SECVENŢE 2. CUTREMURĂTOR

La emisiunea Vorbe grele a lui Victor Ciutacu, invitatul său, Titus Corlăţean, a adus un argument nefericit versus finul domnului Iliescu. Cum că acesta, în zvârcolirea lui pe uscatul USL, ar fi lovit una din petalele Crinului. Reacţia politicianului de anvergură ambiguă, a fost promptă. Şi fără să mai aştepte, după ce s-a dus cu pâra la aliatul său, s-a culcat cu Puterea, votându-i nişte legi destul de importante. Ca memento, probabil!

A urmat episodul vizitei în America, care l-a pleoştit şi mai mult pe pârâcios. La reacţia lui, Ponta  a început măsura de căutarea pretextelor, ştiute deja…, pornind cu scoaterea din Şefia Senatului. Deznodământul se cunoaşte. Va apare un nou partid, cadou făcut de liberalul vanitos Puterii, ca şi voturile de care a menţionat în treacăt Titus Corlăţean. Acum, dincolo de gestul suspect al  trecerii de partea puterii, de către tovarăşul de drum,situaţia lui Ponta, îmi pare incertă. Dacă Doamne fereşte, i se va sugera să se arunce de la etaj, va rezista ispitei, cum n-a rezistat agresiunii asupra lui Geoană? Sau având în vedere, precedentul trădării la votarea amintită, nu va avea  soarta lui  Adrian Năstase, în cazul „soluţiei imorale?”

Aşa că mai bine vorba:

”În ochii albaştri- verzi,

Nu greşi să te încrezi!”

-Spaima de drobul cu sare, mi-a fost împrăştiată de Marean Vanghelie şi Viorel Hrebenciuc, la CPEx al PSD care i-au spus lui Ponta, că nu procedează corect, acceptând manipularea aliatului Antonescu, întru aşa zisa suspendare a Preşedintelui Băsescu, deşi  este evident eşecul  încercării. Şi, că nu este normal, ca în PSD să se afle din alte părţi, despre aceste uneltiri. Iar văzând că e bine, m-am liniştit şi scriu:

”Doamne, rogu-Te, trezeşte-l pe tânărul Ponta, să nu ne aducă la cârma ţării, din bună intenţie, un nou autoritarist!”

Madi şi Onu

3 comentarii

Din categoria Politică, Râsu/Plânsu

3 răspunsuri la „SECVENŢE 2. CUTREMURĂTOR

  1. Te rog spune dac-ai şti
    Unul bun a cârmui
    Că eu una n-am aflat
    Care e mai bun în stat!
    Toţi se ceartă, se bârfesc
    Tot mereu vini îşi gasesc,
    Numai de-astă biată ţară
    Nu le pasă c-o să moară!

    • Aurora,
      Talcul nu e-ntr-un conducator,
      Ci…, ca fiecare-n parte
      Sa-si vada onest interesul.
      Care-i va purta discern.., oriunde, fesul
      Ca fagurelele plin, ne-ar fi trairea
      Daca in rama legii ne-am tine firea.
      Si nu ne-ar trebui un crin brodat .
      Pe-al USL-ului brocart.

      Madi si Onu

  2. Pingback: Întâmplări neadevărate? ( Life in pictures 5 ) « Gabriela Elena

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s