Arhiva zilnică: 16 noiembrie 2011

SILICOANE

Aseară, mi-a fost rău. Un început de răceală.

M-am plâns asistentei mele medicale personale, Mădişor. Consultaţie pe messinger. Ceai de tei, îndulcit cu miere, zeamă de lămâie; eventual, dacă ai, un algocalmin, şi pernă înaltă.

Îmi plac recomandările: teiul linişteşte , lămâia este un antimicrobian excelent, algocalminul  pe lângă efectele analgezic şi antiinflamator, ştiu din experienţă personală, că este un hipnotic uşor, mierea transportă rapid în sânge substanţele benefice (pentru potenţarea efectului tratamentului prescris, folosesc două linguri de miere la ceai).

Cât priveşte perna înaltă (două, suprapuse), am o uşoră ezitare şi mă culc tot pe perna proprie, braţul drept, îndoit. Adorm imediat şi mă trezesc vindecat, ba chiar pus pe şotii.

Îi transmit un gând recunoscător lui Mădişor, şi în timp ce-mi fac un suc de varză roşie, bun împotriva catarului nazal, să consolidez efectul de sănătate obţinut, încropesc postul  de faţă, din amintiri şi impresii grupate.

Varza din mână, destul de grea, mă obligă să o ţin strâns, să n-o scap. O simt plină, de o tărie densă. Rămân surprins. Dacă n-ar fi rece, din cămară, aş zice că-i  vie.

Un gând smintit, mă fulgeră, şi o strâng din nou. O fi siliconată ?

Îmi amintesc două întâmplări.

Una, recentă, petrecută la butikul de unde-mi fac aprovizionarea. Nu-mi explic, dar gesticulând, am atins sânul vânzătoarei. L-am simţit mic şi tare. Observasem că nu prea are bust, dar n-am dat nici o atenţie. Am înţeles drama. Se siliconase, cu mijloace proprii. Atunci, am realizat drama femeilor, vitregite de natură, în privinţa sânilor nonexpresivi.

Alta…, mai veche, petrecută în Ukraina.

Plăcându-ne, ne-am apropiat spontan. Reflex, i- am atins sânul; nefiresc de mic, şi prea mătăsos. Acum când scriu, înţeleg.

Probabil,  îşi siliconase sutienul, cu niscaiva ciorapi de mătase. Fără nici o maliţie, cred că este tristă nevoia stringentă de expresivizare a bustului.

Şi o apreciez, ca pe tendinţa eternului feminin către frumos.

Nu înţeleg însă  exagerările. Cum ar fi buzele siliconate. Îmi amintesc, de un coleg de cămin, venit într-o seară cu gura  tot o rană. Parcă fusese tratat cu lipitori. Speriat, l-am întrebat, cine l-a maltratat. Cu surâs orgolios, mi-a răspuns, că doar fusese sărutat de o rusoaică. Ştiam cum este sărutul de rusoaică, dar nici chiar aşa ! O fi avut buze siliconate ?

Dacă era aşa, cum o fi un sărutat cu Eba ?

 Sau o fi avut gura ca de tapir, ca Andreea Pora ?

Oare cum sărută Andreea Pora ? Dacă intri în gura ei, o fi ca la colegul meu ?

 Mai bine, tac, nu spun nimic, nici de Preşedinte, nici de PDL.

 Paza bună…. !

                   Madi şi Onu

Reclame

20 comentarii

Din categoria De sănătate ..., Din lume ..., Educaţie, Politică, Râsu/Plânsu, Univers feminin