Interesul se reaprinde. Hotărâm să  mergem la o ceainărie învecinată, să continuăm. În drum către local, ne oprim într-un scuar linistit.

– Ei, cum vi s-a părut Sinteza ? sunt întrebat cu subînţeles.

– Păi, nu mi-a plăcut: m-a făcut să mă gândesc de cum s-o fi desfăşurat un monolg communist, la ridicarea unui cetăţean, spre a fi deportat.

 Învinuit de ceea ce ei, justiţiarii noii orânduiri, nu puteau pricepe.

– Care ei…? mă întrupe brusc cineva din grup.

– Cum cine altul decât un frustrat, înrăit, să nu fi înfăptuit ceva, într-o  viaţă  proletară, neîmplinită socio-economic.

Am şi avut cadrul propice: un gen de rechizitoriu, încropit pe nepusă masă, lui Mircea Geoană, invitat probabil să fie ciuca batjocurii glumelor proaste.

 – Adică ?

– Aaa, e mai complicat, ar trebui să am mustaţă, să fiu  închipuit, şi să pot râde, satisfăcut de spiritul glumelor mele mereu proaste.

– Dar totuşi ?

– Eeeee, (încep să regret că m-am alăturat grupului). L-a  luat  la rost cineva, numit ”dom profesor”. Dacă nu trebuia ca în retrospectivă istorică,  în Parlament, alături de Simbolurile Naţionale, actuale Stema şi Imnul Republicii, să fi exprimat şi simbolurile României monarhice.

Sau de ce n-au invitat în Parlament, câţiva veterani, de Ziua Armatei. Având semnificaţie implicită cu Instituţia Monarhiei.

Surprins, Mircea Geoană a încercat o reparare a inepţiei ascultate. Eu auzind tupeismele debitate, mă temeam, să nu i se reproşeze, că nu a propus proclamarea Monarhiei.

Mai mult, moderatorul emisiunii, cu o faţă  chinuit- indignată, l-a amintit pe indecentul Culiţă Tărâţă, intrat după începerea dicursului omagial, cu mâna-n buzunar, parcă era la el pe tarla, în Insula Mare a Brăilei (aşa , mi l-am imaginat eu, cel puţin, după indignarea  personajului  respectiv).

 Nu vă mai spun, despre valul de mânie proletară, la adresa Preşedintelui Băsescu, gafeur indiscutabil, prin gestul de a-şi fi căutat o altă preocupare, doar să nu participe.

 Şi ce frumoasă este demnitatea recunoaşterii propriei culpe !

În liniştea lăsată, am hotărât să mai schimbăm asemenea impresii legate de psihologia mulţimilor media.

Madi şi Onu

RĂŢOIELI DE BUCUREŞTI

Titlul postului, l-a dat ex-premierul Călin Popescu-Tăriceanu, la Sinteza Zilei, unde moderatorul acesteia, cu un chip cernit ca al babelor din Zorba Grecul, ucigătoare cu pietre ale frumoasei cu trecere la bărbatii satului, diriguia totul, din umbra frunţii.

Oful era că Preşedintele le spusese ceva, vizavi de criza din Grecia, unor euroconducatori. De fapt, cred că nici cei de la Sinteza Zilei, nu prea cunoşteau ce i se reproşa Preşedintelui. Ca şi mine, de altfel. Necazul era, că euroconducătorii, or fi priceput ceva sau nu, l-au izolat pur şi simplu, vorbind, nonşalant, numai între ei.

 Eu m-am mirat, că nu s- a burzuluit la britanici, care şi-au propus, să ne exploateze romii cerşetori, pentru că ar cam scoate în medie, cel puţin 100.000 lire anual. Sau că nu i-a întrebat, cum ar trebui să procedeze cu valorificarea economiei noastre subterane, care probabil, vămuită, şi-ar înceta benevol existenţa.

Una peste alta, după ce s-au năpustit peste filmul cu bietul Preşedinte, atmosfera s-a mai luminat, cu ocazia anunţării vizitei Monarhilor lumii, ca un omagiu adus Regelui Mihai de ziua Majestăţii Sale.

N-am înţeles dacă va participa şi Împăratul Japoniei. Oricum, m-a impresionat monarhismul ex-premierului.

Credeam că va glăsui ceva şi despre ideea financiară a britanicilor, în sensul refacerii PIB din ţara lor, prin impozitarea veniturilor din cerşetorie, despre o eventuală implementare a ei şi în cazul hoţiei subterane, de la noi.

N-a făcut-o, ca de altfel, nimeni dintre oponenţii Preşedintelui.

Mă gândesc, poate a scăpat minţilor agere ale României, de aceea îmi îngădui să recomand, atât Puterii, cât şi Opoziţiei, o şcolarizare britanică, să priceapă însfârşit, că în mentalitatea şi gândirea pragmatică, cinstită şi deschisă a fiecăruia, stă prosperitatea noastră, a tuturor.

 Madi şi Onu

HUIDU, FII SINCER, SPUNE ODATĂ ADEVĂRUL !

Motto: ”În ce constă procesul de recuperare ?  Ce avea de recuperat ?” –  Dr. Val Vâlcu – jurnalist Adevărul

Începe să mi se facă greaţă !

Îmi amintesc de faimosul OTV al lui Dan Diaconescu, anume cazul familiei Iovan, cu infractorul împuşcat de pilotul Iovan, când l-a surprins pătruns prin efracţie în locuinţa sa.

Dezbateri încinse, mă prinsesem şi eu, dar din alte motive. Devenisem curios să aflu ce cote de tupeu poate atinge delincvenţa românească, inclusiv rubedenia infractorului, al cărei cinism devenise subiect de studiu psihologic.

Astă seară, o nouă dezbatere pe tema HUIDU.

Vinovat sau nu !?

Este solicitat telefonic şi avocatul inculpatului.

Moderator: Avea interdicţie medicală să  conducă ?

Avocatul: Nu, nu avea !

 Invitatul emisiunii, printre alţii, Dr. Val Vâlcu: Dar, toţi ştiam că Huidu, este într-un proces intens şi pozitiv, de recuperare !

Dacă nu existau probleme sechelare, ce avea de recuperat ? În certificatul de externare, ce se spunea, că avea de recuperat ?

 Pauză ! Avocatul apărării, cum spun puştii, rămâne “interzis”. Nu are un răspuns. Momentul mă duce la gândul că pe undeva, ceva nu e în ordine.

 Nici eu, nu mai ştiu ce să cred. Încep să intuiesc dezordinea emoţională a unor suflete, precum, Teo Trandafir sau Cristina Ţopescu. Mai recent, pare a se contura un soi de mercantilism electoral, aparent infantil.

Vezi Doamne, valul de ostilitate justiţiară, stârnit de caz, ar avea justificarea în frustrarea  celor care-l compun, de a nu fi posesorii unei maşini performante ca a lui HUIDU.

M-am liniştit, aflând că personajul este PSD-ist. Şi iar m-am întrebat pe cine să votez ? Aşa că, până la alegeri, tot în Huidu îmi pun speranţa:să-i adresez rugămintea din titlul postului; şi în Sfânta Natură că poate accidentul nu i-a  distrus memoria de scurtă durată, şi  îşi mai aminteşte  cum s-a produs catastrofa,  în care au pierit cele trei vieţi.

Iar în cazul în care-i este teamă, de remuşcări…, să se  supună benevol unor şedinţe de hipnoză, care-i vor scoate din subconştient, unde sigur s-au pitit, secvenţele accidentului.

Şi îl asigur, nu va realiza nimic din cele relatate în stare de hipnoză. Va fi tot aşa de senin, ca şi acum!  Aşa spun, cărţile despre hipnoză. Şi chiar de nu ar constitui o probă juridică, bocitorii şi bocitoarele pe umărul lui, îşi vor reveni, din profunda lor suferinţă.

PS: Tot circul acesta, pe marginea cazului, are şi o parte bună. Am învăţat un cuvânt nou: ”ANOMIE” – stare de absenţă a legilor, a normelor sociale. Şi nu-i  de colea.

Madi şi Onu

CEVA LIMBĂ ROMÂNĂ (PORECLĂ ŞI NUME)

Am avut coşmaruri, toată noaptea !

Se părea că sunt Huidu şi am mustrări de conştiinţă. M-am mirat ce mi-a venit, ştiindu-mă nepăsător faţă de cei pe care-i huiduiam. Mă bătea gândul, să mă sinucid, să merg la cele trei victime, să le întreb cum se simt, dacă nu ar vrea nişte despăgubiri, poate scap şi eu mai uşor.

Urmare unui inspirat obicei, când am coşmaruri, realizez, că este coşmar, şi scap de pericol, trezindu-mă brusc.

Aşa că, nu mă mai sinucid, plătesc despăgubiri, şi poate scap de puşcăria nemeritată, în care miloasa Cristina Ţopescu crede. Acum, încep să cred şi eu, după ce tatăl meu, a avut revelaţia că victima, circula cu viteză.

Încet, încet, am redevenit Onu … prea era apăsătoare postura de persoană publică.

Pentru redresare, deschid tv, ascult, şi încerc metoda de schimbare a gândurilor. Preferata mea este aceea de a gândi la altceva. Dar, să fie în legătură cu gândul de care vreau să scap. Aşa, deconectarea este mai uşoară.

Caut… Am găsiiiit !

Limba română: nume şi poreclă.

Am citit cândva, că unele nume provin din poreclă.

Huidu, pare a avea legătură cu cele citite.

Dar ce înseamnă ?

Repede, la dicţionar. Simplul fapt de a-l deschide, m-a rupt uşor de frământările inutile.

Citesc: Poreclă 1. Supranume dat (în bătaie de joc) unei persoane, în legătură cu o trăsătură caracteristică a aspectului său exterior, a psihicului sau a activităţii sale. 2. (Înv.) Nume de familie.

Huidui: a apostrofa în mod violent pe cineva, cu ocări şi cu fluierături.

Aha, îmi zic, se leagă: a huidui, huiduială, huiduitor, huidu. Încep să-mi revin.

E vorba deci de un nărav al familiei tatălui, transmis ereditar.

Mai caut, vreau să fiu sigur !

 Cârcotaş: Care caută ceartă, care e veşnic nemulţumit.

Aşa se explică cele 14 nemulţumiri, cu Poliţia rutieră, pentru  exces de viteză, ca şi emisiunea cu titlul cacofonic: “Cronica cârcotaşilor”.

Încep să-mi revin !

Băiatul, nu are nici o vină. Este victima eredităţii paterne.

Merită la proces, circumstanţe atenuante, precum cei în stare de ebrietate sau cei susceptibili de suferinţe psihice grave.

PS: Postul este urmarea revoltei pe care o trăiesc, de când am auzit că bătrânul.., tatăl, ar fi emis ipoteza vitezei excesive, din partea mortului.

Curat, calomniator, coane Huiduilă !

 Madi şi Onu

PREŞEDINTELE salvat de HUIDU

Aş fi pariat, că Preşedintele Băsescu nu va ieşi de pe ecranele RTV şi Antene.

Pariam, crezând în convingerea pentru binele României, din partea media. Dar o schimbare de 180 de grade, îmi atrage atenţia asupra aserţiunii lui Mircea Badea: „trăim în România, şi asta ne ocupă tot timpul !”

Într-un fel, şi el o sosie mediatică a lui Huidu.

 M-am hotărât să scriu acest post, incitat de adevărul afirmat de cineva, asupra lui C. T. Popescu. Anume, că probabil, a rămas la nivelul inginerului, care în loc să-şi facă meseria, clamată, spre a ne arăta cât este el de citit, de instruit, „de gânditor a la Hamangia”, repetând şabloane pe care probabil le-a tocit, până au devenit gazetărie.

Concret, inginerul nostru gazetar, nu poate ieşi din şablonul pseudoingineresc anticomunist, şi ţine  să ne îngreţoşeze perpetuu, cu stereotipiile lui de cunoscător al Ceauşismului. Mi se pare jalnică postura lui de papagal, închipuit cunoscător al cuvântului „ceauşism”, victimă a coliviei în care ţopăie, cu iluzia graţiei stilistice.

ii

Poate că dacă nu era doar inginer, avea mai multă imaginaţie  să constate  că la unii români, etica profesională, nu există, că măscările proliferate  pe sticlă de  o aşa zisă persoană publică, nu erau convingeri, trăiri morale, ci doar circul bufonului proletar, neavând nimic a face cu civilitatea. Şi atunci, ce să ne mai mire situaţia morală din Ţară ?

 Este cred sfidător, pentru moralitatea  media, să aflăm însfârşit, într-un moment tragic, despre cum un nenorocit dintre ei, sfida legea şi ordinea publică în circulaţia auto (concret, câteva atenţionări neglijabile ale Poliţiei rutiere,pentru depăşirea vitezei legale). Ce să mai pretinzi unora zişi „de doi bani”, dar „de gata”, civilitate sau, haaaaa ha ha, moralitate!?

Şi acum, după momentul atroce al crimei, se încearcă invocarea de circumstanţe atenuante, cum că Poliţia trebuia să-i fi retras permisul, sau medicul personal de familie, nu şi-a făcut datoria, să atenţioneze poliţia. Aceeaşi blasfemiantă ipocrizie. Au vuit ştirile, despre reţinerea carnetului unchiului lui Obama, dar nici o silabă , despre teribilismele vitezomane ale civilizatorului monstru „minigenocidar”. Nu mai îndrăznesc, să ridic degetul mustrător, asupra Preşedintelui. L-a salvat, descăunând-ul, Huidu !

PS: Cum de fapt, mi-a scăpat, şi Huidu ăsta, de care, n-a mai avut loc nici Preşedintele ?

 Madi şi Onu

RESTRICŢIA CALORICĂ (RC)

 În loc de motto: ”Bucuraţi-vă de înfometare ! Veţi trăi mult…, cu puţin !” – Madi şi Onu

Începând din anii 1930, americanii studiază  procesele de îmbătrânire, în sensul cunoaşterii mecanismului producerii acestuia, spre a le asigura americanilor, vârste nu matusalemice,  ci, probabil cât spre a se bucura de agoniseala din timpul vieţii lor edenice.

  Sau poate nişte cercetători cinici, să se răzbune pe statul social American, prin obligaţia plătirii unor pensii, cât mai mult timp. Ipoteză profană, desigur, indusă de frământările actuale ale “stătucului”  nostru.

De atunci, au fost obţinute rezultate impresionante de prelungire a duratei de viaţă prin  regimurile alimentare  cu un conţinut scăzut de calorii. Unul dintre pionierii acestei abordări, dr. Roy Walford se confesează: ”Eu mi-am petrecut cea mai mare a vieţii mele profesionale cercetând relaţia dintre nivelul de consum de calorii şi longevitate.

An după an, lucrând în laboratorul meu din cadrul Universităţii California- Los Angeles, am fost martorul rezultatelor spectaculoase ale restricţiei calorice (RC).

 Animalele supuse unui regim normal de alimentare începeau să încărunţească, să le cadă părul, să li se fragilizeze oasele, să se deplaseze din ce în ce mai lent, iar în cele din urmă să nu se mai mişte deloc.

În vreme ce aceste  modificări surveneau în cadrul unui grup de cobai, un alt grup, alăturat primului, manifesta un comportament cu totul diferit. Acest al doilea grup era supus regimului alimentar de restricţie calorică (RC). Animalele din acest grup îşi păstrau o tinereţe şi o vitalitate uimitoare. La o vârstă la care majoritatea cobailor hrăniţi normal muriseră- un echivalent uman de 85sau 90 de ani-aproape toţi cobaii supuşi  regimului RC nu doar că erau în viaţă, ci şi în plină putere. Femelele rămăseseră chiar fertile.

Procesul de îmbătrânire fusese încetinit într-o manieră atât de spectaculoasă încât mulţi dintre cobaii supuşi regimului alimentar RC au trăit  până la o vârstă echivalentă cu peste 140 ani umani, în unele cazuri chiar peste 150 de ani”.

 Inspiraţi de reuşita cercetării americane, câţiva ani mai târziu, cam în perioada închisorilor comuniste, ai noştri, s-au hotărât asemenea fascistului Menghele, să efectueze o etapă nouă, asupra deţinuţilor politici.

Păcat că s-au pierdut  reţetele folosite. Ar putea fi continuate cu rigoarea managerială, la care asistăm astăzi, în condiţiile de austeritate la care suntem determinaţi, spre binele nostru socio-uman, inconştienţi nerecunoscători, ce suntem. Poate cauza ştiinţei, nu este ratată întru salvarea naţiei noastre sinucigaşă !

 Exprimându-mi amărăciunea asupra acestei pierderi ireparabile, Madi caută să mă încurajeze.

Poate, pentru început, să încerce guvernanţii,”meniul Jilava !?”

Dar…, continuă ea îngrijorată, pentru statornicirea rezultatelor, sper să nu fim atât de iresponsabili şi să nu le permitem începând  cu 2012, continuarea experimentului.

Altfel, cum am cânta.., precum Onor Premierul BOC:

”Cu puşca şi cureaua lată,

 Ce Râsul Ţării…, eram odată !”

Madi şi Onu

STEVE JOBS

Mă credeţi sau nu, azi noapte, mi s-a arătat în vis, Steve Jobs(inventatorul). Cu ochi strălucitori, afundaţi în orbite, cu zâmbet stânjenit, mi s-a adresat:

Onu…, aşa-ţi spune, nu ?

Înclin afirmativ din cap.

Ia mai dă-o-ncolo de politică !

Dacă vrei să-ţi ajuţi semenii, nu le mai vorbi, despre ce  trece de nivelul puterilor dorinţelor lor de acţiune.

 La Recycle Bin cu preocupările ce-ţi vor depăşi  capacităţile tale de finalizare.

Întreabă-ţi, mai bine , cititorii de sănătate, dacă efectiv o vor…, prin străduinţele lor.., nu prin însuşirile tămăduitoare, ale Moaştelor Sfintei Parascheva, sau ale sărmăluţelor, servite la Praznicul acesteia.

M-a năpădit un val de duioşie (ca atunci când recunoştinţa pentru darul primit, îţi înţeapă nările şi obrajii până la lacrimi),  şi am simţit nevoia să-l îmbrăţişez, spunându-i:

 Stevy, acum înţeleg genialitatea ta; tu ai intuit, prin Banca Universală de Date,  ce nevoi informatice au oamenii, ai scrutat Tezurul acestei BĂNCI, şi le-ai pus câteva la dispoziţie, sub forma invenţiilor tale.

Emoţionat, în semn de acceptare, a dat parcă să mă îmbrăţişeze.

M-am eschivat !

Surprins, m-a privit îndelung, şi cu glas mâhnit, aproape mi-a şoptit:

”Bine…, dar te rog, să nu uiţi visul acesta.

M-am trezit, speriat de ce am fost în stare !

Mă uit confuz, în jurul meu, să văd dacă sunt acasă.

 Sunt !

Văd corpul de bibliotecă, de la capul patului, în care citesc titlul cu litere ce-mi par de-o şchioapă:

DESPRE RESTRICŢIA CALORICĂ.

Mi-o fi lăsat-o Steve ?

Nu, îmi amintesc.., o aveam.., dar din cauza politicii, aproape o uitasem.

Noroc de vis, care mi-a deschis ochii.

O voi reciti, şi povesti vizitatorilor, cum m-a sfătuit Steve Jobs.

Poate îi va ajuta să depăşească momentele grele, provocate de mizeria managerială a Ţării.

Madi şi Onu

FĂRĂ AMĂNUNTE !

MOTTO:”Vorbeşte, ca să te cunosc” – Socrate

Concis, „fără să mai intre în amănunte”, cum îi stă bine unui fost prim ministru, provenit, prin graţia prezidenţială, din primarul general al Capitalei, aseară, Victor Ciorbea, oripilat, ne-a informat, doar nevărsând lacrimile oficiale, de rigoare, cum mult regretatul Ion Diaconescu, decedat recent, la venerabila vârstă de 94 de ani, a fost efectiv, măcelărit într-o închisoare comunistă, de un tânăr satrap securist, deghizat în medic.

Fără  bisturiu, dacă am înţeles bine, cu o coadă de lingură, iar suturarea rănii, cu o sfoară.  Auzind-ul, m-am gândit la Socrate, şi mi-am amintit de postul de pe blogul Simonei Ionescu: ”Cine mai e şi Ciorbea ăsta ?”

 Lapidar, în stil princiar, Prinţul Paul  afirmă  cum că dădea peste 6o procente poporului român, din Castelul Peleş, dacă i-ar fi fost retrocedat şi că regele Mihai, a plecat din Ţară, cu…, parcă 6 vagoane pline cu cadouri, că retrocedarea Castelului Peleş, ar fi fost, nu ştiu  cum, ca legalitate. Mai înţelege cineva ceva !? Atâta  benevolenţă ! Cât ar reprezenta acel peste 6o procente ? Nu este prea mult, dacă Monarhia ş-a investit agoniseala de-o viaţă ? Citesc undeva, că la 18 iunie 1884, Senatul votează Legea domeniilor Coroanei Regale din România (12 moşii cu 118286 ha,  din care 67198 ha pădure) din proprietăţile statului.

 Operativă, Monarhia:

 la 10 mai 1866, Carol I de Hohenzollern-Sigmarigen intră în Bucureşti,depune jurământul în faţa Parlamentului şi este proclamat Domnitor al României.

Peste 15 ani, (1881) este încoronat ca Rege al României, iar peste3 ani(1884), hop…, domeniile Coroanei Regale !

 Madi şi Onu

REVELAŢII

MOTTO: ” S-a adeverit în România, ca şi în alte ţări de altfel, că duşmanul şi rivalităţile politice personale erau mai puternice decât imperativele globale ale ţării, aflată într-o situaţie limită”  – Dinu C. Giurescu

În lucrarea sa de eseuri, pregătită pentru Adevărul Holding, Ion Cristoiu, scrie, despre ce a precedat ziua de 23 august 1944. Documentat, nu după imaginaţia sa, în care o găină poate naşte pui.

 Zice el, aşadar: ”Deschise după 1989, arhivele sunt categorice în stabilirea unui adevăr: în vara lui 1944, cu Stalin negociau toate forţele politice ale ţării. Negocia Mareşalul, încercând să mai îndulcească exigenţele ruseşti. Negocia Opoziţia, reprezentată de Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu.

Negociau Palatul şi generalii conspiratori. Negocia Gheorghe Tătărescu. Negocia în Mexic, prin ambasadorul rus, Carol al II-lea. Negocia, pe cont propriu, şi Mihai Antonescu. Fiecare negocia însă pentru el, gândindu-se nu la soarta ţării, ci la ajungerea la Putere. Mihai Antonescu se dă bine pe lângă Rege în speranţa că-i va lua locul lui Ion Antonescu.

 Iuliu Maniu amână la nesfârşit scrisoarea de încredere cerută de Mareşal pentru a accepta condiţia renunţării la Basarabia şi Bucovina, socotind că, de iese rău, el va apărea în ochii românilor drept cel care n-a avut nicio legătură cu dezastrul. Gh. Duca încearcă, în numele camarilei, să-i convingă pe ruşi că Ion Antonescu nu-i un partener serios.

 Regele se grăbeşte să încheie el Armistiţiul sau, mai bine zis, să accepte capitularea fără condiţii. Sfătuit de „băieţi”, cum li se ziceau derbedeilor din jurul lui, că, de nu se grăbeşte, Mareşalul va rămâne mult şi bine în fruntea ţării”.Referitor la documentul citat, acelaşi spune:

”Documentul pe care mă bazez când înfăţişez cititorilor şi Varianta Mareşalului asupra întâlnirii (până la apariţia lui, istoricii au avut la dispoziţie doar Varianta Regelui Mihai) transcrie pe scurt ce a zis Ion Antonescu pe parcursul a două ore cel puţin. Şi cum Mareşalul se referă la negocierile de Armistiţiu pe care le-a încercat el cu Aliaţii, mai întâi, şi cu sovieticii, mai apoi, simt nevoia să recitesc lucrările dedicate de istoricii noştri perioadei premergătoare lui 23 august 1944”.

Este, dacă bine înţeleg, vorba de egalitatea de şanse, pe care încearcă să o acorde autorul, pentru obiectivitatea la care doar se mimează (prea ades), în  mentalitatea noastră serafică.

 Şi…, ce mai…, eram dezamăgit, la gândul, că în scurt timp,  un produs de import  execrabil, precum “pseudosocialismul sovietic” ne-ar fi alterat atât de dureros şi trist, aproape metastazic, buna credinţă strămoşească.

O altă”găselniţă” de-a lui Ion Cristoiu care mi-a dat de gândit, ar fi argumentul întru consolidarea aserţiunii din motto, când scriitorul afirmă:”Aşa cum s-a dovedit ulterior, toţi s-au iluzionat. Şi Mareşalul, şi Mihai Antonescu, şi Carol al II-lea, şi Regele, şi Iuliu Maniu. Ruşii angajaseră negocieri cu fiecare, lăsând fiecăruia impresia că-l preferă.

De preferat se preferau pe ei înşişi sau, ca să fim mai exacţi, pe singurii oameni de care erau siguri: comuniştii. Diferă acest moment de altele din istoria ţării ? Diferă de anii când boierii mergeau la Istanbul ca să intre ei în graţiile turcilor pentru a-l da jos pe Domnitor ? Diferă de anii lui Carol I, când politicienii români se duceau cu pâra la Viena şi Berlin ? Diferă de noiembrie 1938, când Carol al II-lea face sluj la Berlin pentru a avea mâinile libere în lichidarea lui Codreanu ?

Diferă de anii 1945-1947, când Iuliu Maniu cere condamnarea lui Gh. Tătărăscu în calitate de criminal de război, iar Gh. Tătărăscu, drept răspuns, intra în guvernul prosovietic al lui Petru Groza ? Diferă de 1952, când Dej merge la Stalin pentru a obţine dreptul de a-şi lichida adversarii numiţi Ana Pauker şi Vasile Luca? Diferă de anii 1970-1971, când foştii stalinişti devin instrumentele Moscovei în complotul împotriva lui Ceauşescu?

Diferă de anii postdecembrişti ? Merită de recitit constatarea lui Ion Cristoiu.

Vedem, cum Gabriel Oprea, are un predecesor justificat (sâc )moral- politiceşte…, pe Gh. Tătărăscu, şi poate în curând, M. Gioană, Miron Mitrea, şi cine ştie ce mai mocneşte în jarul USL-ist.

Apoi, pentru că mă întreb dezamăgit: să fi fost complot şi nu revoluţie ? Iar să-şi fi strecurat ruşii coada ?

 Şi privind duios, la paharul golit de Merlot-ul roşu, demidulce, preferatul nostalgiei mele bahice niculiţene, îngân oniric:

 C-aşa-i  românul

De o veşnicie

De când dăinuieşte

 Pe această Glie.

Madi şi Onu