Motto:”Împotriva faptelor, nici un argument nu mai are valoare”-Anonim
Ce este mai rău să fii:prost, tâmpit, neghiob;delăsător, lipsit de energie, apatic, leneş?
De toate, îmi suflă din spate, vecinul.Într-un cuvânt, chiar dacă te superi iar pe mine:”Opoziţie”,USL. Luat prin surpriză, mă ridic brusc, îl lovesc,din greşeală, cu umărul sub bărbie, un gen de upercut, şi ameţit, în cădere se loveşte la cap, începând să sângereze abundent. Ce bine că a revenit Arafat. Solicit 112, soseşte rapid, dar, tevatură: pata de sânge scurs,vecinul leşinat, totul pare a fi tentativă de crimă.Tot el, vecinul, mă salvează. Resuscitat, povesteşte amuzat până la lacrimi, de spaima mea, toată tărăşenia.
Apoi, după câteva păhărele de afinată, ne despărţim, şi-mi continui scrisul. Încerc să leg aspecte, care mă blochează în întrebarea iniţială:imbecil sau indolent?
Pe măsură ce reiterez informaţiile, mă copleşesc alte întrebări.
De ce Opoziţia nu valorifică investigaţiile de natură economică-juridică, oferite de jurnaliştii de invesigaţie:Oana, Stancu,Adrian Ursu, Răzvan Dumitrescu, Radu Tudor, adevărate filoane de probe în Justiţie, împotriva fărădelegii instituţionalizate?
De ce se iroseşte acest tezaur spiritual naţional?
De ce nu se valorifică Rapoartele Curţii de Conturi, al cărei preşedinte este un psdist?
De ce nu se folosesc Băncile de date, ale celor trei Primiministri:Văcăroiu,Năstase,Tăriceanu, şi ale foştilor miniştri pe parcursul guvernărilor, indiferent cum, ale Opoziţiei actuale?
De ce nu există nişte guverne din umbră?
Patru!! Unul PNL, unul PSD, unul PC, altul USL
Şi, culmea.., unul exclusiv tehnocrat, din specialişti media: analiştii politici, economici, jurnalişti de investigaţie, sau oricum li s-ar spune, dar pe o problemă care să incumbe o anumită responsabilitate guvernamentală.
Nu se face aşa ceva,cred, din motive de „ită” (şefită,eu-ită, închipuită,deşteptită, fandosită, provenită, prevenită,parvenită, bănuită, orgolită), şi alte asemenea tare de caracter, specifice oricărei naţii în prag de bulversare.
M-am împotmolit, de unul singur, nu se pot face raţionamente sănătoase, aşa cum părţi anatomice separate, nu pot alcătui întreg corpul.
Oare Domnul, să ne fi alcătuit din bucăţele separate, fără nici o finalitate?
Madi şi Onu