Motto: ”În ce constă procesul de recuperare ? Ce avea de recuperat ?” – Dr. Val Vâlcu – jurnalist Adevărul
Începe să mi se facă greaţă !
Îmi amintesc de faimosul OTV al lui Dan Diaconescu, anume cazul familiei Iovan, cu infractorul împuşcat de pilotul Iovan, când l-a surprins pătruns prin efracţie în locuinţa sa.
Dezbateri încinse, mă prinsesem şi eu, dar din alte motive. Devenisem curios să aflu ce cote de tupeu poate atinge delincvenţa românească, inclusiv rubedenia infractorului, al cărei cinism devenise subiect de studiu psihologic.
Astă seară, o nouă dezbatere pe tema HUIDU.
Vinovat sau nu !?
Este solicitat telefonic şi avocatul inculpatului.
Moderator: Avea interdicţie medicală să conducă ?
Avocatul: Nu, nu avea !
Invitatul emisiunii, printre alţii, Dr. Val Vâlcu: Dar, toţi ştiam că Huidu, este într-un proces intens şi pozitiv, de recuperare !
Dacă nu existau probleme sechelare, ce avea de recuperat ? În certificatul de externare, ce se spunea, că avea de recuperat ?
Pauză ! Avocatul apărării, cum spun puştii, rămâne “interzis”. Nu are un răspuns. Momentul mă duce la gândul că pe undeva, ceva nu e în ordine.
Nici eu, nu mai ştiu ce să cred. Încep să intuiesc dezordinea emoţională a unor suflete, precum, Teo Trandafir sau Cristina Ţopescu. Mai recent, pare a se contura un soi de mercantilism electoral, aparent infantil.
Vezi Doamne, valul de ostilitate justiţiară, stârnit de caz, ar avea justificarea în frustrarea celor care-l compun, de a nu fi posesorii unei maşini performante ca a lui HUIDU.
M-am liniştit, aflând că personajul este PSD-ist. Şi iar m-am întrebat pe cine să votez ? Aşa că, până la alegeri, tot în Huidu îmi pun speranţa:să-i adresez rugămintea din titlul postului; şi în Sfânta Natură că poate accidentul nu i-a distrus memoria de scurtă durată, şi îşi mai aminteşte cum s-a produs catastrofa, în care au pierit cele trei vieţi.
Iar în cazul în care-i este teamă, de remuşcări…, să se supună benevol unor şedinţe de hipnoză, care-i vor scoate din subconştient, unde sigur s-au pitit, secvenţele accidentului.
Şi îl asigur, nu va realiza nimic din cele relatate în stare de hipnoză. Va fi tot aşa de senin, ca şi acum! Aşa spun, cărţile despre hipnoză. Şi chiar de nu ar constitui o probă juridică, bocitorii şi bocitoarele pe umărul lui, îşi vor reveni, din profunda lor suferinţă.
PS: Tot circul acesta, pe marginea cazului, are şi o parte bună. Am învăţat un cuvânt nou: ”ANOMIE” – stare de absenţă a legilor, a normelor sociale. Şi nu-i de colea.
Madi şi Onu
@ Madi și Onu,
Bună ziua !
Nu-mi prea place să citez din contemporani dar, acum o fac :
„ Trăim în ROMÂNIA și asta ne ocupă tot timpul ” !
De la apariția sinistrei vești că Huidu a provocat un accident rutier în care au decedat pe loc două persoane , mi-am imaginat exact SCENARIUL ce avea să vină și, ca atare, NU AM URMĂRIT ( am mai spus asta ) nici o emisiune legată de circul și circarii ce urmau să apară la tv. ca să-l scoată pe VINOVAT, NEVINOVAT pe motiv că MORȚII și DRUMURILE sunt de vină !
Abia acum ați înțeles DEZORDINEA EMOȚIONALĂ din capul lui Teo Trandafir ? Păcat ! Eu am înțeles-o chiar din momentul când a mușcat momeala PDL și a devenit fără voia ei DEPUTAT portocaliu ca mai târziu, tot din cauza acelei DEZORDINI EMOȚIONALE să VOTEZE cu OPOZIȚIA , să anunțe CĂ NU-ȘI REGĂSEȘTE IDEALURILE EI MĂREȚE în cele ale PDL ca după câteva zile, să revină iarăși la sentimente de recunoștință pentru ciuma portocalie care a uns-o deputat .
Cu așa politicieni, ROMÂNIA nu mai are nici o ȘANSĂ să-și gestioneze treburile,bogățiile solului și ale subsolului, să beneficieze de AURUL ei !
http://aliosapopovici.wordpress.com/
O duminică frumoasă !
Alioșa.
Buna, Aliosa,
Cu circari pe sticla,alesi parlamentari de aceiasi spectatori, nu este de mirare sa avem statutul actual de noncivilitate!
Intrebarea este, cum am reusit o asemenea decadenta!? Si cum sa ne revenim?
Sau astia suntem in realitate?
Cu bine, daca mai poate fi posibil!
Madi si Onu
Păi, nu s-a stabilit deja? Vinovat este … mortu’! Dacă nu era în trafic tocmai când a trecut vedeta pe-acolo, nu se-ntâmpla catastrofa!
Punem pariul că tâmpenia scrisă mai sus va fi regăsită, în termeni mai pompoşi, în sentinţa judecătorească?! Iar, daune nu va plăti pentru că … s-a împăcat cu părţile şi nu depun plângere.
@ Zamfir Pop,
Bag seamă că subiectul tratat în articolul de fond te cam bulversează !
La ce „ TÂMPENIE ” te referi în fraza : „ punem pariu că TÂMPENIA scrisă mai sus va fi regăsită, în termeni mai pompoși, în sentința judecătorească ?”
Mai bine INTRĂ pe http://aliosapopovici.wordpress.com/ că acolo vei găsi o TEMĂ pe care ai abordat-o în unul din bloguri, fiindcă te frământă și este foarte aproape de dumneata .
Alioșa.
Aliosa,multumesc!
Nu-i bai!
L-am inteles pe musafir.
A intentionat sa onoreze gazda cu nivelul spiritual adecvat.
Si cred ca a reusit!
Mie mi-a placut.
E dragut Zamfir, si pontos!
Il stiu, de pe blogul lui!
Cred ca a realizat placut, pretextul tau, si sigur te va vizita!
Un inceput spornic, de saptamana!
Madi si Onu
@Bine-ai venit Zamfire!
Am ]nteles echivocul cu tampenia, huiduiesc plasata.
Nu cred ca pe el si neamul lui, dupa tata, i-ar fi dus capul s-o spuna.
Cat priveste intelegerea, nu cred sa fi avut loc, intrucat, dupa impact, el nu s-a indreptat spre victime, ci s-a uitat la propria-i unealta de crima, sa nu fi patimit distrugeri serioase.
In rest, numai bine, tie, la inceput de saptamana, Siretule de limbaj!
Madi si Onu
@ Onu,
Din păcate , intervenția mea justificată, nu a avut nici un efect :nu m-a vizitat nici să mă certe nici să mă felicite!
Probabil că ,ADEVĂRUL DESPRE REZERVELE DE AUR ale ROMÂNIEI, nu-i intereseaqză decât pe STRĂINI căci, ai noștri , nu prea s-au înghesuit să citească și să comenteze !
Cu bine,
Alioșa.
Aliosa,
Probabil ca timpul lor e mai aur, decat aurul Romaniei.
Oricum, la aur,ajung, pana la urma toti!
Numai AUR!
Madi si Onu
Pingback: Realitatea lui Elan Schwartzenberg si Realitatea lui Sebastian Ghita « Hai ca se poate!
Pingback: Basescu se razboieste cu liderii poltici din UE « Hai ca se poate!
Înţeleg că se va retrage din viaţa publică – la Huidu mă refer – ceea ce este firesc, pe undeva. Pe de altă parte, destinele care au fost frânte nu mai pot fi resuscitate pentru a-şi continua drumul, gândurile şi visele.
În astfel de condiţii nu pot spune decât să Huidu nu va reuşi niciodată să scape de această incomensurabilă vinovăţie. Şi, tot firesc, ar fi fost culmea să se mai gândească oareşcine la o eventuală altă serie din Cronică, cu Huidu alături de Găinuşă.
Greşelile, inconştienţa, teribilismul – trebuie plătite, rămâne de văzut care va fi rezultatul în urma procesului. Oricum, mă repet, vieţile distruse nu mai pot fi reluate. Aici este partea cea mai gravă.
Numai bine în toate…
Spre jena mea, stergand un spam, mi-am anulat propriul comentariu, si nu-l mai pot recupera.
In esenta insa, ideea era ca ne putem lipsi de aportul acestuia, ca de paraziti.
In consecinta, dupa mine, nu-i nici o pierdere!
Instigator la superficialitate, pierdere de timp si nongandire!
Numai bine!
Madi si Onu