Arhiva zilnică: 3 decembrie 2011

SECVENŢE 6

Aseară, la Antena 3, în stilu-i specific, ironic-grav, cu faţa plină de un zâmbet căruia-i lipseşte hăhăitul, Profesorul (sâc!) Valentin Stan şi-a desfăşurat recitalul ANTIPUTERE, de care am început deja să mă simt plin, până la aplecare.

Sursa foto: Antena 3.ro

Dar, ca să nu mă înţeleagă greşit,cineva dintre-ai Domnului Profesor, precizez că mă deranjează nu tematica abordării, nicicum una patriotică, sau subiectivitatea ei, precis una mercantilă, la comandă plătită, ci longevitatea ineficienţei penibile a acesteia. Spaţiu inutil irosit, în detrimentul atâtor probleme stringente,de menţionat, fie şi în detrimentul turpitudinii, care a dus la pierderea de către Opoziţie a conducerii Senatului.

Răbdarea mea este încercată dinainte de 1 OCTOMBRIE 2008, când am schiţat postul care urmează:

In „stilul Valentin Stan”

– Auzi, Bre Nea Gâdeo ! Ai auzit de un domn Ionescu ?
– Nu !
– Nici Eu ! Ne dă nişte sfaturi de rating; zice că lumea s-a plictisit să-l tot insultăm pe domnul Presedinte, fără să-l urnim din loc,  şi că pe post , mai bine, am spune la câte din ştirile transmise prin Media, s-au autosesizat Autorităţile Statului, vizavi de neregulile  vizate.  Ce zici ? Parcă nu-i  rea ideea !

 Ce ziceţi Maestre Cristoiu de Sugestia acestui domn Ionescu ? Vrea să ne lăsăm de pâinea noastră cea de toate zilele ?
– Poate că are dreptate ! Puţină diversitate, nu strică ! Şi apoi, prea ne batem gura de pomană, să priceapă iapa. Să vorbim cu el (pardon, cu Dânsul) şi atunci putem concluziona în cunoştinţă de cauză. Chiar…, dacă mă gândesc mai mult, ideea îmi place grozav. Atitudinea de autosesizare este de fapt, raţiunea existenţei noastre: „dacă suntem într-adevăr, a 4-a Putere în Stat, aşa cum ne dorim în visele noastre altruiste”; ar constitui finalitatea eforturilor noastre! Ce zici Mihai, (domnu Gâdea),  am putea accepta o asemenea intenţie de efect ?
-Maestrul Ion Cristoiu,ca întotdeauna, gândeşte faţa nevăzută a lucrurilor ! Înclin să-i dau dreptate! Dar, sa renunţăm la truda noastră de Sinteza Zilei? Să-i spunem Deriziunea Zilei ?
La loc comanda ! Ficţiune Ionesciană !

Madi şi Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Educaţie, Politică, Râsu/Plânsu