În loc de motto: ”Poţi defăima, compătimind !”– Madi şi Onu
Adevărul supără şi reacţia poate fi necugetată. Mereu m-am întrebat, cine a avansat metoda criticii şi autocriticii, ca mijloc de dezbinare a oamenilor ? Aşa au apărut turnătoriile între tovarăşii ofensaţi de critică, aşa s-a născut Securitatea Comunistă. Mijloc de atac, şi contraatac, năravul criticii şi autocriticii, odată deprins, se perpetuează ca o molimă.
Statuată de Constituţie, prin „libertatea de exprimare”, conform Articolului 30, ca ori ce aspect democratic, tinde să devină un abuz, perturbator de civilizaţie şi progres individual şi social.
Aştern aceste gânduri, în urma unei emisiuni tv, concepută propagandistic-mercantil (spre a se împuşca doi iepuri, dintr-o dată): atac la Putere şi obţinere de audienţă, la rândul său, aducătoare de bani, prin publicitate. Nu aş fi deranjat, dacă prin aceste acţiuni, nu s-ar aduce categorice deservicii caracterului meu, şi aşa penibil de slab şi înclinat spre solicitare de compasiune şi ajutoare de mijloace de subzistenţă, gratuite, volens nolens.
Adică, în loc să mă apuc serios şi responsabil de treabă, încep să-mi plâng de milă, în faţa aparatului de filmat, că mă vede şi mă căinează Ţara, aşa de prost ocârmuită de Puterea instaurată şantajist, prin „soluţia imorală”, numită de Traian Băsescu, Dan Voiculescu.
Pretutindeni, există nefericiţi. Şi vor exista. De aci şi mila religiei creştine, ori genialitatea fatidică a unui Marx, omologul Domnului pentru aceştia.
Cine a citit Misterele Parisului, Germinal, Subteranele Londrei şi despre viaţa promiscuă de sub podurile nord americane, ştie că sărăcia e un flagel al lumii moderne şi contemporane, ce nu poate fi combătut decât prin muncă.
Ori, dacă la starea mea de spirit existentă, se vine cu tertipuri de genul: Vaaaai… , câtă nefericire, câtă neomenie şi indiferenţă din partea celor înavuţiţi „nu se ştie cum”, inducându-mi-se convingerea hoţiei neprinse, până la statuarea condiţiei de necinste aferente, impresia mea este că mi se joacă o farsă grosolană, profitându-se de înclinarea spre văicăreală şi pricopseală. Şi-mi ajunge atâta ipocrizie, în numele nenorocirilor mele !
De ce dar, să mă mir, că suntem ciuca batjocurii, franceze, italiene şi poloneze ? Că ne resping din Spaţiul Shenghen ? Suntem exact, ca nenorocitul care-şi face nevasta prostituată, în faţa blocului, şi apoi jignit, se miră ce are lumea cu familia lui.
PS: Oare în câte ţări din lumea asta, unele televiziuni îşi pun poalele-n cap , ca la noi ? „Într-adevăr, Românii, clovnii trişti ai Europei !”
Madi şi Onu
Madi şi Onu Blog 