În loc de motto: ”Slugile imită năravul stăpânului.” – Madi şi Onu
În piaţă, lângă o tarabă, discuţie aprinsă: ”fabulos discursul Regelui. O adevărată lecţie de patriotism. Plin de bun simţ, demnitate şi dragoste, pentru Ţară şi Popor. O lecţie retorică, politicienilor şi generaţiei actuale”.
După exprimarea aleasă, îmi dau seama că mi-ar prinde bine o discuţie, deşi cam exagerate, laudele.
Le zâmbesc uşor complice, în sensul că agreez conversaţia lor, şi gata, grupul de socializare “Marketbook” s-a constituit ad-hoc.
Le spun că n-aş elogia discursul, pe care-l consider doar cuvenit momentului aniversar, iar prin lapidaritate, ca o excepţie benefică vizavi de logoreea cotidiană, agramată şi penibilă prin inadvertenţele conţinute.
O lecţie model pentru politrucii noştri actuali.
Dar, apropo, aţi urmărit aseară Sinteza zilei ? Interesul se reaprinde. Hotărâm să mergem la o ceainărie învecinată, să continuăm. În drum către local, ne oprim într-un scuar linistit.
– Ei, cum vi s-a părut Sinteza ? sunt întrebat cu subînţeles.
– Păi, nu mi-a plăcut: m-a făcut să mă gândesc de cum s-o fi desfăşurat un monolg communist, la ridicarea unui cetăţean, spre a fi deportat.
Învinuit de ceea ce ei, justiţiarii noii orânduiri, nu puteau pricepe.
– Care ei…? mă întrupe brusc cineva din grup.
– Cum cine altul decât un frustrat, înrăit, să nu fi înfăptuit ceva, într-o viaţă proletară, neîmplinită socio-economic.
Am şi avut cadrul propice: un gen de rechizitoriu, încropit pe nepusă masă, lui Mircea Geoană, invitat probabil să fie ciuca batjocurii glumelor proaste.
– Adică ?
– Aaa, e mai complicat, ar trebui să am mustaţă, să fiu închipuit, şi să pot râde, satisfăcut de spiritul glumelor mele mereu proaste.
– Dar totuşi ?
– Eeeee, (încep să regret că m-am alăturat grupului). L-a luat la rost cineva, numit ”dom profesor”. Dacă nu trebuia ca în retrospectivă istorică, în Parlament, alături de Simbolurile Naţionale, actuale Stema şi Imnul Republicii, să fi exprimat şi simbolurile României monarhice.
Sau de ce n-au invitat în Parlament, câţiva veterani, de Ziua Armatei. Având semnificaţie implicită cu Instituţia Monarhiei.
Surprins, Mircea Geoană a încercat o reparare a inepţiei ascultate. Eu auzind tupeismele debitate, mă temeam, să nu i se reproşeze, că nu a propus proclamarea Monarhiei.
Mai mult, moderatorul emisiunii, cu o faţă chinuit- indignată, l-a amintit pe indecentul Culiţă Tărâţă, intrat după începerea dicursului omagial, cu mâna-n buzunar, parcă era la el pe tarla, în Insula Mare a Brăilei (aşa , mi l-am imaginat eu, cel puţin, după indignarea personajului respectiv).
Nu vă mai spun, despre valul de mânie proletară, la adresa Preşedintelui Băsescu, gafeur indiscutabil, prin gestul de a-şi fi căutat o altă preocupare, doar să nu participe.
Şi ce frumoasă este demnitatea recunoaşterii propriei culpe !
În liniştea lăsată, am hotărât să mai schimbăm asemenea impresii legate de psihologia mulţimilor media.
Madi şi Onu
Madi şi Onu Blog 