FILMUL ŞI GEOANĂ

 Drama lui Geoană, mi-a amintit de un film la tv, tare nostim, unde eroul era un prostănac adunat de milă de către patronul unui PUB, şi angajat pe funcţia de portar.

Ca să impună, l-au echipat într-o uniformă de body-guard, gândind că  respectul pentru uniformă, i-ar fi ţinut la distanţă pe nedoriţii în local. Ca mereu la proşti, Sărăntocul ajuns, şi-a închipuit că este ce-l arată uniforma, burzuluindu-se la toată lumea.

Până într-o zi, când grăbindu-se, a intrat în post, cu costumul obişnuit, uitând să-şi ia măcar chipiul de body-guard. Spre ghinionul lui, fără însemnele puterii, redevenise din nou un nimeni. Mai ales pentru turbulenţi, care chemaţi la ordine, l-au troznit de a căzut în fund.

Zbaterea neputincioasă a prostănacului închipuit a fi cineva, şi strigând că a fost încălcată legea, făcea deliciul celor din local, mai ales al telespectatorilor peliculei respective.

Mi-am aminti secvenţa descrisă, cu ocazia intervenţiei imunde, televizate a domnului (!?) Geoană, în care clama, că a fost executat în mod stalinist, de către „nişte puşti, şi… alţi gealaţi din partid”. Probabil, în orbirea sa, a gândit „nişte imaturi,călăi şi gâzi”, ţinându-i,de neînţeles pentru mine, isonul verbal-insultător meschin,  Preşedintelui Băsescu.

Îmi amintesc, cum după cuvântul puşti, a făcut o pauză, să vedem cât de inteligent este el. Un gen de „ce-mi plac glumele mele”. Mi-a părut rău, să nu-i pot transmite, prin sticlă, semnul acela semnificativ, cu degetul la tâmplă.

Păcat că Opoziţia, îşi pierde timpul cu un nimerici, când Ţara este vraişte.

           Madi şi Onu

Reclame

5 comentarii

Din categoria Diverse ..., Politică, Râsu/Plânsu

5 răspunsuri la „FILMUL ŞI GEOANĂ

  1. Politica, bat-o vina
    Să o facă doar vecina!
    Eu nu o inghit şi pace
    N-ai ce face de nu-mi place!
    Geaba ţi-e scrisul cu har
    Dacă eu nu am habar.
    Sefi-acestia politruci
    Parc-ar fi plătiţi de turci!
    Nu îi înţeleg şi basta
    Ce-au de gând cu ţara asta.
    Şi-au bătut de ţară joc!
    N-ar avea în dânsa loc!!!

    • Aurora,
      Ba politica nu-i rea
      De n-o face o lichea
      Care-n haita de se-aduna
      Poarta Tara spre ruina
      Ca de n-ar fi las romanul
      N-ar mai gazdui Paganul.
      Dintr-un sut, l-ar izoni
      Pan-la duca-se-n pustii.
      Dar se -nseala biet roman
      Mintindu-se ca-i om…, ha ha-bun
      Uitand ca hotul cand te-a pradat.
      Nu te iarta, neam….
      De nu-l mai lasi
      S-a faca nemasurat.
      Ia sa-i pui belciugu-n nas
      Sa spuna tot, pe unde-a ras
      Crezi ca ar mai repeta
      Doar si-n gand asa ceva?

      Madi si Onu

  2. Pingback: USL ataca la CCR Legea asistentei sociale pentru ca Ponta sau Crin au inceput sa ramana in pana de idei si de strategii. Sper ca pe viitor sa isi revina ambii si sa prezinte solutii adevarate « Rinder Razvan Catalin

  3. politica? 🙂 sa fim seriosi! nu cred ca poate fi catalogata ‘chestiunea’ de la noi!

    Madi si Onu.
    salutari si un decembrie fain!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s