Motto: ”Gloria este soarele morţii”- BALZAC
Nu ştiu, dacă în disputa cu Geoană, Ponta va fi glorios. De dimineaţă aflu din virtual, că Mircea Geoană va fi exclus din PSD. Nu mă prăpădesc după Geoană, dar îl consider mai capabil politic, decât Ponta. Câteva argumente, cu care nu mă mândresc: i-a scos din varii competiţii, pe Ion Iliescu, pe Adrian Năstase, pe Miron Mitrea.
L-a promovat în vicepreşedintele Senatului, în detrimentul lui Miron Mitrea, pe Dan Voiculescu. Faptul în sine, m-a indispus; şi nu pentrucă, acesta este suspectat de securism; în fond şi Securitatea era o profesie; trebuia omul să-şi asigure existenţa (sâc!)
Dar nu pot uita, nici în ruptul capului, că l-a obligat pe ingenuul nostru Preşedinte, (prin trădarea alianţei care-l făcuse parlamentar), la Soluţia imorală, spre a accede la putere.
În concepţia mea morală, TRĂDAREA este un act abominabil, pe care cred că nici mentalitatea Infernului, nu-l acceptă. Mai este interesant, faptul cum Legea atracţiei Universale (factorul X) acţionează ca un bumerang implacabil. Geoană, l-a obligat pe Năstase, să plece de la Şefia Camerei Deputaţilor, l-a făcut pe Ion Iliescu să piardă Şefia Partidului. Ponta i-a luat locul ca Preşedinte, şi îl scoate din Şefia Senatului. Poate îl şi exclude, cum se zvoneşte.
Factorul X este ca un cutremur. Acumulează energie şi te astupă în propriile tale rămăşiţe, când ţi-e lumea mai dragă. Ca mâine, văd că vine Vanghelie, în locul lui Ponta. Ba ajunge şi Premier. (Asta ne-ar mai lipsi !). Dar nu este exclus. Dacă prin necugetarea de a-l exclude pe Geoană, acesta şi-ar face Partid, Preşedintele Băsescu l-ar ajuta să poată participa la alegeri, şi atunci, prin disiparea voturilor între mai mulţi,
ADIO USL majoritar, adio Ponta premier, şi Antonescu Preşedinte. Poate Vanghelie premier, dar nu cred, Geoană este prea ahtiat după o Funcţie, prea este mistuit de flacăra violet, chiar dacă nu poartă cămaşă sau cravată pe măsură, ca Emil Boc. Să vedem, poate zvonurile nu se confirmă, şi nu se va crea un nou partid.
Până atunci, încerc şi eu o meditaţie pe chakra a şaptea, de culoare violet, să-i readuc la realitate Sinele lui Ponta, întru inegritatea USL.
PS: Ce ţi-e şi cu zvonistica asta. Abia am terminat postul şi vecinul , surâzător, îmi arată un titlu, într-un ziar: ”La PSD se coace debarcarea antipaticului Ponta”… Nu ştiu dacă e aşa, dar certamente, prin desfăşurarea evenimentelor din ultimile zile, mi-a amintit de cuvântul „imatur”, folosit de Băsescu, nu de mult.
Câtă capacitate de percepere a esenţei umane, are şi omul acesta !
Madi şi Onu
Batrana cucuvea de la Cotroceni cred ca si-a dat seama ca inlocuirea si excluderea lui Geoana ar fi o lovitura dura pentru USL. Pe la RTV incepuse sa zica ca Geoana ramane la sefia Senatului. Daca asta e vrerea lui nea Nelu’ Cotrocelu’ atunci Ponta va fi trimis la coltul pisicii sa isi revina un pic.
Posibil, Răzvane.
Cine sa-i mai înţeleagă, dacă nici ei nu ştiu ce vor?
Şi el şi socru-sau .
Pingback: Se reiau adoptiile internationale dupa o lunga pauza. Homosexualii pot adopta copii, dar nu in cuplu « Rinder Razvan Catalin
Nu cu mult în urmă am declanșat un scandal în rândul PSD Oltenița, care nu trebuia, în opinia mea să apară: M-am simţit lezat în mândrie şi am reacţionat. Dacă aveţi timp va rog citiţi.
http://popateapa.wordpress.com/2011/10/29/domnule-ion-iliescu-m-ati-dezamagit/
http://popateapa.wordpress.com/2011/11/01/adaugire-la-articolul-domnule-ion-iliescu-m-ati-dezamagit/
Pentru a nu mi se intenta proces de către liderul TSD am fost nevoit să îi public http://popateapa.wordpress.com/2011/11/02/drept-la-replica/. Am făcut un mic comentariu la acest articol. Din bun simţ am crezut că nu trebuie să mă ţigănesc.
Ei bine cred ca acesta este un viitor Ponta în devenire. Prea multe lucruri se murdăresc acum când se apropie alegerile. Invidia şi lipsa de respect a tinerilor faţă de mai vârstnici devine contagioasă. Atât La Congresul PSD cât şi la conferința de anul acesta când s-a semnat protocolul USL, l-am auzit pe Ponta spunând cât de mult îl respectă pe dl Iliescu şi pe dl. Năstase care l-au propulsat în politica dâmboviţeană. Spunea de asemenea că trebuie ca PSD sa se ferească de cozile de topor ce va încerca să îl dezbine. Nu văd să mai fie nevoie nici de coadă, nici de topor.!
O zi plină!
@Popateapa,
Probabil coada nu stie ca e coada.
Oricum, Basescu l-a diagnosticat corect.